Arhive
Ce verzi sîntem, ce varză am rămas
Acest anunţ a apărut într-un ziar timişorean din ianuarie 2011.
Comemorări
Joi, de la ora 18,30, va avea loc la Catedrala Ortodoxa
Mitropolitană din Timişoara, o slujbă comemorativă
închinată martirilor anticomunişti
ION MOTA şi VASILE MARIN,
căzuţi pe 13 ianuarie 1937, în războiul civil din Spania,
ca voluntari ai forţelor naţionaliste şi creştine.
Remarc o virgulă antiromânească între predicat şi complementul direct, precum şi “eroarea” prin omisiune şi deformare. Nu apar nici sintagma “Mişcarea Legionară”, nici cuvîntul “antisemit”. Le-o fi fost jenă? 
Arhive
1000 de caractere
Am primit o invitaţie din partea unui scriitor italian, Leonardo Moro, care editează o revistă de literatură online, să scriu un text de (aproximativ) 1.000 de caractere pentru respectiva revistă: brownbunnymagazine.wordpress.com.
Textul a fost tradus în italiană de Maria Luisa Lombardo, care se ocupă de multă vreme de literatura română, după cum se poate vedea aici.
Tot ea, împreună cuAnita Bernacchia şi Mauro Barindi, au tradus în italiană Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism, volum coordonat de Dan Lungu şi de mine, care va fi lansat în mai la tîrgul de carte de la Torino.
Clipul, schiţa, textuleţul despre care vorbeam e prima bucată pe care o scriu şi care apare mai întîi într-o limbă străină. O pun aici şi în română, fiindcă ce rost are un site de autor de ficţiune fără ficţiuni? Măcar din cînd în cînd.
Spirit civic
— Hoaţa! Hoaţa! Puneţi mîna pe ea!
M-am întors. Pe lîngă terasele înşirate pe trotuare trei bărbaţi alergau după o ţigancă, ce-şi ţinea cu mîna fustele suflecate şi gonea înspre mine.
Cei trei au ajuns-o şi au apucat-o de braţe. Unul îi scăpă un pumn în cap. Altul se prăvăli peste ea, trîntind-o la pămînt. Femeia se zbătea şi înjura cu sete.
Din urmă apăru cel care strigase, transpirat şi furios.
— Mi-a luat portofelul, fut-o-n cur pe mă-sa! le explică el celor trei tineri cu spirit civic. Ia scoate portofelul, magraoanco!
Cei patru se aplecară asupra femeii şi începură s-o caute pe sub fuste. Cum femeia se zbătea şi urla, îi mai scăpau cîte o palmă, care însă n-o liniştea deloc. După cîteva minute unul din bărbaţi exclamă, cumva tensionat:
— Nu-i! Nu-i la ea! Eşti sigur că…?
Păgubaşul se opri şi el. O ţinea în continuare pe ţigancă cu o mînă, dar înălţă din umeri.
— Păi… ea trebuie să fie. Cine altcineva?
Cei patru tăcură. Tăcu şi ţiganca. Părea şi ea nedumerită.
— Uite-l! exclamă brusc unul din justiţiari, înălţînd în mînă un portofel negru, scos de undeva de sub femeie.
— Uf! răsuflă uşurat păgubaşul. V-am spus eu!
Apoi îmi prinse privirea, înălţă iar din umeri, zîmbitor, şi zise:
— Păi, cine altcineva?
Arhive
Etica şi presa
Mă uit pe TVR1, unde se difuzează un film american despre perioada mccarthy-istă. O discuţie între oameni de presă despre o ştire: un tînăr dat afară din slujbă pentru că tatăl lui citea un ziar sîrbesc. O discuţie lungă despre felul cum va fi prezentată ştirea, despre obiectivitatea jurnalistică, prezentarea pură a faptelor versus dreptul jurnalistului de a comenta (editorialize), conştiinţă şi etică etc.
Şi după aceea mut cîteva secunde pe Realitatea TV (propaganda reloaded) şi-l văd pe Chirieac vorbind despre morală, politică şi justiţie. Sau ceva pe-acolo, fiindcă, oricum, cînd deschide omul ăla gura, văd întruparea românului descurcăreţ dintotdeauna, românul de hazna, care prosperă în orice mizerie şi care nu se ruşinează de nimic. Şi mă întreb dacă nu cumva ceea ce ne caracterizează e că sîntem un popor lipsit de caracter.
Arhive
Ce mai face sarea pămîntului
Ţăranul român, sufletul ospitalier, umilitul şi obiditul, sarea pămîntului…
Dacă astăzi arată aşa ca în textul ăsta, pe care vi-l recomand entuziast, ar fi momentul să ne reevaluăm un pic epitetele şi metaforele:
E de rîs şi de plîns.
Arhive
Robotul inventator
Din cînd în cînd Alina inventează lucruri. Serios: inventează de-adevăratelea. Şi de obicei invenţiile ei au potenţial de piaţă. Sînt utile, atractive, imaginative şi ar putea revoluţiona un domeniu sau altul. Sau măcar ar putea aduce un grăunte de inedit şi farmec. Cum ar fi, de exemplu, cartea-papirus. Sau ţigara electronică.
Ştiu, ţigara electronică s-a inventat deja. Tocmai aici se ascunde o parte din mister. Alina concepuse ţigara electronică acum vreo cinci ani, deci cu doi-trei ani înainte ca ea să fie patentată de chinezi şi lansată pe piaţă. Principiile de bază imaginate de ea erau exact cele folosite azi: o baterie, un atomizor electric şi un lichid care să îmbibe un filtru şi să scoată aburi în loc de fum. Asta ar putea fi o simplă coincidenţă, numai că au mai fost alte cîteva invenţii imaginate de Alina (nu-mi amintesc exact care, dar credeţi-mă pe cuvînt) şi care, după un an sau doi, au fost realizate ba de americani, ba de japonezi, ba de nu mai ştiu ce concern.
(Nu, cartea-papirus nu există. Încă. Aşteptaţi-o.)
Marea problemă a Alinei e că nici unul dintre noi nu are abilităţi tehnice, aşa că invenţiile respective – altfel simplu de realizat – nu pot fi materializate nicidecum. Şi, cum în România nu există slujba asta de “minte creativă”, care să propună idei noi, aparent trăsnite, dar din care ar putea ieşi ceva, ne mulţumim cu imaginaţia pură.
În seara asta însă Alina s-a întrecut pe sine. A atins apogeul inventivităţii şi, în acelaşi timp, şi-a sabotat spiritul inventiv: s-a gîndit la un robot inventator, care să inventeze el lucruri în locul oamenilor. Dacă lumea evoluează aşa cum am văzut noi în ultimii ani, cred că robotul inventator va fi lansat pe piaţă peste vreo cinci-zece ani. Bănuiesc că de nişte japonezi.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]