Arhive
Tovarăşe de drum în Italia
Săptămîna trecută s-a încheiat cu o veste care m-a bucurat tare mult: o editură din Roma vrea să publice în Italia (adicătelea în italiană 
) Tovarăşe de drum – experienţa feminină în comunism, volumul coordonat de Dan Lungu şi de mine, cu nişte texte mi-nu-na-te… iertată-mi fie lipsa de modestie, fiindcă de fapt nici nu le-am scris eu, ci cele şaptesprezece “tovarăşe”.
M-am bucurat din multe motive şi în multe feluri. În primul rînd pentru autoare. Bănuiesc că tema a atras în primul rînd atenţia, dar cei care vor citi cartea vor descoperi nişte texte de impact – şi emoţional, şi literar, şi social. Cum vreţi.
În al doilea rînd m-am bucurat fiindcă apare în Italia, unul din bastioanele comunismului vest-european de extracţie intelectuală. E genul de bucurie pe care am simţit-o cînd mi-a fost tradus în Slovenia şi Bosnia, iar apoi a apărut şi în Vojvodina, eseul Bila jednom jedna zemlja (A fost odată o ţară) din Românii e deştepţi – fiindcă era un text despre războiul din fosta Iugoslavie, văzut din partea asta a graniţei, şi a putut fi citit tocmai de cei din fosta Iugoslavie. Iar unora le-a plăcut.
Cam aşa stau lucrurile şi cu italienii. Poate că sună neserios, dar vreau să aibă posibilitatea să afle cum a fost comunismul adevărat, adică ăla pentru care militează intelectualii stîngişti italieni. Nu-mi fac iluzii: sînt destul de vîrstnic ca să ştiu că nu schimbi niciodată convingerile fanaticilor. Dar poţi deschide măcar mintea celor nelămuriţi. Îi poţi informa pe cei dornici să afle cu adevărat cu ce se mănîncă acest comunism autentic (care pînă la urmă nu se mai mănîncă deloc, cu nimic, fiindcă nu se mai găseşte decît comunism, nu şi mîncare).
În al treilea rînd m-am bucurat pentru mine, într-un fel mai special. Mi-am amintit de perioada cînd am lucrat la el împreună cu Dan, de zilele cînd vorbeam cu autoarele despre texte şi apoi de cele cîteva lansări făcute împreună cu ele, la Bucureşti şi la Timişoara. Şi m-a apucat o bucurie blîndă şi caldă, îmbibată cu nostalgie. Altfel, dacă n-aş fi aflat de vestea traducerii, credeţi că aş mai fi avut timp să-mi amintesc de Tovarăşele de drum, cu atîtea treburi pe cap?
Apropo, cartea e aici, dar nu se mai găseşte. S-a epuizat. Dar dacă apare în italiană, nici o problemă: limba aia seamănă aşa de bine cu româna, de parcă ar avea aceeaşi origine.
Ştie cineva cum s-ar zice în italiană Tovarăşe de drum?
Arhive
Ion Ghica, intelectualul lui Băsescu
Scria Ion Ghica în 1882, într-o scrisoare adresată lui Vasile Alecsandri: “…ar fi fatal să nu avem dulgheri, tîmplari, zidari, croitori, cizmari şi să avem numai oameni stropiţi cu literatură şi cu filozofie… Dacă oamenii învăţaţi sînt folositori, cei meşteri sînt indispensabili”.
S-ar putea spune că aşa ceva era valabil acum un secol şi ceva. Dar nouă (mie şi Alinei) ne-au trebuit vreo zece-cincisprezece încercări ca să găsim un instalator bun – Feri. Specialişti competenţi în filozofie cunosc numai eu vreo zece.
Arhive
Percepţii
Stăteam azi-dimineaţă şi redactam o carte. La un moment dat, după ce m-am chinuit vreo cinci minute să găsesc o traducere potrivită la o sintagmă încîlcită, am pufnit nervos şi mi-am aruncat privirea pe geam, ca să îmi decongestionez creierii. Afară era frig, asfaltul era umed şi plin de frunze brun-gălbui, încleiate de apă şi noroi, şi bătea un vînt care mi-a dat un frison chiar şi aşa, cum stăteam înăuntru, la căldură.
Chiar atunci prin faţa geamului trece un tip de la Salubritate, în vesta lui de un galben-fosforescent, cu două tomberoane de gunoi pe roţi. “Săracu’!” mă gîndesc eu, ştiind că dacă aş ieşi afară, mi-ar îngheţa repede toate alea.
Doar că îl aud pe om fluierînd vesel în frig şi vînt, în timp ce se duce în drumul lui, împingînd un tomberon în faţa lui şi trăgîndu-l pe celălalt după el. Iar eu, înăuntru, la căldură, aveam o stare de nemulţumire profundă şi fremătam de nervi din cauza a trei-patru cuvinte.
M-am gîndit imediat că de-aici aş putea scoate un clip de vreo cîteva pagini. Uite, păcatul scriitorului: e în stare să scotocească după subiecte în cele mai nepotrivite momente. Transformă orice în temă de ficţiune. Numai să nu-şi uite ideea.
Deocamdată nu am timp, dar dacă tot am scris pe blog, n-o să uit – cum am uitat alte idei, din care nu îmi mai amintesc decît ideea că am avut ideea.
Arhive
La o şcoală de vară
Încerc să rămîn măcar o vreme la ideea de bază a blogului personal: ce am mai făcut. În ultima vreme nu mare lucru: munci şi zile.
Ba, am făcut ceva, dar mai demult! Am fost invitat să ţin acum două săptămîni o prelegere la o şcoală de vară organizată pentru liceeni în Timişoara: “Demokraţia”. Despre democraţie, evident. Şcoala de vară a fost organizată de o asociaţie culturală proaspăt apărută, dar foarte dinamică: Agora Unit. Mi-au plăcut. Îşi propun lucruri mari şi sper să le iasă. Din ce am văzut, cred că o să se mai audă de ei, cel puţin prin Timişoara.
Acum, anul ăsta, a fost prima ediţie şi le-a ieşit. I-au adus, printre alţi invitaţi, pe criticul literar Vasile Popovici, azi ambasador în Maroc, pe Brindusa Armanca, om de presă şi director la Institutul Cultural Român din Budapesta, oameni politici, profesori universitari, înalţi funcţionari din administraţia publică. Ideea (bună) era să evalueze conceptul de democraţie din cît mai multe perspective. Mă gîndesc că liceenilor le-o fi plăcut. Mie aşa mi-au lăsat impresia.
E drept, şi locul de desfăşurare a fost foarte bine ales: la Muzeul Satului Bănăţean, adică într-un spaţiu verde, tihnit, departe de zgomotul oraşului. Eu am fost acolo duminică, pe 9 august, într-o zi însorită, în care ţi-era mai mare dragul să stai la umbră şi la taclale. Poate că şi din pricina asta mi-a plăcut aşa de mult. Oricum, au fost vreo treizeci de liceeni din Timişoara, Recaş, Lugoj şi am discutat cu ei aproape două ore despre literatură, libertate, democraţie… despre multe.
Nu ştiu cum li s-o fi părut lor, liceenilor, dar mie îmi lipsea o astfel de întîlnire. Şi eu, ca şi alţi scriitori de vîrsta mea, mor de curiozitate să ştiu ce gîndesc adolescenţii şi cum văd ei lumea. Eventual, cum ne văd pe noi – asta dacă vor fi destul de sinceri şi de îndrăzneţi ca s-o spună franc. De obicei sînt.
Acolo, în aer liber, într-un cadru absolut neoficial, i-am văzut cum încep să se destindă, să se simtă în largul lor… iar cînd au început să pună întrebări, atunci m-am simţit cu adevărat pus la încercare. Dacă mai aveam nevoie de vreo dovadă că “tinerii din ziua de azi” sînt cel puţin la fel de inteligenţi, de educaţi şi de pasionaţi ca şi cei din ziua de ieri sau alaltăieri, am avut-o acolo, clară şi limpede. E drept că la şcoala de vară veniseră doar cei interesaţi, dar nu aşa se întîmplă peste tot?
Da, sînt la fel ca toţi adolescenţii, dar au ceva în plus: sînt mai liberi. Mai dezinhibaţi. Mai direcţi – şi, sper, mai puţin ipocriţi (aşa cum noi eram învăţaţi să fim). Citesc – de asta mi-am dat seama imediat. Sînt interesaţi de lumea din jur. Ascultă, dar judecă şi cîntăresc cu mintea lor. Critică. Acceptă idei, resping idei. Polemizează. Au imaginaţie, au idealuri şi mai ales au acel dinamism şi optimism care, odată ce avansezi în vîrstă, începe să piară. De-aia îmi plac adolescenţii. Am fost şi noi odată aşa.
După prelegerea şi discuţia cu elevii, a urmat şi un atelier de creative writing, condus de două profesoare din Timişoara. Am vorbit înainte cu ele şi mi-a plăcut ce voiau să facă. Mi-a părut rău că n-am putut să stau şi la atelier. Aş fi vrut să văd ce le va fi copt mintea puştilor. Poate altădată.
Arhive
Adam Michnik la Timisoara
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]