Arhive
Cum să ajungi medic la Paris
Cum să ajungi medic la Paris? Simplu: să rămîi fără post de medic în România.
Asta este o istorioară pe care mi-a povestit-o Alina şi s-ar putea ca eu să nu fi reţinut foarte exact toate detaliile, dar e adevărată, ca toate lucrurile urîte din România.
Povestea e următoarea: o tînără doctoriţă lucrează ca rezident la un spital din Timişoara împreună cu o colegă şi prietenă. Se specializează amîndouă în neonatologie şi, după numărul de ani necesari (parcă cinci sau şase, oricum destul de mulţi), iată-le pe amîndouă medici specialişti. Li se scot la concurs două posturi la spitalul unde lucrau pînă atunci şi, evident, cele două se bucură că vor lucra în continuare acolo – şi împreună.
La un moment dat cineva mai curios o întreabă pe doctoriţa despre care povestesc dacă a dat “dreptul” acolo unde trebuie. “Ce drept?” se miră ea. “Păi, pentru concurs!” îi răspunde binevoitorul curios. Tînăra înalţă din umeri. Cui să dea dreptul? Şi de ce? Doar lucra în spital de atîta vreme, toţi medicii o cunoşteau, ea îşi făcea meseria bine, iar spitalul avea nevoie de ea şi de colega ei. Aşa că nu-şi mai bate capul cu suspiciuni, nu se interesează nici cui să dea “dreptul” (frumoasă exprimare românească!), nici cît e dreptul, ci doar aşteaptă concursul.
Şi, desigur, inevitabilul se întîmplă: pînă la urmă la concurs se scoate un singur post. Acum, nu ştiu dacă prietena ei va fi dat sau nu dreptul, dar cert e că acum rămăsese un singur post pentru două concurente. Şi cine credeţi că a cîştigat concursul?
Dacă vă gîndiţi că prietena şi colega doctoriţei care nu a dat “dreptul”, vă înşelaţi. Nu cunoaşteţi România suficient de bine. N-aţi citit Scrisoarea pierdută a lui Caragiale sau, dacă aţi citit-o, aţi uitat-o. Postul a fost cîştigat, evident, de o a treia persoană, care a venit din afara spitalului, cu recomandări serioase de Sus.
Urmează etapa a doua, mai scurtă: doctoriţa în cauză rămîne fără slujbă pe specializarea ei. Putea, eventual, să rămînă în acelaşi spital, dar nu ca medic angajat pe specializarea ei, ci doar începînd un nou ciclu, într-o altă specializare. Adică luînd-o de la capăt.
O altă variantă era să-şi caute un post pe specializarea ei în alt spital. Aşa că s-a apucat să se intereseze dacă există vreun post liber în oraş. Bănuiesc că nu voia să plece din Timişoara sau cel puţin nu voia să se mute în alt colţ de ţară. Oricum, la un moment dat, pe undeva pe la Forţele de Muncă, cineva dintre funcţionari îi spune, cu acea superioritate binevoitoare pe care o cunosc foarte bine: “Dar dumneata ce mai cauţi de fapt aici, în ţară? Nu ştii că aproape toţi colegii dumitale au plecat în Franţa? Vrei să mori de foame cu salariul de medic de spital românesc?”
Tînăra şi-a luat actele şi a făcut cum i s-a sugerat. Acum e medic neonatolog la Paris.
Astfel putem bifa o nouă reuşită a şcolii româneşti de medicină. Şi a sistemului autohton de selecţie a valorilor.
Îmi vine să zic şi eu ca şi funcţionarul de mai sus: de ce naiba ar mai rămîne cineva în România? În ultimii douăzeci de ani m-am convins de un lucru – că în România lucrurile nu au mers, nu merg şi nu vor merge niciodată bine. Singurele soluţii viabile sînt, din păcate, parţiale şi mai ales anticonstituţionale, aşa că nici nu le scriu. Există ţări care au dus-o prost de cînd se ştiu şi o vor duce prost şi pe mai departe. România e una din ele. Nu e ceva demonstrabil, dar o va demonstra timpul.
Voi, cei fără pile, fără relaţii, fără chef de compromisuri şi ploconire, fără ticăloşie în sînge şi fără spirit manelar, plecaţi cît mai aveţi timp! Graniţele sînt încă deschise. Eu trebuie să rămîn să sting lumina. 
Arhive
TVR-ul nu ştie Carte
Cu o încăpăţînare demnă de sistemul de educaţie al României, la Telejurnalul din seara aceasta TVR 1 a ţinut să ne informeze că “examenul de Bacalaureat se va desfăşura normal” şi că ministrul Educaţiei ne asigură că “la Bacalaureat” totul o să meargă bine.
OK. Deci de-acum înainte scriem cu majuscule orice substantiv comun care ni se pare important. Scriem, de exemplu, că “sîntem de Părere că Redactorii TVR nu au nevoie de examen de Bacalaureat sau de Capacitate ca să scrie cu Litere Mari”. Sau, parafrazînd un vechi Proverb Românesc, că “TVR-ul nu ştie Carte”. Şi nici nu-i trebuie.
Arhive
Ce se alege de securişti
La postarea anterioară Misu mă întreba ce m-am întrebat şi eu: oare cum s-au descurcat după revoluţia din 1989 oameni care şi-au cîştigat pîinea speriind soldaţi de 18-19 ani cu anchete şi cu batalionul disciplinar? Sigur, după miile de texte citite despre reconvertirea Securităţii în SRI şi a poliţiei politice în organ democratic, răspunsul pe care îmi vine să-l dau e că s-au descurcat foarte bine.
Am încercat totuşi o investigaţie mediocră, pe bază de Google, folosindu-mă de numele de ofiţeri care apăreau în dosarul meu. Şi am găsit ceva – dar nu mare lucru.
Un personaj care are acelaşi nume cu locotenentul-major de Contrainformaţii de la unitatea unde am făcut armata este doctor în ştiinţe strategice sau ceva de genul ăsta. Şi-a făcut un doctorat pe tema managementului operaţional al Forţelor Aeriene. E citat prin tot felul de studii ale colegiilor şi universităţilor de apărare. Şi da, ar putea să fie acelaşi om, fiindcă (n-am spus asta în postarea anterioară) eu am făcut armata într-o unitate de radiolocaţie de lîngă Bucureşti, unitate care ţinea de Forţele Aeriene.
Dacă e el, pare să fi avut un destin frumos. Eu nu am aflat decît că, printre alte activităţi cărturăresco-militare, a scris un studiu despre sprijinul logistic în Forţele Aeriene şi despre managementul operaţional pentru Forţele Aeriene în condiţiile aderării României la NATO. NATO, de ce nu?
Un al doilea nume, cel al şefului său, căruia îi raporta acţiunile întreprinse, coincide cu al unui fost ofiţer în Direcţia a IV-a a Securităţii. După revoluţie a devenit colonel şi şef al serviciului Forţe Aeriene din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei. Ar putea fi acelaşi? Căci sînt tot Forţe Aeriene, bag eu de seamă…
Dacă ar fi aşa, pot fi mîndru (n-o luaţi chiar aşa cum o zic) 
. Am fost urmărit de un doctor în ştiinţe strategice care elaborează strategii pentru România din NATO şi de un şef de direcţie a Securităţii comuniste. Dacă ignor factorul timp, aş zice că şi Pactul Nord-Atlantic, şi Tratatul de la Varşovia stăteau cu ochii lor ofiţereşti pe mine. Şi pe încă cinci puşti necăjiţi din mizeria optzecismului comunist. Aşa se cîştigă marile victorii – în bătălii mici! 
Arhive
Vasile Ernu şi Manifestul cărţii
Am o perioadă aşa de încărcată, încît nici în weekend nu apuc să scriu decît ce trebuie să scriu (destule). Aşa rămîn cu promisiuni neonorate, cum ar fi cea cu lista de superstiţii/rutine personale de scriitor.
(Să mă mai plîng că am ajuns să oscilez în privinţa titlului romanului? Că tot nu e gata?)
O să scriu vreodată, da. Acum însă sugerez o lectură: cea a “Manifestului cărţii” propus de Vasile Ernu. Ştiu, ar fi de discutat unele puncte, de comentat altele, dar eu – de exemplu – m-am străduit să trec peste potenţialele zone de polemică politică.
Din ideile de acolo, bine sistematizate, multe mi se par demne de luat în seamă. Cred că ating nişte probleme delicate ale unui sistem în ruine: cel al educaţiei. Am eu oricum o sensibilitate faţă de locuitorii de la sate (şi din oraşele mici), care trebuie să fie norocoşi ca să aibă acces la o bibliotecă publică sau la o librărie mai apropiată de o sută de kilometri.
Măreţele noastre minţi politice nici nu-şi dau seama că mai mult de jumătate din potenţialul intelectual al României se pierde doar pentru că nu toată lumea locuieşte în mari centre urbane. Azi condiţia necesară şi suficientă pentru a fi student este să locuieşti într-un oraş mare, care are facultate. Restul… Dumnezeu cu mila! Mă îngrozesc la gîndul că, dacă eram adolescent în perioada actuală, probabil că nu aş mai fi ajuns la o facultate.
Sînt sute de mii care nici nu ajung. Asta e important de reţinut cînd (sau dacă) îl citiţi pe Ernu. Credeţi-mă, că ştiu.
Arhive
Crean, Get on Top
Vasăzică s-au alesără şi la PNL. De-acum e momentul să schimbe imnul partidului. Mai ales că există o melodie care s-ar potrivi bine momentului şi mai ales omului: Prince and the Revolution. Sigur, cu o mică schimbare. O literă acolo: Crin, get on top, Crin, you will cop, Crin, don’t you stop… etc.
(Remarc, de altfel, chitara galbenă cu care Prince aţinteşte înaltul. Exact ca o săgeată liberală adevărată!)
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]