Percepţii
Stăteam azi-dimineaţă şi redactam o carte. La un moment dat, după ce m-am chinuit vreo cinci minute să găsesc o traducere potrivită la o sintagmă încîlcită, am pufnit nervos şi mi-am aruncat privirea pe geam, ca să îmi decongestionez creierii. Afară era frig, asfaltul era umed şi plin de frunze brun-gălbui, încleiate de apă şi noroi, şi bătea un vînt care mi-a dat un frison chiar şi aşa, cum stăteam înăuntru, la căldură.
Chiar atunci prin faţa geamului trece un tip de la Salubritate, în vesta lui de un galben-fosforescent, cu două tomberoane de gunoi pe roţi. “Săracu’!” mă gîndesc eu, ştiind că dacă aş ieşi afară, mi-ar îngheţa repede toate alea.
Doar că îl aud pe om fluierînd vesel în frig şi vînt, în timp ce se duce în drumul lui, împingînd un tomberon în faţa lui şi trăgîndu-l pe celălalt după el. Iar eu, înăuntru, la căldură, aveam o stare de nemulţumire profundă şi fremătam de nervi din cauza a trei-patru cuvinte.
M-am gîndit imediat că de-aici aş putea scoate un clip de vreo cîteva pagini. Uite, păcatul scriitorului: e în stare să scotocească după subiecte în cele mai nepotrivite momente. Transformă orice în temă de ficţiune. Numai să nu-şi uite ideea.
Deocamdată nu am timp, dar dacă tot am scris pe blog, n-o să uit – cum am uitat alte idei, din care nu îmi mai amintesc decît ideea că am avut ideea.
7 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
Mi se pare destul de linistitor sa stii ca munca ta este mai calda si mai decenta la urma urmelor decat a multor altora si ca stresul ei ramane in fond unul minor… Eu unul marturisesc insa ca nu am mai rezistat stresului de la fostul serviciu (eram reporter tv) si am capitulat. Imi visam sa ajung muncitor intr-o fabrica de conserve din Islanda… Ma bucur insa de munca intr-un atelier in care tai piatra acum… Toata ziua tai piatra si ma uit la padurea din fata…Uneori este napadita de ceata, alteori sclipeste de umezeala si soare. Nu stiu ce fac mainile si corpul meu toata ziua, dar eu revizitez, rand pe rand Franta, Cehia, Germania, si chiar si Romania… Iar cand vad un muncitor, oarecare, murdar din cap pana’n picioare, il apreciez enorm pentru libertatea pe care o are si si-o mentine…
@Bogdan: Acum îmi amintesc ceva din America. Una din părţile bune ale lumii de acolo. Orice slujbă era decentă – în sensul că nu munca “de jos”, cum zicem noi, era ruşinoasă, ci faptul că nu munceai. Dacă munceai, deja aveai respectul celor din jur, iar dacă aveai două slujbe, fie ele şi păcătoase, respectul creştea exponenţial.
Înţeleg şi satisfacţiile muncii fizice, fiindcă am făcut aşa ceva. Pînă la urmă e şi o problemă de atitudine, de umori, de individualitate. Şi, sigur, de libertate.
@ bogdan: coane, esti cineva! se castiga bine in Islanda? nu de alta, dar in Romania situatia nu da semne de revenire – cum spun derbedeii locului: “pe praful asta, manca-ti-as, e buna si munca, daca n-ai ce fura!”.
tinem legatura, m.
@ radu gheo: gresesc oare daca exprim urmatoarea parere: in Romania, situatia se prezinta exact pe dos fata de cea din America. anume, a munci pentru altcineva (un patron, statul) e un semn de semi-ratare: “nenorocitul, n-a fost in stare sa-si faca PROPRIA LUI AFACERE!”.
am scris asta cu majuscule pentru ca pare sa reprezinte o culme a succesului si stimei sociale. nu conteaza daca ai o butica in care vinzi tigari ieftine si bere la pet – esti PRIVATIZAT! nu mai asculti de nici un sef!
visul unei natiuni de vara.
Din pacate munca la taiatul de piatra este cam pe sfarsite. (Iarna nu cumpara nimeni caramizi…
. Asa ca am luat-o de la capat cu totala indiferenta fata de ceea ce as putea gasi de lucru. Si primul job care s-a ivit a fos evident… ageeennnnt de vaaanzaaaari! Mi se pare ok, pot sa fac si asta fara probleme. Dar am trecut printr/un training eminamente corporatist in care si-au dat intalnire maestrii de neegalat ai acestei arte: ceasurile mari cu multe cheitze, lanturile grele de aur, pantofii negrii, sclipitori, cu cioc, barbitele fine, indelung primenite la baie, camasile albe. Iti dai seama cat de ingusta este aceasta lume dupa discutiile pe care este in stare sa le poarte si dupa placerile care conduc totul. Unde iesim in seara asta? In Genis? ( Nu stiu daca se scrie asa…
, in Diesel? Unde este mai frumos? Vai, dar ce masina are Vio… (Replica mea, pai stii, eu stau in Cluj de ceva vreme, si nu ma mai fascineaza atat de mult nici Genis, nici Diesel – daca as fi spus deloc prea se incheia brusc discutia, – iar in seara asta ma culc devreme, ca sunt obosit, i-a cam bulversat). Cu cat in jurul unei munci se invartesc mai multi bani cu atat creste si ferocitatea si egoismul celor care o presteaza. Dupa experienta de la taiatul de piatra pot spune ca cel mai mult imi doresc sa gasesc un job anonim, aproape banal, fara aspiratii, fara nicio mandrie, de la care sa ma intorc insa intreg si sanatos seara acasa…
Nu, a munci la patron nu este un semn de semi-ratare. Daca te gandesti ce ar putea sa insemne realizarea ta eu cred ca este un semn de ratare completa. Iar asta fiindca, dincolo de perceptia asupra muncii, daca este respectata sau nu este problema rezultatelor. Cu cateva mici exceptii muncesti si nu te alegi cu absolut nimic. Muncesti poate mai mult decat un om din Vest, ai asimilat poate mai multe cunostinte dar abia daca ajungi la 400 de euro pe luna, ceea ce inseamna: familie=sacrificiu, copil=sacrificiu, excursii=sacrificiu, haine=sacrificiu, mancare buna=sacrificiu. Orice ai vrea sa faci ca sa obtii o minima multumire presupune sacrificii. De ce dracu mai muncim atunci? Dar, ma rog, asta este o discutie mai lunga, despre frumoasa noastra tara…
Culmea succesului la romani nu era sa castige la loto si sa traiasca din dobanda? Si la fete sa puna mana pe un iri?
@Misu: Ba, din păcate, aşa-i. Adică aşa-i în România. Asta a fost o lecţie teribil de bună învăţată în America: nu există muncă ruşinoasă. Munca e muncă. Cum am vrut să zic şi în text.
@Bogdan: Îmi place imaginea de salesman. Parcă i-am şi văzut. Bărbiţele alea… adicătelea ţăcălii, cioculeţe?
@Madalina: Dar bărbaţii nu pot să-şi găsească şi ei o Iri? Că femeile sigur pot cîştiga la Loto. Fosta şefă a loteriei a cîştigat, nu?