Facebookul şi berbecul lui Jim Blaine
Zilele trecute, cum făceam browsing pe internet, am început să am o senzaţie de familiaritate stranie: salturile de pe un site pe altul, în funcţie de interesul de moment, mi-au amintit de ceva.
Sigur, sigur, legăturile de tip rizomatic de pe Facebook se fac tot aşa, sărind de la un prieten la altul, apoi la un prieten al prietenului, la fotografia prietenului prietenului, care trimite la fotografia sau pagina altui prieten…
Dar ambele activităţi mi-au amintit de o poveste, fiindcă atît browsing-ul în general, cît şi cel de pe Facebook au un tip de secvenţialitate ce se mulează foarte bine pe modelul acelei poveşti. E o poveste din volumul de călătorii al lui Mark Twain Roughing It (apărut în 1872 şi tradus la noi ca Ageamii la ei acasă) şi se numeşte The Story of Old Ram sau, în română, Povestea berbecului cel bătrîn.
Povestea se găseşte în engleză pe Project Gutenberg şi cel de mai jos e doar un fragment, întrucîtva lămuritor:
Seth Green was prob’ly the pick of the flock; he married a Wilkerson—Sarah Wilkerson—good cretur, she was—one of the likeliest heifers that was ever raised in old Stoddard, everybody said that knowed her. She could heft a bar’l of flour as easy as I can flirt a flapjack. And spin? Don’t mention it! Independent? Humph! When Sile Hawkins come a browsing around her, she let him know that for all his tin he couldn’t trot in harness alongside of her. You see, Sile Hawkins was—no, it warn’t Sile Hawkins, after all—it was a galoot by the name of Filkins—I disremember his first name; but he was a stump—come into pra’r meeting drunk, one night, hooraying for Nixon, becuz he thought it was a primary; and old deacon Ferguson up and scooted him through the window and he lit on old Miss Jefferson’s head, poor old filly………..
Engleza americană colocvială de secol XIX, folosită aici de Twain, e azi cam greu de citit, dar firul răsfirat al poveştii se poate vedea…
Ei, cam aşa se goneşte pe net: ca Jim Blaine cînd e beat turtă şi povesteşte despre berbecul cel bătrîn al bunicului său, despre care nimeni nu reuşeşte să afle pînă la urmă nimic şi care rămîne “o taină întunecată, fiindcă nimeni n-a dezvăluit-o vreodată”, cum zice traducerea românească. Şi, tot ca la Twain, oamenii ajung să asculte povestea berbecului internautic doar de dragul formei ei, fără să îşi mai bată capul cu finalităţi şi conţinuturi.
Cautare
Pagină oficială facebook
facebook.com/radupavelgheoBio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiţă). Scriitor. Român din România, bănăţean din Banat şi, în esenţă, ticvăneanţ(-mic) şi cetăţean universal. [Continuare]
Comentarii recente
{ @A Reader: Întru totul de acord. Dar mă tem că o să supăraţi pe cineva de prin blogosfere
} – { Domnule, chiar m-ai facut sa rad. Dumneata nu esti interesat sa afli adevarul, ce aiureli , ce dacism, ce Savescu etc. Dumneata esti interesat doar... } –
{ Intr-adevar se stiu atat de putine despre daci, dar chiar alea putine sunt suficiente ca sa infirme teoria asta: 1. Dacii erau blonzi cu ochi... } –
foarte interesanta corelatia
Draga Radu Pavel Gheo,
Test de memorie: îti amintesti de Daniel Ilea, cel pe care l-ai condus, în ianuarie 2005, carându-i si o plasa, din sânul redactiei Orizont pâna la tramvaiul care l-a dus la gara…?
Te-as ruga sa-mi scrii adresa ta email.
Daniel Ilea
Da! Foarte adevarat! Si eu urasc din toti rarunchii rahatul asta de feisbuc, da’ n-ai ce face. Cred ca e un rau necesar. Mai gasesti cite-un prieten vechi, mai poti vedea poze ale unora care chiar credeai ca au disparut in alt Univers. E ca o pilula cu doua pagini de efecte secundare, ca te si doare capul cind incepi sa citesti. Cam asa si cu dracia asta: reclame girla plus kktul ala de “Find Friends”. De ce dracu’ as vrea sa find friends tot timpul ?!? Arata-mi naibii prietenii care-i am, nu-mi baga in suflet tot timpul “Find Friends” ca NU vreau sa am noi prieteni! Sint aurolaci care se lauda cu citi prieteni au. Da, si citi de fapt sint prieteni adevarati? Sau dai la cineva ca esti prieten dupa care primesti un milion de update-uri cretine care-ti arata ca ce-l intereseaza pe acel “prieten” e o gramada de timpenii anoste si not funny “at best” daca nu chiar batindu-se cap in cap cu anumite principii care sint importante pentru tine. In sfirsit, probabil ma agit prea tare. Sper ca feisbucul asta sa se duca dracului pe minus acolo unde merita, imediat ce intra pe Wall Street ca parca asa se zvoneste. Sint alternative mai bune, dar la fel ca BetaMax vs. VHS, lumea nu stie.
@Raluthewriter: E ceva în firea omului…
@Daniel Ilea: Perfect, rezolvarăm.
@DanCanada: Eu sînt mai blînd cu Facebook-ul: adică nu-l urăsc, nu-l iubesc, dar mai ales nu am cont pe el. Dar nici cel ce l-a conceput nu cred că a estimat cît de mare e capacitatea oamenilor de a pierde vremea jucîndu-se. Sîntem copii mari, iar ceea ce psihologii la modă numesc ADHD nu e un sindrom specific copiilor, ci un comportament ce caracterizează firea umană. Cred că de-aia se înghesuie umanii să se “frienduiască” şi “likuiască” pe-acolo. E o vulnerabilitate umană ce poate fi exploatată cu succes, cum se şi vede. Şi, într-adevăr, e o lume în care poţi găsi te miri ce (mai greu însă ce cauţi). Numai să ai timp să pierzi scotocind.