M-am amărît
M-am amărît din pricina unei polemici în care m-am trezit amestecat. O mostră de glumă pe care o înţeleg greu, în care jignirea trebuie înghiţită în numele “simţului umorului”.
Cineva (Vic – altfel un nick inteligent, competent în zona literară şi cu replică bună) îşi aminteşte brusc de un text de-al meu despre virgule şi propune să mă înveţe cineva gramatică. O propune aşa, direct. Adică nu direct, ci puţin mai furişat: pe blogul altcuiva. Cu alte cuvinte, hai să tragem o copită unui om care nu-i prin zonă. Pînă la urmă am văzut comentariul şi am făcut prostia să intru în polemică.
Care polemică? Ioc polemică! De vreme ce discuţia începuse pe blogul “Terorism de cititoare” şi nu unde era articolul meu, cel incriminat, trebuia să mă aştept la aşa ceva.
Argumentele erau că nu am cum să mă pricep la scrierea limbii române, fiindcă sînt bănăţean (aşa-i, bănăţenii nu ştiu limba română). Da, sînt bănăţean, absolvent de Litere, redactor, scriitor, traducător. Nici unul din astea nu-s argumente zdrobitoare: există unii ingineri bănăţeni care vorbesc şi scriu româneşte mai bine decît unii filologi munteni. Sau nu există – dar ăsta tot nu-i argument.
Argumentele lui Vic mai sunau aşa: “mă tem că n-am cu cine să discut”, fiindcă “jigneşti o grămadă de oameni”. Deşi în textele respective eu n-am dat nici un nume, fie el de persoană sau de revistă. Deşi am evitat orice cometariu ce putea fi considerat atac la persoană, fiindcă nu mă interesau persoanele, ci fenomenul.
Preferam un exemplu concret, cu variante: aşa da, aşa nu. Eventual cu trimiteri la lucrări ştiinţifice de profil. Sau măcar la reguli de ortografie şi punctuaţie – deşi recunosc că punctuaţia în limba română e destul de vag reglementată. Dar exact asta e problema!
Mă aşteptam să iasă măcar de-o discuţie. Să mi se scrie ceva de genul: “Stimate amice, ştiu că tu crezi că virgula se pune aşa şi-aşa, dar te înşeli, fiindcă în Gramatica limbii române…” Iar eu să zic: “Aşa-i, dar, după părerea mea, acolo nu e vorba de coordonare adversativă. Şi-apoi în Iordan (sau Graur) scrie că…” Să închei zicînd “Da, poate că acolo aşa e, dar dincolo…” Să mi se spună “Poate că în cazul ăsta ai dreptate, dar în cazul de mai înainte nu, fiindcă…” Bun, poate că n-am fi umblat prin zeci de tomuri ştiinţifice, dar tot era ceva.
N-a fost nimic.
Cel mai tare m-a uimit duritatea atacului. Nu e o glumă greu de priceput cînd scrii despre cineva că ar trebui să înveţe gramatică, fiindcă spune prostii – şi o spui oarecum pe furiş, nu direct. Adică nu i-o spui, ci o spui. Presimt că am greşit eu cu ceva pe altundeva şi am rănit sensibilitatea altcuiva. Dacă nu-i aşa, cu atît mai bine.
Oricum, pentru binele meu, de-acum înainte o să mă străduiesc să nu mai intru în polemici literare sau lingvistice. Nu au nici o finalitate, în afară de aceea de a învrăjbi amici sau oameni din aceeaşi tabără. Încă n-am văzut vreo polemică în care cineva să recunoască senin că a greşit.
Bine, de-acum o să scriu exclusiv despre politică, Occident şi mizeria veselă din Balcani. Aici e simplu: toată lumea ştie că politicienii sînt răi, fură sau sînt prost pregătiţi pentru funcţiile pe care le ocupă, Occidentul e oricum, că nu ne pasă, iar despre Balcani se poate scrie orice, pe orice ton. O să scriu despre toate astea, dar cu variaţiuni, o să evit să atac ceva sau pe cineva şi toată lumea o să fie de acord. Make love, not war!
Deşi, of, mi-am mai promis asta de vreo două ori!
26 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
Mie mi-au placut (fost de folos) articolele despre virgule. Chiar vreau sa-ti multumesc pentru ele. Mi-am dat seama ca si eu fac oarece greseli in privinta plasarii virgulelor si am facut ceea ce tot amanam sa fac: am cautat in biblioteca un indrumar ortografic, ortoepic si de punctuatie. E vechi (1971) – dar sper ca regulile care ma intereseaza mai sunt inca in vigoare
@gheo: ei, n-are rost să te amărăşti, zău aşa! umorul şfichiuitor al lui vic nu mai e o noutate, deşi ai dreptate că polemica ar fi trebuit să se poarte pe pagina articolului cu pricina din sdc. da’ asta e, trăim într-o ţară liberă
habar n-am de ce, poate tocmai pentru că am întâlnit meteahna asta într-o sumedenie de cărţi.
despre virgule, mărturisesc că şi eu sunt tentat să plasez o codiţă d-asta de purcel înaintea unui “şi” care dpdv logic înlocuieşte un “iar”. şi-am mai sesizat că sufăr şi de boala separării prin virgulă a completivelor de timp şi uneori de loc atunci când ele se află la începutul frazei.
si eu mi-am mai scos din ele
@gheo
nu te amărî. articolul despre virgule mi s-a părut foarte bun, la fel şi cel despre traduceri – acolo chiar ne lăfaim în amatorism.
@Vero: Mulţumesc de vorbele bune. Din cîte ştiu eu, Îndrumarul ăla e în regulă. Şi-apoi nu e totul chiar foarte strict şi nici lingviştii nu cad întotdeauna de acord.
Nu m-aş fi supărat dacă stîrneam o discuţie. Şi nu mă cred infailibil (nici nu sînt). Uite, de exemplu la completivele de timp şi loc antepuse eu eram convins că separarea prin virgulă e obligatorie. Unii zic însă că da, se face, însă e doar opţională, în funcţie de gradul de legătură cu regenta. Nici specialiştii nu sînt de acord unii cu alţii. Dar excesul e exces…
Eu scrisesem textele respective din pricina excesului de virgule din ultima vreme.
Şi, apropo de scris, aştept să văd proiectul ăla de 134 de pagini terminat.
@Mircea: N-am ce să fac, mă amărăsc…
@Alexandra: Ceau! Bine ne-am regăsit!
@vasgar: Mulţumesc mult! Şi ai mare dreptate în privinţa traducerilor. Cu virgulele poate exagerez (deşi sînt conştient că e o contrareacţie la alte exagerări). Dar cu traducerile n-am exagerat. Pe de altă parte, cum ziceam, de-acum nu-mi mai vine să-i acuz nici pe traducători. Nu-i nici muncă uşoară, nici extraordinar de bine răsplătită.
E greu de presupus ca unele din comentariile lui apartin cuiva “competent în zona literară” (doar). (Cind a aparut o editie, la ce editura a fost tradusa etc) Nu este exclus, dar e putin probabil. E cineva care vine din lumea editoriala sau are legaturi puternice in zona aceea. Asta ar putea fi si explicatia, nu foarte nobila, a atacului. Articolul il afecta/viza direct pe el sau pe cineva cunoscut. Ati ranit sensibilitatea cuiva. Nu e nevoie sa dati nume, e suficient ca eu sa recunosc la cine va referiti. E interesant totusi ca ati reactionat. Atacul era foarte puternic si pare surprinzator ca v-ati gindit ca veti avea o polemica. Cum poti polemiza cu cineva care practica atacul la persoana? Internetul iti da posibilitatea sa raspunzi imediat si sa regreti apoi.
@gheo: nimic nu mi se pare mai la voia întâmplări ca situaţia virgulelor în limba română scrisă. apropo de circumstanţialele alea antepuse, peste tot pe unde m-am uitat este enunţată sus şi tare obligativitatea despărţirii lor de regentă prin virgulă (şi, sincer să fiu, aşa mi-a rămas şi mie în cap din şcoli, dar…), dar… asta numai “când nu se insistă în mod deosebit asupra lor” (“Îndreptarul…” din 1999). buf! deci pare o excepţie, căci ce fel de normă se dă printr-o negaţie?! ca să nu mai zic nimic de “în mod deosebit” ăla.
în fine, astea-s deja discuţii de nuanţă, iar tu făceai referire la greşelile flagrante. şi cred că discutarea lor — mai ales a lor — nu face rău nicicând.
mda… acuma, nu te supara ca ti-o spun, da’ cind stii ca in magazinul ala rosu din colt cu storuri peste geamuri se vind dildouri, nu te astepta sa gasesti ratacite pe rafturi si manuale de fizica.
stii foarte bine ca sint anumite personaje in blogosfera care indeplinesc anumite roluri. si, iata, personajul si-a indeplinit rolul cu consecventa si cu brio. stiu ca e greu sa te abtii cind esti convocat direct (si eu pic in plasa asta destul de des), dar ala era rolul si asta era scopul.
@Ovidiu: S-ar putea să aveţi dreptate. În orice caz, e vorba de cineva competent în domeniu şi cu care mi-ar fi făcut plăcere să discut pe tema asta sau pe oricare alta. Dar mi-am recitit articolul incriminat şi am văzut că menţionam de două ori (şi la începutul, şi la sfîrşitul textului) calitatea editării cărţii în discuţie, care e, indiscutabil, mult deasupra mediei. Ideea era că dacă şi în cazul de faţă scapă greşeli (şi scapă!), problema nu e a unei cărţi, a unui autor sau a unei edituri, ci e una generalizată, a unei limbi de cultură.
O fi bine, o fi rău?
@Mircea: Ia te uită! Şi eu tocmai ce remarcasem pe coperta unei cărţi de poeme o ditamai banderola cu un citat frumos: “…Cînd să facem şi asta murim”. Asta murim
(p.s. si eu votez, absolut subiectiv, cu virgula inainte de si-ul care-si pierde rolul copulativ. si chiar o folosesc des in modul asta, considerind-o o licenta necesara. asta doar asa, ca sa nu se creada ca tin partea cuiva doar fin’ca sint de-acord cu el. discutia aia a continut in cantitati absolut nesemnificative categoriile ‘are dreptate/n-are dreptate’. covirsitoare a fost ‘arde-l, ba, ca aici e-aici’.
@V: Da, dar chestia e că personajul îmi place. Adică îi apreciez inteligenţa şi spiritul viu (muntenesc
).
Mi-a plăcut imaginea. Mă şi vedeam underage, încercînd să trag cu ochiul pe după storuri.
Fără nici o legătură: într-un magazin din ăla aş intra, da’ manuale de fizică nicicînd n-aş căuta.
a, dac-a fost placerea ta, ma scuzi.
@V: Tot P.S.: Nici nu mai ştiu ce să zic. N-am nimic împotrivă. “Facem aşa, şi nu altfel”. Doar că unul din exemplele date în textul din Suplimentul de cultură era ceva de genul “…erau căsătoriţi, şi cea infidelă era Venus”.
Altfel… plăcere? Eşti durere!
pai, nu-s iele mina-n mina, placerea si durerea? iacata.
(eu în exemplul ăla am probleme cu şi-ul şi am tendinţa de-a-l elimina cu consecvenţă în construcţiile negative de genul ăsta. ‘a venit să ne înveţe, şi nu să ne pedepsească’ se transformă la mine, cu maximă cruzime, în ‘a venit să ne înveţe, nu să ne…’, excepţie făcînd doar textele cu iz arhaic.)
‘a venit cu mîna goală, şi-aşa se face că l-au dat afară’ – eu în cazuri d-astea cam pun virgulă.
dar, repet, astea-s opţiuni, chestii subiective. bending the rules. şi e uşor de alunecat de aici către jumulirea normei. unde te opreşti? unde nu mai e cazul să-l vezi pe ‘şi’ ca avînd nuanţă disjunctivă sau de oricare alta?
ce n-am înţeles eu este obiecţia (a luciei, parcă) referitoare la existenţa apoziţiilor. apoziţia e o chestie clară, nu-mi amintesc să existe în textul tău vreo apoziţie acuzată de virgulele aferente. că doar nu-şi închipuie cineva că există vreo apoziţie într-un exemplu precum “Cind a vazut Adoratia Magilor de Bruegel, la National Gallery din Londra, a recunoscut din prima ce stia deja”.
@V: A, da, şi eu zic că acolo prima virgulă e în plus. Separă pur şi simplu complementul circumstanţial. Şi nici eu nu-s mare adept al construcţiei cu “şi nu să”
si eu m-am amarit. atac la persoana? de ce? ca a indraznit cineva sa nu fie de acord cu un articol in care se dau exemple cel putin discutabile? come on!
@ v – nu era nici o obiectie. dimpotriva. era o generalizare in apararea lui gheo. nu se lega de nici un exemplu. da’ sinteti atit de porniti incit vi se pare ca toata lumea are ceva cu voi si ca va ataca. in exemplul respectiv nu e vorba de nici o apozitie, doar de virgule amplasate corect – si daca nu va prindeti de asta, aveti o problema. care se cheama hipercorectitudine si e ceva nasol.
si nu, n-am nimic personal cu nimeni, doamne fereste. e vorba, pur si simplu, de… virgule. e treaba ta daca nu vrei virgule acolo, da’ nu ma bate la cap ca nu stiu sa scriu daca eu le pun.
@gheo: la chestia cu banderola, dar şi la Chestia în general, eram şi eu convins că e rău, foarte rău. tocmai d-aia, întâlnind chestia în repetate rânduri, m-am întors la teorie. iar acolo – surprise!
ca în multe alte cazuri, de altfel. şi atunci stau şi mă întreb: oi fi greşind eu, oi fi rămas înapoiat? întrebările astea mi le pun din ce în ce mai des în ultima vreme. 
@v: prea de-acord cu “să ne…, nu să ne…” — mi se pare mai logic, mai curgător, mai… românesc
@luciat: pai, am crezut ca vorbesti de articolul ala, ca vic pe ala l-a adus in discutie. cine-i pornit aicea, mai, ce-ti veni de sari asa in sus?
ai zis apozitie, am crezut ca te referi la apozitii, greseala mea…
eu nu mai pricep nimic. si nu-mi plac sariturile astea la git gen ‘sinteti atit de porniti incit’ nu stiu ce, ti-o spun sincer. nu stiu care-i problema reala, dar eu prefer sa-mi vad de-ale mele o vreme.
@luciat: Crede-mă, nu din cauza criticilor m-am necăjit. Ci a manierei şi a tonului. Recunoaşte că nu e ceva obişnuit să începi aşa, din senin, off topic, să iei peste picior pe cineva pe blogul altcuiva, nu în locul unde a apărut articolul incriminat. Sau pe blogul meu. Sau pe vechiul meu blog. Mi se pare echivalentul vorbitului pe la spate. Dar poate că sînt eu paranoic.
Apropo de articol – mă îngrozesc şi eu de efect. M-am uitat şi aici, şi pe blogul tău: oameni care lucrează în domeniul editorial, traducători, redactori, persoane cu educaţie umanistă, toţi stăm şi dăm exemple şi citate care se bat cap în cap. De-acolo vine titlul Scrieţi cum vreţi… Că oricum nu mai contează: nu mai ştie nimeni.
O să postez altceva – asta la ideea ta
@Mircea: Îmi aduc aminte acum de polemicile dintre profesorii universitari de Limba Română Contemporană de la diversele facultăţi din ţară, tot pe teme de limbă. Asta e: sîntem o limbă în formare.
@V: Bună idee. O să-mi văd şi eu de treabă, mai ales că s-a adunat. Trebuie să mai scriu un text despre ghilimele şi puncte.
Just kiddin’.
multa lume e offtopic la mine, inclusiv eu
iar vic are tonul lui, pe care probabil l-ai recunoscut, nu e nimica special pt tine. in orice caz, virgula e un subiect fierbinte 
ghilimele, auci, eu mai bag suplimentar si ma enerveaza dupa aia (intotdeauna dupa!) cind imi sar in ochi
@luciat: Off topic pe propriul blog – asta e mişto!
ştiu că nu poţi să neglijezi prea uşor ce se scrie (mai ales DE RAU) despre tine, dar unii chiar nu merită luaţi în seamă, serios. pt mine, de exemplu, “Vic” e un bou, iar tu eşti unul din cei mai buni scriitori români contemporani, iar articolele tale îs foarte, foarte faine, Radu
@Ski: Dragă Mihai, mulţumesc de vorbele bune. Îmi pică bine.
Deşi, of, ştiu că “Vic” e un tip inteligent şi n-a fost decît de rea-credinţă. Pun pariu că ne şi cunoaştem – el sub un alt nume, desigur. Dar nu contează. Oricum, acum mi se pare că am făcut cam prea mult scandal. Mi-am amintit de o caracterizare a lui Eugen Barbu, făcută de nu mai ştiu cine: era ca un ţăran muntean care stă după gard şi îi bagă în mămicile lor pe ăia de trec pe la el pe stradă. Dacă omul trece şi nu zice nimic, asta e. Dacă răspunde şi el, începe scandalul pe care îl vînează Barbu. 
). Tare, tare frumos! Dacă nu ne-ar plăcea aşa de mult Croaţia, am merge şi noi acolo!
Acum, OK, păstrez proporţiile (n-a fost vorba de înjurături), dar zău că nu trebuia să răspund. A fost ceva copilăresc, care porneşte şi de la îndîrjirea şi încăpăţînarea mea.
În altă ordine de idei, am văzut pozele tale din Turcia (sau, cum ar veni, Elada
Faza e că “Vic” (sau orice alt pseudonim) ştie pe cine înjură, iar noi trebuie să mergem mai departe ca să ne săpăm grădina cu privirea-n glie, interesant… Da’ dacă răspundem cum i-am răspunde unui om cu nume, păi “nu se face aşa”, “aşa nu se poate”, ne strigă alte pseudonime… Dar, din păcate, asta e rezolvarea – să nu le luăm în seamă pe pseudonime.
Cît despre călătorii, noi încercăm să ne ducem de fiecare dată în alte părţi; ziceam în text, parafrazînd din cartea pe care-am citit-o în călătorie, că în Kusadasi am aruncat un bumerang care nu s-a întors şi n-o să mă mai întorc nici eu (deşi e un loc care – clar – merită văzut. e ca o carte pe care ai citit-o, ţi-a plăcut, dar n-ai de gînd s-o reciteşti).
@Ski: Cred că ai dreptate. De-acum îmi sap oricum grădina. Doar n-o s-o sap pe a altuia…