Prea tîrziu pentru revoluţie

4 comentarii

1. Veronica a scris la 24.1.2012, 6:49
   
   

   Da, foarte precis.

   “Iar ultima revoluție pe care am de gînd să o port pînă la capăt este cu mine însumi.”

2. Gheo a scris la 25.1.2012, 0:29
   
   

   @Veronica: Da, mi-a plăcut. Adică nu mi-a plăcut ce se întîmplă, dar am avut bucuria aceea pe care o trăieşti cînd citeşti ceva ce ai trăit (fie şi parţial), spus atît de bine de altcineva.

3. victor L a scris la 27.1.2012, 20:23
   
   

   Si tu ai dreptate; si el are dreptate; chiar si eu am dreptate; c-asa-i in democratie
   In general, cei care pleaca, temporar sau definitiv, sint tinerii/maturii; in tara, majoritatii, le ramin parintii, multi pensionari sau viitori.
   Cine sa le plateasca pensia pe care o vor marită? premierul/presedintele?
   Plecatul sub scuza ca politicienii sint escroci si ca nu mai e nimic de facut, nu e o solutie, ci o scuza pentru impotenta de a face ceva. Ne-a ramas in gena “sa ni se dea”, “Statul ce treaba are?”
   NB,
   cei care pleaca ar trebui sa fie onesti si sa recunoasca: nu am chef sa pun umarul la sandramaua numita Romania si plec unde altii au aranjat totul pentru ca eu, prin munca mea, sa pot trai mai bine.
   Asa au facut si multi “dizidenti” din literele romanesti: au cerut pasaport ca sa plece din tara pentru binele lor si a odraslelor si nicidecum nu au facut greva foamei pentru binele popolului.
   Nu doar in Danemarca e putred ceva

4. Gheo a scris la 30.1.2012, 0:47
   
   

   @Victor L: Cu jumătate de inimă sînt alături de dumneavoastră, cu cealaltă jumătate însă… Mi-e greu să-i judec pe cei care pleacă. Sînt oameni care au fost siliţi să-şi risipească puterea de muncă şi talentul zbătîndu-se în slujbe prost plătite şi fără perspective: medici de talent blocaţi pe posturi, profesori cu vocaţie sancţionaţi de meseriaşi cinstiţi călcaţi pe cap de şefi idioţi… Odată plecaţi dincolo, toţi au ajuns în trei-patru ani de muncă neîngrădită la un nivel superior celui obţinut în România în zece ani plini de umilinţe. Doar eu ştiu vreo zece poveşti după acest tipic – dar sînt mii.
   Îi admir pe cei care au puterea să rămînă, dar şi pe cei care au puterea să plece – nici lor nu li-e uşor. Şi apoi satisfacţia pe care o simte – de exemplu – un profesor cînd vede că îşi face bine meseria e aceeaşi oriunde, iar reuşita unor elevi pe care i-ai educat te bucură la fel, indiferent de naţionalitatea elevilor.