Arhive
Care sînt bune români
Ştiu că se discută foarte mult despre traducerea automată şi despre programele de traducere. Probabil că odată şi-odată se va realiza ceva acceptabil – nu neapărat pentru literatură, fiindcă acolo lucrurile sînt mult mai complicate şi mai delicate, dar se va realiza ceva. Există domenii în care limbajul e atît de standardizat, încît o traducere automată ar fi chiar utilă şi ar scuti mult timp şi multă trudă.
Oricum, subiectul mă interesează – şi ca scriitor, şi ca traducător. Aşa că, luînd-o pe urmele lui Eco (A spune cam acelaşi lucru), m-am distrat odată cu un text de-al meu din Românii e deştepţi, care apăruse în maghiară. E vorba de Noi toţi, bunii români. Am luat traducerea maghiară şi am încercat o traducere automată care, logic, ar fi trebuit să restaureze varianta românească a textului. Adică eseul Care sînt bune români.
Luaţi de vedeţi:
Dar, ori de cîte ori copilărie emlékvilágába scăpat de picioare, în lumina soarelui fierbinte, cînd evenimente nu au fost de pînă la axa de timp, dar se depune pe ele, doar pentru a scoate un sertar, şi două pentru a distruge etnofilozófiai bizonyosságaimat magice. Uită de macră, fior mici ţiganilor şi nevinovate care hancúroztunk initiala a unei păşuni? Mi-ar fi, nu spiritual mai sărace Bodnar colegii de clasă IMI, fără de care pre-adolescenta álomképeimet au fost împărţiţi? O copilărie pur naţionale în cazul în care am pus rezi matusa, ursuz şi femeia Haggard vechi, care i-am admirat intransigenţa, germană sau nepot, germani, care, probabil, a fost cel mai bun muzician în banda de sat, ratat-o, “care cracare deschide tuburile trompeta”? Rozika sau destul de, cu care a dansat un dans lent strînsă ghemuit împreună înainte de invazie?
Aşadar, “strîns ghemuit împreună înainte de invazie”. Invazie care în original era “spectrul stagiului militar”.
Mai e de lucru cu programele astea. Nu zic că n-or să se facă. Dar, vorba lui Google Translate, there’s more far and wide (mai e mult pînă departe). Sau, altfel spus, may have to pass more water on the Danube.
Arhive
Crean, Get on Top
Vasăzică s-au alesără şi la PNL. De-acum e momentul să schimbe imnul partidului. Mai ales că există o melodie care s-ar potrivi bine momentului şi mai ales omului: Prince and the Revolution. Sigur, cu o mică schimbare. O literă acolo: Crin, get on top, Crin, you will cop, Crin, don’t you stop… etc.
(Remarc, de altfel, chitara galbenă cu care Prince aţinteşte înaltul. Exact ca o săgeată liberală adevărată!)
Arhive
Tovarăşe de drum în Italia
Săptămîna trecută s-a încheiat cu o veste care m-a bucurat tare mult: o editură din Roma vrea să publice în Italia (adicătelea în italiană 
) Tovarăşe de drum – experienţa feminină în comunism, volumul coordonat de Dan Lungu şi de mine, cu nişte texte mi-nu-na-te… iertată-mi fie lipsa de modestie, fiindcă de fapt nici nu le-am scris eu, ci cele şaptesprezece “tovarăşe”.
M-am bucurat din multe motive şi în multe feluri. În primul rînd pentru autoare. Bănuiesc că tema a atras în primul rînd atenţia, dar cei care vor citi cartea vor descoperi nişte texte de impact – şi emoţional, şi literar, şi social. Cum vreţi.
În al doilea rînd m-am bucurat fiindcă apare în Italia, unul din bastioanele comunismului vest-european de extracţie intelectuală. E genul de bucurie pe care am simţit-o cînd mi-a fost tradus în Slovenia şi Bosnia, iar apoi a apărut şi în Vojvodina, eseul Bila jednom jedna zemlja (A fost odată o ţară) din Românii e deştepţi – fiindcă era un text despre războiul din fosta Iugoslavie, văzut din partea asta a graniţei, şi a putut fi citit tocmai de cei din fosta Iugoslavie. Iar unora le-a plăcut.
Cam aşa stau lucrurile şi cu italienii. Poate că sună neserios, dar vreau să aibă posibilitatea să afle cum a fost comunismul adevărat, adică ăla pentru care militează intelectualii stîngişti italieni. Nu-mi fac iluzii: sînt destul de vîrstnic ca să ştiu că nu schimbi niciodată convingerile fanaticilor. Dar poţi deschide măcar mintea celor nelămuriţi. Îi poţi informa pe cei dornici să afle cu adevărat cu ce se mănîncă acest comunism autentic (care pînă la urmă nu se mai mănîncă deloc, cu nimic, fiindcă nu se mai găseşte decît comunism, nu şi mîncare).
În al treilea rînd m-am bucurat pentru mine, într-un fel mai special. Mi-am amintit de perioada cînd am lucrat la el împreună cu Dan, de zilele cînd vorbeam cu autoarele despre texte şi apoi de cele cîteva lansări făcute împreună cu ele, la Bucureşti şi la Timişoara. Şi m-a apucat o bucurie blîndă şi caldă, îmbibată cu nostalgie. Altfel, dacă n-aş fi aflat de vestea traducerii, credeţi că aş mai fi avut timp să-mi amintesc de Tovarăşele de drum, cu atîtea treburi pe cap?
Apropo, cartea e aici, dar nu se mai găseşte. S-a epuizat. Dar dacă apare în italiană, nici o problemă: limba aia seamănă aşa de bine cu româna, de parcă ar avea aceeaşi origine.
Ştie cineva cum s-ar zice în italiană Tovarăşe de drum?
Arhive
QUIZ: Saliţîn şi salagale
Zilele trecute, din diverse motive, mi-au venit în minte două cuvinte. Au răsărit aşa, la suprafaţă, din vremuri foarte vechi, din copilăria mea de la Ticvaniu-Mic:
saliţîn şi salagale
Mă întreb dacă ştie cineva ce înseamnă exact. Erau două substanţe care se cumpărau de la magazin sau de la farmacie şi, din cîte îmi amintesc, una se folosea în anumite situaţii la prepararea unor mîncăruri sau a unor prăjituri, iar cealaltă la murături. Bănuiesc că saliţînul era pentru murături şi că are legătură cu acidul acetilsalicilic, dar nu bag mîna în foc.
Termenii sînt din subdialectul bănăţean, dar au intrat în el pe cale cultă. Poate dintr-o formă anume din maghiară sau din latină prin maghiară… nici asta nu ştiu, doar o bănuiesc.
Aşadar… saliţîn? Salagale?
Arhive
Superstiţii de scriitor
N-am vrut să pomenesc pînă acum de romanul din postarea anterioara, fiindcă am o superstiţie (şi, din cîte ştiu, nu sînt singurul): nu vreau să vorbesc despre textele pe care le am în lucru decît cînd sînt terminate. Altfel… nu ştiu, mi se pare că n-o să mai îmi iasă sau… na, de parcă m-aş putea apuca să explic superstiţiile!
Mai ales că la mine, cînd e vorba de scris, nici nu e singura.
Aşadar, acum, că am terminat, o să mai dureze vreo lună pînă cînd o să termin. Am reluat lectura cărţii scoase la imprimantă şi am început stilizarea,verificările, corecturile mărunte şi mai mari. Adică am terminat, dar de fapt n-am terminat. Am legat evenimentele şi personajele, poveştile se îmbină, textul curge, dar tot nu vreau să-mi scape nu ştiu ce derapaje temporale sau de acţiune, să văd că pun un personaj în Iaşi cînd el e deja în Oraviţa sau că se întîlneşte prin Bucureşti cu cineva care e de fapt într-un sat din Moldova. Mai ales că m-am bazat mult pe rememorări, pe planuri temporale paralele şi pe ceva ce în naratologie se cheamă prolepse şi analepse.
Mai mişto e că am găsit salvat pe undeva un text de pe vechiul meu blog, unde comentam eu misterios, mai mult pentru mine, că am găsit un personaj. Postarea e asta:
Si bune, si rele
Avem un nou patriarh. Avem un nou presedinte al TVR. A venit toamna. E frumos. E frig. Am dat (gratie luciei-t) peste blogul lui Emil Brumaru – e pe blogroll. M-a prins o migrena. Am construit o schita de personaj cu care vreau sa fac ceva si nu stiu ce (probabil n-o sa fac nimic). Am auzit ca antologia despre bunici pe care o pregateste Marius Chivu e pe cale sa apara. Am un junghi intercostal. Am un junghi intercostal. Mi-e frig. Ma duc sa beau o cafea calda.
Miine e vineri.
Thursday, September 13, 2007 10:58:12 PM (E. Europe Daylight Time, UTC+03:00)
Aşadar, pe atunci nu scriam cu diacritice. Iar luciat încă mai scria pe blog…
Important e însă că văd cînd am descoperit un personaj care a ajuns să aibă un rol tare important. În toamna lui 2007. Aşa deci…
Mă mir şi eu. În viaţa mea n-am lucrat continuu la o carte trei ani. Abia acum. Nu zi de zi, dar sistematic. Şi tot de trei ani îi împui urechile bietei Alina cu ea şi o pun să citească fragmenţel după fragmenţel. Şi am mai obligat-o să păstreze şi ea marele secret – şi numai ea ştie cît de greu i-a fost, mai ales că între noi tot despre asta o întrebam.
Acum a scăpat, biata de ea – după ce mai citeşte o dată toată cartea. 
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]