Arhive
Recensămînt
Azi a trecut pe la noi recenzorul, ca să culeagă datele pentru recensămîntul naţional. Foarte eficient, rapid, politicos – în cinci-şase minute formularele erau completate.
N-am refuzat să răspundem la nici o întrebare din formular. La “Religie” am decis totuşi să ne declarăm creştini. Creştini, atît. Fără confesiune. Şi Alina, şi eu am fost botezaţi în ritul ortodox, dar biserica ortodoxă de la noi e asociată prea puternic cu puterea lumească (ba o mai şi întruchipează), aşa că nu ne mulţumeşte întru totul. Şi am preferat să ne asociem unei credinţe, nu unei instituţii.
Cu ocazia asta mi-am amintit şi de stupidul scandal legat de codul numeric personal, declanşat de PSD. Chipurile, declararea lui ar sluji la crearea unei baze de date cu ajutorul căreia actuala putere ar putea frauda alegerile viitoare. De parcă, dacă şi-ar dori, actuala putere nu ar putea obţine toate CNP-urile din România din bazele de date existente la Evidenţa Populaţiei. De fapt oricine ar vrea ar putea obţine liste întregi de CNP-uri. Sînt sute de locuri în care cetăţenii României depun copii ale buletinelor sau cărţilor de identitate, cu tot cu CNP-ul afişat acolo.
Mă gîndesc cu groază că un partid cu un IQ atît de modest se pregăteşte să administreze ţara. Şi îmi amintesc de un banc cu avocaţi, care, adaptat la politicieni, se potriveşte binişor: Cînd spune gogomănii un om politic? Cînd îşi mişcă buzele.
Arhive
Butonul de politician
Mă gîndeam şi eu la povestea cu Chauncey Hardy şi la ghinionul lui de a nimeri în lumea cu Butoane. În lumea noastră.
Conform modelului napoleonian, orice soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal.
Conform modelului românesc contemporan, orice interlop poartă în buzunar butonul de politician, cu care poate manevra cîte un om politic important, fără discriminări pe linie de partid. Cu cît interlopul e mai puternic, cu atît mai important e politicianul acţionat de buton. Cam ca djinii cu diferite puteri din 1001 de nopţi. Ca bonus, la butonul de politician se mai adaugă şi butoane de judecători, poliţişti şi butonaşe de funcţionari de rînd – bune şi ele la nevoie.
Ergo, România postrevoluţionară e mai tare decît Franţa napoleoniană.
Arhive
La Alba Iulia, în Ardeal
Uite că a trecut mai bine de o săptămînă de atunci. Weekendul trecut am fost la prima ediţie a festivalului “Dilema veche”, care s-a ţinut la Alba Iulia, în vechea cetate. Despre festival au scris şi povestit frumos chiar organizatorii în numărul de săptămîna trecută al revistei. Şi sper să scriu şi eu mai pe larg în Orizont (care, după cum se ştie, dar e bine să se mai repete 
, se găseşte şi pe internet, în format .pdf: http://www.revistaorizont.ro/ )
Din Timişoara am fost invitaţi Robert Şerban şi cu mine. Aşa se face că eu, unul, am avut parte de o companie foarte plăcută încă de la început. El, nu ştiu.
Odată ajunşi în Alba Iulia, am dat de mai toţi cei de la Dilema veche, în păr, cum se zice. Laolaltă cu o mulţime de nume mari ale culturii româneşti contemporane. Literatură, film, muzică clasică, muzică rock, artă grafică, antropologie… ce mai, un regal de trei zile, din care noi n-am prins, din păcate, decît una şi jumătate.
Da, m-a impresionat echipa celor de la Dilema veche. Tocmai fiindcă i-am siţit ca pe o echipă, pornită pe un proiect coerent. Şi fiindcă ştiu să fie prieteni. Nu doar prietenoşi, ci prieteni.
Dar m-a impresionat mult Alba Iulia. Eram pentru prima oară acolo, în oraş. Şi în cetate. Am văzut cum poate arăta o cetate renovată după toate regulile. Dacă tot facem comparaţii cu Europa de Vest, uite că la Alba Iulia cetatea Vauban restaurată de acolo arată aşa cum ne-am imagina că arată o cetate occidentală restaurată: cu bun-simţ şi bun-gust.
Apoi a mai fost ceva. Ana-Maria Sandu, Robert Şerban, Florin Iaru şi cu mine aveam misiunea să vorbim despre Plăcerea de a citi – ceea ce am şi făcut. Mai mult sau mai puţin, fiindcă întrebările din public n-au fost doar despre asta, ci mai degrabă despre plăcerea (noastră) de a scrie. Şi ce scriitor rezistă tentaţiei de a vorbi despre el şi scrisul lui?
Dar cel mai impresionant lucru (cel puţin pentru mine) a fost acela că întîlnirea s-a desfăşurat în Sala Unirii din cetate. Acustica nu era cea mai bună, dar oamenii care ne-au ascultat şi ne-au vorbit au compensat totul. Iar pe mine m-a emoţionat locul. N-am puseuri naţionaliste, sînt în favoarea unei regionalizări şi autonomizări accentuate a României, dar nu pot fi insensibil la forţa simbolică a trecutului zonei de care aparţin, indiferent dacă e legat de Eugeniu de Savoia sau de marele avînt unionist din decembrie 1918.
M-aş mai întoarce la Alba Iulia. Tot în nişte zile minunate, cu soare de vară indiană. Şi nici încă un festival Dilema veche (unu, două, nouă…) n-ar strica. N-ar strica deloc.
Arhive
Bucuria de azi
O zi anostă. Dar mi-a luminat-o o surpriză, o bucurie de cititor statornic al unui blog întrerupt acum cîţiva ani.
Azi atît am avut de spus .
Arhive
Pro Musica
Am avut un final de săptămînă încărcat. Dar, înainte de toate, joi seara am fost împreună cu Alina la Consiliul Judeţean Timiş. De ce? Ca să ascultăm muzică rock.
Clădirea C.J. Timiş a fost prelungită cu o sală multifuncţională, unde s-a ţinut un concert minunat, cu unul din puţinii rockeri de cursă lungă pe care îi are România, chitarist, compozitor, muzician de prima mînă şi un om minunat: Ilie Stepan.
A cîntat mai întîi împreună cu Horia Crişovan şi Dixie Krauser, iar apoi (după opstprezece ani) şi cu Lică Dolga, Bujor Hariga şi Mario Florescu. Adică Pro Musica, formaţie înfiinţată în 1973 şi inactivă din 1993. Dar care s-ar putea să revină…
Eu l-am văzut prima oară pe Ilie Stepan prin anii ’80, la un festival TimRock, cînd m-am repezit în scenă împreună cu un coleg de liceu şi i-am dat ceva sau i-am cerut un autograf… nici nu mai ştiu. Dar dacă mi-ar fi spus cineva că o să ajung să îi scriu un text de prezentare pentru un album, i-aş fi rîs în nas (deşi aş fi vrut să o cred 
). Sau să fi ştiut că o să merg la un concert al lui Ilie Stepan şi al celor de la Pro Musica nu cu bilet, ci cu invitaţie personală, împreună cu o fată frumoasă, şi că acel concert rock o să fie la sala Consiliului Judeţean (pe atunci PCR)… să fim serioşi! Şi totuşi la CJ s-a cîntat rock.
Şi-acum, ca remember:
Şi ceva superb şi liniştitor:
Stepan Project – Cîmpul cu maci
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]