Cel mai mare veceu public mititel din lume

Publicat de Radu Pavel Gheo, la data de 20.2.2009, in categoria Sociopolisu' de-acasa, de-ale mele

wc-public-pta-operei3

…sau una din marile porcării făcute in Timişoara.  Părerea mea. Aici, în Piaţa Operei, unii au murit pentru ca alţii să facă afaceri cu spaţiul oraşului.

Aici ar trebui să fie un veceu (W.C.) public la subsol. Cică de-aia s-a făcut afacerea cu Primăria.

Şi cică e. De fapt undeva într-un local de la subsol s-a făcut o găurice de doi metri pe trei, pentru care s-a construit ceea ce se vede în poză. Pe spaţiul public. Iar pentru asta s-a închis o întreagă latură a pieţei, cu tot cu deschiderea spre Muzeu şi spre un spaţiu larg şi frumos.

Spre comparaţie, imaginaţi-vă că ar construi cineva aşa ceva în Budapesta, în Piaţa Eroilor. Sau nu vă puteţi imagina…

Sper că din afacerea asta cineva şi-a construit măcar o vilă. Din ruşinea de pe faţa oraşului măcar atîta să iasă. Să fi fost cineva care a luat bani serioşi fiindcă a acceptat să mînjească Piaţa Operei şi ceea ce înseamnă ea. Ar fi prea jenant să fi făcut oraşul de kkt pe gratis.

Apropo: timişoreni, aţi încercat vreodată să întrebaţi la localurile construite acolo unde e veceul public? Să vedeţi cum se prefac că nici vorbă de aşa ceva.

Dacă mă înşel, vă rog să mă contraziceţi. Aş vrea să greşesc.

15 comentarii

  1. zet a scris la

    Acolo e veceu public ? (haha) Să-nţeleg că dacă vreau să fac pişu, va trebui să intru în acvariu ? Să zâmbesc în stânga şi-n dreapta, eventual să-l întreb pe chelner: “mă scuzaţi, aici e restaurant sau veceu public ?”

    E oribil ce s-a făcut acolo. N-am înţeles cum a făcut mătrăşenia asta Primăria sau, dacă nu e Primăria, cum de îi lasă pe băieţi să-şi facă de cap. (Ca să nu mai vorbim de aspectul restaurantului asiatic din partea stângă, ăla cu palmierii multicolori în stil ‘fant-asia’Wink

    Really Pissed

  2. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Zet: Da, aşa ar trebui să fie, dar cei de-acolo au făcut tot posibilul să ascundă asta. Cel puţin eu n-am văzut să scrie nicăieri Restaurant şi WC public.
    Din ce am mai citit şi am mai văzut, se pare că toată construcţia e ilegală. Uite:
    http://ro-gateway.ro/node/193598/comnews/item?item_id=356371
    Se mai poate da cîte un search pe Google, fiindcă presa a scris cîte ceva despre asta. A scris şi apoi a făcut ciocuţ mic, din motive necunoscute. Sau fiindcă nu-i pasă nimănui de oraş.
    Am scris şi eu: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/octombrie2008.pdf
    Mai ales că mi se pare un fel de sfidare a profitorilor de revoluţie: “Uite, putem să facem ce vrem chiar şi în Piaţa Operei!”

  3. zet a scris la

    Drept să-ţi spun, ştiam că acvariul a fost construit cu autorizaţii dubioase, dar eram ferm convins că au desfiinţat toaleta publică. Schema cu schimbarea destinaţiei obiectivului pare cunoscută. Obţii aviz pentru veceu, dar faci restaurant. Nu ştiu ce acţiune civică ar putea schimba ceva, din moment ce toată afacerea, într-o primă etapă, ţinea de CL, apoi de tribunal. (cred)

    De asta ştiai:

    http://www.tion.ro/stiri/timis/articol/prefectura-timis-a-castigat-batalia-pentru-parcul-copiilor/cn/news-20090205-01271089

    Azi un restaurant, mâine o sală de biliard că, deh, clientul să se şi distreze, după aia un hotel (clientului obosit de distracţie) şi un drumuleţ, ca să poată parca lângă hotel, ca tot omul…

  4. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Zet: Da, ştiam cîte ceva, că mă interesează mînăriile care se fac în oraşul meu. Teamă mi-e însă că pînă la urmă Parcul Copiilor tot o să ajungă să însemne “Parcul unde se fac copii la beţie, cînd ieşi din club”. Dacă nu o să-l cumpere (pardon, să-l ia în concesiune) vreunul din clanurile agreate de municipalitate. Cowboy

  5. sorin a scris la

    O solutie pentru eliminarea acelei uratenii din piata operei ar fi un boicot. Sa nu mai mearga nimeni la acvariu. Sa vedeti cum se inchide imediat

  6. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Sorin: Da, ne-am gîndit la asta. Noi boicotăm. Dar cum să convingi toţi timişorenii să facă aşa ceva? Hammer

  7. onslow a scris la

    Doamne, ce-mi vad ochii! Acvariul asta e o chestie permanenta sau e doar pentru martisoare?

  8. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Onslow: Acvariul va fi veşnic. E un simbol al vitoriei prostului gust. De unde şi numele nou al pieţei: Piaţa Victoriei Prostului Gust. Sau, prescurtat, Victoriei. Devil

  9. zet a scris la

    Up-date de primăvară: am trecut ieri prin Victoriei. Restaurantul era pliiiiiin până la refuz! În aceste condiţii aş zice ciuciu boicot, trecem la operaţiunea cărămida. Devil Devil Devil

  10. Magotu a scris la

    Am vazut un vernisaj de Scientologie la acvariu pe 16 decembrie, băgau cu ansa. Poate căutau și ei intrarea la Poop

  11. Radu Pavel Gheo a scris la

    @zet: eu zic sa ne pastram caramida pina se astupa si celelalte laturi ale pietei, ca mai e loc.

  12. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Magotu: Asta era! Numai scientologii mai lipseau acolo in buda! Smile

  13. Sabau Ioana a scris la

    Dezgustator!

  14. Caius a scris la

    Si la Bucuresti stiu cel putin 2 WC-uri publice care s-au transformat in restauranturi. Este vorba de lantul trofic, de ciclurile ecologice (daca va amintiti de manualele din a 7-a sau care clasa o mai fi). E un fel de oficializare a mancatului de cacat.

  15. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Sabau Ioana: Aşa-i. Dezgustător, chiar dacă sînt două restaurante acolo. Sau, poate, tocmai de-aia.
    @Caius: A, deci e o metodă curentă. Păi, dacă e vorba de lanţul trofic, nu putem acuza natura, nu? Natura umană. Monkey

Lasa un comentariu


Click pentru a introduce un smiley

SmileBig SmileGrinLaughFrownBig FrownCryNeutralWinkKissRazzChicCoolAngryReally AngryConfusedQuestionThinkingPainShockYesNoLOLSillyBeautyLashesCuteShyBlushKissedIn LoveDroolGiggleSnickerHeh!SmirkWiltWeepIDKStruggleSide FrownDazedHypnotizedSweatEek!Roll EyesSarcasmDisdainSmugMoney MouthFoot in MouthShut MouthQuietShameBeat UpMeanEvil GrinGrit TeethShoutPissed OffReally PissedMad RazzDrunken RazzSickYawnSleepyDanceClapJumpHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightKiss BlowKissingByeGo AwayCall MeOn the PhoneSecretMeetingWavingStopTime OutTalk to the HandLoserLyingDOH!Fingers CrossedWaitingSuspenseTremblePrayWorshipStarvingEatVictoryCurseAlienAngelClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicNerdPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierVampireZombie KillerGhostSkeletonBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleBeerDrinkLiquorCoffeeCakePizzaWatermelonBowlPlateCanFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteAirplaneCarIslandAnnouncebrbMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette

Cautare

Bio

Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]