Manele, bancuri si tehnica literara
Manele, bancuri si tehnica literara
Intr-o postare
foarte misto (si incitanta la discutii), luciat scrie despre emisiunea dedicata
scriitorilor la Realitatea TV in cadrul faimoasei competitii (ma rog…) “Zece pentru
Romania”. Cu Tatulici, desigur. Care din cind in cind incerca sa-i reteze vorba lui
Stefan Agopian.
Tatulici apostrofindu-l pe Stefan Agopian! Asta spune deja totul despre calitatea
unei emisiuni despre scriitori si ierarhii literare. Agopian, unul dintre marii scriitori
romani (nu doar contemporani), abordat cu familiaritate aproape obraznica de un moderator
faimos atita timp cit apare la televizor. E drept, Tatulici i-ar fi spus si lui Slavici
ceva de genul “Hai, ba, Ionica, nu mai fi asa intepat!” Ma ingrozesc cind ma gindesc
ce-ar fi facut cu Mihail Sebastian sau cu Hortensia Papadat-Bengescu, minca-ti-as!
Ca tot veni vorba, m-a amuzat ideea aruncata in gluma acolo, pe blog: daca as cinta
manele, mi-as mari audienta? Ca scriitor.
Ce sa zic? Stiu ca am si eu, oricum, un public al meu si ma bucur. Cititori, cumparatori
de carti, comentatori, e OK. Ma simt bine. Daca as cinta manele, ma tem ca mai degraba
mi-ar scadea audienta – cint ingrozitor de fals orice, absolut orice. Alina poate
sa confirme: m-a auzit odata, acum vreo cincisprezece ani, lalaind (un pic beat, ce-i
drept) Phoenix si acoperind vocea autentica de pe banda. Cind isi aminteste, se strica
de ris si acum.
Dar mi-ar placea sa fiu in stare sa scriu versuri de manele. Sper ca nu strimba
nimeni din nas cu dispret. Un scriitor, un prozator trebuie sa fie in stare sa scrie
orice. Sa poata sa redea in cartile lui orice voce, orice stil. Versurile de manele
sint o proba de foc. Cel care e in stare sa scrie versuri de manele, versuri care
sa fie luate apoi drept “autentice” de un manelist, e un mare scriitor. E usor sa
scrii intelectualiceste despre asa ceva. E mai greu sa redai vocea unui personaj manelist.
Si asa o iau pe panta amintirilor… Tin minte, de exemplu, ca am discutat odinioara
cu Florin Lazarescu despre o alta proba de virtuozitate asemanatoare: sa scrii un
banc. Poate un scriitor sa scrie un banc? Sigur ca am incercat cu prima ocazie. In
povestirea publicata in antologia de “Povesti erotice romanesti” am inserat trei bancuri.
Unul dintre ele e al meu – compus de mine. Nu spun care. Spun doar ca Alina mi-a zis
ca merge: nu te strici de ris citindu-l, dar un zimbet tot iti smulge, iar in conditii
lecturale favorabile, poate chiar si un hohot, doua. Deocamdata ma multumesc cu atit.
Tot din bucataria scriitoriceasca: despre dialogurile din volumul de povestiri pe
care l-am scos acum la Polirom ( id est Numele mierlei) mi s-a tot spus (sau
s-a spus) ca reproduc dialogurile oamenilor obisnuiti. Cred ca la inceput m-a necajit
putin cuvintul “reproduc”. Exces de orgoliu. Dupa ce m-am gindit mai bine, mi-am dat
seama ca de fapt e de bine: daca dialogurile par atit de autentice, ca si cum ar fi
reproduse, inseamna ca am reusit ceva. Dialogurile mi s-au parut intotdeauna foarte
greu de realizat. Iar in Numele mierlei sint texte de patru-cinci pagini la
care am scris si taiat si rescris si taiat si rescris pina am consumat dublul spatiului
tiparit, pina ce mi s-a parut si mie ca suna autentic – adica “reprodus de pe strada”.
Dar astea sint doar detalii de tehnica literara. Mai e nevoie de constructii veridice,
de elaborare, de sudarea partilor si multe altele. Si de o tema. Si de personaje tari.
Si de, si de…
Numai ca fara instrumentele astea nu se poate lucra la nici o constructie literara.
Nici un comentariu
Te invit sa-mi spui opinia ta! Completeaza formularul de mai jos si scrie ce parere ai pe marginea articolului de mai sus.
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]