Arhive
Numele mierlei la judecată
După lansarea din Lugoj, de acum două săptămîni, ocazie cu care mi-am recitit în mare parte clipurile din Numele mierlei, m-am gîndit să îmi fac o evaluare. De fapt nu mie, ci volumului. De cînd a apărut, au trecut vreo şase-şapte luni, a circulat, s-a citit cît s-a citit, aşa că ar merge o evaluare a evaluării. Adică a receptării critice. Ca să ştiu cum stau. 
(Bun, dar cît de obiectiv poate fi autorul? Cît poate…)
Am numărat vreo zece-cincisprezece cronici şi cam tot atîtea comentarii pe bloguri de cititori. În mare măsură corecte (adică laudative 
) şi unele, şi altele. M-a interesat mai ales faptul că majoritatea comentatorilor au numit unul sau mai multe texte care le-au plăcut în mod special. Am socotit şi am remarcat că, în general, cam fiecare şi-a ales ori a numit unul sau două texte, dar opţiunile se suprapun rareori. Iar dacă strîng toate “nominalizările”, se fac vreo douăzeci şi ceva de “cele mai bune texte”. Din cincizeci. Nu-i rău.
Într-un fel, aşa ceva şi voiam: un volum de clipuri pentru cît mai multe gusturi. Comice, triste, melancolice, burleşti, şarje… Dar, sigur, literare.
Acum recunosc că dacă ar fi să fac din nou selecţia, cu gustul de acum, aş lăsa deoparte vreo trei-patru clipuri din cele cincizeci. Deşi… uf! Chestia e că rotunjesc şi ele volumul, aşa cum l-am gîndit iniţial.
Mai regret un lucru: dintre toate best of numite în cronici, prezentări sau comentarii, nimeni n-a pomenit taman textul care, în opinia mea, e cel mai reuşit. Cel mai… Deşi (sau tocmai pentru că) n-are nimic spectaculos. Un drum cu Ceapă. Am şi eu gusturile mele, ca orice alt cititor.
A, şi mai e ceva: cel puţin trei critici au sugerat că unele din clipuri aveau potenţial de roman. Că personajele puteau evolua sau că situaţiile puteau fi dezvoltate. Aici nu sînt de acord: totul era atîta cît a fost. N-o să lungesc articolul – şi aşa prea lung. Poate o să am ocazia să scriu odată ce înseamnă pentru mine un roman. Dar în mod sigur nu o acţiune lineară, prelungită artificial cu mici evenimente şi întorsături de situaţie – adică o povestire extinsă la un număr de semne “romanesc”. N-aş transforma ceva gîndit ca povestire – sau clip, adică schiţă vizuală foarte scurtă – într-un roman. Îmi amintesc că a făcut-o Daniel Keyes cu Flori pentru Algernon. Şi n-a fost OK.
Un roman e un lucru complicat. Şi munca la un roman e cu totul altceva decît la o povestire sau chiar o nuvelă. La Fairia eu am lucrat cu intermitenţe trei ani înainte de a-l publica cei de la Polirom. Între timp l-am mai revizuit o dată anul trecut, aşa că, dacă o fi să-l reeditez, o să fie într-o variantă mult îmbunătăţită.
Nu trebuie să fiu crezut pe cuvînt. Ci, eventual, citind şi judecînd. Oricum, ca să închei şi să mă culc pe urechea auctoricească vreun an, doi, Numele mierlei e cel mai reuşit volum al meu după Fairia. Deşi gusturile se discută.
Arhive
Cu Dan Lungu la Timişoara
Astăzi, de la 6 după-amiază, la frumoasa librărie “Cartea de nisip”, lansăm şi la Timişoara cartea lui Dan Lungu Cum să uiţi o femeie. Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu şi cu mine. Şi o să vină şi Dan – direct cu avionul, din cele străinătăţuri.
Dan vine rar prin Timişoara – nici nu ţin minte dacă ne-am întîlnit vreodată aici. Cred că nu. Oricum, eu zic c-o să fie plăcut. Sînt curios să văd ce zice el despre oraş. De, patriotismul local (atîta cît mai e!).
Arhive
Cu cărţile la Lugoj
N-am fost niciodată în Lugoj altfel decît în trecere – fie cu trenul, fie cu maşina. Mîine ar putea să fie prima dată – graţie invitaţiei celor de la Biblioteca Municipală Lugoj, Casa de Cultură Lugoj şi a celor de la revista Banatul şi cenaclul afiliat.
Dacă totul merge bine şi ajungem acolo (adică Alina, Sorin Văcaru şi cu mine), am senzaţia că o să-mi placă. Aş vrea să-mi placă.
Arhive
Ce mai face ştiinţa? Nanoviagra
Citesc într-un ziar că nişte cercetători de la Medical Albert Einstein College din New York lucrează la producerea unui nou tratament pentru disfuncţiile erectile, numit “Nanoviagra”. În cadrul experimentelor, cercetătorii ăştia americani au aplicat pe penisurile şobolanilor un gel cu nanoparticule speciale.
Din copilărie, eu am rămas cu imaginea savantului care lucrează cu eprubete sau aparate electronice sofisticate. Nu mi l-am imaginat niciodată pe acest savant generic frecînd cu gel penisuri de şobolan. Am senzaţia că imaginea mea despre ştiinţă e uşor deformată.
Dar oare cum or aplica gelul ăla? Manual? Şi şobolanii cum s-or simţi oare cînd cercetătorii – sau cercetătoarele – le ung sculele cu alifie?
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]