Caius Dobrescu şi “Teza de doctorat”

Publicat de , la data de 6.6.2009, in categoria Hai vino in cultura noastra mica

Hai să mai vorbim despre proză scurtă şi romane, că e plăcut şi interesant. Mi-ar plăcea să explic odată de ce, de exemplu, o povestire ca Pregătiri de nuntă (din Numele mierlei) nu ar fi putut deveni niciodată roman. Deocamdată, rămînînd pe subiect, o să pomenesc de romanul altcuiva. Mi-a amintit de el Ileana Receanu, cu un comentariu critic şi polemic foarte bun, Cui i-e frică să-l citească pe Caius Dobrescu?, care a apărut în revista Cultura (nr. 21 din 28 mai 2009). E un tet de citit – şi de meditat la el.

Esenţializate ideile sînt următoarele: Caius Dobrescu a publicat acum doi ani un roman mare. Mare şi la propriu, şi la figurat: Teză de doctorat. Deşi este un roman foarte bun, de o complexitate cum rareori întîlneşti în literatura română recentă, Teză de doctorat a fost foarte slab receptat. Mai exact, a avut extrem de puţine cronici. Laudative, dar puţine. Iar Ileana Receanu presupune că unul din motive ar fi acela că puţini cronicari ar fi avut cheful şi răbdarea să citească o carte de vreun milion şapte sute de mii de semne, adică de 900-1000 de pagini. Pe undeva, am senzaţia că are dreptate.

De ce ziceam că rămîn la subiect? Fiindcă în ultimii ani, la lectura cîte unui roman, am avut de multe ori senzaţia că de fapt citesc o nuvelă pe care autorul a lungit-o la vreo 200-250 de pagini, ca să obţină mai mult dintr-un subiect sărăcuţ. Sau, din perspectiva receptorului, autorul a întins pelteaua cu gîndul să nu-l obosească prea tare pe cititor. După care se subintitulează totul “roman” (la 200 de pagini, cum altfel să-i spui?) şi toată lumea e mulţumită. E o practică des întîlnită în străinătate şi face autori de bestselleruri cu duzina. Dar se practică şi la noi.

Numai că un roman e altceva. Un roman e o construcţie mult mai complexă şi înseamnă mai mult decît simpla poveste (sau cele două poveşti împletite în el). Şi uneori lungimea nici nu contează (idee întru totul valabilă aici!). Ce am descris mai sus s-ar putea numi “nuvelă expandată” sau “extinsă”. Ori bubble gum novel. Care nu-i rău, dar nu-i tocmai roman.

Teză de doctorat e un roman – şi încă un roman foarte bun (garantează pentru el Alina, care nu s-a prea înşelat şi care, fiind redactorul cărţii, a citit-o semn cu semn). Şi, într-adevăr, cred şi eu că nu a fost receptat pe măsura valorii lui pentru că nu a prea fost citit. Cine mai citeşte azi romane de 900 de pagini? Nu-s mai bune bubble gum-urile?

PS: Am folosit autoritatea Alinei fiindcă – mărturisesc – nici eu n-am citit cartea lui Caius Dobrescu. Doar vreo cîteva zeci de pagini, pe sărite. Teză de doctorat e pe lista mea şi aştept concediul – că are, totuşi, aproape 900 de pagini! Dar, oricum ar fi, articolul Ilenei Receanu e un stimulent bun. Măcar pentru o discuţie sau o mai bună judecată, dacă nu pentru o lectură.

10 comentarii

  1. Ovidiu a scris la

    Am prejudecata ca „Literatura trăieşte din înfrîngere, din eşec şi tristeţe“. Cind citesc ca e vorba despre „un combo de comedie cu thriller” (interviu al autorului), nu ma simt tentat sa caut cartea. Nu numarul de pagini ma blocheaza, ci prejudecata aia, bat-o vina.

  2. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Ovidiu: Înţeleg ce zici. Depinde şi de cititor. Cît despre interviuri, nu sînt chiar cele mai bune instrumente de evaluare a unui scriitor. Cartea bate vorba.

  3. misu a scris la

    @ radu & alina: bine v-am regasit, a mic, si concediu degraba sositoriu, be mic. ce mic, am nimerit din intamplare: caius dobrescu il cheama, parca, si pe rectorul de la snspa din bucuresti! Smile
    de mic si cel mai important, creste pipota in mine de bucurie ca tineti un blog despre cartile noi publicate in romana. asta am intentionat si eu, un fel de “the making of…”, dar a iesit politichie damboviteana. alas.
    nu-i nimic, revin, ca d-aia-i blog. bafta, spor, si multa citire!

    misu burgaranul

  4. acspot a scris la

    Subiectele abordate in carte sunt extrem de interesante. Insa timpul bata-l vina …

    Sa vedem ce putem face; poate optimismul va triumfa din nou in fata evidentelor Smile

  5. hash a scris la

    Citesc cu placere cartile dvs. Cred ca scrieti pe gustul meu .. nu stiu exact. Cu atat mai mult m-a contrariat parerea dvs. pozitiva despre aceasta carte.

    Nu ma pretind un cititor pasionat, dar pe mine cartea nu m-a impresionat. M-am chinuit sa citesc si mi-am zis ca dupa 100 de pagini de batut campii cu personaje si obiceiuri neaose, care nu-mi provoaca rasul ci mai degraba sila, am lasat cartea din mana. Nu merita timpul petrecut cu ea. De ce-as citi o carte in care realitatea cotidiana, plata, terna, smecheria, impostura si non-valoarea, sunt prezente? Cu ce difera ea fata de spectacolul zilnic?

    As mai fi interesat sa fac o incercare dupa ce-mi dezvaluiti si mie cifrul acestei carti, ca eu am ramas pe dinafara. Mie mi se pare o carte terna. Mai mult, dezlinata, dezorganizata.

    As aprecia parerea cuiva care a reusit sa termine cartea, ce-a gasit el deosebit in paginile ei. Sau o fi accesibila numai celor initiati, te pomenesti ca un inginer n-are ce cauta cu degetele lui pline de biti printre paginile ei.

  6. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Hash: Va raspund eu, pentru ca am citit-o pina la capat si cu mare atentie. Merita. Daca o sa o terminati, o sa vedeti ca nu e nimic lasat la voia intimplarii acolo, toate firele care par incilcite (pina la pagina 100 sau si mai incolo) se leaga frumos. Are umor de calitate. Reflecta intr-adevar Romania anilor ’90 – 2000, dar mie mi s-a parut savuros si fara sa bag in seama ca personajele sint CV Tudor, Petre Roman si cine or mai fi.
    Pina la urma, vad ca nu pot decit sa va spun ca mie mi se pare o carte buna. Si criticilor (cum scria Ileana Receanu). E chestie de gust si, spre deosebire de multe alte carti, cere un plus de rabdare si atentie. Alina Radu

  7. Radu Pavel Gheo a scris la

    @acspot: Să trăiască optimismul! Şi răbdarea, cum zicea şi Alina.

  8. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Misu: Mă bucur de reîntîlnire. Scriem şi noi… Dar să ştii că n-am intenţionat să scriem despre cărţile publicate în română decît aşa, fiindcă se nimeresc în zona noastră de interes. Şi blogul nici nu evită politica aia dîmboviţeană. Alas, alas, dar se pare că nu se poate fără.

  9. hash a scris la

    Poate ca n-am avut rabdare cu romanul, recunosc. Insa lucrez in interiorul sistemului universitar brasovean si nu mai am rabdare cu el. Nu pot schimba nimic, cand incerc sunt privit ca un dusman si interventiile mele sunt luate drept afront personal. Exista cutume pastrate si perpetuate, culmea, de generatia tanara, care ar trebui sa aiba curajul sa schimbe lucrurile. Sa le schimbe in ideea de a face munca la catedra o placere, nu o corvoada. Ar fi multe de povestit insa eu, cel putin temporar, mi-am pierdut disponibilitatea de a ma distra facand haz de necaz pe acest subiect.

  10. Radu Pavel Gheo a scris la

    @Hash: Din cîte ştiu eu despre sistemul universitar românesc, chiar aşa e. Poate că asta îngreunează lectura cuiva prins în el: nu poate citi detaşat despre lucruri care îl privesc şi, ştiu eu, poate chiar îl dor. Dar literatura-i literatură, iar universităţile româneşti… să zicem doar că dau alt sens cuvîntului “universitate”.

Lasa un comentariu


Click pentru a introduce un smiley

SmileBig SmileGrinLaughFrownBig FrownCryNeutralWinkKissRazzChicCoolAngryReally AngryConfusedQuestionThinkingPainShockYesNoLOLSillyBeautyLashesCuteShyBlushKissedIn LoveDroolGiggleSnickerHeh!SmirkWiltWeepIDKStruggleSide FrownDazedHypnotizedSweatEek!Roll EyesSarcasmDisdainSmugMoney MouthFoot in MouthShut MouthQuietShameBeat UpMeanEvil GrinGrit TeethShoutPissed OffReally PissedMad RazzDrunken RazzSickYawnSleepyDanceClapJumpHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightKiss BlowKissingByeGo AwayCall MeOn the PhoneSecretMeetingWavingStopTime OutTalk to the HandLoserLyingDOH!Fingers CrossedWaitingSuspenseTremblePrayWorshipStarvingEatVictoryCurseAlienAngelClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicNerdPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierVampireZombie KillerGhostSkeletonBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleBeerDrinkLiquorCoffeeCakePizzaWatermelonBowlPlateCanFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteAirplaneCarIslandAnnouncebrbMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette

Cautare

Bio

Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]