O lansare la Szeged

Pe 8 februarie, adică marţi după-amiază, am avut parte de o lansare inedită – adică inedită pentru mine. Am lansat, am citit şi am vorbit despre Noapte bună, copii! în Ungaria, la Szeged, la Institutul Pedagogic Juhasz Gyula.

Sigur, am mai avut lansări cu public românesc, aşa cum am avut şi întîlniri literare în Ungaria, dar nu cu ambele elemente combinate: cu public românesc din Ungaria şi în Ungaria. A fost interesant, plăcut şi, într-o bună perioadă de timp, chiar amuzant. Din cauza vameşilor – dar nu a celor din Cenad, pe unde am ajuns în ţara vecină, ci a vameşilor ficţionali din romanul meu. Povestesc imediat.

Întîlnirea a fost programată şi pregătită în detaliu de Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, în cadrul unui program de colaborare cu Editura Polirom. Eu am mers la Szeged (ca şi anul trecut la Caransebeş) ca scriitor şi ca alumnus al Facultăţii de Litere timişorene, cu noua/vechea mea carte.În acelaşi timp, eram şi însoţitor, fiindcă în maşină mai erau Otilia Hedeşan, decan al Facultăţii de Litere, şi Corina Popa.

Mai întîi am făcut o plimbare prin oraş, împreună cu Ulrich, un lector german nimerit prin Timişoara şi pornit apoi spre Cracovia, unde preda Drept – deşi preda şi în Kiev şi venea şi la şcoala de vară din Timişoara, ca să înveţe română, aşa că am vorbit cu el în română… mă rog, o poveste încîlcită şi interesantă, de Europă fără vize. De condus ne-a condus o doamnă profesoară de la Institutul Pedagogic din Szeged, Maria Gavra, fiindcă noi nu prea ştiam oraşul. Şi nu ştiam nici maghiară. În afară de socraticul „Nem tudom” – ştiu că nu ştiu nimic.

Szeged, oraş frumos. Europa, cum ziceam. Oraş plin de biciclete şi de piste de biciclete. Curat. Cu o Piaţă a Domului impresionantă – şi cu nişte ziduri pe care am văzut stemele tuturor judeţelor Ungariei. Ale Ungariei Mari, cu Maramoros, Temes ş.a.  Nu m-am inflamat însă: istoria e istorie.

Seara, la lansare, m-am simţit dintru început cam stînjenit. Odată pentru că nu prea ştiam cu ce public o să am de-a face. Erau românii din Ungaria, adică oameni de toate vîrstele, unii dintre ei născuţi şi crescuţi în Ungaria, alţii mutaţi mai demult sau mai recent acolo, unii bănăţeni, alţii ardeleni…  Am vorbit o vreme şi cu doamna Mihaela Bucin, lector doctor la Institutul Pedagogic din Szeged, şi cu ceilalţi profesori de acolo, m-am mai lămurit cumva, dar nu întru totul.

Şi-apoi, cînd a început totul, după prezentările elogioase (cum puteau fi altfel?) făcute de prof. dr. Otilia Hedeşan şi de Corina Popa, m-am trezit că trebuia să citesc. Ce? Ce putea fi relevant pentru toţi cei adunaţi acolo? O experienţă comună – şi care în ultima vreme e prilej de mari scandaluri în România. Vama!

Există în Noapte bună, copii! o scenă, cea în care unul din personaje, Marius, intră în ţară cu maşina prin vama Nădlac şi are o ciocnire cu un vameş, ciocnire care se lasă cu o şpagă de o sută de dolari. Era o scenă bună pentru lectură, fiindcă avea o oarecare independenţă, nu dezvăluia aproape deloc poveştile centrale şi mai ales se referea la ceea ce ştiau toţi cei de acolo: trecerea frontierei cu Ungaria, aşa cum se desfăşura ea acum zece-cincisprezece ani.

Bun, din punct de vedere diplomatic poate că trebuia să evit asemenea scene. Mai ales că la lansare au participat şi consulul şi viceconsulul României la Szeged, Radu Florea şi Răzvan Ciolcă. Dar am descoperit cu plăcere că amîndoi au şi simţul umorului, şi tact. Şi-apoi asta era o poveste, nu realitate. Şi o poveste veche, din anul 2000 al romanului.

Recunosc: cînd am citit-o, am urmărit şi reacţiile celor din sală. Au rîs mult, ceea ce m-a încîntat. Dar au şi comentat minunat: „Ăsta care vameş era? Îl ştiu! Şi cum, chiar aşa? Da, asta era formula lor!” Vameşul ăla din roman, ficţionalul domn Tiberiu, grăsuţ şi cu mustaţă, le-a stîrnit tuturor amintiri despre nişte vameşi mult mai reali. Care nu mai există azi, nu? Cel puţin la graniţa cu Ungaria.

Ca o încununare a întregii lansări, cu dom’ Tiberiu adus la viaţă în multiple forme de comentariile celor veniţi la Institutul Pedagogic din Szeged, cînd am revenit în România, noaptea tîrziu, am auzit de razia de la vămile Naidăş şi Moraviţa, unde fuseseră arestaţi zeci de vameşi şi poliţişti de la frontieră. Sau, ca să-l citez pe un vameş din Noapte bună, copii!, fiindcă ficţiunea nu se poate desprinde aşa uşor de realitate: „Se-nvîrtea fiecare cum putea. Dar dumneata vorbeşti de sîrbi! La sîrbi da. La sîrbi se făcea. La Stamora, la Naidăş… Milioane s-au făcut atunci! Mi-li-oa-ne!”

Dar, desigur, la vamă la Cenad n-a trebuit să dăm nici o şpagă.

Publicat de

Radu Pavel Gheo

Radu Pavel Gheo (n. 1969, Oraviţa) a absolvit în 1994 Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara, după care a lucrat ca profesor, redactor radio şi redactor de revistă în Iaşi şi Timişoara. În 2001 emigrează în Statele Unite, dar revine în ţară după un an. Experienţa sa americană e relatată în priză directă în volumul Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a, apărut la Editura Polirom din Iaşi. În decursul timpului a scris pentru majoritatea revistelor culturale cu circulaţie naţională. O serie de texte de-ale sale (proză scurtă şi eseuri) au fost traduse în engleză, franceză, germană, maghiară, sîrbă, slovenă, poloneză. A publicat pînă în prezent mai multe volume: Valea Cerului Senin (Athena, 1997), Despre science fiction (Omnibooks, 2001; Tritonic, 2007), Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a (Polirom, 2003; 2004; 2013), Românii e deştepţi (Polirom, 2004; 2005), Fairia – o lume îndepărtată (Polirom, 2004), DEX-ul şi sexul (Polirom, 2005), Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (Polirom, 2008, coordonator, împreună cu Dan Lungu), Numele mierlei (Polirom, 2008), Noapte bună, copii! (Polirom, 2010). Radu Pavel Gheo este inclus în mai multe antologii de proză şi eseuri din ţară şi străinătate. A scris o piesă de teatru, Hold-UP Akbar sau Toţi în America, pusă în scenă de Teatrul Naţional din Timişoara în stagiunile 2007-2008 şi 2008-2009. Printre premiile literare obţinute se numără: premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara (2004, 2006, 2011), premiul „Pro-Cultura Timisiensis”, premiul Uniunii Scriitorilor „Andrei Bantaş” pentru traducere (2007), premiul naţional de proză „Ziarul de Iaşi” (2011), premiul „Romanul anului” acordat de revista Tiuk!. În prezent Radu Pavel Gheo trăieşte în Timişoara. Este redactor de carte şi traducător la Editura Polirom şi redactor la revista timişoreană Orizont. În 2003 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2005 membru în PEN Club România. Din 2014 este doctor în Filologie, titlu acordat de Universitatea de Vest Timişoara.

3 comentarii la “O lansare la Szeged”

  1. D-nele profesoare Marieta Gavra si Otilia Hedesan sunt DEOSEBITE! Inca din anii cei mai tineri le cunosc si promiteau inca de pe atunci multe! !!S-au tinut de cuvant!!!

  2. @Victor L: Le-o fi fost şi jenă. Ce să te-ncurci cu nişte de-ăştia cu scrisul? Poate ştiţi bancul comunist cu profesorul universitar care, cînd se îmbăta, se lăuda că e măcelar.
    @ Deliavalea: Cu totul de acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *