Declinul scriitorului
Vineri am făcut o lectură la Colegiul Bănăţean din Timişoara (numit odinioară Liceul de Filologie-Istorie). Partea cu lectura a fost ea cum a fost – plăcută -, dar cele mai interesante au fost tot discuţiile cu liceenii.
Sigur că au fost interesante! 
Discuţiile cu liceenii sînt întotdeauna interesante, fiindcă ei, spre deosebire de oamenii maturi, încă mai ştiu să spună lucruri surprinzătoare. Am încercat să le fac şi eu faţă. M-am ambalat. Îmi plăcea.
Numai că, spre ruşinea mea, la un moment dat am scăpat un clişeu de om mare şi important. Da, scrisul e o artă importantă, schimbă, modelează, emoţionează, poate chiar educă, dar… Ei, nu mai au scriitorii importanţa pe care o aveau odinioară! Aşa am zis. Sau ceva pe-acolo. Abia după aceea am încercat să dreg busuiocul.
Văd că din cînd în cînd îmi umblă şi mie prin cap prostia asta. Sigur, scriitorilor nu li se mai acordă importanţa care li se acorda odinioară. 
Lumea nu se mai bate să le cumpere cărţile. Nu mai sînt citiţi de zeci de mii de oameni. 
Nu mai sînt sub înalta supraveghere a autorităţilor statului. 
Nu îi mai lecturează redactori specializaţi, atenţi la orice aluzie subversivă, care ar putea pericilita stabilitatea statului.
Nu mai sînt importanţi, asta e. I-au înlocuit analiştii politici şi crainicele de ştiri. Of-of!
În Rusia, acolo da ţară! Acolo da cultură! Acolo scriitorul e încă la mare preţ. Încă se mai ard cărţi în pieţe, iar autorii incomozi sînt anatemizaţi.
În ţările islamiste radicale… da, şi acolo scriitorii sînt foarte importanţi. O carte te poate transforma în erou. Sau te poate ucide. Mă rog, nu cartea te ucide, ci faptul că ai scris-o, dar ideea e că scrisul e important, nu? E o problemă de viaţă şi moarte.
De unde a plecat toată povestea? Tocmai citesc cartea Nadejdei Mandelştam, Fără speranţă. Soţul ei, poetul Osip M., a murit din pricina unei poezii critice la adresa lui Stalin. Ei, unde sînt vremurile alea, cînd o poezie punea în mişcare ditamai mecanismul Uniunii Sovietice? Pe atunci poezia aia era învăţată pe de rost de comisarii NKVD şi o ştia pînă şi Stalin! Ei, da, atunci scriitorul era foarte-foarte important.
Da’ ştiţi ceva? Mai bine nu. Nu atunci cînd “important” înseamnă “suspect”. Şi în Estul primitiv şi slab alfabetizat nici nu poate să însemne altceva.
21 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
Imi cer scuze pentru comentariul fara legatura cu textul, dar am observat, atat aici cat si pe blogul celalalt, ca iti plac emoticoanele.
Mi se pare deci important sa spun ca emoticoanele nu se vad atunci cand intri pe adresa unui post ( gheolandro/an/luna/zi/numepost )desi se vad in pagina principala ( gheolandro ) si se vad si in feed.
E o problema tehnica ( adresa catre imaginile emoticoanelor e relativa, cand ar trebui sa fie absoluta ) a carei solutie pentru platforma wordpress nu o cunosc; dar sunt sigur ca cine trebuie sa o rezolve stie si cum.
Am observat o chestie stranie. Articolul despre reforma ortografică din pagina ( http://www.gheoland.ro/archives/48 ) nu este afişat în Internet Explorer (sau în alte programe derivate, ca Maxthon sau AvantBrowser), ci doar în Firefox.
În orice caz, eu cred că scriitorii au şi ei partea lor de vină în toată treaba asta cu aşa-zisa reformă ortografică.
Scriitorii sînt cei care ar putea redeschide discuţia despre schimbările aberante făcute din 1993. Ei sînt cei care ar putea contribui la schimbarea părerii greşite că Î în mijlocul cuvintelor sau “sînt” fac parte dintr-o conspiraţie comunistă impusă de la Moscova pentru estomparea caracterului latin al limbii române, aşa cum lasă să se înţeleagă cei care au votat decizia din 1993 ca şi cum ar fi trăit în secolul 19.
Dacă nu ştiai deja de ele, uite cîteva discuţii pe tema asta de pe forumuri româneşti:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379
http://www.mandrivausers.ro/forum/index.php/topic,7973.0.html
http://groups.google.ro/group/diacritice/t/3ccb9fd307381f4c
@Undelete: Îmi pare rău de problema pusă de browsere. Adevărul e că şi PC-ul meu îmi face probleme pe IE (deschide lent ferestrele, nu afişează grafica etc.), aşa că prefer Firefoxul. Mai multe nu pot să spun despre asta.
Despre reforma ortografică însă da. Ai atins de fapt un punst dureros.
Mulţumesc de link-uri – pe astea nu le ştiam. Am găsit şi eu altele, inclusiv pe wikipedia. Oamenii discută mult pe tema asta, dar… Părerea mea e că nişte nebuni au aruncat piatra, iar acum noi, nemulţumiţii, ne-am pus mîinile în cap şi încercăm să găsim soluţii.
Scriitorii au încercat să redeschidă discuţia. De multe ori. Eu, de exemplu, am scris cel puţin zece texte despre aberaţia cu â şi î, cu sunt, sînt (şi sânt!). Am repetat în cîteva texte că atîtea modificări şi ajustări nu fac decît să sporească haosul (includ aici şi inutilele schimbări din DOOM-2, ce impun utilizarea formelor niciun, nicio, dar şi nici un, nici o, în funcţie de context). O limbă trebuie să fie cît mai simplă. De exemplu, uite ceva aici:
http://www.gheoland.ro/archives/48
Apoi în volumul Românii e deştepţi există un text mai analitic, scris în 2003, despre ortografie şi propagandă – fiindcă asta a fost măsura Academiei din 1993: pură propagandă. Şi am mai scris prin diverse reviste. Aici, de exemplu, e un text din 2006.
Şi au mai scris şi alţii.
Dar mai departe ce pot face scriitorii? da, unii mai protestează. Efectul e, desigur, nul. A protesta la măsurile Academiei e ca atunci cum am protestat în 1990 la măsurile lui Iliescu. În cel mai bun caz ignoră “unele elemente huliganice”. În cel mai rău caz te atacă de la înălţimea autorităţii gagademice.
Au protestat în 1993 institutele lingvistice. TOATE. Dar, cum am mai spus şi scris, un academician inginer sau biolog e mai autorizat să-şi dea cu părerea despre limbă decît o sută de specialişti în lingvistică. Reflexul Stalin în Academia Română: puterea are dreptate.
Iar în şcoli se predă obligatoriu noua ortografie. Profesorii sînt obligaţi s-o predea – e sarcină de serviciu.
Aşa, ca o concluzie: rolul scriitorului a scăzut mult, aşa cum tocmai spuneam. Dar nu regret asta. E bine că nu mai sîntem “vocile naţiunii”.
Rolul scriitorilor în societate a scăzut într-adevăr, dar nici înainte nu era prea important. Scriitorii au fost într-un fel “vedetele” intelectualităţii înainte de 1989, iar locul lor după 1990 a fost luat de ziarişti. Evident că nici unii, nici alţii nu sînt bine pregătiţi în domenii precum administraţia publică sau politică în general, de aceea au şi eşuat în tentativa de a deveni personalităţi respectate şi eficiente în domeniul politico-administrativ. Politica a devenit o profesie, iar scriitorul care ar dori s-o practice la modul serios ar trebui să renunţe la a fi scriitor, ceea ce pentru majoritatea e de neconceput.
Dar dacă la politică scriitorii români nu prea se pricep (sau nu-i interesează), nu la fel stau lucrurile în cazul limbii. Mulţi scritori sînt şi absolvenţi de filologie, deci au studii de specialitate şi în domeniul lingvistic. E cu atît mai ciudată atitudinea apasivă a scriitorilor în faţa gafelor făcute cu repetiţie de o mînă de oameni (lingvişti sau nu) grupaţi în jurul academiei şi a institutului de lingvistică din Bucureşti.
Protestul scriitorilor faţă de modificările ortografice din 1993 încoace ar putea avea un impact major asupra populaţiei, pentru că scriitorii sînt percepuţi pe bună dreptate ca specialişti în ale limbii, dar spre deosebire de lingvişti ei au şi “priză” la popor, deoarece produc texte literare, deci dau viaţă limbii, nu sînt “oameni de laborator”, ca lingviştii.
Însă trebuie ca protestul să se facă în mod organizat şi să fie sprijinit de organizaţiile scriitorilor (Uniunea Scriitorilor, etc.). Protestele individuale nu au impact decît dacă ar veni de la scriitori foarte cunoscuţi, ori aceştia nu au avut nimic de obiectat în mod public faţă de modificările ortografice. În fapt scritorii în general sînt foarte neimplicaţi în ce priveşte evoluţia limbii române, ceea ce e ciudat, ţinînd cont că e vorba de “materia primă” cu care lucrează ei. Ori asta e de mirare, pentru că scăderea reputaţiei limbii române duce automat la scăderea interesului pentru scriitorii români. În ziua de azi nu prea se mai citeşte literatură, dar dacă şi ultimii cititori o să treacă în mare parte pe engleză/franceză/spaniolă/etc. va fi o catastrofă pentru scriitorii români, care vor fi ameninţaţi cu dispariţia.
Deci cu atît mai mult scriitorii ar trebui să lupte pentru a se păstra interesul populaţiei pentru limba română, pentru ca ea să nu mai fie percepută ca o limbă de categoria a doua. Şi asta se va realiza şi prin participarea la procesul de ajustare a limbii în colaborare cu lingviştii din toatăţara. Atîta timp cît sarcina de supraveghere şi de ghidare a evoluţiei limbii va rămîne exclusiv în mîna a 10-20 de persoane din Bucureşti, limba nu are cum să se dezvolte logic şi raţional, va exista mereu tendinţa de a se impune o dictatură iraţională asupra limbii, aşa cum e acum de fapt. Iar din cauza acestei dictaturi vor avea de suferit şi scriitorii români, ca să nu mai vorbim de populaţia în întregime.
Imaginea cu proştii care aruncă o piatră în apă e corectă, însă deznodămîntul trebuie să fie altul. Aceiaşi proşti trebuie să fie obligaţi s-o scoată din apă şi asta se poate face numai în urma unor presiuni puternice venite din partea populaţiei şi a scriitorilor.
@Undelete: Sînt de acord, mai ales cu partea legată de prestigiul tot mai redus al limbii române. Prestigiu care s-a diminuat în sînul vorbitorilor ei. Am auzit deja de destule ori oameni culţi, cititori pasionaţi, spunînd că preferă să citească în engleză (franceză etc.), fiindcă lecturile în română oricum nu le folosesc la nimic.
În ceea ce priveşte protestul unitar al scriitorilor sau al vreunei organizaţii profesionale… îmi pare rău de specia din care fac parte, dar dacă ar fi existat măcar vreun strop de unitate între scriitori, nici regimul comunist nu ar fi fost atît de liniştit în ultimele două decenii. De altfel, există destui scriitori care au susţinut reforma ortografică din 1993, în numele iubirii de patrie şi de popor, în numele latinităţii şi a romanităţii.
Un protest al ziariştilor da, aşa ceva ar fi eficient. Al ziariştilor care apar la televizor. Nu glumesc.
…vai …credeam….ca doar eu in ignoranta mea…ma simteam frustrat de schimbarea acestor diacritice.
) sau….să mă scutească de…rapoarte 
(na` …sînt şi eu un pic oportunist) …despre scriitori…eu simt că încă sînt coloana vertebrală a unei limbi…nu se vad…nu sînt admiraţi…dar …”efectele” se văd global…aaaa….nu aş lega un scriitor de o anume ţară….el aparţine…totuşi întregului…Univers.
…nimeni….ba chiar la munca …odata…(fiind în acea vreme impiegat de mişcare) un şef mi-a atras atenţia că scriam rapoartele cu î din i…i-am răspuns atunci…că poate să mă dea afară ,să mă dea în judecată(o palmă după ceafă
Mulţumesc…pentru sentimentele pe care le-am trăit citind cîteva texte de Radu Pavel Gheo
Admiratia pentru scriitor (ca om care scrie ceva valoros) exista, doar ca la scara mai mica; e de inteles, fiindca dupa 89 a-ti petrece timpul liber inseamna mai multe variante, deci citesti ceva doar daca vrei, nu fiindca sunt doar 2 ore de program la tv ori nu ai unde sa iesi in oras.
– oameni care citesc de placere. Ei exista, indiferent de varsta si de timpul liber care s-a mai comprimat.
care ar putea fi mai mult o poleiala fara prea mare substanta.
Pe de alta parte, ma gandesc ca netul ofera zeci de referate iar scolarul/liceanul prefera sa descarce unul, in loc sa caute cartea respectiva si sa o citeasca
Cred totusi in “nucleul dur”
Si nu cred in scriitorul-vedeta. Scriitorul e omul pe care il viziteaza inspiratia si care ofera celorlalti un dar. Intalnirea si dialogul cu cititorul se produc mai ales prin intermediul cartilor/interviurilor/articolelor de opinie. Asta e partea cea mai importanta, nu o latura “glamourous”
Revin cu o sugestie: as vrea sa citesc mai des pe acest blog articole marca Alina Radu. Mi-a placut materialul din “Tovarase de drum”.
@valiotronic: Ce să zic? Mulţumesc pentru lectură şi pentru aprecieri. Poate că or fi scriitorii coloana vertebrală a unei limbi, dar ce te faci cînd limba suferă de scolioză?
@to-morrow: Da, şi eu am considerat întotdeauna că opera unui scriitor e cea care contează. Acolo se întîlneşte el cu adevărat cu cititorul. În rest… oameni sîntem cu toţii.
A, despre Alina: şi eu aş vrea să citesc mai des ceva scris de Alina. Dar nu e nici măcar după cum vreau eu.
Dragă Gheo, mă bucur că am dat peste tine. Ce ţi-e şi cu viaţa asta?!
De-a lungul anilor am mai auzit despre tine. M-am bucurat să aflu că ai ajuns scriitor şi ai rămas la Alina. (Sunt de părere că trebuie să fie o fată grozavă, din moment ce a venit după tine la Timişoara în 1990… Eu nu am reuşit niciodată să fac o fiinţă de sex feminin să alerge după mine. Asta dacă nu o punem la socoteală pe fetiţa mea, care mă urmăreşte uneori că să-mi ia ciocolata de la gură!)
Am mai şi citit câte ceva din ce ai scris. Nu prea mult, trebuie să recunosc, deorece am trecut printr-o perioadă intelectuală destul de tulbure, în care am renunţat la lectură. M-am lăsat poate prins de vârtejul vieţii cotidiene, luptându-mă să supravieţuiesc într-o societate în care cuvântul îşi pierde tot mai mult din putere pe măsură ce se înmulţesc guralivii şi televiziunile.
Nu am citit şi, fireşte, am scris tot mai puţin. Până când mi-am dat seama că una din cauzele gustului gri pe care îl simt de multe ori în gură este şi faptul că nu am ajuns scriitor. Şi atunci mi-am făcut şi eu un blog. Unul micuţ, aşa ca pentru provinciali. Dar pentru mine este un mod de a ieşi din amorţeala gândirii.
În rest, toate cele bune ţie şi celor dragi ţie!
p.s. Mai
?!
Mă bucur şi eu că, uite, reuşim să dăm unul de altul aşa, peste ani, peste vremi… Pentru mine (şi pentru tine, sînt sigur) a fost şi o formă de recuperare a trecutului: am stat cu Alina şi ne-am rememorat vreo oră, două tot felul de întîmplări din anii ’90. Pun pariu că şi tu. Iar la cît de mică s-a făcut lumea, cine ştie ce-o să mai facem?
Adică nu mai fumez acum – temporar, din pricina unor operaţii stomatologice. Da’ cred c-o să mai fumez.
PS: De fumat mai fumez, dar nu mai fumez.
Mi-e greu sa cred ca scriitorii romani (sau de orice alta nationalitate) ar putea fi amenintati cu disparitia. Cred ca, atata timp cat oamenii vor simti nevoia sa se exprime, vor exista si scriitori. In ceea ce priveste punctuatia (un post mai vechi de pe acest blog), cine spunea ca virgulele sint gesticulatia gandirii? Camil Petrescu? Nu mai stiu.. Oricum, sint de acord. Uneori exista o respiratie a frazei care impune o anumita punctuatie… Iar decizia, cred, poate apartine scriitorului, nu e neaparat nevoie de o regula. (Nu intotdeauna
Asa cum mie, uneori, imi place sa pun doua puncte de suspensie in loc de trei
Exact
De ce trei? De ce doua? De ce nu trei, doua, etc. … 
Noua
?
Apropo, in comentariul de mai sus am folosit semnul : ) fara sa realizez ca va aparea ca un smiley : ) De aceea lipsesc uneori semnele de punctuatie, pentru ca parea redundant sa folosesc si punctul (sau paranteza) si acest zambetel ortografic. Salutari : )
@M: A, nu, nu cred că scriitorii or să dispară vreodată – chiar dacă n-or să mai scrie pe hîrtie. Sau poate nici pe calculator. Ar putea să stea şi să povestească online şi tot or să fie pe undeva pe-acolo. Existau încă dinainte de a scrie şi or să existe şi post scriptum.
Şi atunci am scăpa şi de droaia asta de reguli gramaticale, nu?
P.S. Comentariul de mai sus era legat de ceea ce spunea Undelete: “În ziua de azi nu prea se mai citeşte literatură, dar dacă şi ultimii cititori o să treacă în mare parte pe engleză/franceză/spaniolă/etc. va fi o catastrofă pentru scriitorii români, care vor fi ameninţaţi cu dispariţia.”
Revenind la cele spuse de el, in afara citatului de mai sus, mai am cateva observatii. In general sint de acord cu ce spune, si inteleg dorinta lui de a reforma reforma
. Totusi, mi-e greu sa cred ca limba romana e perceputa ca o limba de categoria a doua. De catre cine? Si, in general, poate cineva stabili o ierarhie a limbilor? Care ar fi criteriile? Limba are o valoare in sine sau contextele ii creeaza miezul? Pana la urma, vorbim tot de creatie, fie ea populara sau culta
“Scăderea reputaţiei limbii române duce automat la scăderea interesului pentru scriitorii români.” Iar, nu inteleg cum poate scadea reputatia unei limbi si in randurile carui public. O limba poate avea o reputatie legata de sonoritatea ei. A!… Limba italiana e o limba foarte frumoasa, muzicala, italienii vorbesc de parca ar canta (Lasciatemi cantare..
) E si asta o opinie, sa zicem des intalnita; am putea spune ca italiana are o reputatie de limba muzicala. La fel, o limba poate fi apreciata pentru bogatia ei: uite, romana are atat de multe cuvinte si expresii, unele cu origini atat de diferite, si cu atatea intelesuri si incarcaturi. Poate avea o reputatie de limba bogata.
Atunci, cum ar scadea reputatia unei limbi? Cat de mult poate schimba o reforma limba unui popor? Atat de mult incat limba sa isi piarda din reputatie?
Asta poate fi o discutie lunga, insa, pana la urma, in ciuda erorilor ce traverseaza reforma lingvistica in Romania, cred ca limba romana, ca orice alta limba, probabil, are un mod organic de a supravietui, de a-si pastra intelesurile si frumusetea. Pentru simplul motiv ca e vie, si nici o reforma lingvistica din lume nu o va putea intepeni. Doar daca ar intepeni, in vreun fel, creatia, fie ea culta sau populara. Iar asta nici macar comunistii nu au reusit sa o faca, desi au incercat. Asa ca nu sint de acord ca “atîta timp cît sarcina de supraveghere şi de ghidare a evoluţiei limbii va rămîne exclusiv în mîna a 10-20 de persoane din Bucureşti, limba nu are cum să se dezvolte logic şi raţional.” Dupa cum am spus inainte, comunistii au incercat jumatate de veac sa impuna “o dictatură iraţională asupra limbii,” si iata ca nu au reusit. Iar daca aceasta tendinta exista si acum, asa cum spune Undelete, ma indoiesc ca va avea cu adevarat succes. Asta e pur si simplu parerea mea.
Unele forme, desigur,se pot schimba. Iar faptul ca se preda in scoli face ca, intr-adevar, reforma sa aiba un impact. Nu cred, totusi, ca este esential. Esenta limbii se pastreaza. Iar rolul scriitorului mi se pare ca e tocmai acela de a crea, de a da viata limbii. Valorile raman, valorile impresioneaza, chiar daca efectul nu e imediat vizibil.
In Cuba, unde bietii oameni sint trecuti de limita oprimarii, limba s-a transformat, intr-adevar, notabil, si e o diferenta clara intre felul de a vorbi al celor de 50-60 de ani si al celor de 20-30. Iar asta e, intr-adevar, o consecinta a regimului comunist si a modului “irational de ghidare a evolutiei limbii.” S-a intamplat, insa, mai degraba indirect, din cate stiu eu, decat prin reforma lingvistica. Adica a fost sabotat insusi sistemul educational; pentru ca profesorii de limba, si nu numai, care aveau pregatire profesionala, au fost inlocuiti de profesori cu origine sanatoasa, de multe ori fara nici o pregatire in domeniu. Asa s-a pierdut, de exemplu, preocuparea pentru o pronuntie clara, literara, a cuvintelor (cel putin asa mi-a povestit o doamna cubaneza de vreo 70 de ani care traieste in Miami). Cubanezii tineri vorbesc o spaniola destul de greu de inteles, chiar si de catre alti cubanezi, mai in varsta. Vorbesc nazal si foarte repede, folosesc civinte noi. Desigur ca limba s-a modificat, nu-mi este clar daca si (sau cat din) structura ei gramaticala. Cu siguranta ca lipsa de interes educational a avut un efect serios. Exista insa o creatie culturala/literara cubaneza vie si foarte fecunda, atat in Cuba cat si in afara ei, care, dupa parerea mea, este o expresie a identitatii ei si in acelasi timp o creatoare de identitate. Desi unii cubanezi, foarte descurajati, m-ar contrazice, ar spune ca e o tara in care cu greu se mai poate vorbi de identitate. Ma rog, asta e o alta discutie, si ea lunga, si deja am divagat destul. Oricum exemplul limbii vorbite acum in Cuba e unul extrem. Care, cel putin mie, imi demonstreaza ca trebuie sa existe conditii extreme sociale, culturale, politice, educationale, pentru ca o limba sa se modifice semnificativ. Si, chiar si asa, se poate pastra sau crea in continuare identitatea culturala.
Revenind la reforma limbii romane. Ar fi frumos daca ar exista un protest masiv al scriitorilor sau al elitei culturale; minunat daca reformele s-ar face asa cum trebuie. E mai greu insa, trebuie initiativa, efort, unitate, perseverenta politica pana la urma. Daca am fi avut asa ceva in Romania pana acum s-ar fi intamplat multe lucruri. Sau multe nu s-ar fi intamplat. Insa, si asa, scriitorul isi poate indeplini rolul asa cum trebuie, nu prin activism politic, ci prin creatie culturala. Care e, pana la urma, si ea un tip de activism, poate mai important inca, pentru ca e creator de indentitate si de valori. Vezi Eliade si modelul sau de rezistenta prin cultura
Doamne, am vrut sa scriu un comentariu si a iesit un intreg articol. Si e 4 dimnieata, nu-mi vine sa cred, iar azi voiam sa ma culc devreme. Oricum, va multumesc. Somn usor.
M
@M: La cîte s-au spus aici, zău că mi-e greu să adaug prea multe. Eventual că există totusi o ierarhizare a limbilor, una neoficială şi incorectă politic. Aia care face ca un scriitor britanic de talie medie să fie citit de cîteva zeci de milioane de oameni de pe tot globul, iar un scriitor bulgar nu chiar de atît de mulţi.
Cît despre reforma limbii române, mi-e teamă că o fac alde Vanghelie. În ultima vreme am auzit pluralul “almanahe” mai des decît pe celălalt, pe care o să ajungem să-l şi uităm. Aş vrea să mă înşel – aşa cum voiam să mă înşel şi cînd am zis că “locaţie” o să intre în limba română cu sensul de “loc”, “amplasament”. Şi uite…
Wow, almanahe
. That’s funny, zau 
.
@M: Developeri. Achiesare. Aplicaţie pentru slujbă.
Lasa, eu am stat cativa ani in State si, cand am revenit in tara, ma straduiam sa vorbesc cat mai curat romaneste, sa nu zica lumea ca am figuri
. sau, ma rog, uite-o si pe asta, a stat si ea trei ani in America si nu-si mai aduce aminte… nu’s ce cuvant, cica. anyway 
voiam sa zic ca jargonul care m-a intampinat in tara depasea cu mult puterea mea de imaginatie. am prieteni care lucrau pentru banci si vorbeau mai mult trei cuvinte in englezo-romana, doua in engleza si unul chiar, ratacit din cand in cand, in romana. desigur, exagerez un pic, totusi…
. uite, imi fac autocritica.
Aplicatie, recunosc, uneori folosesc si eu cuvantul asta, tocmai fiindca am …”aplicat” de atatea ori pe-aici, prin America. stiu, nu e corect, e dovada de lene lingvistica, dar uneori.. il folosesc… shame on me, shame on me
@M: Păi, tocmai asta zic: nu cei care ştiu româna (şi engleza) impun modele şi modelele. Right?