Cristi Pătrăşconiu şi testul presei
Probabil că scandalul concedierii (sau viitoarei concedieri a) lui Cristi Pătrăşconiu de la Cotidianul e cunoscut de mai toată lumea – sau, dacă nu, îl poate afla.
Pe Cristi îl ştiu de cîtva timp şi mi s-a părut un model de echilibru şi bun-simţ – nu doar ca ziarist, ci şi ca om. Cît priveşte talentul jurnalistic… i-am remarcat textele încă dinainte de a-l cunoaşte, pe vremea cînd eu eram în Iaşi şi în redacţia revistei Timpul, iar Cristi publica în revistă. Trimitea texte excelente.
Pe de altă parte, despre Cornel Nistorescu nu ştiu mare lucru. Circulă, tot circulă legenda despre talentul lui jurnalistic, manifestat încă înainte de 1989. Poate că da, nu zic nu, fiindcă nu pot vorbi despre ceea ce nu ştiu. Dar în presa cotidiană de atunci nici nu era greu. De cînd am citit cîte ceva de şi despre un alt jurnalist dintr-o ţară comunistă, Ryszard Kapuscinski, mi-e greu să mă mai impresioneze jurnalismul la genunchiul broaştei de la noi, din RSR.
Oricum, eu pe acel Cornel Nistorescu nu l-am cunoscut. L-am văzut doar pe şeful de profesie, insul nervos şi sigur de sine, care vede în orice dezastru mîna lui Traian Băsescu, care nu suportă să fie contrazis şi care îmi aminteşte mereu de vorbele cuiva – nu mai ştiu ale cui -, cum că România e plină de mici Ceauşeşti. Şi m-a cutremurat teribil articolul ăsta din Evenimentul zilei. Ştiu că oamenii se schimbă mereu, dar cît? Atît?
Nu vreau să arunc cu vorbe mari, dar în cazul de faţă mi se pare că nu e vorba doar de o simplă (simplă?) concediere, ci şi de starea generală a presei româneşti de astăzi. Presă în mare parte privată, aşa că nu poţi să nu te întrebi cît de obiectivă a mai rămas ea. De aceea m-a bucurat că atîţia dintre colegii lui Cristi s-au solidarizat cu el. Asta înseamnă că au mai rămas destule coloane vertebrale care să susţină presa democratică şi (aproximativ) liberă printre grămezile de preşuri şi mici dictatori de trei lulele.
Sînt, desigur, subiectiv. Dar sînt situaţii în care adevărul, fie el şi unul mic, e dincolo de subiectivitate şi obiectivitate. Aici adevărul e că lui Cristi Pătrăşconiu i s-a făcut o nedreptate. Iar domnul Nistorescu se înşală – şi m-ar bucura dacă ar regreta vreodată greşeala de acum. Sau măcar dacă ar mai avea capacitatea asta omenească de a regreta.
3 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
Salut
nu stiu daca supara interventia mea.
Ai dreptate cu cazul Patrascanoiu, nu stiu insa daca e tot asa si cu cazul extinderii la intreaga presa. Oare de ce nu ai exclamat de slabiciunea presei in general si fara sa fi aparut un caz strigator la cer? oare este singurul caz de subiectivitate din presa care sa nu ne aduca un gand spre locuintele lacustre, scuza-ma, locuintele coruptiei.
acum declaratiile lui Nistorescu sunt mirobolante. are un termen prin care dispretuieste pe toti cei care haladuiesc pe net. ”postacii cu gramatică şi limbă de SRI, SPP şi SIE”. Eu ma declar postac., cuvantul suna chiar simpatic. Sa remarc si faptul ca postacii au amabilitatea de a amesteca trei jargoane intr-unul singur, reusind sa ajunga la hybrisul nistorenian: SRI, SIE; SPP. Cred ca postacul se remarca prin faptul ca orice cuvant al sau incepe cu litera S.
cat despre comparatia Nistorescu ziaristul – Nistorescu bossul, asta ramane pentru mine inca o necunoscuta. Povestea este ca de la Cotidianul au plecat cativa oameni pe care ii apreciam pentru – vorba ta – coloana lor dreapta – si care acum sunt facuti de catre concediator gasca lui Tismaneanu.
Ioan T Morar cica ar scrie articole de Gaga. C. Patrascanoiu ar lalai-o. La naiba, ineamna ca eu ca si cititor zilnic de Cotidianul aveam o portie de gagaieli si lalaieli. Un sef nou de redactie care-si jigneste in acest fel colaboratorii consacrati ii jigneste fara drept de apel pe cititori.
Si de altfel in povestea asta tipul a venit cu un inceput de schizofrenie. Se simte sef peste un cuib de viespi, or el a venit cu metode de dresat lupii. Hm, miroase a metoda Romania Mare
Ceva de genu
Imi pare rau ca insist dar termenul de postac mi-a stimulat imaginatia. iata consideratiile mele.
Nistorescu, noul șef de la Cotidianul între declarațiile sale mirobolante, folosește un termen prin care dispretuiește pe toți cei care hălăduiesc pe net. ”postacii cu gramatică şi limbă de SRI, SPP şi SIE”.
Într-un cuvânt, eu mă declar postac, cuvântul sună chiar simpatic. Să remarc și faptul că postacii au amabilitatea de a amesteca trei jargoane într-unul singur, reușind să ajungă la hybrisul nistorenian: SRI, SIE; SPP. Cred că postacul se remarcă prin faptul că orice cuvânt al său începe cu litera S. Postacul în viziunea Cotidian-chief este sâsâit și securist deghizat.
Dar de unde vine cuvântul postac? O fi invenția Nistorescului sau e și ăsta împrumutat tot de prin plaiurile netoase. Îmi pare că da, după cum am găsit în primul comentariu găsit pe net al Crocodilului Chichiricios de pe forumul Realitatea TV. ”Un kilometru de thread-uri şi comentarii despre E.U e prea mult, până şi pentru cel mai grozav postac.” http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=649638#post649638
Aflu dintr-un articol de la Gândul http://www.newz.ro/stire/82518/postacul-de-partid-platit-sa-atace-forumul-mitrea-recunoaste-in-premiera-celula-din-subsolul-psd.html că există postacul de partid și postacul de profesie. Ei sunt până la urmă asimililați în articol de ciudosul pesedist Miron Mitrea echipelor de zgomote ale partidelor. Parcă și văd revendicările de grevă ale unui asemenea profesionist: ”Eu sunt zgomotician clasa doua. Îmi trebuie spor pentru zgomot, pentru radiațiile cosmice hertziene și pentru faptul că merg pe stradă.”
Îmi pare că termenul se poate extinde asupra oricărui blogger și a comentatorilor săi. Postăcim într-o veselie. De altfel termenul ar putea fi construit prin alăturarea cuvântului post și prostănac, rezultând combinația postănac și, cum nu se poate face diferența în raport cu prostănac, a ajuns la suprimarea unei silabe –na și iată splendoarea cea nouă de cuvânt: Postac. Am găsit undeva veriga de legătură: ”tot boborul postac prostac”. Caut un model de alt cuvânt terminat cu asemenea sufix disprețuitor și care să nu presupună silaba na înainte și sunt foarte puține, de ordin depreciativ: ciutac, babac.
Am găsit și identificarea noțiunii de user cu postacul de rând, ceea ce înseamnă că avem deja un termen care încearcă să uzurpe supremația englezismului actual.
Uneori este folosit și ca răsfăț de pițipoancă, după cum se exprimă o damelă: postac mic și drăgălaș.
Aflu că orice subiect e bun pentru un postac, că poate fi și personalizat, (am dat peste postacul Vio), că este un scrib angajat la comandă de partide, stă prin subsoluri la Kiseleff.
Iată și versulețele postacului:
Sunt student sărac
Și vreau să devin postac
Scriu de zor fiindcă am chef
De-un subsol în Kiseleff..
Ceva de genu
@cinicul de serviciu: În mare, sînt de acord. Pe scurt, eu am găsit o soluţie: am tăiat de pe listă un ziar şi astfel am mai mult timp liber. Oricum, titlurile cu “Băsescu/PDL face şi drege” devin plictisitoare.
Recomand cu încredere Evenimentul zilei. Foarte bun. Poate fiindcă nu mai e Nistorescu acolo?