Ce se alege de securişti

Publicat de , la data de 21.4.2010, in categoria Care mai vrei comunism?, Sociopolisu' de-acasa

La postarea anterioară Misu mă întreba ce m-am întrebat şi eu: oare cum s-au descurcat după revoluţia din 1989 oameni care şi-au cîştigat pîinea speriind soldaţi de 18-19 ani cu anchete şi cu batalionul disciplinar? Sigur, după miile de texte citite despre reconvertirea Securităţii în SRI şi a poliţiei politice în organ democratic, răspunsul pe care îmi vine să-l dau e că s-au descurcat foarte bine.

Am încercat totuşi o investigaţie mediocră, pe bază de Google, folosindu-mă de numele de ofiţeri care apăreau în dosarul meu. Şi am găsit ceva – dar nu mare lucru.

Un personaj care are acelaşi nume cu locotenentul-major de Contrainformaţii de la unitatea unde am făcut armata este doctor în ştiinţe strategice sau ceva de genul ăsta. Şi-a făcut un doctorat pe tema managementului operaţional al Forţelor Aeriene. E citat prin tot felul de studii ale colegiilor şi universităţilor de apărare. Şi da, ar putea să fie acelaşi om, fiindcă (n-am spus asta în postarea anterioară) eu am făcut armata într-o unitate de radiolocaţie de lîngă Bucureşti, unitate care ţinea de Forţele Aeriene.

Dacă e el, pare să fi avut un destin frumos. Eu nu am aflat decît că, printre alte activităţi cărturăresco-militare, a scris un studiu despre sprijinul logistic în Forţele Aeriene şi despre managementul operaţional pentru Forţele Aeriene în condiţiile aderării României la NATO. NATO, de ce nu?

Un al doilea nume, cel al şefului său, căruia îi raporta acţiunile întreprinse, coincide cu al unui fost ofiţer în Direcţia a IV-a a Securităţii. După revoluţie a devenit colonel şi şef al serviciului Forţe Aeriene din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei. Ar putea fi acelaşi? Căci sînt tot Forţe Aeriene, bag eu de seamă…

Dacă ar fi aşa, pot fi mîndru (n-o luaţi chiar aşa cum o zic) Teeth . Am fost urmărit de un doctor în ştiinţe strategice care elaborează strategii pentru România din NATO şi de un şef de direcţie a Securităţii comuniste. Dacă ignor factorul timp, aş zice că şi Pactul Nord-Atlantic, şi Tratatul de la Varşovia stăteau cu ochii lor ofiţereşti pe mine. Şi pe încă cinci puşti necăjiţi din mizeria optzecismului comunist. Aşa se cîştigă marile victorii – în bătălii mici! Sarcasm

7 comentarii

  1. Mirela a scris la

    CHE GHEOVARA MEA,
    Ce poti sa mai spui dupa ce vezi cele scrise mai sus… doar poate sa revezi secventa finala din filmul ‘burn after reading”. A fost si aseara la HBO. What we learn, Palmer?

  2. gheo a scris la

    @Mirela: Filmul nu l-am văzut, aşa că nu ştiu ce să zic. Dar aşa, în general, părerea mea e că din asemenea poveşti fiecare învaţă cîte ceva. Şi indivizii, şi societatea, şi Ei. Data viitoare n-o să se mai întîmple la fel. O să se întîmple altfel. Sarcasm

  3. niku_elektriku a scris la

    bre, astia erau asa de dobitoci incit, daca eu as fi fost asa cum ma banuiau ei (adeca f’un mare uneltitor impotriva rejimului), situatzia, inclusiv a lor, devenea cu totu’ delikata…
    ar fi impartasit plutonu’ de executzie alaturi de mine.
    da’ au procedat ca neshte muhaiele… si tot le’a iesit !
    ne cunosteau asa de bine ?
    dupa ca m’au obligat sa fac armata, desi as fi putut sa n’o fak (conform legilor de p’atunci),si inca un an si sapte luni (c’am avut si “supliment”), au avut nesabuintza sa ma lase s’o fac la otopeni, in unitatea de transmisiuni ce avea corpu’ de garda in subsolu’ cladirii unde era comandamentului aviatziei civile, si in fatza careia s’a desfasurat masacrul de la otopeni in ’989.
    dupa ce ca pe timpu’ lungilor plantoane, schimbu’ doi (ala “avantajos”, ca dormeai de doo ori !), puteam sa trec peste gard sute de kalashnikoave; am constatat, apoi, ca aveam un lacat la valiza’mi de lemn a carui cheie se potrivea, a dracu’ potriveala, la ladoiu’ ala mare de munitzie din corpu’ de garda, unde erau zeci de mii de cartuse, si care nu se numarau niciodata, ca erau sigilate cu plastelina (pe care puteai s’o dai usheur la o parte cu unghia). noi numaram, atunci cind intram de garda, doar cartusele din lada de munitzie din care se faceau incarcarile/descarcarile curente din timpu’ garzii, care erau citeva sute, si era mare bai daca pierdeai vreunu’.
    unde mai pui ca la unitatea aia comandantzii garzii erau tot soldatzi in termen sergentzi sau caprari !
    erau ocazii nenumarate in care eram singur in corpu’ de garda, geamu’ ce dadea in parcarea din fatza comandamentului era neasigurat si fara zabrele, io puteam foarte bine sa dau cuiva ce tragea masina in dreptu’ geamului citeva lazi cu munitzie a caror disparitzie s’ar fi descoperit peste cine stie cit timp (luni, ani ?).
    si cu toate astea am fost chemat de ceistu’ unitatzii abia in ziua in care ne pregateam sa plecam la tohani la munci agricole (cules de struguri).

    el m’a chemat, eu nu m’am dus, (am profitat de brambureala plecarii; a fost si singuru’ meu gest de fronda) asa ca n’o sa aflu niciodata daca mirarea mea ca n’o facuse pina atunci era intemeiata sau nu.
    ceist pe care’l surprindeam (era si puturos !) de multe ori sarind gardu’ ca sa scurteze drumu’ spre parcarea unde’si lasa masina.
    nici lui nu’i era frica c’o sa’i gaureasca cineva pantalonii !
    erau prea siguri de noi !
    si aveau dreptate…
    pe acolo trecea ceashka de fiecare data cin’ pleca cu boengu’ spre alte zari, asa ca, daca noi am fi fost un popor adevarat, nu’ trebuia sa ni’l impushte kaghebistii…

    asta’i popor ?

  4. gheo a scris la

    @niku_elektriku: O poveste de zile mari! Înţeleg ce zici şi m-am enervat şi eu de multe din cele zise. Ştii, bineînţeles, că dacă în locul cartuşelor de PM acolo erau puse sub sigiliu cartuşe de Kent, le-ar fi păzit ca pe ochii din cap. Sau le-ar fi furat doar ofiţerii şi subofiţerii, în ordine ierarhică (ceea ce se şi întîmpla uneori, din cîte ştiu eu, cu motorina din rezervoarele maşinilor din unităţi).

  5. razvan a scris la

    Spre marele meu ghinion abia acum reusesc sa aflu de acest blog.Foarte interesante subiectelel tratate si comentariile unora dintre cititori. Intamplarea a facut ca sa fiu nevoi sa elaborez o recenzie la ceva obiect din cadrul facultatii si astfel am ales una din cartile scrise de dumneavoastra…..stau in sala bibliotecii si pana imi primesc cartile mai arunc cate un ochi pe acest blog.Minunat Smile

  6. gheo a scris la

    @Razvan: Mulţumesc de laude. Cînd se referă la cărţi, le citesc cu multă plăcere. Cu blogul am o mică problemă sau, mai degrabă, o insatisfacţie: nu ştiu cum se face, dar găsesc tot mai greu timp să scriu aici. Deşi îmi place (asta şi datorită contactului şi discuţiilor cu lumea), rareori apuc să scriu după pofta inimii. Întîi munca şi dup-aia distracţia, ca să citez dintr-un banc clasic.
    M-aş bucura să-ţi placă şi pe mai departe. Că o să mai scriu.

  7. polimedia.us/fain/ a scris la

    Ce se alege de securi–ti – Gheoland…

    Batalii mici, victorii marunte, copii necajiti. Si securisti….

Lasa un comentariu


Click pentru a introduce un smiley

SmileBig SmileGrinLaughFrownBig FrownCryNeutralWinkKissRazzChicCoolAngryReally AngryConfusedQuestionThinkingPainShockYesNoLOLSillyBeautyLashesCuteShyBlushKissedIn LoveDroolGiggleSnickerHeh!SmirkWiltWeepIDKStruggleSide FrownDazedHypnotizedSweatEek!Roll EyesSarcasmDisdainSmugMoney MouthFoot in MouthShut MouthQuietShameBeat UpMeanEvil GrinGrit TeethShoutPissed OffReally PissedMad RazzDrunken RazzSickYawnSleepyDanceClapJumpHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightKiss BlowKissingByeGo AwayCall MeOn the PhoneSecretMeetingWavingStopTime OutTalk to the HandLoserLyingDOH!Fingers CrossedWaitingSuspenseTremblePrayWorshipStarvingEatVictoryCurseAlienAngelClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicNerdPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierVampireZombie KillerGhostSkeletonBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleBeerDrinkLiquorCoffeeCakePizzaWatermelonBowlPlateCanFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteAirplaneCarIslandAnnouncebrbMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette

Cautare

Bio

Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]