Arhive
Un interviu tare şi un premiu asemenea (promo)
De obicei nu-mi vine să pomenesc de interviurile pe care le-am dat (m-aş mîndri mai degrabă cu cele pe care le-am luat odinioară), dar de data asta nu mă pot răbda.
Interviul, care a apărut săptămîna trecută în “Observator cultural”, mi-a fost luat de Mihai Vakulovski şi mi s-a părut unul din cele mai reuşite interviuri la care am răspuns, dacă nu cumva cel mai reuşit. Nu ştiu de ce. A fost ceva acolo, în întrebări, care m-a stîrnit sistematic. Mulţumesc, Mihai!
(A, interviul se găseşte şi pe net, chiar aici. Se poate verifica dacă exagerez sau nu.)
În strictă legătură – fiindcă e vorba de Mihai Vakulovski şi oricine se va gîndi imediat şi la revista Tiuk! -, am aflat că revista amintită a acordat premiile Tiuk! pe anul 2010, iar Noapte bună, copii! a fost numit “Romanul anului”. Să zic că mă bucur? Da, mă bucur mult. Multiuk.
Arhive
La Alba Iulia, în Ardeal
Uite că a trecut mai bine de o săptămînă de atunci. Weekendul trecut am fost la prima ediţie a festivalului “Dilema veche”, care s-a ţinut la Alba Iulia, în vechea cetate. Despre festival au scris şi povestit frumos chiar organizatorii în numărul de săptămîna trecută al revistei. Şi sper să scriu şi eu mai pe larg în Orizont (care, după cum se ştie, dar e bine să se mai repete 
, se găseşte şi pe internet, în format .pdf: http://www.revistaorizont.ro/ )
Din Timişoara am fost invitaţi Robert Şerban şi cu mine. Aşa se face că eu, unul, am avut parte de o companie foarte plăcută încă de la început. El, nu ştiu.
Odată ajunşi în Alba Iulia, am dat de mai toţi cei de la Dilema veche, în păr, cum se zice. Laolaltă cu o mulţime de nume mari ale culturii româneşti contemporane. Literatură, film, muzică clasică, muzică rock, artă grafică, antropologie… ce mai, un regal de trei zile, din care noi n-am prins, din păcate, decît una şi jumătate.
Da, m-a impresionat echipa celor de la Dilema veche. Tocmai fiindcă i-am siţit ca pe o echipă, pornită pe un proiect coerent. Şi fiindcă ştiu să fie prieteni. Nu doar prietenoşi, ci prieteni.
Dar m-a impresionat mult Alba Iulia. Eram pentru prima oară acolo, în oraş. Şi în cetate. Am văzut cum poate arăta o cetate renovată după toate regulile. Dacă tot facem comparaţii cu Europa de Vest, uite că la Alba Iulia cetatea Vauban restaurată de acolo arată aşa cum ne-am imagina că arată o cetate occidentală restaurată: cu bun-simţ şi bun-gust.
Apoi a mai fost ceva. Ana-Maria Sandu, Robert Şerban, Florin Iaru şi cu mine aveam misiunea să vorbim despre Plăcerea de a citi – ceea ce am şi făcut. Mai mult sau mai puţin, fiindcă întrebările din public n-au fost doar despre asta, ci mai degrabă despre plăcerea (noastră) de a scrie. Şi ce scriitor rezistă tentaţiei de a vorbi despre el şi scrisul lui?
Dar cel mai impresionant lucru (cel puţin pentru mine) a fost acela că întîlnirea s-a desfăşurat în Sala Unirii din cetate. Acustica nu era cea mai bună, dar oamenii care ne-au ascultat şi ne-au vorbit au compensat totul. Iar pe mine m-a emoţionat locul. N-am puseuri naţionaliste, sînt în favoarea unei regionalizări şi autonomizări accentuate a României, dar nu pot fi insensibil la forţa simbolică a trecutului zonei de care aparţin, indiferent dacă e legat de Eugeniu de Savoia sau de marele avînt unionist din decembrie 1918.
M-aş mai întoarce la Alba Iulia. Tot în nişte zile minunate, cu soare de vară indiană. Şi nici încă un festival Dilema veche (unu, două, nouă…) n-ar strica. N-ar strica deloc.
Arhive
Bucuria de azi
O zi anostă. Dar mi-a luminat-o o surpriză, o bucurie de cititor statornic al unui blog întrerupt acum cîţiva ani.
Azi atît am avut de spus .
Arhive
Pro Musica
Am avut un final de săptămînă încărcat. Dar, înainte de toate, joi seara am fost împreună cu Alina la Consiliul Judeţean Timiş. De ce? Ca să ascultăm muzică rock.
Clădirea C.J. Timiş a fost prelungită cu o sală multifuncţională, unde s-a ţinut un concert minunat, cu unul din puţinii rockeri de cursă lungă pe care îi are România, chitarist, compozitor, muzician de prima mînă şi un om minunat: Ilie Stepan.
A cîntat mai întîi împreună cu Horia Crişovan şi Dixie Krauser, iar apoi (după opstprezece ani) şi cu Lică Dolga, Bujor Hariga şi Mario Florescu. Adică Pro Musica, formaţie înfiinţată în 1973 şi inactivă din 1993. Dar care s-ar putea să revină…
Eu l-am văzut prima oară pe Ilie Stepan prin anii ’80, la un festival TimRock, cînd m-am repezit în scenă împreună cu un coleg de liceu şi i-am dat ceva sau i-am cerut un autograf… nici nu mai ştiu. Dar dacă mi-ar fi spus cineva că o să ajung să îi scriu un text de prezentare pentru un album, i-aş fi rîs în nas (deşi aş fi vrut să o cred 
). Sau să fi ştiut că o să merg la un concert al lui Ilie Stepan şi al celor de la Pro Musica nu cu bilet, ci cu invitaţie personală, împreună cu o fată frumoasă, şi că acel concert rock o să fie la sala Consiliului Judeţean (pe atunci PCR)… să fim serioşi! Şi totuşi la CJ s-a cîntat rock.
Şi-acum, ca remember:
Şi ceva superb şi liniştitor:
Stepan Project – Cîmpul cu maci
Arhive
Sexul e relativ
Azi-dimineaţă, în staţia de autobuz, aud o liceancă de vreo treişpe-paişpe ani, exasperată de aşteptare: “Să-mi bag pwla în el de autobuz! Hai pe jos!”
Mi-amintesc că acum vreo cîteva zile o auzeam pe o vecină de pe palier, o tînără de puţin peste douăzeci de ani, cum explica la telefon cuiva ce are de gînd să-i facă unui individ care o supărase: “Păi, dar nu-mi bag eu pwla în gura lui? Uite-aşa: o bag şi-o scot, o bag şi-o scot!” O spunea cu atîta sete, că parcă erai gata să vezi scena în faţa ochilor, dacă n-ar fi fost un mic detaliu, pe care îl învăţăm cînd sîntem copii mici undeva la joacă înainte de a-l învăţa la anatomie.
O altă fetişcană, ce arăta binişor sub vîrsta majoratului, vorbea tot azi pe stradă cu o prietenă şi îşi vărsa nervii asupra cuiva absent, pe care, zicea ea, “Îl fwt în gură, ştii? Îl fwt în gură!”
Trec apoi prin faţa unui liceu respectabil o blondă în sacou vişiniu îi striga alteia, veselă nevoie mare şi pe un ton cumva drăgăstos: “Băi Laura, îmi bag pwla în gura ta!”
OK, recunosc că anii trec repede. Pe vremea mea era altfel. Din cîte am văzut eu, fetelor nu le creştea niciodată acel detaliu atît de pomenit în frazele de mai sus. Ce surprins trebuie să fie vreun ins de vîrsta mea, doritor de lolite, cînd dezbracă o făptură din asta, din noua generaţie!
Am notat însă: de-acum sexul e ceva relativ. Nici anatomia nu mai e ce-a fost. Nici nu ştii de unde răsare chestia aia, în pula mea!
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]