Arhive
Ne doare-n revoluţie
Pe Antena 3 e înjurat Băsescu, pe Realitatea TV apare Oprescu şi se vorbeşte despre războiul dintre Mitrea şi Hrebenciuc, pe alte programe curg filme (State de România, Mr. Bean şi altele asemenea).
Pe televiziunea maghiară Duna TV s-a transmis în direct de la un forum desfăşurat în Timişoara şi dedicat Revoluţiei Române din 1989, care a început acum douăzeci de ani, pe 15 decembrie 1989. Au fost aici Laszlo Tokes, Lech Walesa şi alţii… dar cred că ştiaţi de la TVR, de la Antene sau Realitatea TV, nu?
Acum ungurii de la Duna TV transmit un documentar excelent despre Securitatea română, cu interviuri în română şi maghiară, documentar realizat de TVR şi Magyar Adas. Îmi pare rău că nu ştiu maghiară.
Arhive
Proiectul Iohannis, varianta Crin
Îl ascult pe Crin Antonescu, cel mai găunos şef de partid politic pe care l-am văzut în ultimii ani, cum e momit de ideea de a fi premier şi vorbeşte despre “proiectul Iohannis fără Klaus Iohannis”. Uau!
Acum vă întreb: în afară de faptul că îl susţineau pe Klaus Iohannis pentru postul de premier, ce alt mesaj concret aveau acum vreo săptămînă şefii coaliţiei de trei parale? Păi, cam atît. Aducem un neamţ care să fie rege… pardon, premier. Restul erau bla-bla-uri, singurul lucru la care se pricepe acest băiat fin pe nume Crin.
Proiectul Iohannis rezumat ar fi următorul: aducem un neamţ premier şi gata – România va prospera. Noi punem miniştrii pesedişti şi liberali (şi vreo doi de la UDMR) aşa cum vrem, împărţim hălcile de putere şi avuţie aşa cum ne dorim, dar după aceea apare Iohannis, care e neamţ şi o să le rezolve el pe toate. Neamţul e djinn-ul din 1001 de nopţi: face prosperitate cît ai clipi, numai să frece Crin şi Geoană lampa.
Şi atunci proiectul Iohannis fără Iohannis ce ar însemna? Nu ştiu. În mod cert, Crin nu e djinn.
(Apropo de asta: mă întreb cum de a ajuns Crin Antonescu un personaj politic important. Retorică găunoasă – categoria “limbuţi” -, nici un angajament concret, nici o doctrină, nici un principiu ferm, ci doar nişte declaraţii sentenţioase şi schimbări de loialitate rapide.
Bibliografie la Crin: mai întîi Andrei Pleşu.
Dar mai ales Cristian Ghinea.
Şi mai vorbim.)
Later Edit: Mi-am amintit un mic detaliu, care are legătură şi cu Crin, şi cu dragostea dlui Patriciu faţă de copii şi ura sa faţă de cei care bat copiii.
Acum vreo lună şi jumătate, în suplimentul dedicat de Academia Caţavencu candidatului la preşedinţie Crin Antonescu (înainte de turul întîi), se sugerează pe undeva că fostul profesor Antonescu le mai trăgea castane elevilor săi. N-am văzut pe cineva care să fi investigat pista respectivă, deşi bănuiesc că dl Patriciu s-ar fi putut alarma: “Cum, PNL-ul meu (adică în care sînt un umil membru) susţine un bătăuş de copii?”
OK, poate că n-a fost aşa. Poate că a fost un trucaj, o scăpare, o exagerare. Poate că dl Antonescu nu trăgea castane, ca alţi profesori, care – să fim sinceri – o mai făceau prin anii ’80. Dar dacă o făcea? Personal, nu l-aş condamna, cum nu i-am condamnat nici pe profesorii mei, cei care ne mai căpăceau în liceu. Aşa se făcea şi nu am murit nici unul din asta.
Dar, ce-i drept, eu nu am înaltul spirit moral dovedit de atîţia politicieni români în cazul dlui Băsescu – dar, lucru de mirare, numai al lui. Dacă l-aş fi avut – şi se pare că multă lume din politica noastră îl are -, poate că aş fi investigat mai atent şi pista asta. Ca să nu mă trezesc că susţin un castanagiu împotriva unui pălmuitor, că se duce naibii moralitatea! Şi dacă piere moralitatea din politica românească, nu ştiu, zău, cu ce mai rămînem.
Arhive
Trei, Doamne, numai trei
După toate cele petrecute zilele astea, inclusiv victoria la limită (cu un iz eroic) a lui Traian Băsescu, m-am gîndit o vreme la figura “marinarului”. M-am întrebat ce îl face să se impună atît de tare în faţa oamenilor, cum de reuşeşte să stîrnească sentimente atît de puternice, fie ele pro sau contra.
Ar fi multe de spus, dar, simplificat, cred că aş putea sintetiza totul într-o idee banală: Traian Băsescu e un lider autentic. Că e bun, că e rău, asta rămîne să hotărască fiecare, după simpatiile şi antipatiile personale. Dar e în mod cert un lider politic de forţă. Chiar dacă ar fi pierdut acum, asta nu-i schimba cu nimic statura.
În condiţii normale, adică în cazul în care în spatele lui Mircea Geoană n-ar fi stat două mari partide, cîteva averi imense, cele mai importante posturi de televiziune (inclusiv televiziunea de stat), cîteva ziare mari şi mulţi, mulţi alţii, Băsescu l-ar fi spulberat pe contracandidatul său la o diferenţă de vreo 10-20 de procente. Pe Geoană sau pe oricare altul. Aceeaşi idee se aplică şi la confruntarea lui cu Năstase de acum cinci ani: într-o luptă “dreaptă” Năstase pierdea lejer, la 10-20 de procente.
(Puteţi să nu fiţi de acord. Dar staţi să-mi termin ideea.)
Succesul lui Traian Băsescu se datorează exact statutului său de lider politic. E greu de spus ce înseamnă asta şi ce calităţi însumează un astfel de lider, dar e suficient să-l vezi pe Băsescu printre oameni, la partid sau în băile de mulţime (de care majoritatea politicienilor se tem), ca să înţelegi.
Ăsta a fost marele lui atu: e lider şi e unul autentic. Politica românească postdecembristă n-a avut prea mulţi – şi toţi au marcat istoria României, cum a făcut-o şi Traian Băsescu.
Eu cred că au fost trei. Unul dintre ei este Ion Iliescu. Nu-mi place nici ce-a făcut el din România, nici orientarea sa politică, dar dintr-o perspectivă rece şi amorală, nu pot să nu-i recunosc această calitate, pe care şi-o păstrează şi azi şi probabil că şi-o va păstra toată viaţa. El e liderul şi făcătorul actualului PSD, aşa cum Traian Băsescu a creat şi ridicat PD-ul/PDL-ul. Ion Iliescu e şi singurul care l-ar fi putut înfrunta de-adevăratelea, de la egal la egal, pe Traian Băsescu. Doar că între timp mandatele lui – două-trei, cum vrei să le iei – au trecut.
Al treilea lider politic autentic pe care l-a avut România postdecembristă a fost Corneliu Coposu. N-a apucat să facă atît cît ar fi putut şi nici n-a lăsat pe cineva care să-i continue opera (ba chiar dimpotrivă, dacă ne uităm la starea PNŢCD-ului de astăzi). Dar e singurul care l-a învins pe Ion Iliescu. N-are rost să ne amăgim cu pseudo-charisma lui Emil Constantinescu: deşi murise, Corneliu Coposu l-a învins atunci, în 1996, pe Ion Iliescu. Fără el CDR-ul ar fi pierdut încă o dată alegerile prezidenţiale.
Dacă ar fi să aleg între cei trei, l-aş alege fără ezitare pe Seniorul. Pe domnul Corneliu Coposu. Dar el n-a lăsat, cum am zis, pe nimeni care să-l continue. Nici nu se prea poate: liderii autentici nu se fac. Sigur, există politicieni puternici, conducători de grupuri, negociatori sau administratori buni, dar lideri sînt doar aceştia trei. Dacă au făcut sau fac bine ţării – asta rămîne de discutat. Ideea e că fiecare dintr ei lasă şi va lăsa urme în istorie.
Deocamdată n-am văzut ridicîndu-se vreun altul printre actualii şefi şi şefuleţi de partide şi nici printre tinerele speranţe ale politicii româneşti. Chiar dimpotrivă. Ceea ce s-ar putea să nu fie neapărat rău, mă gîndesc eu. Parcă Adam Michnik spunea că democraţia e cenuşie.
Arhive
Democraţia a învins!
Ura! Sîntem cea mai democratică ţară din lume! Sîntem singura ţară cu doi preşedinţi aleşi în mod democratic.
Curat democratic! Să ne trăiască!
Arhive
Cum am fost plătit de PDL
Domnul candidat la preşedinţie Geoană declară că are informaţii cum că manifestanţii anti-PSD de la Timişoara au fost plătiţi de PDL. Sper că are destule, fiindcă altfel unii dintre ei ar putea să-l dea în judecată pentru calomnie, insultă, ofensă… Măcar cei care au participat şi la revoluţia din 1989 de partea asta a baricadei, nu de cealaltă, asemeni generalului de Securitate Geoană senior.
Sînt dispus să-i dau o mînă de ajutor domnului candidat, aşa că, iată, mărturisesc şi povestesc: am fost plătit de portocalii. Adică de portocaliu. Să vedeţi cum a fost.
În dimineaţa (spre prînzul) zilei de 1 decembrie cobor de la sediul revistei Orizont, cu gînd să-mi cumpăr o cafea, cînd dintr-un gang mă abordează un ins:
- Alo, domnu’! zice el.
Mă întorc spre individ şi îl privesc cu atenţie. Priceperea mea la oameni, probabil la fel de bună ca şi a domnului Geoană, mă face să îl ghicesc imediat: era în mod cert un om de la PDL.
- Poftiţi, zic eu, bine-crescut. Vă pot ajuta cu ceva?
Bărbatul era îmbrăcat într-un costum portocaliu, cu sacou portocaliu, cămaşă portocalie şi pantaloni portocalii. Avea cravată portocalie şi din buzunarul de la rever îi ieşea o batistă portocalie. Purta pantofi portocalii şi doar, în chip ciudat, ciorapi roşii.
Avea pînă şi palmele şi faţa portocalii şi m-am temut o clipă că omul are hepatită, dar mi-am amintit că am avut şi eu boala odată, demult, aşa că nu risc o infectare prea rapidă. M-am apropiat de el.
- Nu vrei dumneata să cîştigi nişte bani?
- Cine nu vrea? zic eu circumspect, dar pofticios.
- Păi, uite, e o manifestare a PSD-ului în Piaţa Operei. Noi am vrea să ne adunăm oamenii şi să-i boicotăm pe pesedişti, ca să piardă alegerile, să se facă de rîs şi să ajungă la închisoare sau măcar să se transfere la noi în partid. Înţelegi?
- Înţeleg. Şi care-i treaba mea?
- E simplu, îmi zice portocaliul. Te duci şi dumneata acolo, strigi împotriva PSD-ului şi a lui Iliescu şi pleci acasă.
- OK, şi cît cîştig de aici?
Bărbatul mă măsură din cap pînă în picioare şi pufni. I-am susţinut dîrz privirea, aşa că a oftat uşor. Apoi a scos din buzunar un fel de formular şi un pix.
- Poţi să strigi tare? Că văd că eşti cam slăbuţ, zise el şi începu să noteze. Ai măcar şaptezeci de kile?
- Nu, am mărturisit jenat.
Omul a bifat ceva acolo, pe foaie, şi a continuat:
- De fumat fumezi?
- Nu. Nu mai, am zis repede.
- Măcar atît, a oftat el şi a dat să continue.
Mie, care de obicei nu mă pricep la negocieri financiare, de data asta mi-a venit brusc o idee:
- Se pune că sînt intelectual? Scriitor? Poate contează dacă sînt văzut acolo.
Bărbatul a ridicat capul, brusc interesat.
- Scriitor? Păi, de ce nu spui dumneata aşa? Pentru scriitori avem alte criterii.
Şi, fără nici o ezitare, mototoli foaia şi scoase dintr-un buzunar portocaliu alta.
- Îl cunoşti pe Patapievici? Adică nu, că sigur îl cunoşti… El te cunoaşte pe tine?
- Da, zic eu uşurat.
Portocaliul bifă ceva pe foaie, apoi mă privi mai atent şi cumva curios.
- Mihăieş te ştie?
Zic repede:
- Da.
Omul mai bifă ceva, apoi reluă:
- Traian Ungureanu?
- Da.
- Elena Udrea?
- Nu, am zis cu regret.
Şi omul a mai continuat aşa o vreme, cu tot felul de nume, după care a zis:
- Bun… Deci Patapievici, Ungureanu, Mihăieş, Cărtărescu… ăsta nu… asta nu… asta face 840 de dolari.
- Uau! zic eu, apoi, repede: Dar nu se poate 900?
Portocaliul mă privi o clipă, apoi zise:
- Na, 900, fie, că văd că eşti flămînd. Şi-apoi nu dau de la mine.
- Nu, ştiu că nu. Da’ de unde? zic eu cu tupeu.
- De la tiparniţa lui Coposu, mi-a zis omul grav. Aia care a scăpat de mineri în ’90.
Eu am rîs.
- Nu, nu rîde! începu omul. Chiar de la tiparniţa lui Coposu îi avem. Abia am scăpat-o de mineri. Ştii, cînd am plecat de la ţărănişti la liberali cu Norica, cu Decebal, cu ăialalţi, am luat şi noi una-alta de la ţărănişti. Şi bine am făcut, că vezi ce s-a ales de ei. Iar după aia, cînd eu am plecat la PDL, am luat tiparniţa, iar Norica şi ăialalţi au rămas cu spiritul de conciliere al lui Coposu. E bun şi ăla, că de-aia l-a luat acu’ PSD-ul, dar tiparniţa e mai bună.
- Da’ înainte aţi fost şi pe la PSD, nu? am zis, uitîndu-mă la ciorapii lui roşii.
- De unde ştii? m-a privit mirat portocaliul şi am avut senzaţia că i-am mai cîştigat un pic de respect.
- Păi, sînt intelectual, nu? Îmi daţi banii?
- Sigur, uite.
Şi omul mi-a întins cei 900 de dolari verzulii.
- Şi pe ăia din Piaţa Universităţii tot cu aşa ceva i-aţi plătit?
- Tot, oftă portocaliul. E, ce vremuri! Gagici, droguri, imnul golanilor, jos Iliescu!
- Da’ droguri nu mai daţi? l-am întrebat pe portocaliu.
- Nu, dar ştiu eu un furnizor. Băiat bun. Pesedist, da’ bun. Acum te duci la miting?
- Mă duc, am zis.
Şi m-am dus.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]