Arhive
O poveste cu România plecată
Textul acesta nu îmi aparţine. L-a descoperit Alina pe site-ul Evenimentului zilei. Nu e nici măcar un articol, ci un comentariu al unei cititoare. Dar ce comentariu! Ne-ar fi plăcut să citim mai mult, mai multe despre această Românie care şi-a luat lumea în cap din pricina faptului că n-am ştiut să ne folosim libertatea.
Nu ştim nici acum.
Iată textul, semnat de Flory din Texas şi preluat de aici:
“La sfarsitul lui iulie, cand am ajuns in Berlin, inca nu se stinsesera ecourile concertului Pink Floyd, The Wall, afisele publicitare inca pastrau reclamele pentru concert, lumea inca umbla nauca pe strazi la orice ora din zi si din noapte si, in toata mareea aceea umana revarsata inspre vest din toate colturile Europei Rasaritene, mii, zeci de mii de romani ca o singura familie vorbind, gandind, simtind la fel: Golani ai Pietei Universitatii la cozi interminabile in Alexanderplatz, la Comisiile Aliate, la intrarile lagarelor pentru azilanti, pe strazi, prin parcuri, la magazine, biblioteci, muzee, sali de spectacole…
Cea mai mare parte a Pietei Universitatii din perioadele decembrie ’89 /aprilie – iunie ’90 batuta, calcata in picioare, gonita de batele mineresti cu doar o luna si jumatate mai devreme… carand bagaje saracacioase, imbracata cam ponosit, cu copiii de mana, cu cate o bruma de bani si cu actele cusute prin te miri ce cotlon al imbracamintii, pleca afara, pleca spre libertate.
Mergeam frecvent in Tiergarten, in centrul Berlinului (in cele doua luni de zile in care am locuit acolo, in lagarul din Spandau, intr-un fost spital de psihiatrie dezafectat, tranformat in lagar pentru azilanti): imaginati-va zona cuprinsa intre Pietele Romana, Universitatii, Unirii, Amzei, Aviatorilor, Dorobanti, Salajan, Bulevardele Ana Ipatescu, Aviatorilor, Balcescu, Magheru, terasele de vara ale restaurantelor din centrul Bucurestiului: Gradinita, Cina, Lido, Ambasador, Trocadero, Athenee Palace, toate locurile in care, in zilele toride de vara, era imposibil sa nu intalnesti, intamplator, prieteni, vecini, colegi de serviciu, cunostinte ocazionale, rude, membri ai propriei familii…
Ei bine, toata lumea, tot centrul Bucurestiului, s-a mutat in vara aceea, cu arme si bagaje, in Tiergarten iar de acolo mai departe, spre U S A, Canada, Australia, Franta, Germania, Anglia
… in vreme ce de la Bucuresti, prin eter, ii parvenea vocea de cioclu a iliescului povestind si cui avea chef si cui nu avea chef sa-l asculte cum ca o mana criminala, ca niste forte obscure, ca Legionarii, ca chestii, nu stiu ce… in fine!
Vara aceea a fost absolut fantastica, comparabila cu nimic din tot ce traisem pana atunci sau imi va mai fi dat sa traiesc vreodata dar senzatia cea mai pregnanta, dincolo de cea comparabila cu nimic, aceea de libertate absoluta, a fost o senzatie de rau cumplit, un rau fizic care a fost la doar un pas sa ma ucida la modul cel mai concret cu putinta: mi se facea rau de la mancare prea buna, de la sucuri naturale, din fructe, de la cafea naturala, de la dulciuri, de la produse de patiserie… i-au fost necesare organismului meu (distrus de foamea indelungata, suferita mai bine de un deceniu) luni de zile, cam pana prin iarna, sa se re invete cu o viata normala, cu mancare de cea mai buna calitate, pe saturatelea.
Nu stiu altii cum sunt dar eu am ramas pentru totdeauna cu convingerea ca datorez enorm Germaniei: ii datorez momentul de respiro pe care mi la acordat in primul meu drum prin viata, de una singura, libera, nedepinzand decat de capacitatea mea intelectuala, de puterea mea de munca si ii mai datorez, de asemenea, felul uman, civilizat in care m-a tratat in cei doi ani de zile cat am locuit acolo.
Danke schön, Deutschland!”
Danke schön, Flory!
Arhive
Idioţii utili n-o muritu, numa un pic s-o hodinitu
“Revoltele” din Londra din ultima săptămînă au oferit ocazia stîngiştilor de serviciu să mai critice o dată nemernica societate capitalistă, care nu e în stare să ofere şanse egale cetăţenilor ce trăiesc în acea lume plină de injustiţie socială, oprimare, discriminare et bla-bla-bla…
Ca de obicei, au pierdut o bună ocazie de a tăcea şi şi-au afirmat iarăşi condiţia de “idioţi utili”, cum se zice că i-ar fi numit Lenin pe simpatizanţii comunismului din ţările occidentale. Cui mai sînt ei utili azi? E o întrebare bună. Eu cred că nimănui, dar caută, caută…
Idioţii utili au luat apărarea “rebelilor” londonezi şi le-au justificat jafurile şi distrugerile cu aceiaşi termeni propagandistici pe care-i credeam îngropaţi odată cu comunismul. Dar se pare că eradicarea prostiei e într-adevăr un program vast şi mult prea ambiţios.
Interesant e că foarte mulţi dintre stîngiştii vocali ce subzistă astăzi în ţările europene sînt oameni educaţi, cu lecturi extinse, inclusiv din domeniul ştiinţelor politice, şi cunosc bine, ba chiar foarte bine istoria ideilor politice. Te şi miri că atîta competenţă teoretică duce la astfel de rezultate jalnice. Asta dovedeşte că inteligenţa vie unui individ nu e dată de suma lecturilor sale, ci aici mai intră şi inefabilul bun-simţ, care – în cazul de faţă – l-ar putea împiedica să dea o conotaţie pozitivă (sau cel puţin reactivă) jafurilor, incendierilor şi distrugerilor. Iar cînd bunul-simţ lipseşte, geaba ai masterate şi doctorate la marile universităţi ale planetei.
De fapt stîngiştii noştri (europeni, români, tot un drac) sînt nişte adulţi blocaţi în adolescenţă, ce au nevoie de defulări şi revolte şi astfel se înscriu într-o tendinţă la modă în Occident (tot un fel de servilism, vorba marxistului local). Mulţi dintre ei (se poate verifica) au crescut în familii înstărite. N-au fost săraci. Cei cu adevărat săraci s-au străduit din greu să reuşească, să răzbată într-o lume aşa cum e ea, fiindcă n-aveau altă şansă şi nici timp de pierdut. Cei ce au reuşit văd în asta un motiv de mîndrie personală, aşa că ar fi absurd să renege tocmai sistemul care le-a permis reuşita. Ei sînt mai degrabă de dreapta.
Ceştilalţi, stîngiştii, provin însă din familii educate şi (cum ziceam) nu foarte sărace, care s-au bucurat de o relativă bunăstare chiar şi în anii comunismului, n-au fost nevoiţi să lupte foarte tare pentru supravieţuire şi… nu ştiu, poate din cauza asta, poate pentru că totul le-a venit relativ uşor, au avut nevoie de o cauză care să-i mobilizeze. Au nevoie de o gaşcă de cartier cu care să epateze burghezul. Gaşca lui Marx. Sau gaşca lui Che Guevara, care e şi mai cool. Ştiu că sună condescendent, dar asta e opinia şi percepţia mea: nu-i urăsc, nu-i admir, nu-i invidiez. Îi compătimesc. Ştiu că dacă, printr-un miracol, Europa ar deveni un continent după dorinţa lor, ei ar fi primii care ar înfunda puşcăriile. Sau printre primii.
Interesant e că, dacă e să judec după superficialele etichete politice, şi eu aş fi de stînga. Sînt adeptul unui stat social (cu anumite reguli şi restricţii, dar da, vreau ca statul să-i poată ajuta pe cei ce nu se pot ajuta singuri), al asistenţei medicale gratuite, cu contribuţii procentuale din veniturile individuale, şi al învăţămîntului gratuit la toate nivelele. Dar cred că aici mă opresc. Mai departe fiecare trebuie să-şi valorifice şansele. Atît cît poate.
Însă cum poţi justifica “revoltele” iscate de împuşcarea unui traficant de droguri? Ce urmează? Justificarea violului? La urma urmei, defavorizaţii sorţii din cartierele sărace nu au parte decît în mod accidental de parteneri rafinaţi, îmbrăcaţi elegant şi cu maniere alese. De ce să aibă doar bogaţii parte de aşa ceva? De ce să nu îşi ia fiecare ce vrea?
Şi încă un lucru: numeroşi defavorizaţi din Tottenham sau de altundeva din Anglia beneficiază de un ajutor social minimal şi de locuinţe subvenţionate. Banii care se cheltuie lunar pentru ca un astfel de cetăţean să nu facă nimic sînt mai mulţi decît banii pe care îi cîştigă un român (sau alt străin oarecare) ce munceşte în Anglia, la ţară, 10-12 ore pe zi. Şi-atunci care sînt defavorizaţii, victimele capitalismului, copiii săraci (nu şi sceptici) ai plebei proletare?
Mie problema nu mi se pare capitalismul, ci, dimpotrivă, excesul de asistenţialism al statului britanic, care le permite unor tineri plini de energie să stea şi să clocească idei. Dar problematice mi se par şi ieşirile stîngiştilor, care nu pierd nici o ocazie de a ataca – practic – civilizaţia umană. Fiindcă actuala societate, fie că o numim capitalism, modernitate sau oricum altcumva, e rezultatul curgerii normale a civilizaţiei umane. Dar, cum spuneam, stînga marxistă europeană e acea stîngă caviar formată din idioţi utili rămaşi fără obiectul muncii. Şi care au ajuns să justifice orice infracţiune în numele luptei împotriva capitalismului putred. Iar asta mi se pare periculos, fiindcă există lucruri care nu se pot justifica prin nici un fel de volute ideologice.
P.S.: Cică printre “revoltaţii” londonezi s-ar fi aflat, pe lîngă tot felul de cetăţeni dubioşi, şi numeroşi inşi din clasa de mijloc. Ba chiar şi o fiică de milionar, acuzată că ar fi furat produse electrocasnice în valoare de 5000 de lire.
Fata asta e, cumva, din aceeaşi specie cu stîngiştii ce-i apără pe “dezmoşteniţi”. Evident, putea să-şi cumpere liniştită obiectele alea. Dar e mai cool să fii revoltat.
Arhive
Antene TV – limba şi măciuca
Probabil că mai toţi românii au aflat de mica încercare de discreditare a ministrului Daniel Funeriu, pusă în scenă de Antena 3. Un fals grosolan, de care acum angajaţii postului TV se dezic, sugera că Daniel Funeriu ar fi luat bacalaureatul în Franţa abia în a doua sesiune. OK, nici dacă ar fi fost adevărat nu ar fi fost tocmai un dezastru, mai ales pentru un adolescent român venit de un an în Franţa. Iar în afara graniţelor României nu ajungi să îţi faci un doctorat cu un laureat Nobel şi să conduci cercetări de laborator în Germania sau Japonia dacă nu eşti un talent excepţional în domeniul respectiv. (În România poţi izbuti ceva vag asemănător dacă ai tatăl/mama şef pe undeva – dar poate că de-aia nici nu avem laureaţi Nobel în ţară.)
Ţelul propagandiştilor ce se cred ziarişti e clar şi se bazează pe o judecată simplă: calomniaţi, calomniaţi, tot rămîne ceva. O lovitură de măciucă tot lasă ceva urme. Şi chiar dacă s-ar ajunge ca postul TV să plătească daune morale, pun pariu că are tăticul Antenelor destui bani pentru mii de asemenea “ştiri”.
Interesant mi se pare că acelaşi trust, cu cîteva zile în urmă, tocmai elogia (într-un stil demn de omagiile aduse Conducătorului iubit) activitatea unui mare intelectual, sportiv şi umanist, pre numele lui de fată mare Dan Voiculescu. Cum nu pot să scriu ceea ce s-a scris deja foarte bine despre asta, mai bine citiţi acest rezumat excelent despre deontologii presei de la Antene.
Peste un an, un an şi ceva, vom vota cum ne vom pricepe mai bine, iar oamenii aceştia – şi aliaţii lor – s-ar putea să preia puterea, posturile, pîrghiile decizionale şi banii statului. Şi vor acţiona aşa cum se pricep. Vor alege oameni de calitate aşa cum au arătat deja că aleg: profesorul Voiculescu, nu “falsificatorul” Funeriu.
Ce vreau să zic? Un lucru simplu şi clar: gîndiţi-vă că ar fi vorba nu de Funeriu, ci de fiii sau fiicele dumneavoastră (sau de dumneavoastră înşivă). Că aţi trage din greu, aţi obţine nişte rezultate bune – sau chiar excepţionale – în domeniul ales, iar apoi aţi dori o carieră în România pe măsura calităţilor dumneavoastră.
Ei bine, n-o s-o aveţi niciodată, pentru că locurile acelea vor fi ocupate de oamenii domnului profesor de la Antene, ai aliatului său, ai fiilor, fiicelor şi miilor de ţuţeri care ştiu că limba dulce mult aduce şi că numai boii trag în jug. Ei ne vor duce în capitalism şi ne vor învăţa ce înseamnă jurnalismul autentic, valoarea autentică, educaţia autentică şi linguşirea autentică.
Succese succesive, dragi tovarăşi!
PS: Nu vreau să mi se spună ceva de “succesuri”. E altă căciulă. Nu e în chestie. Uite, de-aia cred eu că un om de calitate ar face mai bine să emigreze. Şi să nu se mai întoarcă în ţara bacalaureaţilor 100%.
Later update: Într-un text foarte bine argumentat, Dragoş Paul Aligică sintetizează nedumeririle evidente legate de campania anti-Funeriu. Şi are dreptate: de ce să acuzi de incompetenţă şi înşelăciune un om ale cărui puncte slabe tocmai astea nu sînt? De unde atîta îndîrjire împotriva unei ţinte false, mai ales cînd efectul ar putea fi contrar celui scontat?
Îndrăznesc să avansez o ipoteză, chiar dacă e relativ improbabilă (nu şi imposibilă). S-ar putea să existe aici o legătură cu viitorul candidat de care are nevoie PDL pentru preşedinţie. Un candidat credibil, ferm, competent şi greu de atacat. Un candidat tînăr, cu o imagine bună, în curs de construcţie.
Probabil că exagerez. Avansez o idee. Sau doar o ipoteză printre atîtea altele.
Arhive
Aux Armes et cetera
De 1 Mai (ce potriveală!) Alina a descoperit pe Youtube o cîntăreaţă franţuzoaică cu o voce extraordinară, care cîntă o melodie angajată (cum se zicea pe vremuri) cu un patos rar întîlnit. Îşi zice Melissmell. Orientarea ideologică e limpede, iar clipul e lipsit de orice subtilitate, dar are totuşi ceva simplist-copilăresc, ceva ce-l face înduioşător. Faptul că desenul animat e propagandistic, socialist şi revoltat nu reuşeşte să-l strice. La urma urmei, la ce fel de revoltă te poţi aştepta dinspre Franţa? Şi-apoi e 1 Mai.
Arhive
Cernobîl – după 25 de ani
După douăzeci şi cinci de ani, un fragment de istorie a URSS, statul care a pus omul mai prejos de orice:
Accidentul de la centrala atomică se petrecuse sîmbătă. Adică pe 26 aprilie, o zi care va rămîne însemnată cu litere groase în istoria secolului douăzeci, dar care pentru oamenii din zonă însemna în momentul respectiv doar „sîmbătă” sau „sîmbăta trecută”. La început, bineînţeles, ruşii nu anunţaseră nimic oficial. Şi nici autorităţile din România n-au suflat o vorbă despre explozia de la Cernobîl, deşi secretul păstrat cu străşnicie a ajuns cunoscut foarte repede de toată lumea, fiind chiar exagerat mult dincolo de limitele reale ale dezastrului. Mii de morţi. Ba nu, zeci de mii! Numai la prima explozie au murit pe loc cîteva mii. Păi, ce crezi? Doar era treaba aia atomică, exact ca şi bomba. Şi mai e şi norul radioactiv (orice va fi însemnînd el), care e dus de vînt şi, oriunde ajunge, omoară oamenii ca pe muşte. Cînd o să plouă, o să plouă cu radiaţii. Cînd bate vîntul, aduce radiaţiile. Să vezi ce-o să fie dacă norul ăla vine în România! Da, sigur că vine, doar se împrăştie în toate părţile, ca la orice explozie… Măcar dacă l-ar omorî şi pe Ceauşescu! Nu, că el cu nevastă-sa s-au băgat demult în buncăr, sub pămînt, la ei în Bucureşti, şi-şi transmit ordinele de-acolo.
Antenele aeriene ale televizoarelor din zona de vest a ţării erau orientate demult în aşa fel încît să prindă transmisiile televiziunii iugoslave. Dacă tijele acelea lungi, cu elemenţi metalici la capăt, ce semănau cu nişte greble uriaşe, cocoţate pe case, ar fi fost oameni cu mîini şi cu picioare, ai fi văzut un grup de uriaşi întorşi cu fundul spre ţara lor şi cu faţa spre Iugoslavia, ce urmăresc avizi ce se petrece Dincolo, în republica socialistă şi liberală a lui Tito. Aşa se face că locuitorii din Oraviţa – şi mulţi alţii asemenea lor – aflaseră de accident încă din prima zi. Au aflat de la jurnalele de ştiri de pe TV Beograd.
[...] În cele din urmă a apărut şi un comunicat oficial, redactat în aşa fel încît să pară o completare la nişte informaţii anterioare (doar că inexistente). Orăviţenii l-au descoperit în ziarul judeţean. La baza paginii, sub o imagine cu nişte muncitori care se străduiau să realizeze planul cincinal în faţa aparatului de fotografiat, fusese înghesuit un text scurt, uşor de trecut cu vederea.
De la Comandamentul central de supraveghere şi control al calităţii mediului înconjurător
În legătură cu avaria produsă la centrala atomoelectrică de la Cernobîl din U.R.S.S., staţiile şi laboratoarele din reţeaua naţională de control al radioactivităţii mediului înconjurător, care desfăşoară o activitate permanentă de măsurare şi supraveghere a nivelelor radioactivităţii aerului, apei şi solului din ţara noastră, nu au constatat nici o creştere a acestor nivele, care se situează în limitele normale.
Măsurile continuă conform programului stabilit.
Dar, după cum se ştia, textele din presă nu erau scrise ca să te informeze, ci ca să fie interpretate. Totul se interpretează.
(extras din Noapte bună, copii!)
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]