Arhive
Croaţia, Hvar – Jelsa
Să continui, să recapitulez:
- pe insula Hvar, din cele cîteva locuri văzute, cele mai primitoare mi s-au părut Jelsa, Stari Grad şi (de anul trecut) Vrboska. Dacă vă place să vedeţi apele întinse ale Adriaticii, Jelsa are, printre altele, cea mai bună deschidere spre mare. Nu se vede foarte bine de aici, dar există. În Stari Grad, oraş clădit într-un golf, la adăpost de furtuni, nu ai deschiderea asta spre nesfîrşitul aparent al Jadranei.
Oraşul mai are în centru şi un parc mare, cum greu faci pe o insulă. Aici am văzut cum arată la ei acasă leandri care în Banat cresc în ciubere, laolaltă cu palmierii care nu ştiu dacă ar creşte în România, oricît ne-am strădui.
Tot aici, pe zidul unei capele, am văzut unul dintre cei mai duioşi sfinţi de piatră.
În Jelsa am descoperit că şi croaţii – ca şi noi – au probleme cu imobilele naţionalizate. Pe clădirea din poza de mai jos chiar asta scrie: “Daţi-mi înapoi proprietatea naţionalizată”.
Şi tot aici iată-mă la masă sub bolta de kiwi, la konoba Murvica, pe care o mai recomand o dată.
Jelsa a însemnat de fapt o excursie de o zi. Ca şi Rudina, satul de munte despre care o să scriu cînd apuc.
Arhive
Croaţia, Hvar – Stari Grad (I)
După cum spuneam, concediul nostru de anul ăsta a fost iarăşi unul croat. De data asta ne-am întins multişor, mai mult decît ne era plapuma, şi am stat cincisprezece zile, în două etape: o parte pe insula Hvar, în Stari Grad, şi a doua parte pe ţărm, în Split.
Nimic nu se compară cu dimineaţa de concediu în care ajungi în gara mică din Split, în bătaia brizei, cu marea la doi paşi şi palmierii în jurul tău.
Era tare frumos. Croaţia e tare frumoasă, afurisita!
În fine, am luat un feribot şi ne-am cărat pe insula Hvar. Pentru a doua oară, dar de data asta cu lecţia învăţată. Anul trecut am nimerit, mai mult din greşeală, în Hvar Town, orăşel minunat, dar de fiţe. Acolo ne-am fi dorit să fim cînd aveam douăzeci de ani. Acolo vin iahturi de milionari, acolo vine (sau a fost) Paris Hilton, acolo e faimoasa discotecă de pe debarcader Carpe Diem, la doi paşi de iahturile luxoase, cum încă n-au nici politicienii noştri, şi tot acolo un whisky la 30 de ml costă peste trei euro. În schimb locuri de plajă sînt cam puţine, iar cele mai bune sînt îngrădite (da, fac şi ei aşa ceva!) şi sînt dedicate clienţilor unui lanţ de hoteluri luxos: Suncani.
În schimb, cum noi voiam o vacanţă tihnită, relaxare, cîteva straturi de cultură, am mers în Stari Grad. Ne-am dat seama că a fost o alegere bună cînd am văzut că locul e plin de turişti francezi, care – după cum li s-a dus faima – sînt suficient de zgîrciţi şi destul de pretenţioşi ca să găsească locul cel mai bun cu bani puţini. Adică mai puţini. OK, şi în Stari Grad a fost, printre alţii, Jackie Kennedy, dar asta a fost demult.
Stari Grad e vechiul oraş grecesc Pharos. Era oraş prin secolul al IV-lea î.Hr.
Am stat destul ca să mai vizităm şi alte locuri. Jelsa, de exemplu, un alt orăşel în care, dacă am fi putut, am fi vrut să stăm. Dacă ajungeţi vreodată acolo, recomand din toată inima konoba Murvica, un local ţinut de o familie, cu oameni amabili, zîmbitori, destinşi, unde chiar ai impresia că eşti oaspete şi nu client. Şi unde mănînci sub o boltă, dar nu de viţă-de-vie. ci de kiwi.
Am mai fost şi într-un sat de undeva de pe culme, mai departe de mare, dar nu atît de departe încît să nu poţi coboră pe costişă. Rudina: sat vechi, cu case de piatră (multe părăsite), cu acoperişuri de ardezie şi cu minunata lumină de Adriatica. Să tot stai!
Arhive
Două urme în “Courrier International”
M-am întors din concediu abia de două zile, iar de revenit mi-am revenit abia ieri… sau mai degrabă azi. Vacanţa – în Croaţia, ca de obicei, dar din două bucăţi: întîi în Stari Grad, pe insula Hvar, iar apoi în Split, superbul Spalatum. Atrunci cînd apuc, mai povestesc şi pun fotografii.
Deocamdată, în afară de obişnuita depresie post-concediu, am avut parte şi de o veste bună. Două texte de-ale mele, unul teoretic, despre SF, şi o povestire fantastică, Dar de Crăciun (Cadeau de Noël), au apărut în suplimentul de vară al săptămînalului parizian Courrier International. (Se pot citi pe internet – în franceză – doar contra cost, dar povestirea a apărut şi într-un număr mai vechi din revista timişoreană Paradox, care există în format electronic.) Textele au fost traduse bine de tot de Iulia Badea-Guéritée.
Trist e că deocamdată nu pricep nimic din ce se întîmplă în ţară. Am văzut şi citit tot felul de texte care vorbesc de beţişoare de urechi şi de nu’ş’ce frunză. De parcă românii ar vrea să rescrie Vechiul Testament, pornind de la Adam, Eva şi Grădina Raiului. Dar, desigur, n-or s-o facă.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]