Hobbitul de Brumaru
Hobbitul de Brumaru
Va fi vazut cineva: am pus pe blogroll-ul meu blogul lui Emil Brumaru, proaspat
aparut si fermecator de proaspat scris.
Un lucru care ma siciie: cind vorbesti despre Emil Brumaru, intotdeauna se gaseste
cineva care sa rinjeasca si sa pomeneasca de poemele lui cu tzitze, craci si alti
draci sau, daca nu, sa vorbeasca de poemele lui despre micul univers domestic. Si
gata: l-a categorisit! L-a pus in coltisorul lui, cu bucata lui de pe tarlaua poeziei.
Un pic de frivolitate, un pic de erotism, un colt de bucatarie, cu cepe si cesti si
am scapat – am pus eticheta! 
Emil Brumaru e mult, mult mai mult de atit. Literatura (romana si de aiurea) are mii
de poeti care sufera metafizic in mod corect, asa cum se sufera, pe hirtie si-s gata
sa scrie oricind, intre doua beri si cinci mici, inca o mostra de traire esoterica
sau transcendentala. Brumaru insa e autentic. Bonom, frivol, jucaus,
ironic… da, e si asa. Dar omul asta are o mie de masti minunate, sub care se ascunde
- nu intotdeauna si nu foarte bine – mai degraba suferinta, deznadejde, nu stiu ce
spaime si nostalgii dureroase. E mai autentic decit Arghezi si are un condei mai puternic
decit cam toata generatia lui (si cea postbelica, in general).
Ma intreb daca ii place sa pacaleasca lumea sau o face fara sa vrea. Emil Brumaru
nu e un poet minor. E un poet mare. Inainte de 1989 a publicat doar ce s-a putut.
Brumaru trebuie citit in alta cheie decit cea cu care l-au captusit deocamdata criticii.
Un argument in plus ar fi faptul ca are in continuare priza autentica la public: e
mai degraba citit decit citat. Are priza la publicul tinar, asa cum a avut si acum
citeva zeci de ani – la alt public tinar.
Marea problema de receptare la Brumaru nu e de fapt problema lui, ci a criticii osificate.
La noi doar tragicul la vedere e considerat cultura majora. Risul, ironia, erotismul
sint frivole, superficiale, deci minore. Manualele sint pline de poeme si proze cu
morti: oameni, animale, pasari. E cu moarte, deci e serios si valoros… Dar asta-i
alta problema, a culturii minore complexate. 
Imi place Brumaru, poetul Brumaru. Si omul… care, atunci cind l-am cunoscut, ca
reporter la Radio Iasi, m-a aminat de vreo treizeci de ori pina sa accepte sa vina
sa inregistram niste poeme. Sefa mea imi spusese ca nici n-o sa reusesc. Era cunoscut
ca un personaj retras, rautacios si ciufut. Nici vorba! Era doar timid. Asta se intimpla
acum sapte ani.
De-aia am scris ce am scris aici. Si fiindca m-a impresionat unul din textele lui
recente, o ruga a scriitorului de o forta cum rar am intilnit. Uite: “Tatal meu cel
din pamint, invata-ma cum sa traiesc, ajuta-ma iarasi sa scriu, sa cresc litere reavane,
zmulse aspru, inmanunchiate lin, flori taiate harnic cu hirletul groparilor, siroind
de roua si neuroni inca fragezi…” Textul e aici,
in “Suplimentul de cultura”.
Ei, Brumar, brumarel…
Nici un comentariu
Te invit sa-mi spui opinia ta! Completeaza formularul de mai jos si scrie ce parere ai pe marginea articolului de mai sus.
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]