Whazup

Publicat de , la data de 27.7.2009, in categoria de-ale mele

Mi-am dat seama că am uitat complet de scopul originar unui blog (pe care oricum nu-l prea respect): să amintesc ce mai fac. Aşa, în general.

Whazup?

Păi, nu mare lucru. Săptămîna asta am terminat redactarea unui roman al lui Philip Roth, Pastorala americană. Cînd am încheiat şi cu ultima pagină, am simţit o satisfacţie cum n-am mai simţit de multă vreme. Pastorala… e o carte mare. MARE. Am mai redactat eu vreo şase cărţi ale lui Philip Roth, am şi tradus recent Indignare, aşa că îl cam ştiu pe autor. E un profesionist adevărat, scrie bine, are cărţi bune, foarte bune, excelente, dar Pastorala… aş zice că e capodopera lui. Mi-a plăcut mai mult decît Complexul lui Portnoy. Dar hai să zicem că sînt şi un pic subiectiv, că m-am ataşat de obiectul muncii. Am văzut însă romanul lui Roth pe lista cu cărţi aşteptate de Cristi Pătrăşconiu,  la ale cărui păreri ţin.  Sper ca la tîrgul de carte de la toamnă să fie gata tipărită.

Whazup?

Am mai ieşit prin oraş cu Alina: Timişoara e superbă! Mai ales vara.  Şi e unul din puţinele oraşe din România unde se mai fac parcuri noi (cum ar fi ăsta, inaugurat acum vreo două luni şi care are 18.000 metri pătraţi).

P2060077Whazup?

A mai fost un scăndăloi, cu o universitate privată pe nume “Spiru Haret”, condusă de un fost şef de cadre de pe vremea răposaţilor Ceauşeşti.

Trăim în Republica KuKurun Sus.

Aici capitalismul şi iniţiativa privată au devenit atuurile foştilor comunişti, care, cu talentul lor bine-cunoscut, distrug capitalismul la fel de eficient cum au distrus comunismul. Mă gîndesc la Bondrea A. Mă gîndesc la Copos G. Ieri comunişti de nădejde, azi profesionişti ai iniţiativei private.

Tot aici un absolvent curios de liceu, care şovăie să conjuge verbul “a fi”, adică domnul Almanahe, domnul Goagăl, domnul Vanghelie, primar al sectorului 5, cutează să evalueze învăţămîntul universitar. De fapt de ce n-ar face-o? E preşedintele PSD Bucureşti, adică şeful atîtor profesori universitari, parlamentari, miniştri şi care mai este, vorba preşedintelui. Nu-i greu să-ţi dai seama de valoarea unei ţări cînd vezi că preşedintele celei mai importante filiale a celui mai important partid din Kukurun Sus e primarul care este. Valorile se selectează de la sine. Iar PSD-ul e expert în aşa ceva.

Apropo de “Spiru Haret”: nu toţi plăvanii s-au adunat la ei. Dacă mai era nevoie, am văzut pe blogul lui Marcel Tolcea o dovadă solidă. Acolo, între acele rînduri,  se ascunde un viitor primar de sector sau, cine ştie, poate chiar un preşedinte al României. Care este.

Whazup?

Pierd vremea revoltîndu-mă. Crede cineva că se va schimba ceva? Eu nu mai. Trăim într-o ţară condamnată la mediocritate, un fel de Rusie de mujici alcoolici şi scandalagii, dar fără anvergură, fără fiori mistici şi fără credinţa într-o misiune mai nobilă decît cea a îngrijirii grătarului cu mititei. Ţară mică, mese puţine. Şi murdare.

14 comentarii

  1. private joker a scris la

    da, e minunat parcul din “plopi”. eu ii spun “germania” WinkSmile. a fost pentru mine o surpriza placuta sa vad ca se mai fac la noi in oras si lucruri de calitate.

  2. Ilinca a scris la

    “”Trăim într-o ţară condamnată la mediocritate, un fel de Rusie de mujici alcoolici şi scandalagii, dar fără anvergură, fără fiori mistici şi fără credinţa într-o misiune mai nobilă decît cea a îngrijirii grătarului cu mititei. Ţară mică, mese puţine. Şi murdare.”"‘

    Ultimele fraze imi aduc aminte de un episod de acum cativa ani…..
    Intr-o librarie de pe un aeroport international imi sare in ochi titlul unei carti: ” Molvania , A Land Untouched by Modern Dentistry”. Versiunea franceza ( ce trona alaturi de cea engleza) suna ceva mai frumos
    “La Molvanie, le pays que s’il existait pas, faudrait l’inventer”.
    Marturisesc ca din cauza oboselii si a decalajului orar am citit “Moldavia, in loc de “Molvania” si evident, m-am gandit ca-i ceva despre Moldova.
    De-abia dupa ce am platit respectiva carte am remarcat eroarea.
    Ce-i sau cine-i Moldavia? Ce-i cu aceasta carte? Este doar o parodie de ghid de voiaj, autorii fiind 3 autralieni Santo Cilauro, Tom Gleisner si Rob Sitch. Molvania este o tara imaginara din Europa de est ( se putea altfel?) care a “scapat” de sub tutela sovietica in ’82 ca urmare a caderii “zidului Lutenblag-ului”, Lutenblag fiind capitala. Drapelul se numeste “tricolor” ( desi are doar 2 culori, rosu si galben) iar peripetiile “calatorilor” prin aceasta tara merita toata atentia. La inceput am ras, amestecul de “aventuri” la care-i supus calatorul producand niste hohote imposibil de retinut si dezaprobarea vecinului de “fotoliu” ce incerca sa doarma….
    Pe urma m-am intristat, asemanarea cu “la noi”, Moldova si Rusia ( chiar daca exagerare exista pe toate planurile ) fiind destul de evidenta.
    Parodie, parodie, dar ma intreb ce gandesc cititorii ce nu au trecut niciodata prin Romania, Moldova….

    Pentru cine vrea sa se amuze ( daca poate) site-ul “oficial” al Molvaniei
    http://www.molvania.com.au/molvania/ .
    Oricum, ca lectura de vacanta nu-i rea.

  3. cosmin manolache a scris la

    abia-l astept pe Roth cu Pastorala.

  4. mihaelaursa a scris la

    pune-ma te rog pe lista de asteptare pentru roth. te invidiez si pentru traducerea lui, si pentru parcurile timisoarei. noroc c-ai zis si de celelalte, mi-am dat seama ca tot in tzara ta locuiesc si eu. aici am lasat o lacrima amara pe taste.

  5. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Private Joker: Germania, zici? Dar parcul mediteranean, făcut anul trecut în Piaţa Eforie (sau Bisericii) îl ştii? Acolo ar fi putea fi Franţa… Big Smile Că Zurich şi Lorena sînt înspre UMT.
    @Ilinca: De Molvania nu ştiam. Ştiam însă de Slaka lui Malcolm Bradbury. Şi, de curiozitate, am căutat pe Wikipedia şi am găsit o listă întreagă de ţări imaginare, şi est-europene, şi vest-europene. Unele au fost inventate de scriitori, altele de scenarişti de filme. Mie mi-a plăcut cum sună Herzoslovacia (Agatha Christie), Magyaristan (Kim Stanley Robinson) şi Ruritania (Anthony Hope).
    Dintr-o altă perspectivă, da, civilizaţia reală din România seamănă într-adevăr mult, din ce în ce mai mult cu Rusia. Avem suflet de poet alcoolic slav, glas de privighetori latine şi creiere de proletari semi-analfabeţi (care-s internaţionali, ştie domnul Iliescu).
    @Cosmin Manolache: Salut. Da, vine, vine Păstoreasca… Eu zic că la tîrg.
    @Mihaela Ursa: Pentru parcuri mă simt bine că-s invidiat – deşi nu eu le-am făcut. Eu doar le colind. NOI le colindăm: Alina şi cu mine.
    Şi cu traducerea e la fel, fiindcă nu eu am făcut-o. Doar am redactat-o. A tradus-o Alexandra Coliban (care a tradus şi Eugenides, Middlesex, şi Plath, Clopotul de sticlă, ş.a.). Eu am tradus anul ăsta Indignare şi ştiu ce trudă e cu Roth. Dar merită, zău că merită…

  6. victor L a scris la

    Molvania a aparut acum vreo 4-5 ani; a produs o mica rumoare printre patriotii puristi. Mad Razz
    Pastorala … trebuie s-o cumpar. Imi place mult cum scrie Roth.

  7. Ilinca a scris la

    @victor L Stii cumva daca a fost tradusa (Molvania)? Si daca da, la ce editura a aparut?
    Vreau sa o ofer cuiva….
    Multumesc.

  8. victor L a scris la

    @ Ilinca,
    nu, nu am cunostiinta sa fi fost tradusa in romaneste.

  9. white noise a scris la

    @Ilinca – Molvania a aparut la Vremea

  10. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Ilinca, Victor L, whitenoise: Nici eu nu ştiam că Molvania s-a tradus la noi. Mă bucur că s-a rezolvat. Sper să se şi găsească prin librării – fiindcă, totuşi, nu trăim chiar în Molvania Heh.

  11. Ilinca a scris la

    @white noise Multumesc pentru informatie, sper sa gasesc cartea respectiva.
    @Radu Pavel Gheo Nu, nu traim chiar in Molvania dar la capitolul librarii , cu exceptia marilor orase, nu suntem departe. Doar un exemplu: ani de zile, cand mergeam vara la Sinaia nu-mi luam niciodata carti cu mine, pentru ca stiam ca voi gasi o carte buna intr-una din librariile orasului. Intr-o vara, prin 2003 cred, una din librarii a “disparut” ( ma rog, s-a “transformat”). Anul urmator , alta……
    Acum stiu una singura, in centru, foarte mica si deloc grozava. Nu stiu daca situatia s-a imbunatatit ( nu am fost nici anul trecut si nu voi merge nici anul acesta la Sinaia) dar m-as mira sa fie asa…………
    Si acesta-i doar un exemplu, dar situatia este cam la fel in mai toate oraselele.

  12. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Ilinca: Da, o realitate tare tristă. Am văzut şi eu, pe unde am mai fost. Nici nu vreau să mă gîndesc la situaţia bibliotecilor din orăşelele României sau a celor săteşti. Eu îmi aduc aminte că în anii gimnaziului am citit sute de cărţi (nu exagerez) de la biblioteca sătească/comunală.
    N-o să ştim niciodată cîţi cititori se pierd fiindcă s-au născut într-o ţară subdezvoltată şi zdrenţuită administrativ. Şi nu doar cititori.

  13. Ilinca a scris la

    Un articol pe aceasta tema ( carti, librarii, biblioteci, dorinta de lectura):

    Cultura de criza:
    Tot mai multi romani citesc si pleaca
    EvZ 8 august 2009
    Un fragment din articol:
    @@Pentru pasionaţii de carte care nu-şi permit să-şi cumpere volumele preferate, librăriile cu spaţii pentru lectură sunt o alternativă tot mai folosită. Mult-trâmbiţata criză economică nu poate atinge şi pasiunea pentru lectură. Chiar dacă pentru români achiziţionarea unei cărţi se află în coada listei de cumpărături, în întâmpinarea cititorilor vin librăriile cu spaţii pentru lectură. Ideea nu e nouă, primele astfel de librării fiind deschise în România în 2000, dar adevăratul succes al lecturii gratuite se vede mai bine acum, când consumatorul de carte alocă mai puţin bani
    acestui „viciu”. @@

    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/862751/Tot-mai-multi-romani-citesc-si-pleaca/
    Lectura placuta!

    PS Cunoaste cineva conceptul de “bookcrossing”?
    In alte tari se practica; mi se pare foarte original si interesant. Ideea este simpla: se lasa o carte intr-un spatiu public, pe o banca intr-un parc ( cel mai des) sau in metrou, sau in orice alt loc public.( chiar si o toaleta publica, de ce nu?) Cine o gaseste o ia, o citeste daca vrea si o lasa la randul lui in alt loc. Un fel de club de lectura gratuit si simpatic ( evident, succesul depinde nu numai de calitatea cartilor ci si a oamenilor). La inceput “actiunea” era foarte simpla, total neorganizata, un concept simpatic si atat. Acum , am inteles ca lucrurile s-au mai schimbat.
    Pentru cei interesati gasiti detalii pe
    http://bookcrossing.com/
    De la cei ce cunosc deja fenomenul m-as bucura sa aflu pareri.
    O zi buna.

  14. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Ilinca: Da, am citit articolul. Merită citit – şi cumpănit asupra lui.
    Bookcrossing nu ştiu dacă există la noi. Ştiu că există schimb de cărţi, care merge cam pe aceeaşi idee (ce-i drept, fără misterul plăcut al cărţii lăsate şi descoperite, gen message in a bottle.

Lasa un comentariu


Click pentru a introduce un smiley

SmileBig SmileGrinLaughFrownBig FrownCryNeutralWinkKissRazzChicCoolAngryReally AngryConfusedQuestionThinkingPainShockYesNoLOLSillyBeautyLashesCuteShyBlushKissedIn LoveDroolGiggleSnickerHeh!SmirkWiltWeepIDKStruggleSide FrownDazedHypnotizedSweatEek!Roll EyesSarcasmDisdainSmugMoney MouthFoot in MouthShut MouthQuietShameBeat UpMeanEvil GrinGrit TeethShoutPissed OffReally PissedMad RazzDrunken RazzSickYawnSleepyDanceClapJumpHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightKiss BlowKissingByeGo AwayCall MeOn the PhoneSecretMeetingWavingStopTime OutTalk to the HandLoserLyingDOH!Fingers CrossedWaitingSuspenseTremblePrayWorshipStarvingEatVictoryCurseAlienAngelClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicNerdPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierVampireZombie KillerGhostSkeletonBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleBeerDrinkLiquorCoffeeCakePizzaWatermelonBowlPlateCanFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteAirplaneCarIslandAnnouncebrbMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette

Cautare

Bio

Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]