Arhive
Robotul inventator
Din cînd în cînd Alina inventează lucruri. Serios: inventează de-adevăratelea. Şi de obicei invenţiile ei au potenţial de piaţă. Sînt utile, atractive, imaginative şi ar putea revoluţiona un domeniu sau altul. Sau măcar ar putea aduce un grăunte de inedit şi farmec. Cum ar fi, de exemplu, cartea-papirus. Sau ţigara electronică.
Ştiu, ţigara electronică s-a inventat deja. Tocmai aici se ascunde o parte din mister. Alina concepuse ţigara electronică acum vreo cinci ani, deci cu doi-trei ani înainte ca ea să fie patentată de chinezi şi lansată pe piaţă. Principiile de bază imaginate de ea erau exact cele folosite azi: o baterie, un atomizor electric şi un lichid care să îmbibe un filtru şi să scoată aburi în loc de fum. Asta ar putea fi o simplă coincidenţă, numai că au mai fost alte cîteva invenţii imaginate de Alina (nu-mi amintesc exact care, dar credeţi-mă pe cuvînt) şi care, după un an sau doi, au fost realizate ba de americani, ba de japonezi, ba de nu mai ştiu ce concern.
(Nu, cartea-papirus nu există. Încă. Aşteptaţi-o.)
Marea problemă a Alinei e că nici unul dintre noi nu are abilităţi tehnice, aşa că invenţiile respective – altfel simplu de realizat – nu pot fi materializate nicidecum. Şi, cum în România nu există slujba asta de “minte creativă”, care să propună idei noi, aparent trăsnite, dar din care ar putea ieşi ceva, ne mulţumim cu imaginaţia pură.
În seara asta însă Alina s-a întrecut pe sine. A atins apogeul inventivităţii şi, în acelaşi timp, şi-a sabotat spiritul inventiv: s-a gîndit la un robot inventator, care să inventeze el lucruri în locul oamenilor. Dacă lumea evoluează aşa cum am văzut noi în ultimii ani, cred că robotul inventator va fi lansat pe piaţă peste vreo cinci-zece ani. Bănuiesc că de nişte japonezi.
Arhive
Tata
Alina dixit:
“Ajungem în dreptul lui Y4, e deja un fel de lumină cenuşie şi un ger de facem aburi la gură cînd rîdem. Nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii: în faţa alimentarei Pescăruşul zac înşirate pungi de un leu cu sticle de lapte şi, între ele, cîte o umbră nemişcată, care le păzeşte şi aşteaptă să se deschidă… e totuşi duminică! Cine ştie, şi-or fi luat pescăruşii angajamentu’ să facă cincinalu-n trei zile, iar amărîţii ăştia au şi aflat. Dragoş, care tocmai îmi povesteşte ce-a văzut la video şi hăhăie, se opreşte brusc; mă opresc şi eu şi mă mai uit o dată. Acolo, cu o sacoşă de rafie la picioare, ne zîmbeşte zgribulit tata.”
(O zi din viaţa Alinei Viktorovna, în volumul Tovarăşe de drum, coord. Radu Pavel Gheo şi Dan Lungu, Editura Polirom, Iaşi, 2008)
VICTOR SCUTARU, 13.02.1938-09.10.2010
Arhive
Adio, Floare galbena!
Adio, Floare galbena!
A murit Cinghiz Aitmatov. Dupa Bulgakov (dar numai cu “Maestrul si Margareta”), e
scriitorul pe care il iubesc cel mai patimas. Am un nod in git de cind am citit stirea,
asa cum, de fiecare data cind recitesc “O zi mai lunga decit veacul” sau povestea
calutului Gulsari (Floare galbena), imi dau lacrimile exact la aceleasi pasaje, desi
aproape ca le stiu pe de rost.
Cred ca principalul motiv pentru care nu indraznesc sa scriu este ca ma tem ca n-o
sa-mi iasa ceva care sa te apuce de inima in halul in care a facut-o el. Si atunci
parca as strica degeaba hirtia. O fi gresit ce zic eu acuma, dar asa simt.
Cred c-o sa ma scufund diseara in “Geamilia”.
Arhive
Alina dixit – Mitza cool
Mitza cool
In ultima vreme zapez ca nebuna seara intre toate talk-show-urile politice, fierbe
singele in mine, le dau replici rastite prin ecran alora care ma enerveaza la tv s.a.m.d.
Seara asta mi-am amintit insa de cea mai misto imagine de campanie electorala pe care
am vazut-o vreodata pe sticla. Era prin 2000, parca (nu-s prea sigura), nu mai stiu
ce post era, cine cu cine se infrunta acolo, cu cine tineam. Nu-mi amintesc decit
ca la un moment dat unul dintre cameramani a filmat tot cadrul (nu stiu cum ii zice
- cadru general?). N-a durat mai mult de citeva secunde, pentru ca la picioarele mesei
rotunde la care tipau oamenii politici sedea o mitza. Ca un facut, tocmai isi ridica
un crac si, pina sa se mute camera pe un plan fara ea, si-a infipt o limba in kur
si a inceput sa se linga, cu sictirul ala de care numai neamul lor e capabil. Am ris
de m-am zguduit, mi-a trecut tot paraponul politic… imi trece si acuma cind imi
amintesc. A mai vazut-o cineva sau am visat? Ca prea era misto faza si prea n-am gasit
nici un alt martor.
Mi-am amintit (aproximativ) si o poezioara a unui danez (norvegian, suedez, whatever…
nordic) pe care am citit-o cindva intr-un almanah. Suna cam asa:
- Pisicuta, a cui esti tu, pisicuta frumoasa?
- Du-te dracului, du-te dracului,
Eu sint propria mea pisica.
Neam cool.
Arhive
Leapsa alineasca
Leapsa alineasca
1) Vorba preferata: Ce mi-as dori pe lumea asta mare si-ncintatoare ar fi…
2) Vorba nesuferita: Miine e luni.
3) Drogul favorit: plimbarile kilometrice.
4) Zgomotul, sunetul preferat: marea (valuri, pescarusi etc.).
5) Zgomotul nesuferit: petarde.
6) Injuratura sau blasfemia recurenta: baga-mi-as o mie de picioare.
7) Pe cine punem pe viitoarea bancnota? Pe Sorin Titel.
8) Meseria pe care n-ati fi vrut s-o faceti: profesoara.
9) Planta, arborele sau dihania in care v-ati reincarna: mitza (rasa comuna, cu
stapini care sa-mi dea de mincare si sa ma lase sa dorm in pod sau in bucataria de
vara si in rest sa ma lase in pace).
10) Presupunind ca Dumnezeu exista, ce v-ar spune dupa moarte? Doar stiai
c-asa o sa fie…
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]