Am fost la Bookfest
Cum să nu scriu despre asta? O zi de Bookfest – sîmbătă, 12 iunie, cu lansări şi discursuri, cu zeci de întîlniri şi numeroase pupături, unele plăcute (pe obraji parfumaţi de doamne şi domnişoare), altele doar prieteneşti (eu, ca la evenimente, mă bărbierisem relativ recent). O zi plăcută,dar care, de dimineaţă pînă spre seară m-a făcut să trepidez, să-mi sporesc turaţia motorului intern şi, în fine, pe la 11 noaptea, să adorm buştean, cu usturime în ochi, cu inima bubuindu-mi şi cu braţele şi picioarele dureroase, de parcă aş fi venit de la o sală de bodybuilding (unde nu merg niciodată).
În rezumat:
Alina, după ce a vorbit la lansarea romanului Scotch al Ioanei Bradea, cu Ioana, Claudia Fitcoschi şi criticul Ion Bogdan Lefter (de la dreapta la stînga, ladies first).
Apoi:
Ora 13.30: la lansarea romanului lui Cormac McCarthy Nu există ţară pentru bătrîni, cu Alexandra Olivotto, Bogdan Stănescu şi Costi Rogozanu.
Mai pe la ora 2 (14.00) eram la lansarea unei serii de cărţi de la Millennium Press, printre care aia pe care o ţin în mînă şi se cheamă Povestiri fantastice. E de Michael Haulică, e foarte mişto şi i-am scris prefaţa. Din păcate, n-am poze cu mine cu gura deschisă (şi vorbind).
În fine:
ora 15.30: lansarea romanului Noapte bună, copii! Încadrat de Costi Rogozanu şi Bogdan-Alexandru Stănescu.
Mai am vreo sută de fotografii, dar nu-s mult diferite. Am mai vorbit la lansarea unei cărţi care mi-a plăcut: Patru femei, patru poveşti, a Aurorei Liiceanu (cu un text scris de Antoaneta Taneva-Nandriş). Şi am discutat, cum ziceam, cu zeci de oameni, prietenii pe care îi întîlnesc o dată sau de două ori pe an. Cred că de-aia şi obosesc aşa: încerc să vorbesc cu fiecare într-o jumătate de oră cît aş fi vorbit dacă ne-am fi îtnîlnit măcar săptămînal.
Aşa. Am bifat momentul. Ce-ar mai fi de zis? Cea mai plăcută amintire: că s-au vîndut toate exemplarele din Noapte bună, copii! aduse la tîrg. Cea mai urîtă amintire: drumul cu trenul, duminică după-amiaza/noaptea, pînă la Timişoara. Cu un sistem de aer condiţionat leneş sau sadic, cu o întîrziere de o oră şi cu scaunele alea înguste de InterCity, făcute parcă pentru pitici cu picioare scurte. Cele cîteva vînătăi pe ţurloaie îmi vor mai aminti o vreme de înţeleapta investiţie a CFR-ului.
9 comentarii
Lasa un comentariu
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
uite că a fost nevoie să ne deplasăm amândoi sute de kilometri ca să ne întâlnim în sfârşit. data viitoare poate nu pătimim atâta şi ne vedem în partea noastră de ţară.
@Mircea Pricăjan: Mai bine mai tîrziu decît şi mai tîrziu
Deşi, e drept, la tîrgurile de carte nu prea apuci să stai aşezat cu cineva. Sper şi eu să ne vedem într-un moment mai liniştit – oriunde o fi, nu stau să aleg.
Nu e de mirare ca s-au cumparat toate de la tirg. Si ca Noapte buna, copii! e epuizata de pe site. Eu am citit doar Prolog si deja mi-ai facut o pofta mare, mare de citit pe indelete, cu pixul in mana.
Weekend fain, Gheo si Alina!
In seara asta v-am prins la TVR Timisoara, la emisiunea dlui Robert Serban.
Luni sint la librarie. Daca nu gasesc cartea, o sa apelez la fi`miu s-o caute in Timisoara.
@Andra: Şi să vezi după prolog ce-o să mai fie!
Dar n-o citi cu pixul în mînă, citeşte-o să te bucuri, ca în copilărie.
Deşi cine-s eu să dau sfaturi?
@Victor L: Mă bucur că scrieţi asta. Robert Şerban e cel mai bun moderator TV pe care l-am cunoscut şi uite că munca lui dă roade. Aş fi şi mai bucuros dacă romanul v-ar plăcea.
Bip!
@Mihai: ?
Desi privesc rar la tv, si ma pot chiar lipsi de tv, emisiunile dlor Robert Serban, Patapievici si unele transmisiuni sportive ma fa fac robul ecranului.
M-am tavalit de ris cind se vorbea despre experienta profesorului la o clasa de eleve.
Demult, visasem ceva frumos, in culori, cu o veche iubire si, dracu, altcineva cine? m-a pus sa astern pe hirtie visul care-mi placuse, dar il situam in realitate si petrecut recent.
Sotia, tot dracu a pus-o, altcineva cine? a citit mizgaliturile mele si a iesit un scandal monstru. Nu cred ca am convins-o ca era doar un vis.
@Victor L: Asta dovedeşte – deşi nu în cel mai fericit mod – că ficţiunea, tocmai pentru că vrea să fie veridică, capătă uneori mai multă realitate decît realitatea însăşi. Probabil că textul era bine scris, captivant şi astfel, deh, periculos
.