Numele mierlei la judecată
După lansarea din Lugoj, de acum două săptămîni, ocazie cu care mi-am recitit în mare parte clipurile din Numele mierlei, m-am gîndit să îmi fac o evaluare. De fapt nu mie, ci volumului. De cînd a apărut, au trecut vreo şase-şapte luni, a circulat, s-a citit cît s-a citit, aşa că ar merge o evaluare a evaluării. Adică a receptării critice. Ca să ştiu cum stau. 
(Bun, dar cît de obiectiv poate fi autorul? Cît poate…
Am numărat vreo zece-cincisprezece cronici şi cam tot atîtea comentarii pe bloguri de cititori. În mare măsură corecte (adică laudative 
) şi unele, şi altele. M-a interesat mai ales faptul că majoritatea comentatorilor au numit unul sau mai multe texte care le-au plăcut în mod special. Am socotit şi am remarcat că, în general, cam fiecare şi-a ales ori a numit unul sau două texte, dar opţiunile se suprapun rareori. Iar dacă strîng toate “nominalizările”, se fac vreo douăzeci şi ceva de “cele mai bune texte”. Din cincizeci. Nu-i rău.
Într-un fel, aşa ceva şi voiam: un volum de clipuri pentru cît mai multe gusturi. Comice, triste, melancolice, burleşti, şarje… Dar, sigur, literare.
Acum recunosc că dacă ar fi să fac din nou selecţia, cu gustul de acum, aş lăsa deoparte vreo trei-patru clipuri din cele cincizeci. Deşi… uf! Chestia e că rotunjesc şi ele volumul, aşa cum l-am gîndit iniţial.
Mai regret un lucru: dintre toate best of numite în cronici, prezentări sau comentarii, nimeni n-a pomenit taman textul care, în opinia mea, e cel mai reuşit. Cel mai… Deşi (sau tocmai pentru că) n-are nimic spectaculos. Un drum cu Ceapă. Am şi eu gusturile mele, ca orice alt cititor.
A, şi mai e ceva: cel puţin trei critici au sugerat că unele din clipuri aveau potenţial de roman. Că personajele puteau evolua sau că situaţiile puteau fi dezvoltate. Aici nu sînt de acord: totul era atîta cît a fost. N-o să lungesc articolul – şi aşa prea lung. Poate o să am ocazia să scriu odată ce înseamnă pentru mine un roman. Dar în mod sigur nu o acţiune lineară, prelungită artificial cu mici evenimente şi întorsături de situaţie – adică o povestire extinsă la un număr de semne “romanesc”. N-aş transforma ceva gîndit ca povestire – sau clip, adică schiţă vizuală foarte scurtă – într-un roman. Îmi amintesc că a făcut-o Daniel Keyes cu Flori pentru Algernon. Şi n-a fost OK.
Un roman e un lucru complicat. Şi munca la un roman e cu totul altceva decît la o povestire sau chiar o nuvelă. La Fairia eu am lucrat cu intermitenţe trei ani înainte de a-l publica cei de la Polirom. Între timp l-am mai revizuit o dată anul trecut, aşa că, dacă o fi să-l reeditez, o să fie într-o variantă mult îmbunătăţită.
Nu trebuie să fiu crezut pe cuvînt. Ci, eventual, citind şi judecînd. Oricum, ca să închei şi să mă culc pe urechea auctoricească vreun an, doi, Numele mierlei e cel mai reuşit volum al meu după Fairia. Deşi gusturile se discută.
4 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
Mereu mi-a placut sa aflu informartii din interior despre procesul de creatie literara.
Multumesc de autoevaluare Radu si iti doresc Numele Mierlei sa fie urmat de volume si mai bune.
@acspot: Mulţumesc şi eu. Ce-i drept, postarea am scris-o mai mult pentru mine, chiar dacă-i blog public. (Apropo, ar fi interesant de evaluat raportul între finalitatea publică şi cea privată a textelor dintr-un blog). Spre deosebire de cele anterioare, de exemplu. Şi nu credeam că ar interesa prea multă lume detaliile de “laborator”. Dacă da, mai scriu. Poate iese ceva.
@ RPG
Acest nou tip de literatura din cartile tale o adaptare la nevoile cititorului modern, in permanenta criza de timp de lectura.
Eseurile / reportajele literare inseamna un management mai bun al timpului alocat cititului.
Descrierea “lucrarilor de laborator” este extrem de importanta pentru “bloggeri” , pentru cei care cocheteaza cu aceasta lume.
Te astept cu noi amanunte.
@acspot: O să mai scriu, promit. Numai să-mi treacă gripa – omenească, sper
.