Cristo versus Cristos
Am vazut in Adevarul literar si artistic un fel de recenzie la romanul lui Cela Cristos versus Arizona. A scris-o Marius Chivu si, cu toata prietenia pe care i-o port, nu pot sa nu comentez, adica sa ricanez.
O fac din pricina incheierii recenziei:
José Cela n-a folosit niciodată cuvinte precum „sulă”, „sex” sau „a regula”, el scria „pulă”, „pizdă” şi „futut”, considerînd că puritatea limbii spaniole o dau numai cuvintele fruste…De aceea, o traducere mult mai fidelă şi literei, şi spiritului acestui roman a dat-o Ana Vădeanu în ediţia de la Editura Libra din 1997: „…nimeni nu ştie dacă Dumnezeu este mascul sau femelă, dar dacă ar fi femelă, Marele canion ar fi pizda lui Dumnezeu, înspăimîntătoarea Mare Pizdă a lui Dumnezeu de culoarea ramei, arama ruginită şi argint după cum e lumina şi vîntul…” Cu totul altceva, nu-i aşa!? Din cauza unei curioase pudibonderii, traducerea de faţă este ratată, iar romanul, compromis. Păcat!
Am fost redactorul cartii si am lucrat cu originalul si cu ambele traduceri in fata. Asa ca, va rog sa ma credeti, stiu mai bine. Si sint citeva lucruri care trebuie spuse – tocmai pentru ca trebuie sa existe o minima dreptate si in lumea traducerilor si a traducatorilor.
Cartea lui Cela e in primul rind un experiment de anvergura, ce are o cu totul alta miza decit numirea cu cuvinte fruste a “Marii Pizde”. O sintagma, fie ea si frusta, nu constituie esenta cartii. Esenta, sugerata si in titlu, e cu totul alta.
Nu asta e insa marea problema. Un critic poate sa-si dea cu parerea si sa greseasca. Se mai intimpla.
E insa nedrept, nedrept la culme sa compari traducerea Monei Tepeneag cu cea a Anei Vadeanu si sa spui ca prima e ratata (fie si din pricina asta). Dupa cum spuneam, am redactat cartea. Si asigur pe oricine – desi asta se poate verifica si prin comparatie – ca traducerea de la Libra e plina de pasaje ilizibile. Limba romana folosita acolo e greoaie si chiar pasajul citat de Marius Chivu e stingaci: arama ruginită şi argint după cum e lumina şi vîntul. Cit despre faptul ca Dumnezeu ar putea fi “mascul” sau “femela”… n-as zice ca sint cele mai potrivite substantive. Oricit ar fi fost de frust, nu cred ca Cela voia sa scrie “femela cu pizda”.
Mai mult, in editia de la Libra titlul era tradus Cristo versus Arizona. Cristo! Isuse Cristoaie.
Iertare, m-am infierbintat. Scuze, Marius! Dar raminem fara criterii de evaluare si in zona traducerilor. Caci e ditamai nedreptatea sa spui despre o traducere foarte buna ca e ratata, iar despre una incilcita si greoaie ca e buna numai pentru ca spune “Marea Pizda”. Iaca, marea brinza!
11 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
Ai dreptate, traducerea vadeanu o fi pe alocuri “incilcita” (desi tot romanul este, in fond, scris “incilcit” si “greoi”, iar citatul dat de tine are sens, ce naiba!), dar traducerea tepeneag e aseptica, e cuminte, a redus orice asperitate de limbaj. or cela numai frumos nu scria Remarcasem si eu ca titlul nu era corect tradus, si pun asta pe seama temerilor editurii.
Cu toate astea o prefer in continuare pe prima: nu are pretentia sa rescrie romanul ca sa nu lezeze niste sensibilitati, e autentica in masura in care pastreaza forta si expresivitatea limbajului frust(“Dumnezeu femela” este infinit mai expresiv decit “Dumnezeu femeie” si da, femelele au pizdă, oricit ar parea de nepotrivit).
Care ar fi, totusi, argumentul pentru care ati inlocuit pula-pizda-fut? gindeste-te ca asa ar fi facut antoaneta ralian cind a tradus henry miller.
Ce-ar fi iesit?
@Marius Chivu: Draga Marius, ma tem ca n-am fost eu destul de clar. Desi am zis ca am urmarit cuvint cu cuvint ambele traduceri. Traducerea de la Libra are greseli de ordin gramatical (greseli flagrante), scapari de traducere, inclusiv negatii transformate in afirmatii s.a.m.d. si NU reda fidel originalul. Se poate verifica paragraf cu paragraf. Eu am verificat.
.
Indiferent de gustul fiecaruia, o traducere nu e fidela atunci cind scrie “pizda” unde e pizda, dar scrie “da” unde in original e “nu”.
Apoi, nu ti se pare ca te contrazici putin cind spui ca traducerea de la Libra e mai frusta, e mai expresiva, iar apoi vorbesti de “temerile editurii” legate de titlu? Daca ratezi titlul, cum naiba sa mai redai sensul fidel?
Iar restul obiectiilor deja intra in zona subiectivitatilor filologice (un filolog poate argumenta orice, cum a dovedit-o bine Ionescu in “Nu”
In opinia mea, “Dumnezeu femela” e plat si artificial, vine din alt stil, nu cel literar, si nu-i de la autor.
Apoi “Cristos versus Arizona” nu e Henry Miller si nu are aceeasi miza.
De partea cealalta, dau eu citeva exemple de traducerea presupus aseptica a Monei Tepeneag: “esti cea mai mare curvistina de curist din cite cunosc”, “ii place sa simta cum ii creste in gura sula de barbat”, “vecinutza lui ii mingiia putza cind era copil… din cind in cind i-o sugea”… Aseptic? Subliniez, daca e cazul, ca forta unui text voit dur, obscen, nu e data neaparat de numarul de pule si pizde bagate in el.
Dincolo de toate, eu credeam ca primele conditii ale unei traduceri (sau a oricarei publicatii in limba romana) sint sa fie corecta din punct de vedere gramatical si logic si sa respecte originalul. Dar daca ajungem sa preferam o traducere care foloseste o romana stingace, cu greseli de gramatica si logica si cu scapari fata de original, numai pentru Marea Pizda, inseamna ca s-au schimbat multe in cultura romana.
draga gheo,
nu neg ce spui. recunosc ca nu am experienta ta indelungata de redactor de carte care urmareste in paralel, atunci cind e cazul, doua traduceri plus originalul. dar, greselile gramaticale sint si din vina editurii care nu a redactat cum se cuvine traducerea, si nu pot fi imputate neaparat traducatorului. stim amindoi ca o traducere se lucreaza intens ulterior. cite traduceri varza ale unor traducatori buni n-ai indreptat tu prin redactare?! prin urmare, o traducere este numai buna de evaluat in varianta ei bruta sau dupa redactarea in editura? e o intrebare mai mult sau mai putin retorica.
apoi, stim amindoi ca exigentzele copertei sint altele decit cele ale textului. asa se face ca romanul lui Juan Manuel de Prada “Conos” a aparut tradus cu titlul “Păsărici” (trad. Mihai Iacob, Rao, 2007), desi textul a păstrat toate “pizdele” autorului.
daca pot intelege de ce in acel caz nu putea aparea pe coperta “Pizde”, nu pricep insa in ruptul capului de ce in cazul Jose Cela cuvintul asta amarit a fost cenzurat in textul romanului. a fost o pudibonderie neavenita, trebuie sa recunosti asta. pentru ca mizele lui Cela sint si de limbaj – aici chiar nu e nimic de negociat!! omul a scris dictionare de cuvinte fruste, pentru Dumnezeu!
exemplele pe care le dai din dna Tepeneag sint ok (mai putin “sula de barbat” qed), dar ma tem ca n-a prea avut de ales. si apoi “curvistina” tot nu e “pizda”, nu!? altfel, imi place mult “Dumnezeu femela”, e cumva primordial, sălbatic, se potriveste cu geografia postapocaliptică a desertului arizona..
de aici o a doua intrebare more or less retorica: in ce limite ii este permis traducatorului sa imblinzeasca un text hard original in numele ideii (oricit de juste) ca “forta unui text voit dur, obscen, nu e data neaparat de numarul de pule si pizde bagate in el”?
nu sint rigid si iti dau dreptate unde e de dat, drept urmare operez o corectura: in loc de “o traducere mult mai fidelă şi literei, şi spiritului acestui roman” las “o traducere mai in spiritul romanului”.
tu preferi litera, eu spiritul
cind treci prin bucuresti, te invit la o bere cu mare drag.
cu aceeasi prietenie, marius.
@Marius: Mersi de bere. Vin. Adica whisky
Si ma bucur ca ai mai nuantat – adica de la “traducere ratata” la discutii despre spirit si litera. Fiindca, vorba ta, e de discutat. Eu te asigur doar ca traducerea Monei Tepeneag e cartea lui Cela in romana. Nu-i vorba de spirit sau litera, ci de respectarea originalului.
A, si sa stii ca redactarea nu e corectarea greselilor gramaticale. De asta se ocupa corectorii. Eu, ca redactor, cu greselile de traducere am treaba. Si asa compar sau judec traducerile.
păi, în privinţa cuvintelor tari, pentru cei care traduc din engleză, există o regulă nescrisă: nu întotdeauna “fuck”, “cunt/twat”, “dick” etc. se traduc ad litteram, căci nu întotdeauna intenţia autorului este să fie frust/vulgar — la ei, cuvintele astea au cam intrat în vocabularul curent. de obicei simţi din ritmul textului, din încordarea situaţiei, din firea personajului dacă termenii ăştia cer un echivalent “strong”. în caz contrar, nu faci decât să introduci în transpunerea românească stridenţe inutile. aşa înţeleg eu lucrurile, cel puţin
în privinţa cărţii lui Cela nu mă pot pronunţa, n-am citit-o încă. da’ din principiu merg pe mâna lui Gheo
@Mircea: Mulţumesc, Mircea. Sînt întru totul de acord cu tine. Adevărul e că în mod normal nu aş fi comentat articolul lui Marius Chivu. Sînt de părere că un critic literar (ca orice cititor obişnuit) are dreptul la o opinie competentă.
şi alta e să spui că traducerea e ratată din cauză că traducătorul a ales să scrie “sex” în loc de “pizdă”. Poţi spune că pierde ceva din savoare, dar că e ratată… Mai ales cînd o compari cu una în care TITLUL e greşit şi trimite cititorul pe o pistă greşită.
De data asta însă, accidental, cunoşteam şi cartea, şi cele două traduceri – poate mai bine decît oricine altcineva. Iar comentariul critic mi s-a părut exagerat rău de tot. Una e să nu-ţi placă opţiunea unui traducător (din motive subiective…
Cu astfel de criterii, uşor s-ar putea demonstra că peste 90% din traducerile româneşti sînt ratate. 99% pentru cele dinainte de 1989. 100% pentru tot ce s-a tradus din Shakespeare. E destul să citeşti paginile lui Steiner de la începutul cărţii După Babel ca să tragi concluzia că nici nu-l poţi traduce bine pe Shakespeare în română.
Nu m-aş fi ambalat atîta dacă nu ştiam cum a lucrat traducătoarea, doamna Ţepeneag. Şi aici e vorba de o traducere făcută serios, cu onestitate şi competenţă, aşa cum nu mai fac mulţi. Şi e vorba de un domeniu în care munceşti mult, din greu, pe bani nu prea mulţi şi fără să te bucuri de cine ştie ce prestigiu de pe urma muncii tale… Şi apoi, pentru o opţiune de traducere într-un pasaj insignifiant în economia cărţii, ţi se spune că traducerea e complet ratată.
Acum imi pare rau ca am scris aşa de dur despre traducerea de la Libra. Sigur, nu e la fel de bună ca traducerea Monei Ţepeneag, nu e mai fidelă cărţii în litera şi spiritul ei, dar e lizibilă, e relativ coerentă şi… şi (asta e!) a fost făcută în mod sigur cu la fel de multă trudă, fiindcă Cristos versus Arizona e o cartea grea.
De-aia eu nu m-aş hazarda să arunc aşa repede cu piatra în traducători. Iar aici nici măcar nu era cazul.
ceeee frumoasă de căsuţă ţi-ai luat, măi gheo!
@v: S-o vezi cînd e gata! Şi s-o văd şi eu cînd e gata…
pai, o s-o vedem, n-avea grija.
eu cred ca problema este ca de multe ori traducatorii sunt niste literati prea rafinati pentru a traduce corect un anume tip de literatura. Si nu ma refer numai la pastrarea sensului brut al cuvintelor originale, ci mai ales la spiritul cuvintelor si a expresiilor. mult mai indicat ar fi ca toate cartile care implica un limbaj suburban (sau “subrural!”
) extins sa fie traduse (sau cel putin consultate) de persoane care folosesc limbajul suburban (daca nu zilnic, macar saptamanal – in weekend!).
ex: “fuck you!” nu e niciodata “Du-te naibii!” sau “Nenorocitule” si e adesea ” ‘Te-n pizda ma-tii” sau “Muie, ba!”
tinand cont de aceste aspecte, sunt mai degraba de partea lui marius chivu fiind de parere ca nuantele de limbaj schimba al naibii de mult felul in care o carte este perceputa. (partea cu gramatica si cea cu inlocuirile cu antonime n-ar trebui sa existe!)
@supastar: Nu-i chiar o problemă – traducătorii buni traduc bine. Şi nu-s nici ei, nici ele neapărat nişte petunii nici în viaţa urbană. Dar “Fuck you!” se poate traduce în anumite contexte şi cu “Du-te naibii!”. Aici depinde, se poate discuta etc…
Ce m-a deranjat acolo a fost tonul definitiv: traducerea este ratată, iar romanul este compromis. Eu sînt de părere că de fapt cartea e recuperată, măcar prin faptul că i s-a redat titlul şi sensul la care trimitea. Cristo versus Arizona trimitea mai întîi la Dumas (deşi nici despre traducerea de la Libra eu n-aş spune că e ratată).
Odată, cînd o să am timp, o să dau nişte citate din ceea ce consider eu o traducere complet ratată.