Gata, ne-am intors!
Gata, ne-am intors! 
…si am intrat inapoi in sistem. Atit de tare, ca nici n-am mai apucat sa scriu nimic
pe blog. Am inceput: redactari, traduceri, articole – am ramas in urma cu textele
pentru “Suplimentul de cultura”. Si ce sa scriu aici? Ca e cald de abia imi mai doarme
Alina! Ca eu noaptea asta n-am dormit inca si, cum e deja 6 a.m… Vai de capu’ meu!
Vai de cozonacu’ meu! 
Da, am fost douasprezece zile in Croatia, a fost misto si la anul am vrea sa
mergem iar. In Croatia. De-acum la Dubrovnik.
Anul asta am fost cu doi prieteni la Opatija, perla litoralului croat – si zau ca
isi merita numele. Am stat de fapt intr-un fost sat pescaresc, Volosko, azi integrat
in Opatija. Opatija (sau Abbazia, dupa numele italian) e statiune de pe la 1880. Au
calcat pe-acolo Franz Josef cu Sissy, regele Carol I cu Carmen Sylva, Cehov, Sienkiewicz,
Mahler… si Alina cu mine. 
Opatija
are o promenada lunga cit ea – fiindca e un oras lung si subtire, plin de hoteluri
de lux si vile superbe. A fost multa vreme oras italian si se vede. Se vede si ca
a fost austriac. Si, apropo de promenada (sau Lungomare, cum ii zice pe italieneste),
spatiul asta de plimbare amenajat de-a lungul coastei, cu balustrade si pavaj, are
vreo doisprezece kilometri si se intinde de-a lungul a vreo patru statiuni. Treaba
austriaca…
Am mai alergat si prin Rijeka, avocalicul Krk (orasul Krk de pe insula Krk), satul
Moscenice (pe care l-am revazut cu drag)…
Ce sa zic? Nu stiu. O sa pun poze. Citeva. Asa se obisnuieste, nu?
Iata marea. Jadransko More. Si o parte din promenada de trei-patru kilometri, care
se intinde de-alungul intregului oras. Marea jos, muntele sus. Fain.
Iat-o si pe Alina in fata Vilei Angiolina. Vila asta a fost prima cladire importanta
construita in statiune – prin 1844. De fapt e o reconstructie a unei cladiri si mai
vechi, iar proprietarul ei a cladit-o pentru iubita lui Angiolina. Cu tot cu un parc
imens. Frumos gest, nu?
O urma a stapinirii italiene din perioada interbelica:
O urma a stapinirii austriece:
O urma iugoslava (asa se numeste si azi soseaua principala):
Aici e Opatija, in doua ipostaze – cu noi la palmier si fara noi:
Si, in fine (ca oricum am exagerat), iata o imagine din Moscenice, satul pe care l-a
descoperit Alina anul trecut si in care am ajuns cu bucurie iar:
Intre timp am mai prins – chiar a doua zi dupa ce ne-am intors – si intilnirea de
20 de ani de la terminarea liceului, dar asta stie cam toata lumea cum e. Sau o sa
stie. Sau, daca n-o sa stie, n-a pierdut nimic… 
Intre timp mi s-a jucat si piesa la Teatrul National din Timisoara, dar n-am gasit
inca pe nimeni care sa-mi spuna cum a fost, cu exceptia regizorului.
Intre timp am aflat si ultimele deadline-uri…
Si intre timp s-au ridicat si vizele pentru romani la granita cu Serbia si Bosnia,
asa ca anul viitor drumul spre Dubrovnik o sa fie mai scurt: cam cit e de la Timisoara
la Bucuresti. Numai sa-l putem face…
Nici un comentariu
Te invit sa-mi spui opinia ta! Completeaza formularul de mai jos si scrie ce parere ai pe marginea articolului de mai sus.
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]