Cît despre călătorii, noi încercăm să ne ducem de fiecare dată în alte părţi; ziceam în text, parafrazînd din cartea pe care-am citit-o în călătorie, că în Kusadasi am aruncat un bumerang care nu s-a întors şi n-o să mă mai întorc nici eu (deşi e un loc care – clar – merită văzut. e ca o carte pe care ai citit-o, ţi-a plăcut, dar n-ai de gînd s-o reciteşti).

@ v – nu era nici o obiectie. dimpotriva. era o generalizare in apararea lui gheo. nu se lega de nici un exemplu. da’ sinteti atit de porniti incit vi se pare ca toata lumea are ceva cu voi si ca va ataca. in exemplul respectiv nu e vorba de nici o apozitie, doar de virgule amplasate corect – si daca nu va prindeti de asta, aveti o problema. care se cheama hipercorectitudine si e ceva nasol.
si nu, n-am nimic personal cu nimeni, doamne fereste. e vorba, pur si simplu, de… virgule. e treaba ta daca nu vrei virgule acolo, da’ nu ma bate la cap ca nu stiu sa scriu daca eu le pun.

‘a venit cu mîna goală, şi-aşa se face că l-au dat afară’ – eu în cazuri d-astea cam pun virgulă.
dar, repet, astea-s opţiuni, chestii subiective. bending the rules. şi e uşor de alunecat de aici către jumulirea normei. unde te opreşti? unde nu mai e cazul să-l vezi pe ‘şi’ ca avînd nuanţă disjunctivă sau de oricare alta?

ce n-am înţeles eu este obiecţia (a luciei, parcă) referitoare la existenţa apoziţiilor. apoziţia e o chestie clară, nu-mi amintesc să existe în textul tău vreo apoziţie acuzată de virgulele aferente. că doar nu-şi închipuie cineva că există vreo apoziţie într-un exemplu precum “Cind a vazut Adoratia Magilor de Bruegel, la National Gallery din Londra, a recunoscut din prima ce stia deja”.