Arhive
Recensămînt
Azi a trecut pe la noi recenzorul, ca să culeagă datele pentru recensămîntul naţional. Foarte eficient, rapid, politicos – în cinci-şase minute formularele erau completate.
N-am refuzat să răspundem la nici o întrebare din formular. La “Religie” am decis totuşi să ne declarăm creştini. Creştini, atît. Fără confesiune. Şi Alina, şi eu am fost botezaţi în ritul ortodox, dar biserica ortodoxă de la noi e asociată prea puternic cu puterea lumească (ba o mai şi întruchipează), aşa că nu ne mulţumeşte întru totul. Şi am preferat să ne asociem unei credinţe, nu unei instituţii.
Cu ocazia asta mi-am amintit şi de stupidul scandal legat de codul numeric personal, declanşat de PSD. Chipurile, declararea lui ar sluji la crearea unei baze de date cu ajutorul căreia actuala putere ar putea frauda alegerile viitoare. De parcă, dacă şi-ar dori, actuala putere nu ar putea obţine toate CNP-urile din România din bazele de date existente la Evidenţa Populaţiei. De fapt oricine ar vrea ar putea obţine liste întregi de CNP-uri. Sînt sute de locuri în care cetăţenii României depun copii ale buletinelor sau cărţilor de identitate, cu tot cu CNP-ul afişat acolo.
Mă gîndesc cu groază că un partid cu un IQ atît de modest se pregăteşte să administreze ţara. Şi îmi amintesc de un banc cu avocaţi, care, adaptat la politicieni, se potriveşte binişor: Cînd spune gogomănii un om politic? Cînd îşi mişcă buzele.
Arhive
Butonul de politician
Mă gîndeam şi eu la povestea cu Chauncey Hardy şi la ghinionul lui de a nimeri în lumea cu Butoane. În lumea noastră.
Conform modelului napoleonian, orice soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal.
Conform modelului românesc contemporan, orice interlop poartă în buzunar butonul de politician, cu care poate manevra cîte un om politic important, fără discriminări pe linie de partid. Cu cît interlopul e mai puternic, cu atît mai important e politicianul acţionat de buton. Cam ca djinii cu diferite puteri din 1001 de nopţi. Ca bonus, la butonul de politician se mai adaugă şi butoane de judecători, poliţişti şi butonaşe de funcţionari de rînd – bune şi ele la nevoie.
Ergo, România postrevoluţionară e mai tare decît Franţa napoleoniană.
Arhive
Sexul e relativ
Azi-dimineaţă, în staţia de autobuz, aud o liceancă de vreo treişpe-paişpe ani, exasperată de aşteptare: “Să-mi bag pwla în el de autobuz! Hai pe jos!”
Mi-amintesc că acum vreo cîteva zile o auzeam pe o vecină de pe palier, o tînără de puţin peste douăzeci de ani, cum explica la telefon cuiva ce are de gînd să-i facă unui individ care o supărase: “Păi, dar nu-mi bag eu pwla în gura lui? Uite-aşa: o bag şi-o scot, o bag şi-o scot!” O spunea cu atîta sete, că parcă erai gata să vezi scena în faţa ochilor, dacă n-ar fi fost un mic detaliu, pe care îl învăţăm cînd sîntem copii mici undeva la joacă înainte de a-l învăţa la anatomie.
O altă fetişcană, ce arăta binişor sub vîrsta majoratului, vorbea tot azi pe stradă cu o prietenă şi îşi vărsa nervii asupra cuiva absent, pe care, zicea ea, “Îl fwt în gură, ştii? Îl fwt în gură!”
Trec apoi prin faţa unui liceu respectabil o blondă în sacou vişiniu îi striga alteia, veselă nevoie mare şi pe un ton cumva drăgăstos: “Băi Laura, îmi bag pwla în gura ta!”
OK, recunosc că anii trec repede. Pe vremea mea era altfel. Din cîte am văzut eu, fetelor nu le creştea niciodată acel detaliu atît de pomenit în frazele de mai sus. Ce surprins trebuie să fie vreun ins de vîrsta mea, doritor de lolite, cînd dezbracă o făptură din asta, din noua generaţie!
Am notat însă: de-acum sexul e ceva relativ. Nici anatomia nu mai e ce-a fost. Nici nu ştii de unde răsare chestia aia, în pula mea!
Arhive
Idei răzleţe despre cazul Funeriu
…fiindcă m-am enervat. Dar m-am şi amuzat.
În seara asta, din curiozitate, am pus televizorul de bunăvoie pe Antena 1. Acolo jurnaliştii marelui om şi caracter Voiculescu aduseseră o momîie îmbrăcată în portocaliu şi afişau o caricatură grotescă a lui Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei. OK, mi-am zis, atît îi duce capul, atîta fac. Şi mă uit.
Moderatoare era o doamnă blondă, cu părul tuns scurt, cu o dicţie oribilă, vorbind agitat, înghiţind cuvintele şi rupînd frazele cu tonalităţi uşor isteroide. Bineînţeles că şi ea, şi invitaţii aveau o problemă cu diploma de bacalaureat a domnului Funeriu.
Şi de-aici am început să mă gîndesc uşor dezordonat, dar gravitînd în jurul temei date. Cam aşa:
- doamna aceea blondă şi agitată pronunţa sistematic în mod greşit numele ministrului: “Fu-ne-ri-u”, nu “Fu-ne-riu”, cu diftong la final. Valabil şi pentru Ro-ta-riu, Mu-ra-riu, O-la-riu etc., în opoziţie cu A-ba-gi-u, Che-res-ti-gi-u etc. Te-ai aştepta la mai multă competenţă de la nişte oameni atît de scrupuloşi cu detaliile educaţiei altora;
- cînd am auzit-o pe doamna moderatoare cum insistă, cu glas înecat şi subţire, să vină ministrul să îşi arate diploma, şi cuînd am văzut cum o seconda un alt invitat, mustăcios şi greoi (habar n-am cine e şi unde a studiat), mi-am dat seama că văd pus în scenă un moment Caragiale actualizat: “Stimabile, arată docomentul!”
- apoi mi-am amintit cum un ziarist luase la puricat CV-ul lui Daniel Funeriu şi descoperise cîteva greşeli. Dar nu pe toate – poate fiindcă nici el, autorul articolului, nu stăpîneşte perfect regulile ortografice. De exemplu, a ignorat faptul că în acel CV stă scris “Fondator şi Preşedinte”, cu o majusculă nejustificată. Aici e de vină şi tendinţa de a scrie tot mai des orice Prostie cu Majuscule, omniprezentă în Presă. Şcolile de jurnalism ar fi trebuit să corecteze ortografia bacalaureaţilor noştri;
- apoi mi-am zis că aş putea presupune, de dragul exerciţiului, că Daniel Funeriu ar fi picat examenul de bacalaureat în prima sesiune. Să zicem că ar fi aşa. Şi? Aşadar, avem un elev român care face un singur an de liceu în Franţa şi apoi dă bacalaureatul în acea ţară (în timp ce în România se copia pe rupte la acelaşi examen – pe vremea aceea doar din trei materii). Îl ia – din prima tură, din a doua, dar îl ia. Apoi are o carieră fulminantă în domeniul ales… dar dacă va fi picat bacalaureatul în prima sesiune, gata, nici premiul Nobel nu îl mai salvează de ruşine. Şi-am auzit că ar fi luat şi un 5 la Cunoştinţe Social-Politice în gimnaziu. Vă daţi seama, doamna de la Antena 1? Folosiţi informaţia? Sau verificaţi din încă două surse la fel de credibile?
- detaliez acum: cam cît de slab pregătit poate fi un licean care la 17 ani se duce într-o ţară străină (nu orice ţară, ci una cu un sistem educaţional de top) şi la 18 ani dă bacalaureatul acolo, cot la cot cu nativii acelei ţări? Ca să nu mai vorbim de restul studiilor sale. Aşadar, a se slăbi;
- în fine, presupunînd iar, prin absurd, că ministrul Educaţiei nu e compentent, asta înseamnă că elevii care au picat bacalaureatul erau de fapt elevi de nota 10, viitoare glorii ale ştiinţei româneşti? Nu văd legătura logică. Destui dintre ei sînt inteligenţi şi capabili, nu mă îndoiesc de asta, dar s-au bazat pe regula de aur a copiatului. Şi asta n-are nici o legătură cu diploma de bacalaureat a lui Daniel Funeriu, nici cu furiile de la Antena 1.
Mi se pare mie sau emisiunea asta, la care m-am uitat pentru ultima oară, a obţinut un premiu al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România? Îmi vine să cred că da. Aşa profesionişti, aşa televiziune.
Arhive
Antene TV – limba şi măciuca
Probabil că mai toţi românii au aflat de mica încercare de discreditare a ministrului Daniel Funeriu, pusă în scenă de Antena 3. Un fals grosolan, de care acum angajaţii postului TV se dezic, sugera că Daniel Funeriu ar fi luat bacalaureatul în Franţa abia în a doua sesiune. OK, nici dacă ar fi fost adevărat nu ar fi fost tocmai un dezastru, mai ales pentru un adolescent român venit de un an în Franţa. Iar în afara graniţelor României nu ajungi să îţi faci un doctorat cu un laureat Nobel şi să conduci cercetări de laborator în Germania sau Japonia dacă nu eşti un talent excepţional în domeniul respectiv. (În România poţi izbuti ceva vag asemănător dacă ai tatăl/mama şef pe undeva – dar poate că de-aia nici nu avem laureaţi Nobel în ţară.)
Ţelul propagandiştilor ce se cred ziarişti e clar şi se bazează pe o judecată simplă: calomniaţi, calomniaţi, tot rămîne ceva. O lovitură de măciucă tot lasă ceva urme. Şi chiar dacă s-ar ajunge ca postul TV să plătească daune morale, pun pariu că are tăticul Antenelor destui bani pentru mii de asemenea “ştiri”.
Interesant mi se pare că acelaşi trust, cu cîteva zile în urmă, tocmai elogia (într-un stil demn de omagiile aduse Conducătorului iubit) activitatea unui mare intelectual, sportiv şi umanist, pre numele lui de fată mare Dan Voiculescu. Cum nu pot să scriu ceea ce s-a scris deja foarte bine despre asta, mai bine citiţi acest rezumat excelent despre deontologii presei de la Antene.
Peste un an, un an şi ceva, vom vota cum ne vom pricepe mai bine, iar oamenii aceştia – şi aliaţii lor – s-ar putea să preia puterea, posturile, pîrghiile decizionale şi banii statului. Şi vor acţiona aşa cum se pricep. Vor alege oameni de calitate aşa cum au arătat deja că aleg: profesorul Voiculescu, nu “falsificatorul” Funeriu.
Ce vreau să zic? Un lucru simplu şi clar: gîndiţi-vă că ar fi vorba nu de Funeriu, ci de fiii sau fiicele dumneavoastră (sau de dumneavoastră înşivă). Că aţi trage din greu, aţi obţine nişte rezultate bune – sau chiar excepţionale – în domeniul ales, iar apoi aţi dori o carieră în România pe măsura calităţilor dumneavoastră.
Ei bine, n-o s-o aveţi niciodată, pentru că locurile acelea vor fi ocupate de oamenii domnului profesor de la Antene, ai aliatului său, ai fiilor, fiicelor şi miilor de ţuţeri care ştiu că limba dulce mult aduce şi că numai boii trag în jug. Ei ne vor duce în capitalism şi ne vor învăţa ce înseamnă jurnalismul autentic, valoarea autentică, educaţia autentică şi linguşirea autentică.
Succese succesive, dragi tovarăşi!
PS: Nu vreau să mi se spună ceva de “succesuri”. E altă căciulă. Nu e în chestie. Uite, de-aia cred eu că un om de calitate ar face mai bine să emigreze. Şi să nu se mai întoarcă în ţara bacalaureaţilor 100%.
Later update: Într-un text foarte bine argumentat, Dragoş Paul Aligică sintetizează nedumeririle evidente legate de campania anti-Funeriu. Şi are dreptate: de ce să acuzi de incompetenţă şi înşelăciune un om ale cărui puncte slabe tocmai astea nu sînt? De unde atîta îndîrjire împotriva unei ţinte false, mai ales cînd efectul ar putea fi contrar celui scontat?
Îndrăznesc să avansez o ipoteză, chiar dacă e relativ improbabilă (nu şi imposibilă). S-ar putea să existe aici o legătură cu viitorul candidat de care are nevoie PDL pentru preşedinţie. Un candidat credibil, ferm, competent şi greu de atacat. Un candidat tînăr, cu o imagine bună, în curs de construcţie.
Probabil că exagerez. Avansez o idee. Sau doar o ipoteză printre atîtea altele.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]