Arhive
Revizia mea tehnică
O să lipsesc vreo două săptămîni de la postul de pază al blogului. Motivat, cum spun şi în titlu: sînt la a treia şedinţă stomatologică de amploare, ceea ce-i neplăcut. 
Pe de altă parte, sînt la Iaşi, ceea ce-i mai plăcut. Doar că accesul la Internet e mai limitat. Dar sînt convins că blogosfera se învîrte mai departe şi fără blogul meu. 
Arhive
Adam Michnik la Timisoara
Arhive
Caius Dobrescu şi “Teza de doctorat”
Hai să mai vorbim despre proză scurtă şi romane, că e plăcut şi interesant.
Mi-ar plăcea să explic odată de ce, de exemplu, o povestire ca Pregătiri de nuntă (din Numele mierlei) nu ar fi putut deveni niciodată roman. Deocamdată, rămînînd pe subiect, o să pomenesc de romanul altcuiva. Mi-a amintit de el Ileana Receanu, cu un comentariu critic şi polemic foarte bun, Cui i-e frică să-l citească pe Caius Dobrescu?, care a apărut în revista Cultura (nr. 21 din 28 mai 2009). E un tet de citit – şi de meditat la el.
Esenţializate ideile sînt următoarele: Caius Dobrescu a publicat acum doi ani un roman mare. Mare şi la propriu, şi la figurat: Teză de doctorat. Deşi este un roman foarte bun, de o complexitate cum rareori întîlneşti în literatura română recentă, Teză de doctorat a fost foarte slab receptat. Mai exact, a avut extrem de puţine cronici. Laudative, dar puţine. Iar Ileana Receanu presupune că unul din motive ar fi acela că puţini cronicari ar fi avut cheful şi răbdarea să citească o carte de vreun milion şapte sute de mii de semne, adică de 900-1000 de pagini. Pe undeva, am senzaţia că are dreptate.
De ce ziceam că rămîn la subiect? Fiindcă în ultimii ani, la lectura cîte unui roman, am avut de multe ori senzaţia că de fapt citesc o nuvelă pe care autorul a lungit-o la vreo 200-250 de pagini, ca să obţină mai mult dintr-un subiect sărăcuţ. Sau, din perspectiva receptorului, autorul a întins pelteaua cu gîndul să nu-l obosească prea tare pe cititor. După care se subintitulează totul “roman” (la 200 de pagini, cum altfel să-i spui?) şi toată lumea e mulţumită. E o practică des întîlnită în străinătate şi face autori de bestselleruri cu duzina. Dar se practică şi la noi.
Numai că un roman e altceva. Un roman e o construcţie mult mai complexă şi înseamnă mai mult decît simpla poveste (sau cele două poveşti împletite în el). Şi uneori lungimea nici nu contează (idee întru totul valabilă aici!). Ce am descris mai sus s-ar putea numi “nuvelă expandată” sau “extinsă”. Ori bubble gum novel. Care nu-i rău, dar nu-i tocmai roman.
Teză de doctorat e un roman – şi încă un roman foarte bun (garantează pentru el Alina, care nu s-a prea înşelat şi care, fiind redactorul cărţii, a citit-o semn cu semn
). Şi, într-adevăr, cred şi eu că nu a fost receptat pe măsura valorii lui pentru că nu a prea fost citit. Cine mai citeşte azi romane de 900 de pagini? Nu-s mai bune bubble gum-urile?
PS: Am folosit autoritatea Alinei fiindcă – mărturisesc – nici eu n-am citit cartea lui Caius Dobrescu. 
Doar vreo cîteva zeci de pagini, pe sărite. Teză de doctorat e pe lista mea şi aştept concediul – că are, totuşi, aproape 900 de pagini! Dar, oricum ar fi, articolul Ilenei Receanu e un stimulent bun. Măcar pentru o discuţie sau o mai bună judecată, dacă nu pentru o lectură.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]