Dictatura Parlamentului
Dictatura Parlamentului
Scandal mare cu demiterea presedintelui. Nu pot sa nu scriu si eu cite ceva. Dar nu
vreau sa ma repet neprofesionist, asa ca o sa-mi reproduc un text aparut in “Suplimentul
de cultura” prin 3 martie, cind abia se incalzea ciorba Tariceanu-PSD. 
Promit ca nu-mi fac un obicei din reluarea textelor. Dar asta chiar se potriveste,
de-aia m-am si gindit sa-l reiau. Fiindca sint un vizionar, ca toti romanii. 
Si
intre timp s-au produs tot felul de miscari care ma fac sa cred ca am dreptate si
ca am si de ce sa ma tem. Parlamentul Romaniei si guvernul sustinut de el incearca
sa controleze tot mai mult si mai multe – in special serviciile de informatii. Parlamentarii 
schimba
legile ca pe chiloti: azi schimbam legea referendumului ca sa-i dam in cap lui Basescu,
miine, daca vine un presedinte de-al “nostru”, o schimbam iar, poimiine schimbam legea
importurilor pentru prietenul vostru de la PSD, poimiine Codul Penal pentru amicii
de la PNL, PC sau UDMR… 
Si toti fug ca dracu’ de tamiie de alegeri. Alesii poporului se tem de popor. 
Fac
ce vor in numele mandatului dat (dat?) de niste oameni pe care ii dispretuiesc – uitati-va
cum se poarta cind vin prin provincie – si de care se si tem visceral. Ca si activistii
PCR.
Asadar, de ce sa nu zic inca o data ce-am zis si altadata? Ca avem
< ?xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />Dictatura
Parlamentului
In
ultimul timp se vorbeste foarte mult despre pericolul reinstaurarii unei dictaturi
personale. Cum Romania a avut sansa (ori ghinionul) de a alege un presedinte-jucator
cum e Traian Basescu, iar jocul sau l-a adus relativ repede in conflict cu guvernul
si cu Parlamentul, a aparut foarte repede idea ca presedintele are tendinte dictatoriale
si ca, in miinile lui, Romania va cunoaste o noua perioada intunecata. Basescu a fost
comparat cu presedintele belarus Lukasenko si a fost acuzat de autoritarism excesiv.
Culmea, acuzatia a fost clocita in PSD, partidul cu cei mai multi fosti activisti
PCR de anvergura, mari beneficiari ai regimului comunist. Ea a fost insa preluata
cu seninatate de mai toti adversarii presedintelui.
Banuiesc
ca ar exista si o asemenea posibilitate. Daca un politician minor, cum se vede azi
ca a fost Adrian Nastase, a putut dobindi puteri atit de mari si le-a putut folosi
atit de abuziv, presupun ca un individ cu mai multa forta si charisma personale, cum
este Traian Basescu, ar fi la fel de capabil sa-si impuna autoritatea cu asupra de
masura. Numai ca exista citeva piedici in calea unei asemenea posibilitati. Presedintele
Romaniei are extrem de putina putere reala si chiar si in eventualitatea unei ajustari
a Constitutiei, nu cred ca ar fi cineva de acord sa i-o sporeasca in exces. Mai mult,
instaurarea unei dictaturi intr-un stat membru al UE e extrem de improbabila chiar
si cind e vorba de Romania. (Oricum, o dictatura cu granitele deschise, comert si
circulatie libere nu ar functiona prea multe luni.)
E
adevarat ca noi, romanii, scapati dintr-o dictatura personala extrem de agresiva,
suflam de-acum si in ciorba, si in iaurt, si in orice pare sa miroasa a autoritarism
personal. Doar ca dictaturile nu sint numai personale (sau militare – alt model des
intilnit). In functie de felul cum sint reglate raporturile dintre puterile statului,
guvernul sau premierul pot institui la fel de usor o dictatura personala ori de tip
oligarhic. In acelasi fel, daca primeste puteri excesiv de mari, Parlamentul poate
ajunge sa controleze – prin legi, motiuni de cenzura sau alte mijloace legale – atit
guvernul, cit si presedintele.
N-as
vrea sa ma las orbit de experienta trecutului si sa vad pericolul dictaturii doar
in indivizi. Dictaturile de grup mi se par mult mai periculoase si mai greu de inlaturat.
Nu e neaparat important nici sa detectezi cine are tendinte dictatoriale. In politicienii
crescuti aici nu poti avea incredere decit conjuntural – fiecare ascunde pe undeva
prin ranita sceptrul de potential dictator. Traian Basescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase,
Calin Popescu-Tariceanu – toti au avut, au sau ar putea sa aiba accese autoritariste.
Nici unul nu a devenit insa dictator.
Pericolul
dictaturii apare atunci cind una din institutiile reprezentative ale statului nu mai
este controlata de nimeni, dar le poate controla pe toate celelalte. Nici institutia
prezidentiala, nici guvernul nu au o asemenea putere. Doar Parlamentul poate sa traga
la raspundere atit presedintele, cit si guvernul, iar actiunile sale sint imposibil
de controlat. E singura institutie care da legi pentru ea insasi – un fapt absurd
in sine, dar acceptat cu seninatate. Mai mult, incearca sistematic sa-si sporeasca
puterile si sa treaca sub propriul control diverse alte institutii sau atributii.
Probabil
ca sint subiectiv, dar am senzatia ca la ora actuala Parlamentul Romaniei manifesta
toate semnele unei pofte de putere de tip dictatorial. De vina sint si prezenta de
peste zece ani a unor grupuri de putere care, indiferent de culoarea politica, fac
si desfac totul in Palatul Parlamentului, dar si legislatia (votata si amendata de
acelasi Parlament!), care a incredintat acestei adunari mult prea multa putere si
mult prea putina responsabilitate.
Presupun
ca votul uninominal, in orice varianta, ar schimba putin lucrurile. Mai sigure ar
fi insa reechilibrarea raportului de forte intre institutiile majore ale statului.
Si o lege autentica a responsabilitatii parlamentare. Dar cine o s-o voteze? Tot ei…?
Nici un comentariu
Te invit sa-mi spui opinia ta! Completeaza formularul de mai jos si scrie ce parere ai pe marginea articolului de mai sus.
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]