Arhive
Din cărţile mele
Am aflat cu bucurie că săptămîna aceasta o să intre la tipar un nou tiraj (adică o prelungire de tiraj) la Noapte bună, copii!. M-am gîndit o vreme dacă să dau sau nu şfară în ţară, iar scrisoarea/mesajul Silviei m-a încurajat s-o fac. Sună a laudă de sine, dar, la urma urmei, un blog de scriitor nu are şi rostul acesta? Fie că e sau nu e mărturisit – dar despre finalitatea blogului de scriitor o să scriu altădată, ca scriitorul.
Un alt motiv de bucurie e şi o antologie de proză internaţională coordonată de Philip O Ceallaigh, antologie intitulată Sharp Sticks, Driven Nails, care stă să apară în octombrie la Stinging Fly Press din Irlanda. Philip O Ceallaigh a selectat acolo, printre altele, povestirea mea Trucaje, din Numele mierlei, pe care tot el a şi tradus-o (foarte fain) în engleză.
Am pomenit de lucrurile acestea pentru că ele reprezintă de fapt cele mai consistente venituri ale unui autor: vorbele calde ale unui cititor autentic, căruia i-a plăcut ceva din ce-a scris, dovada faptului că scrierea lui nu e ignorată de public, ideea că istoriile povestite sau închipuite de el sînt transpuse în altă limbă (fascinant proces, traducerea propriei creaţii!).
Oare astfel de venituri imateriale le va putea impozita vreun guvern? Intră în calcul şi la pensie? Se plătesc şi asigurări de sănătate pentru ele? Sau şomaj – şomaj spiritual? (Îmi cer scuze că trivializez. Mă îmboldeşte un drăcuşor civic.)
Arhive
Noul Maiorescu şi vechiul Caragiale
Încerc de o vreme să evit subiectele politice, în primul rînd din lehamite, din conştiinţa inutilităţii oricăror judecăţi. Aşa că, oricît de zemos ar fi subiectul arestării lui Sorin Ovidiu Vîntu, magnatul prezentat de vai de presa noastră drept victima răzbunării lui Băsescu (sau nu
), n-aş fi pomenit nimic despre caz. M-a stîrnit însă o remarcă aşa, mai culturală, a poetului Mircea Dinescu, care zicea că S.O. Vîntu se joacă de-a Titu Maiorescu. Uite un miliardar de elită, un om care ştie să aprecieze cultura – cel puţin pe cea a lui Mircea Dinescu.
Doar că despre tămbălăul stîrnit de arestarea noului Maiorescu nu pot scrie eu. Nu sînt vrednic. Dacă-i vorba de un Maiorescu, mai bine să comenteze un contemporan de-al lui – al originalului. Şi cine altul să fie mai bun decît sociologul I.L. Caragiale?
“Citim în micul Ecoul patriei, ebdomadar din urbea X…, titlu mare pe prima pagină:
Panamaua de la noi!… Potlogăriile fostei administraţii!… Mişeliile se dau la lumină!… Jaf în avutul public!… În sfîrşit!… Jos masca!… Hoţii la puşcărie!…
Citim apoi în Glasul ţării, tot mic, tot ebdomadar, tot din urbea X…, titlu tot mare şi tot pe prima pagină:
Mişeleasca înscenare!… Goana infamă contra cetăţenilor onorabili!… Regimul proscripţiunilor şi al terorii!… Cetăţeni fruntaşi închişi ca tîlhari în ajunul alegerilor!… Ministrul fără de lege!… Procurorul zbir!… Nedemnul nepot demn de unchiul nedemn!… Vom vedea!… Sînt judecători la Berlin!…”
(Greu, de azi pe mîine… sau unchiul şi nepotul)
Să fi prins Caragiale televiziunile româneşti de azi! Ce s-ar mai fi distrat (şi ce-ar mai fi suferit…)!
Arhive
Casa de pariuri literare
Nu sînt dintre cei care n-ar putea trăi dacă literatura ar dispărea de pe lume. Dar în mod cert aş suferi şi m-aş simţi sărăcit – de-adevăratelea, nu ca atunci cînd îmi lipsesc banii sau ştiu eu ce model de maşină (adică maşina însăşi). Literatura ocupă o parte importantă din viaţa mea. Una din cele mai importante. De aceea sufăr cînd văd cît de puţină importanţă i se acordă la noi – şi ei, şi celorlalte arte înalte – şi cît de puţini cititori avem în comparaţie cu alte ţări. Mă amărăsc ori de cîte ori dispare o revistă de cultură sau o editură şi mă bucur cînd apare una.
Azi mă bucur. Chiar în condiţiile de acum, de criză şi prostie politică, există entuziaşti care îndrăznesc să înfiinţeze edituri noi, care promit lucruri frumoase. De una, cel puţin, am aflat acum. Îi zice Casa de Pariuri Literare, un nume ce mi-a plăcut mult. E sugestiv, jucăuş şi, în acelaşi timp, sugerează un program. Şi îl ştiu cel puţin pe unul dintre cei care au înfiinţat-o, aşa că am încredere.
La CDPL au apărut deocamdată două volume de poezie ale Norei Iuga, două reeditări. Spitalul manechinelor a fost publicată prima dată acum doisprezece ani, iar Dactilografa de noapte acum paisprezece ani. Ediţiile vechi nu mai sînt demult pe piaţă, iar Nora Iuga merită reeditată. Şi citită. Eu nu sînt un mare cititor de poezie, dar numai vedeţi:
“veţi spune bătrîna asta îi imită pe tineri/ bătrîna asta e mai ridicolă/ decît un papagal pe rotile/ de parcă ochii mei au uitat/ dactilografa de noapte/ şi domnii somnoroşi/ pătrunşi clandestin în garsonierele poeziei/ de parcă eu n-aş vedea break-ul umbrelor pe pereţi/ şi dialectele anglo-saxone/ muşcîndu-mi memoria”
Un început frumos. Şi, cum spuneam, o editură nouă e o bucurie. Dacă vreţi, luaţi-o şi ca pe un semn bun.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]
