Casa de pariuri literare

Publicat de , la data de 3.9.2010, in categoria Hai vino in cultura noastra mica, Sociopolisu' de-acasa

Nu sînt dintre cei care n-ar putea trăi dacă literatura ar dispărea de pe lume. Dar în mod cert aş suferi şi m-aş simţi sărăcit – de-adevăratelea, nu ca atunci cînd îmi lipsesc banii sau ştiu eu ce model de maşină (adică maşina însăşi). Literatura ocupă o parte importantă din viaţa mea. Una din cele mai importante. De aceea sufăr cînd văd cît de puţină importanţă i se acordă la noi – şi ei, şi celorlalte arte înalte – şi cît de puţini cititori avem în comparaţie cu alte ţări. Mă amărăsc ori de cîte ori dispare o revistă de cultură sau o editură şi mă bucur cînd apare una.

Azi mă bucur. Chiar în condiţiile de acum, de criză şi prostie politică, există entuziaşti care îndrăznesc să înfiinţeze edituri noi, care promit lucruri frumoase. De una, cel puţin, am aflat acum. Îi zice Casa de Pariuri Literare, un nume ce mi-a plăcut mult. E sugestiv, jucăuş şi, în acelaşi timp, sugerează un program. Şi îl ştiu cel puţin pe unul dintre cei care au înfiinţat-o, aşa că am încredere.

La CDPL au apărut deocamdată două volume de poezie ale Norei Iuga, două reeditări. Spitalul manechinelor a fost publicată prima dată acum doisprezece ani, iar Dactilografa de noapte acum paisprezece ani. Ediţiile vechi nu mai sînt demult pe piaţă, iar Nora Iuga merită reeditată. Şi citită. Eu nu sînt un mare cititor de poezie, dar numai vedeţi:

“veţi spune bătrîna asta îi imită pe tineri/ bătrîna asta e mai ridicolă/ decît un papagal pe rotile/ de parcă ochii mei au uitat/ dactilografa de noapte/ şi domnii somnoroşi/ pătrunşi clandestin în garsonierele poeziei/ de parcă eu n-aş vedea break-ul umbrelor pe pereţi/ şi dialectele anglo-saxone/ muşcîndu-mi memoria”

Un început frumos. Şi, cum spuneam, o editură nouă e o bucurie. Dacă vreţi, luaţi-o şi ca pe un semn bun.

6 comentarii

  1. S-M.G a scris la

    altă editură proaspătă e Herg Benet Publishers – http://www.hergbenet.ro

  2. Ovidiu a scris la

    “Literatura ocupă o parte importantă din viaţa mea.” Este o marturisire de scriitor sau de cititor? Exista carti care sa va placa atit de mult incit sa redeveniti un cititor “naiv” sau tot timpul le cititi ca un profesionist? Sau poate ca nu faceti distinctia asta. E oarecum asemanatoare situatia cu cea a unui regizor care vede filme care nu sint ale lui? Intrebari de cititor. Smile

  3. gheo a scris la

    @S-M.G: Foarte fain. Mă bucur. Să aibă viaţă lungă, cititori şi cît mai multe cărţi bune! Asta e important, nu?
    @Ovidiu: Literatura ocupă mult din viaţa mea în ambele sensuri. Ba chiar în mai multe sensuri. Citesc de plăcere, citesc cînd redactez, citesc cînd traduc. Şi, desigur, mai şi scriu – şi mă citesc ulterior. Sînt şi cititor profesionist, şi amator (iubitor) de lectură, iar de multe ori nici nu mai pot face distincţia între una şi alta. Probabil că acea comparaţie cu regizorul e destul de adecvată. Cu diferenţele de rigoare, impuse de specificul fiecărei arte.
    De plăcere nu mai citesc atît de mult pe cît aş vrea. Deformaţie profesională. Chiar şi cînd încerc să o fac, mă trezesc că încep să judec, să analizez, să reţin ceva ce mi-a plăcut. Dar mai sînt cărţi care mă fură cu totul, chiar şi la relectură. În ierarhia mea, acelea ocupă poziţiile cele mai de sus.

  4. silvia a scris la

    in primul rand cred ca simteam nevoia sa spun ca “Noapte buna, copii” este o carte care ma “bantuie” in continuare. Este prima carte care ma urmareste in continuare, si citesc destul de mult ( sunt un cititor amator ). Am senzatia ca povestea ta depaseste putin granitele cartii, iar personajele au un realism fantastic, asta cred ca vine din faptul ca ai reusit sa faci o poveste inchegata si atractiva la modul incitant. Din punctul meu de vedere este cartea cea mai buna a anilor 2009 -2010. Felicitari. Te-am descoperit in Dilematica ( felicitari celui/celei care a ales fragmentul ) si am plecat direct in Librarie. Cartea este citita din luna august in continuare “si se da din mana in mana”, grupul meu de cititori, avand aceeasi parere :’O carte excelenta … ce a mai scris Radu Pavel Gheo” ( La Diverta cartea este epuizata, dar am mai gasit Adio, adio patria mea. Sa stii ca se citeste destul de mult in Romania, si cititorii simpli ca noi, dat aproape saptamanal librariile. Pana una alta, eu iti multumesc frumos pentru o carte buna, si pentru timpul care l-am castigat in lumea in care m-ai intors …

  5. gheo a scris la

    @Silvia: Mulţumesc tare mult. Poate nu îţi dai seama, dar astea sînt acele venituri de autor de care scriitorul se bucură cel mai tare (poate din cauză că, fiind simbolice, nu se pierd niciodată). Şi e cel mai bun îndemn pentru scris.
    Singura problemă e că de obicei pentru un scriitor ar trebui să urmeze o altă carte. Dacă nu se ridică la înălţimea celei de acum? Cum o să fie atunci? (“Altfel”, e răspunsul cel mai bun. Smile
    Dar astea-s deocamdată mici răsfăţuri. Mă bucură enorm că romanul şi personajele au părut atît de reale. Cum am zis şi într-un interviu, nu au un corespondent în realitate, dar vin din lumea de Acolo. Şi de Aici.

  6. Din cărţile mele : Gheoland a scris la

    [...] tiraj) la Noapte bună, copii!. M-am gîndit o vreme dacă să dau sau nu şfară în ţară, iar scrisoarea/mesajul Silviei m-a încurajat s-o fac. Sună a laudă de sine, dar, la urma urmei, un blog de scriitor nu are şi [...]

Lasa un comentariu


Click pentru a introduce un smiley

SmileBig SmileGrinLaughFrownBig FrownCryNeutralWinkKissRazzChicCoolAngryReally AngryConfusedQuestionThinkingPainShockYesNoLOLSillyBeautyLashesCuteShyBlushKissedIn LoveDroolGiggleSnickerHeh!SmirkWiltWeepIDKStruggleSide FrownDazedHypnotizedSweatEek!Roll EyesSarcasmDisdainSmugMoney MouthFoot in MouthShut MouthQuietShameBeat UpMeanEvil GrinGrit TeethShoutPissed OffReally PissedMad RazzDrunken RazzSickYawnSleepyDanceClapJumpHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightKiss BlowKissingByeGo AwayCall MeOn the PhoneSecretMeetingWavingStopTime OutTalk to the HandLoserLyingDOH!Fingers CrossedWaitingSuspenseTremblePrayWorshipStarvingEatVictoryCurseAlienAngelClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicNerdPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierVampireZombie KillerGhostSkeletonBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleBeerDrinkLiquorCoffeeCakePizzaWatermelonBowlPlateCanFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteAirplaneCarIslandAnnouncebrbMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette

Cautare

Bio

Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]