Arhive
La minus enşpe grade
Fir-aţi ai naibii cu încălzirea voastră globală!!! 
P.S.: Şi vreau înapoi becurile cu filament!
Arhive
România, stat laic-ortodox
Consiliul Naţional al Audiovizualului e deranjat de reclama cu colinde de la RomTelecom. Cică lezează convingerile religioase. Se sfătuieşte cu Patriarhia, poate îi excomunică pe eretici.
Iar domnul Dan Grigore e chiar revoltat. Şi are dreptate. Păi, unde s-a mai pomenit aşa o blasfemie într-un stat laic ca al nostru? Să se ia măsuri, ce crucea mea?
Dacă îmi aduc eu bine aminte, tot CNA-ul a interzis şi o reclamă cu călugărul-Batman. Îşi fac casă în ceruri oamenii, nu? Doamne-ajută!
În aceeaşi ordine de idei (statul laic, amintiţi-vă!), n-ar fi bine ca în şcoli să se spună dimineaţa, pe lîngă imnul de stat, şi o rugăciune mică – da’ de-a noastră, ortodoxă, nu de la papistaşi? Zic şi eu, nu dau cu cădelniţa.
Arhive
Retrospectivă 2011
Cum mai toată lumea face aşa ceva, încerc şi eu o retrospectivă personală (în scris, fiindcă în minte oricum o fac mereu). Ca de obicei, o să uit unele lucruri, iar pe altele n-o să le scriu fiindcă nu am chef . Şi o să vorbesc despre ce am scris, ce am mai scris, ce s-a scris despre ce am scris, ce s-a dat pentru ce am scris, iarăşi ce am scris, ce aş fi scris şi că nu a nins de Crăciun.
Aşadar, anul trecut n-am scris mai nimic, n-am publicat mai nimic consistent în zona ficţiunii. Doar două povestiri mai lungi, cu care totuşi nu mi-e ruşine: una în Dilemateca din august, în seria “Povestea vieţii”, intitulată Manifestele, şi una în antologia Primul meu porno, apărută la Editura ART (Adevărul despre şampanie). Ambele sînt, în linii generale, autobiografice, iar o astfel de orientare ar putea părea sugestivă pentru cariera unui scriitor, dar nu e: pur şi simplu aşa s-au cerut: biografice. Sau măcar cvasi-.
Apropo, în Primul meu porno are şi Alina un text, intitulat Nu vreau porno. Şi asta sună sugestiv, dar zău că nu e.
În rest… da, am cules roadele pentru Noapte bună, copii!, care a apărut în 2010 (iniţial scrisesem “anul trecut”). A fost Premiul Naţional de Proză “Ziarul de Iaşi”, pe care, fiindcă e de Iaşi, speram foarte tare să-l iau. A mai fost premiul USR – filiala Timişoara, pe care voiam să-l iau fiindcă e de Timişoara. A mai fost şi premiul onorific oferit de Clubul Intelectualilor din Oraviţa. Şi titlul de “cel mai bun roman al anului”, acordat de revista Tiuk!.
(În paranteză şi cu modestie – după cum se vede 
– o să mai spun că Tiuk! a acordat şi titlul de “cea mai bună carte a anului” romanului lui O. Nimigean Rădăcina de bucsau. Şi că nici romanul lui O. Nimigean, nici Provizorat, romanul Gabrielei Adameşteanu, n-au concurat la premiul acordat de Ziarul de Iaşi, fiindcă îl luaseră într-un an anterior.)
Apoi Noapte bună, copii! şi Rădăcina de bucsau al lui Ovidiu nu au fost selectate pentru premiul naţional al USR de juriul preliminar al Uniunii Scriitorilor. Juriul final a transmis un comunicat ce a semănat a protest sau, oricum, măcar a corecţie, iar ce pînă la urmă, dat fiind scandalul iscat în breaslă, absenţa nominalizării a însemnat aproape cît un premiu.
Mi-au apărut şi două traduceri din engleză, două romane despre care am citit vorbe bune prin reviste: Nemesis al lui Philip Roth şi Masa pisicii sl lui Michael Ondaatje. Şi cred că asta e tot. Desigur, pe lîngă textele săptămînale din Suplimentul de cultură ieşean şi cele lunare din Orizont-ul timişorean (din care n-o să fac un volum, deşi unele îmi plac destul de mult).
Şi-atît.
Ba nu: a apărut în Italia, la Sandro Teti Editore, Compagne di viaggio, traducerea în italiană a volumului coordonat de Dan Lungu şi de mine, Tovarăşe de drum. A avut ceva succes – chiar mai mult decît m-aş fi aşteptat. Dar, pe de altă parte, textele sînt foarte bune, tema comunismului e parcă iar actuală (mai ales în Italia), aşa că de ce nu?
În fine, textul meu cel mai tradus de pînă acum, eseul Bila jednom jedna zemlja, a apărut şi în Polonia, în revista Herito, în poloneză şi engleză.
Şi-atît. Ajunge.
Ba chiar mai mult: anul acesta nu o să public nici o carte – sau cel puţin nici o carte nouă. Mai ales că am senzaţia că acum, cu toată înşiruirea asta de realizări literare, încerc să compensez ceva.
Adevărul e că 2011 a fost un an de rahat. Şi aş da toate chestiile de mai sus, numai să-l pot şterge. Sau măcar ultima lună din el.
A, încă ceva! În august am fost cu Alina în Croaţia: pe insula Hvar, în Jelsa, şi apoi în Split. Asta aş păstra.
Arhive
La mulţi ani în 2012!
…cu un strop de iarnă adevărată, din 2011.
Şi cu o imagine dintr-un anotimp mult prea îndepărtat:
La mulţi ani – în lumea pe care şi-o doreşte fiecare!
Arhive
O nouă carte
Astăzi a fost festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor, filiala Timişoara. A fost multă lume, a fost invitat şi primarul Timişoarei, iar eu m-am îmbrăcat pentru a doua oară în 2011 în sacou şi cămaşă, ca să pot onora într-o ţinută cît mai formală premiul pentru proză (adică pentru Noapte bună copii!).
M-a bucurat premiul, m-am bucurat că au fost premiaţi şi alţi cîţiva prieteni (scriitori buni, prieteni buni – de altfel lista integrală se poate găsi aici, pe site-ul USR) şi m-a bucurat foarte tare un cadou primit de la cîteva prieteni, cadou care – după cum se vede – vrea să spună ceva.
Mulţumesc, am priceput aluzia!
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]