Trei, Doamne, numai trei
După toate cele petrecute zilele astea, inclusiv victoria la limită (cu un iz eroic) a lui Traian Băsescu, m-am gîndit o vreme la figura “marinarului”. M-am întrebat ce îl face să se impună atît de tare în faţa oamenilor, cum de reuşeşte să stîrnească sentimente atît de puternice, fie ele pro sau contra.
Ar fi multe de spus, dar, simplificat, cred că aş putea sintetiza totul într-o idee banală: Traian Băsescu e un lider autentic. Că e bun, că e rău, asta rămîne să hotărască fiecare, după simpatiile şi antipatiile personale. Dar e în mod cert un lider politic de forţă. Chiar dacă ar fi pierdut acum, asta nu-i schimba cu nimic statura.
În condiţii normale, adică în cazul în care în spatele lui Mircea Geoană n-ar fi stat două mari partide, cîteva averi imense, cele mai importante posturi de televiziune (inclusiv televiziunea de stat), cîteva ziare mari şi mulţi, mulţi alţii, Băsescu l-ar fi spulberat pe contracandidatul său la o diferenţă de vreo 10-20 de procente. Pe Geoană sau pe oricare altul. Aceeaşi idee se aplică şi la confruntarea lui cu Năstase de acum cinci ani: într-o luptă “dreaptă” Năstase pierdea lejer, la 10-20 de procente.
(Puteţi să nu fiţi de acord. Dar staţi să-mi termin ideea.)
Succesul lui Traian Băsescu se datorează exact statutului său de lider politic. E greu de spus ce înseamnă asta şi ce calităţi însumează un astfel de lider, dar e suficient să-l vezi pe Băsescu printre oameni, la partid sau în băile de mulţime (de care majoritatea politicienilor se tem), ca să înţelegi.
Ăsta a fost marele lui atu: e lider şi e unul autentic. Politica românească postdecembristă n-a avut prea mulţi – şi toţi au marcat istoria României, cum a făcut-o şi Traian Băsescu.
Eu cred că au fost trei. Unul dintre ei este Ion Iliescu. Nu-mi place nici ce-a făcut el din România, nici orientarea sa politică, dar dintr-o perspectivă rece şi amorală, nu pot să nu-i recunosc această calitate, pe care şi-o păstrează şi azi şi probabil că şi-o va păstra toată viaţa. El e liderul şi făcătorul actualului PSD, aşa cum Traian Băsescu a creat şi ridicat PD-ul/PDL-ul. Ion Iliescu e şi singurul care l-ar fi putut înfrunta de-adevăratelea, de la egal la egal, pe Traian Băsescu. Doar că între timp mandatele lui – două-trei, cum vrei să le iei – au trecut.
Al treilea lider politic autentic pe care l-a avut România postdecembristă a fost Corneliu Coposu. N-a apucat să facă atît cît ar fi putut şi nici n-a lăsat pe cineva care să-i continue opera (ba chiar dimpotrivă, dacă ne uităm la starea PNŢCD-ului de astăzi). Dar e singurul care l-a învins pe Ion Iliescu. N-are rost să ne amăgim cu pseudo-charisma lui Emil Constantinescu: deşi murise, Corneliu Coposu l-a învins atunci, în 1996, pe Ion Iliescu. Fără el CDR-ul ar fi pierdut încă o dată alegerile prezidenţiale.
Dacă ar fi să aleg între cei trei, l-aş alege fără ezitare pe Seniorul. Pe domnul Corneliu Coposu. Dar el n-a lăsat, cum am zis, pe nimeni care să-l continue. Nici nu se prea poate: liderii autentici nu se fac. Sigur, există politicieni puternici, conducători de grupuri, negociatori sau administratori buni, dar lideri sînt doar aceştia trei. Dacă au făcut sau fac bine ţării – asta rămîne de discutat. Ideea e că fiecare dintr ei lasă şi va lăsa urme în istorie.
Deocamdată n-am văzut ridicîndu-se vreun altul printre actualii şefi şi şefuleţi de partide şi nici printre tinerele speranţe ale politicii româneşti. Chiar dimpotrivă. Ceea ce s-ar putea să nu fie neapărat rău, mă gîndesc eu. Parcă Adam Michnik spunea că democraţia e cenuşie.
16 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
nu e nimic eroic in victoria asta. eu una am avut de ales intre iliescu si vadim, din nou. ca mine au fost multi.
@white noise: Nu, din perspectiva noastră nu. Din a lui da. În 2000 mulţi am votat cu scîrbă. Acum… mă gîndesc numai cît de multă lume s-a înghesuit să meargă la vot.
Cind a cistigat alegerile din 2004 m’am bucurat dar am avut o rezerva. Rezerva era legata de ultima ta fraza, acea cu cenusiul democratiei. Emil Constantinescu reusise sa restaureze in mentalul colectiv imaginea presedintelui din limitele Constitutiei romanesti. Retras, mediator dar nu jucator, reprezentativ afara dar cuminte inauntru. Cumva, intre 2000 si 2004 prestatia lui Ion Iliescu a fost “cumintita” de modelul setat de Emil Constantinescu in anii anteriori (s’ar putea sa am o perceptie eronata in privinta asta, asa mi’a iesit mie analiza).
Pe de alta parte, ieri citeam un citat din Robert Coles: “Abraham Lincoln did not go to Gettysburg having commissioned a poll to find out what would sell in Gettysburg. There were no people with percentages for him, cautioning him about this group or that group or what they found in exit polls a year earlier. When will we have the courage of Lincoln?”. Acest citat mi’a ridicat un nou semn de intrebare: sintem oare in faza in care democratia poate deveni cenusie in Romania, sintem in faza in care putem lasa oameni slabi la friiele tarii, faza in care nu mai este nevoie de acte de curaj, de vointa, de vedere politica in perspectiva? Ne putem multumi cu niste politicieni care sa fie doar niste administratori mediocri ai statului minimal? Cu alte cuvinte, am iesit din tranzitie si ne putem considera o democratie cit de cit matura si, mai ales, pentru iesirea din tranzitie este nevoie de caractere puternice la virf sau “cenusizarea” politicii este o conditie necesara pentru iesirea din tranzitie?
Iar in privinta celor 3, total de acord. Daca as face o ierarhizare as spune ca, amoral, Ion Iliescu a fost cel mai puternic presedinte. Iar Seniorul cel mai moral.
La un curs de leadership la care am fost recent proful, un tip excentric si interesant, sustinea ca Romania, in scurta sa istorie de stat independent (si si inainte) a avut o inclinatie – ca si vecinii din zona – catre regimurile despotice. Avem nevoie de de lideri-despoti ca si romani, iar de acesti lideri nu ne debarasam prin pura transformare a preferintelor si prin argumente ci cu forta, printr-un linsaj la propriu sau la figurat. Romanii nu prefera pe cineva ci adora iar cand nu-l mai vor nu il dau la o parte ci dau cu el de pamant. M-am saturat de acesti lideri si de alegatorii lor.
Eroizarea liderului e un reflex de tip totalitar. Nu, nu cred ca sunteti vreun fascist, nici Basescu nu este, vorbesc numai de un reflexul unora de a cere politicii un tatuc care sa fie si “un om printre oameni” si un lider mult deasupra politicienilor pe care-i “ciuruieste” si-i “spulbera” cand vrea.
BTW, pe Coposu l-am cunoscut, nu era deloc genul acesta de personaj, nu-i statea bine in multime si nici nu exercita acelasi tip de fascinatie. Coposu era un tip mai degraba discret care stia sa se eclipseze. Autoritatea lui venea din alta parte, din aura de martir si din disciplina la care fusese constrans in anii petrecuti la inchisoare. Sa nu adunam mere cu pere ca nu se stie la ce rezultat ajungem.
coposu era o prezenta inainte de toate. in anii aceia ‘90, in care cele mai raspindite figuri erau cele de activisti cu cefe groase si priviri bovine, omul asta era un aristocrat: felul in care se misca, in care purta un sacou, in care-si aprindea tigara, totul respira o alta lume, o alta educatie.
Iliescu era omul acelor zile, activist dintre activisti, un pic mai luminat, mai gorbaciovist, dar activist.
Cred ca actuala campanie va intra in manualele scolare (si cele psihologicecita tarie de caracter iti trebuie ca sa reszisti unui astfel de asalt?) – cum sa nu ratezi nici o gafa cind ai un stat intreg la dispozitie, cu cea mai bine pusa la punct masina de votare si de mediatizare. sa ratezi un penalty cu poarta goala.
douăzeci de ani cu Iliescu şi Băsescu în fruntea ţării (după vreo şapte cu Ceauşescu, dar pe atunci eram copchil) – şi uite cum mi s-a dus o treime din viaţă într-o ţară scufundată.
Corneliu Coposu e singurul om care ar putea fi considerat model pentru omul politic moral şi drept din Ro. lui i se pot adăuga, după mine – dar la mare distanţă -, Raţiu şi Constantinescu – primul lipsit de charismă, chiar uşor caraghios în context, al doilea slab, manipulabil şi aerian.
dintre cei care au şanse să rămână-n istorie ar mai fi Roman şi Năstase, a căror amintire istorică va fi cu siguranţă una derizorie, oameni care pot intra la capitolul “cum nu ar trebui să acţionezi când ai puterea”.
deci hai noroc deci da
bun. lider. tipologie. cojones. branding. totem. chip cioplit. vira. vector.
dar
http://www.youtube.com/watch?v=uF2b1w_Me3Y
am vazut culori
copii, intelectuali, puilor
gata joaca!
(hehe, am scris o poezie)
Cu stima, starpind cuibul rusesc antiromanesc (vezi mos teaca)
@ all: in scurta ei istorie moderna (1859 – 2009), Romania a avut destui conducatori, dar numai patru presedinti: Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu.
Dintre acestia patru, preferinta mea clara merge catre Basescu. E riscat sa zici ca a facut tarii “cel mai mult bine” (in fond, oamenii de stanga sunt si ei “tara”!), dar pare clar ca a facut cel mai putin rau.
Si asta conteaza, pentru o istorie cacacioasa de 150 de ani, din care aproape 60 (1937 – 1996) au fost petrecuti sub dictaturi. E pur si simplu rizibil sa zici “Haoleo, Baselu dictatorul!” in conditiile astea.
@mr. kalm,
nu cred ca il ai in arenda/custodie pe C. Coposu ca sa ni-l fluturi din ograda ta.
Si mai ales daca alaturi de Coposu ii pui pe Nastase si Roman; cred ca ceva nu e in regula la cuc.
victor l., eşti prost. dacă atât ai înţeles din comentariul meu, nu am altă concluzie decât că eşti un prost infatuat şi partizan…
@BMadragan: Da, de acord. Mă mai gîndesc că Emil Constantinescu, preşedintele slab, a apărut prea devreme. Dar şi azi ar fi prea devreme.
.
@Bogdan: Eu nu cred că e vorba neapărat de nevoia de despoţi, ci mai degrabă de cea de ordine. Bănuiesc că majoritatea oamenilor ar ceda o parte din liberatea lor pentru stabilitate şi confort material. Şi nu doar est-europenii, ci – ca să dau un exemplu mai depărtat – şi nord-americanii.
@k: Nu pot fi întru totul de acord. Nevoia de lider de forţă e o tendinţă specifică oricărei comunităţi umane. Ea poate fi atenuată printr-o construcţie socio-politică stabilă, ca în ţările nordice, dar în momente de cumpănă cred că ar răbufni iar. Aşa s-a întîmplat, de exemplu, în Statele Unite, unde cred că anul acesta cetăţenii au ales prost: au ales liderul charismatic în locul preşedintelui competent.
Pe de altă parte însă, eu n-am vrut să eroizez pe nimeni. Am încercat să enumăr nişte oameni care au putut funcţiona credibil în postura de lideri la nivel naţional. M-ar bucura să fi fost mai mulţi şi să fi fost toţi de talia lui Coposu.
@Zenon: Absolut de acord. Am citit un editorial – al lui Sorin Ioniţă, parcă – unde erau enumerate multe din gafele ambelor tabere. Reieşea de acolo că fiecare din cei doi acţiona strategic de parcă se străduia să piardă, nu să căştige
@Mr. Kalm: De acord cu prima observaţie, dar nu vă certaţi, vă rog! (Mă adresez şi lui Victor L.)
@ceaprazarul: Mi-a plăcut! E – cum zice Alina – foarte postmodernistă! Aş vrea să ştiu cine a fost textierul. Mi-am amintit ce scrisesem odinioară despre manele în revista “22″: http://www.revista22.ro/maneaua-noastra-cea-de-toate-zilele-2398.html.
@Misu: Păi, comparativ cu contracandidaţii pe care i-a avut (Năstase, Ţopăilă, Crin, băiat fin)… În chestia cu dictatorul nu ştiu ce să zic. O să vedem cînd o să ajungă să pună mîna pe un strop de putere lătrăii tineri. Există nişte politicieni tineri – mulţi la PSD, destui la ceilalţi – care par nişte pui de dictatori clasa întîi.
@Victor L: Nu, zău, nu vă certaţi! Să nu ne coborîm la nivelul politicienilor români.
Mi-a placut articolul. Citisem candva un text al Xeniei Karo despre versurile celor de la Parazitii. Ii admir neconditionat. Adica nu am stat sa analizez cat e balast si cat e lumina in kkturile lor. Numai ca ati extras poza din carticica. Imi place, suveran. Reformulez atunci punand o umila cherela: Cat e natural si cat e facut, fabricat in cei trei? jmanvae usor deprimat mai ca as sterge un blog pe unde ma joc eu
@Ceaprazarul: OK, deci de manele numai de bine
. Dar ce poză din carte? Asta n-am înţeles eu. Asta şi “jmanvae”. ???
Am uitat sa vin sa raspund, iertare!
Cartea era semnificatia, poza era forma. Saussure. Ma refeream la mesajul meu, la care ai raspuns tangential, poate pentru ca era prea slab continutul.
jmanvae – je m’en vais
@ceaprazarul: Da, acum mi-am dat seama. Am răspuns şi eu cum m-am priceput…