Comentarii la: Tabieturi de scriitor: locul scrisului

De către: Tabieturi de scriitor: uneltele scrisului : Gheoland

Tabieturi de scriitor: uneltele scrisului : Gheoland — Sat, 19 Mar 2011 01:28:31 +0000

[...] şi sistematizez ritualul scrisului. Am apucat să pomenesc despre timpul scrisului şi despre locul scrisului – dar n-am uitat că mai aveam ceva de [...]

De către: gheo

gheo — Mon, 05 Jul 2010 16:39:43 +0000

@Hash: Ce să zic, ce-aş putea să zic?
Uite, ăsta e unul din avantajele blogului: poţi să afli direct, în mod nemediat, ce simt sau ce cred cititorii despre o carte. E şi riscant , dar e bine. Altfel scriitorul ar fi conştient doar de opiniile criticilor – opinii avizate, nu-i vorbă, doar că un critic citeşte altfel, fiindcă asta e meseria lui. Şi un lucru pe care îl faci de plăcere nu se judecă la fel ca unul ce constituie sarcină de serviciu.
Mă bucur că ţi-a plăcut. Voiam tare mult să fie aşa: cu fiecare cititor în parte şi cu toţi laolaltă. Şi-o să mai zic ceva, doar ca sugestie: dacă vreodată, peste vreun an, o să mai ai chef să o răsfoieşti, s-ar putea să ai unele surprize. Sînt acolo nişte sertăraşe pe care la a doua lectură le vezi uşor, fiindcă deja ştii ce se întîmplă pînă la sfîrşit. Sugestia asta, recunosc, intră la categoria “scriitorul hămesit”, care vrea mereu mai mult.
Serios vorbind: mă bucur că ai scris cum ţi s-a părut romanul. Plăcerea e (şi) de partea mea.

De către: hash

hash — Mon, 05 Jul 2010 08:31:35 +0000

Mi-a placut, pur si simplu am devorat-o

S-a citit singura, in vreo trei zile. De fapt, mai mult noaptea, sacrificand din timpul de lucru (adica nu m-am mai putut scula la 5). Mi-am zis sa nu o devorez atat de repede, sa gust pe indelete din placerea lecturii ei, insa atat de captivanta a fost si atat de interesante personajele, ca m-am abtinut greu sa n-o citesc pe nerasuflate.

“Noapte buna, copii!” e placuta, mai ales ca scrie despre copilaria pe care am prins-o si eu in acelasi mediu, (desi eu sunt din centrul Ardealului, mediul era cam identic peste tot), cu tara, vaci, oraseni si cozi la lapte, portocale si banane lipsa.

A prins si pentru ca Paul Gaitan a fost profesor intr-o vreme, ca a predat, aceleasi impresii privind experienta predarii, pe care le-am dobandit, da cumva o confirmare. M-am lovit de psihologia catorva Schimnici nu din cadrul vreunui cenaclu literar ci din cadrul unei facultati autohtone; mi-a placut modul de abordare al personajelor, uite, astea sunt, le cunoasteti, da’ nu insistam, oricum le stiti, comportamentul este asta, previzibil, marsav sau mai putin, sau o combinatie. Modus vivendi la care indeamna Dunkelman, de a te folosi de astfel de personaje e de dorit, dar nu intotdeauna poti face asta, adica poti, dar faci rabat la idealurile personale, iti shimbi personalitatea (ceea ce P.G. se pare ca a patit).

Complexe situatii, delicioase personajele, umane, reale, multor autori nu le iese asa de bine.

Daca sursa de inspiratie pentru P.G. poate fi ghicita, macar partial, nu, , nu m-am putut intreba cine a servit ca sursa de inspiratie pentru dl. Dunkelman, si daca sfaturile sale, sau mai degraba psihologia sa este reala sau inventata. Poate undeva pe la mijloc ?!

Mi-a placut intruziunea D-zeu – Sf. Petre, abia ghicita, happy-end-ul pe taramul imaginarului (sau cealalta realitate?) dintre Marius si Cristina, evolutia pasiunii dintre (alti) tineri de sexe opuse, conturarea personajelor, toate tin cititorul cu sufletul la gura, il fac sa participe la actiune – ca m-am trezit chicotind singur la 1 noaptea, trezindu-mi consoarta, asta sa mai zic?

Mi-a placut foarte mult, si am tinut sa-ti scriu asta pe blog. Multumesc!

De către: gheo

gheo — Sun, 27 Jun 2010 19:28:57 +0000

@Amelia Mociulschi: Da, pentru mine bucătăria e un birou de lucru perfect. Imaginea aceea tradiţională, cu scriitorii aşezaţi într-un fotoliu cu braţe capitonate, în faţa unui teanc de foi şi a unei călimări imense, la un birou din lemn sculptat, nu mă prinde: am încercat de cîteva ori să scriu într-o cameră separată, dar parcă eram într-un loc străin – şi de mine, şi de scris. Bucătăria degajă atmosfera aceea de intimitate pe care nici o altă încăpere nu o poate da. (Eventual dormitorul – dar nu pentru scris.)
Despre celelalte… deocamdată tac.

De către: Amelia Mociulschi

Amelia Mociulschi — Sat, 26 Jun 2010 07:23:11 +0000

Mă gândeam la Banat, de dimineaţă, pe potecuţa plină de iarbă din parcul unde îmi plimb câinele sau mă plimbă el, pe mine. Banatul e locul unde am copilărit şi câteodată mi se face atât de dor… Nu am mai ajuns de mult acolo, poate şi pentru că nu mai am pe nimeni, acolo.
M-am întors în bucătărie şi deschizând calculatorul am aflat că poate fi socotită birou, fără complexe, atâta vreme cât se pot scrie în ea romane bune, cum e cazul tău.
Alina e o fată frumoasă şi deosebită şi cu un pui mic nu v-ar sta rău; bucuria adusă depăşeşte “greutatea” responsabilităţilor. Scuze pentru că-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala.
Bravo pentru că ai reuşit să te laşi de fumat.
Mi-a făcut plăcere,
Amelia