Arhive
Idioţii utili n-o muritu, numa un pic s-o hodinitu
“Revoltele” din Londra din ultima săptămînă au oferit ocazia stîngiştilor de serviciu să mai critice o dată nemernica societate capitalistă, care nu e în stare să ofere şanse egale cetăţenilor ce trăiesc în acea lume plină de injustiţie socială, oprimare, discriminare et bla-bla-bla…
Ca de obicei, au pierdut o bună ocazie de a tăcea şi şi-au afirmat iarăşi condiţia de “idioţi utili”, cum se zice că i-ar fi numit Lenin pe simpatizanţii comunismului din ţările occidentale. Cui mai sînt ei utili azi? E o întrebare bună. Eu cred că nimănui, dar caută, caută…
Idioţii utili au luat apărarea “rebelilor” londonezi şi le-au justificat jafurile şi distrugerile cu aceiaşi termeni propagandistici pe care-i credeam îngropaţi odată cu comunismul. Dar se pare că eradicarea prostiei e într-adevăr un program vast şi mult prea ambiţios.
Interesant e că foarte mulţi dintre stîngiştii vocali ce subzistă astăzi în ţările europene sînt oameni educaţi, cu lecturi extinse, inclusiv din domeniul ştiinţelor politice, şi cunosc bine, ba chiar foarte bine istoria ideilor politice. Te şi miri că atîta competenţă teoretică duce la astfel de rezultate jalnice. Asta dovedeşte că inteligenţa vie unui individ nu e dată de suma lecturilor sale, ci aici mai intră şi inefabilul bun-simţ, care – în cazul de faţă – l-ar putea împiedica să dea o conotaţie pozitivă (sau cel puţin reactivă) jafurilor, incendierilor şi distrugerilor. Iar cînd bunul-simţ lipseşte, geaba ai masterate şi doctorate la marile universităţi ale planetei.
De fapt stîngiştii noştri (europeni, români, tot un drac) sînt nişte adulţi blocaţi în adolescenţă, ce au nevoie de defulări şi revolte şi astfel se înscriu într-o tendinţă la modă în Occident (tot un fel de servilism, vorba marxistului local). Mulţi dintre ei (se poate verifica) au crescut în familii înstărite. N-au fost săraci. Cei cu adevărat săraci s-au străduit din greu să reuşească, să răzbată într-o lume aşa cum e ea, fiindcă n-aveau altă şansă şi nici timp de pierdut. Cei ce au reuşit văd în asta un motiv de mîndrie personală, aşa că ar fi absurd să renege tocmai sistemul care le-a permis reuşita. Ei sînt mai degrabă de dreapta.
Ceştilalţi, stîngiştii, provin însă din familii educate şi (cum ziceam) nu foarte sărace, care s-au bucurat de o relativă bunăstare chiar şi în anii comunismului, n-au fost nevoiţi să lupte foarte tare pentru supravieţuire şi… nu ştiu, poate din cauza asta, poate pentru că totul le-a venit relativ uşor, au avut nevoie de o cauză care să-i mobilizeze. Au nevoie de o gaşcă de cartier cu care să epateze burghezul. Gaşca lui Marx. Sau gaşca lui Che Guevara, care e şi mai cool. Ştiu că sună condescendent, dar asta e opinia şi percepţia mea: nu-i urăsc, nu-i admir, nu-i invidiez. Îi compătimesc. Ştiu că dacă, printr-un miracol, Europa ar deveni un continent după dorinţa lor, ei ar fi primii care ar înfunda puşcăriile. Sau printre primii.
Interesant e că, dacă e să judec după superficialele etichete politice, şi eu aş fi de stînga. Sînt adeptul unui stat social (cu anumite reguli şi restricţii, dar da, vreau ca statul să-i poată ajuta pe cei ce nu se pot ajuta singuri), al asistenţei medicale gratuite, cu contribuţii procentuale din veniturile individuale, şi al învăţămîntului gratuit la toate nivelele. Dar cred că aici mă opresc. Mai departe fiecare trebuie să-şi valorifice şansele. Atît cît poate.
Însă cum poţi justifica “revoltele” iscate de împuşcarea unui traficant de droguri? Ce urmează? Justificarea violului? La urma urmei, defavorizaţii sorţii din cartierele sărace nu au parte decît în mod accidental de parteneri rafinaţi, îmbrăcaţi elegant şi cu maniere alese. De ce să aibă doar bogaţii parte de aşa ceva? De ce să nu îşi ia fiecare ce vrea?
Şi încă un lucru: numeroşi defavorizaţi din Tottenham sau de altundeva din Anglia beneficiază de un ajutor social minimal şi de locuinţe subvenţionate. Banii care se cheltuie lunar pentru ca un astfel de cetăţean să nu facă nimic sînt mai mulţi decît banii pe care îi cîştigă un român (sau alt străin oarecare) ce munceşte în Anglia, la ţară, 10-12 ore pe zi. Şi-atunci care sînt defavorizaţii, victimele capitalismului, copiii săraci (nu şi sceptici) ai plebei proletare?
Mie problema nu mi se pare capitalismul, ci, dimpotrivă, excesul de asistenţialism al statului britanic, care le permite unor tineri plini de energie să stea şi să clocească idei. Dar problematice mi se par şi ieşirile stîngiştilor, care nu pierd nici o ocazie de a ataca – practic – civilizaţia umană. Fiindcă actuala societate, fie că o numim capitalism, modernitate sau oricum altcumva, e rezultatul curgerii normale a civilizaţiei umane. Dar, cum spuneam, stînga marxistă europeană e acea stîngă caviar formată din idioţi utili rămaşi fără obiectul muncii. Şi care au ajuns să justifice orice infracţiune în numele luptei împotriva capitalismului putred. Iar asta mi se pare periculos, fiindcă există lucruri care nu se pot justifica prin nici un fel de volute ideologice.
P.S.: Cică printre “revoltaţii” londonezi s-ar fi aflat, pe lîngă tot felul de cetăţeni dubioşi, şi numeroşi inşi din clasa de mijloc. Ba chiar şi o fiică de milionar, acuzată că ar fi furat produse electrocasnice în valoare de 5000 de lire.
Fata asta e, cumva, din aceeaşi specie cu stîngiştii ce-i apără pe “dezmoşteniţi”. Evident, putea să-şi cumpere liniştită obiectele alea. Dar e mai cool să fii revoltat.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]