Arhive
Copilul şi mogulul
Sigur că acum toată lumea vorbeşte despre copilul pe care l-a lovit sau nu l-a lovit Băsescu şi despre trucajul pe care l-au făcut sau nu l-aui făcut adversarii lui. Şi desigur că totul a fost pregătit, inclusiv de jurnaliştii absolut imparţiali de la Realitatea TV, în aşa fel ca să-l ia prin surprindere pe preşedinte. (Că lui Mircea Geoană i-au spus sistematic că va avea o scamă e o cu totul altă poveste.)
Deocamdată totul e în ceaţă, e dubios, discutabil – şi tocmai asta se şi voia. Dacă ar fi adevărat, Băsescu va pierde alegerile pe mîna şi temperamentul lui. Dacă nu, avem de-a face cu o manipulare de presă care va intra în manuale. Deci ceva tot se alege.
Eu comentez deocamdată doar ce am găsit prin ziare. Traian Băsescu spune că nu a bătut niciodată un copil, nici măcar pe ai lui. Bănuiesc că exagerează, zău. Dar nu cred că s-ar apuca să o facă în public.
Se pare că nişte ziarişti din Prahova l-ar fi găsit pe copilul de pe banda video. Cică se numeşte Marius Istrăţoiu şi ar fi declarat, după ce a fost sîcîit o vreme de ziarişti: “Este o chestiune din trecut care nu m-a afectat nici atunci, nici acum. Aveam 10 ani, iniţial d-l preşedinte mă luase pe scenă… S-a enervat că spusesem o prostie şi când m-am dus lângă dânsul voiam să-mi cer scuze, dar m-a împins. Chiar am râs, nu a fost ceva care m-a marcat.”
OK, deci l-a împins. Domnul Dinu Patriciu e însă de altă părere: “Mai întâi l-a lovit în plex cu dosul mâinii şi apoi peste faţă”. Tare de tot. Karate Băse. Aşadar, dacă e să îl credem pe dînsul – şi de ce nu l-am crede -, nu doar Traian Băsescu, ci şi copilul lovit minte. Sau poate copilul îşi schimbă repede declaraţia?
Aşadar, trei declaraţii, trei variante. Plus persoane gen Lavinia Şandru, care au fost atunci acolo şi au auzit (dar n-au văzut, ca, în caz de ceva, să nu iasă cu procese) că ar fi fost un copil bătut. Şi cinci ani doamna Şandru a păstrat tăcerea, discretă şi elegantă cum o ştim.
Ce să zic? Doar ceva limpede, după atîtea incertitudini: că de vreo săptămînă domnii Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vîntu, altfel relativ discreţi, sînt tot mai prezenţi pe la televiziuni, prin ziare… Dau declaraţii, iau atitudine. Îmi şi imaginez (cu răutate, desigur) o scenă în care domnul Patriciu îşi suflecă mînecile şi zice necăjit: “Adriane, Răzvane, Corina, ce-i acolo? Ce pipa mea, vă dau o gîrlă de bani şi voi nu sînteţi în stare să-l radeţi pe marinar? Tot eu trebuie să vin să vă fac treaba? Na, vin, să nu ziceţi că-s băiat rău. “.
Şi a venit.
Arhive
Necesitatea presei
Ce vreau să zic cu necesitatea asta? Că libertatea e necesitatea înţeleasă. Iar jurnaliştii de mare circulaţie ai României au înţeles repede asta. Cu alte cuvinte, la un preţ corect, pînă şi căcatul e dulce.
Nu vreau să trag concluzii pripite şi nici să ascult opiniile contradictorii şi cacofonice ale analiştilor noştri. Am văzut un raport OSCE care ilustrează parţial, cu date clare, cum se derulează campania prezidenţială şi cui îi cîntă în strună televiziunile şi cîteva din cotidienele mari de la noi. Remarc prestaţia Cotidianului, pe care jurnalistul de mare furie proletară C. Nistorescu l-a transformat într-o lună dintr-un ziar respectabil în varianta zilnică a României mari. (E şi asta o performanţă. Nu mulţi foşti ziarişti roşii sînt în stare de aşa ceva.)
Şi asta e, cum ziceam, doar un colţişor din imaginea integrală. Aici nu intră în calcul talk-show-urile şi emisiunile de dialoguri politice, unde nu poţi cuantifica nivelul opiniilor pro sau contra. Dar vezi unele lucruri evidente: pe Mircea Badea, pe Laptopul cu Om (sau invers), pe jupînul Dinescu, simpatizantul lui Iliescu, şi altele.
Cîteva observaţii:
- în timp ce Traian Băsescu vorbea despre rezultatele referendumului, Realitatea TV prezenta pe ecran, obsesiv, o listă cu dezavantajele parlamentului unicameral. Doar cu dezavantajele – absolut obiectiv. Apropo, unul dintre ele ţinea de administrarea regiunilor. Dacă vă amintiţi, regiunile sînt chestiile alea pe care Traian Băsescu le susţinea, iar parlamentul le ignora – căci ar face să dispară sute de posturi grase din administraţie. Acum, brusc, regiunile contează!
- în seara cînd s-a anunţat că referendumul va fi validat, Corina Drăgotescu sare, cu o îngrijorare subită: “Dar nu, nu e valid, trebuie să se scadă voturile anulate!” Ceea ce e complet eronat. Şi-apoi ce-o durea aşa de tare pe ziarista obiectivă soarta referendumului – şi doar într-un singur sens?
- pentru deplina obiectivitate, la un talk-show se invită vreo patru-cinci reprezentanţi ai partidelor, moderatori, plus vreo doi jurnalişti. Adică un membru PDL, care îl apără pe Băsescu (bine, prost, cum poate şi el 
, şi alţi patru care… nu-l apără, ca să zic aşa. Dacă jurnaliştii sînt – şi sînt – marfă gen Nistorescu, Chirieac şi alte lumini ale presei, discuţia e extrem de echilibrată: cîte şase oameni, plus moderatorii, se zbat să-l scuipe pe dictatorul Băsescu şi să-l întrerupă pe reprezentantul PDL.
- să nu uit de întrebările cu răspuns inclus, cea mai bună dovadă a “obiectivităţii” jurnaliştilor neatîrnaţi: “Nu vi se pare cumva că alegerile astea au fost mai prost organizate decît cele din 2004?” “Nu aveţi impresia că Băsescu este din ce în ce mai speriat?” “Credeţi că acest guvern a greşit mai tare atunci cînd… sau atunci cînd…?”
Dragii de jurnalişti! Ziceam că ar merita să fie bine plătiţi pentru copro… compromisurile pe care le fac. Sau poate că nu – presa noastră n-a excelat în respectarea regulilor, ci în inventarea scuzelor. Şcoala veche: Stănescu, Chirieac, Nistorescu, Cristoiu.
Apropo, frumoasă mai e dictatura lui Băsescu, în care numai cine nu vrea nu-l atacă făţiş pe preşedinte! S-ar putea ca unii să-i ducă dorul… Sper că peste cinci ani.
Arhive
Votează Geoană. Votează Rusia.
Regret că trebuie să las o vreme la o parte lucrurile care mă interesează şi să scriu iar despre politică. O fac de frică: mi-e frică (sincer) că o să mă trezesc cu Geoană preşedinte.
Nu de Geoană mă tem, fiindcă el nu înseamnă nimic. Geoană ar fi un preşedinte de paie. Am avea o ţară condusă de Iliescu, Năstase, Hrebenciuc şi Vanghelie, de Tăriceanu şi Patriciu, într-un moment semnificativ: la douăzeci de ani după revoluţie. OK, m-aş distra. Masochist, dar m-aş distra.
Nu mă deranjează nici dacă un viitor guvern PSD va reintroduce impozitul progresiv pe venit, fiindcă nu am venituri atît de mari încît să fiu afectat (cel puţin nu direct) de o asemenea măsură.
Problema e, din perspectiva mea, Rusia. Adică faptul că lumea se reconfigurează, că SUA lui Obama e mai puţin interesată de Europa de Est, iar Rusia ar avea un cap de pod minunat aici, în România. Un cap de pod cu resurse de gaz, pe care stă să le drămăluiască nenea Patriciu, cel care bagă banul în fundul liberalilor.
Nu-i de mirare că alianţa PSD-PNL funcţionează. Ea funcţionează de mult, de pe vremea cînd Tăriceanu şi Patriciu, pe atunci PNL-AT, visau la aceeaşi alianţă. N-ar fi de mirare nici să-l vedem pe Traian Băsescu pierzînd pe 6 noiembrie, fiindcă ar pierde în faţa întregii clase politice şi economice româneşti născute după 1989. Şi nici de asta nu mi-ar păsa aşa de tare.
Dar nu vreau să mă văd iar în cuşca ruşilor. Să tremur de frig şi să văd cum România îi pupă în cur pe ruşi ca să deschidă robinetul la gazele româneşti, concesionate lor.
Sună fantasmagoric? Bun, dar dacă nu e? Îl vedeţi pe Băsescu într-o alianţă cu Rusia? Dar pe Geoană? Dar virgina eternă, PNL-ul, care voia să retragă în secret trupele româneşti din Irak?
OK, e fantasmagorie. Pe 6 decembrie votaţi Geoană. Votaţi FSN. Votaţi Rusia.
Martirii din decembrie ’89 vă vor mulţumi.
Later update: Văd că au reapărut pe la televiziuni alde Fenechiu şi alţii din aceeaşi făină. Gata, tînărul sărac şi cinstit şi-a cîntat partitura, e cazul să se retragă. Intră în joc greii, “adevăraţii liberali”, ăia care ştiu cum se face treaba. Baştanii şi slugoii… Apropo, am impresia că l-au dezgropat şi pe Piuariu, deformatorul Justiţiei.
Arhive
Ion Ghica, intelectualul lui Băsescu
Scria Ion Ghica în 1882, într-o scrisoare adresată lui Vasile Alecsandri: “…ar fi fatal să nu avem dulgheri, tîmplari, zidari, croitori, cizmari şi să avem numai oameni stropiţi cu literatură şi cu filozofie… Dacă oamenii învăţaţi sînt folositori, cei meşteri sînt indispensabili”.
S-ar putea spune că aşa ceva era valabil acum un secol şi ceva. Dar nouă (mie şi Alinei) ne-au trebuit vreo zece-cincisprezece încercări ca să găsim un instalator bun – Feri. Specialişti competenţi în filozofie cunosc numai eu vreo zece.
Arhive
Percepţii
Stăteam azi-dimineaţă şi redactam o carte. La un moment dat, după ce m-am chinuit vreo cinci minute să găsesc o traducere potrivită la o sintagmă încîlcită, am pufnit nervos şi mi-am aruncat privirea pe geam, ca să îmi decongestionez creierii. Afară era frig, asfaltul era umed şi plin de frunze brun-gălbui, încleiate de apă şi noroi, şi bătea un vînt care mi-a dat un frison chiar şi aşa, cum stăteam înăuntru, la căldură.
Chiar atunci prin faţa geamului trece un tip de la Salubritate, în vesta lui de un galben-fosforescent, cu două tomberoane de gunoi pe roţi. “Săracu’!” mă gîndesc eu, ştiind că dacă aş ieşi afară, mi-ar îngheţa repede toate alea.
Doar că îl aud pe om fluierînd vesel în frig şi vînt, în timp ce se duce în drumul lui, împingînd un tomberon în faţa lui şi trăgîndu-l pe celălalt după el. Iar eu, înăuntru, la căldură, aveam o stare de nemulţumire profundă şi fremătam de nervi din cauza a trei-patru cuvinte.
M-am gîndit imediat că de-aici aş putea scoate un clip de vreo cîteva pagini. Uite, păcatul scriitorului: e în stare să scotocească după subiecte în cele mai nepotrivite momente. Transformă orice în temă de ficţiune. Numai să nu-şi uite ideea.
Deocamdată nu am timp, dar dacă tot am scris pe blog, n-o să uit – cum am uitat alte idei, din care nu îmi mai amintesc decît ideea că am avut ideea.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]