Arhive
Cel mai mare veceu public mititel din lume
…sau una din marile porcării făcute in Timişoara. Părerea mea. Aici, în Piaţa Operei, unii au murit pentru ca alţii să facă afaceri cu spaţiul oraşului.
Aici ar trebui să fie un veceu (W.C.) public la subsol. Cică de-aia s-a făcut afacerea cu Primăria.
Şi cică e. De fapt undeva într-un local de la subsol s-a făcut o găurice de doi metri pe trei, pentru care s-a construit ceea ce se vede în poză. Pe spaţiul public. Iar pentru asta s-a închis o întreagă latură a pieţei, cu tot cu deschiderea spre Muzeu şi spre un spaţiu larg şi frumos.
Spre comparaţie, imaginaţi-vă că ar construi cineva aşa ceva în Budapesta, în Piaţa Eroilor. Sau nu vă puteţi imagina…
Sper că din afacerea asta cineva şi-a construit măcar o vilă. Din ruşinea de pe faţa oraşului măcar atîta să iasă. Să fi fost cineva care a luat bani serioşi fiindcă a acceptat să mînjească Piaţa Operei şi ceea ce înseamnă ea. Ar fi prea jenant să fi făcut oraşul de kkt pe gratis.
Apropo: timişoreni, aţi încercat vreodată să întrebaţi la localurile construite acolo unde e veceul public? Să vedeţi cum se prefac că nici vorbă de aşa ceva.
Dacă mă înşel, vă rog să mă contraziceţi. Aş vrea să greşesc.
Arhive
Valentin şi Dragobete
Teza autohtonistă: „Valentine’s Day încurajează kitsch-ul, conformismul şi superficialitatea… Astfel de importuri culturale preluate fără discernămînt ocultează tradiţiile autentice româneşti şi duc pe termen lung la pierderea identităţii naţionale a românilor… Românii au propria lor sărbătoare a îndrăgostiţilor, Dragobetele, sărbătorit încă din cele mai vechi timpuri la sfîrşitul lunii februarie”.
Frumos, nu? Nu foarte original, fiindcă ideile astea le-am tot auzit, dar frumos… Tradiţii autentice româneşti. Identitatea naţională. Cele mai vechi timpuri. Tobe şi tromboane. Fiindcă lucrurile sînt un pic mai încurcate şi chiar un pic altfel decît se zice.
Antiteze:
1) În primul rînd Dragobetele, sărbătorit „din cele mai vechi timpuri”, e o sărbătoare păgînă. În schimb, Valentine’s Day – aşa, de import, cum e ea – e creştină pînă în vîrful inimioarelor. Numele ei complet e Saint Valentine’s Day, adică Ziua Sfîntului Valentin, şi celebrează doi Valentini, ambii martiri ai creştinismului. Iar creştinismul nu e naţional, ci transnaţional. Dacă eram un trib păgîn, cu zei, altare şi sacrificii, mai înţelegeam Dragobetele, dar aşa nu pot să văd decît caraghioslîcul unei campanii pornite din rîcă şi văduvite de orice logică. Jos creştinismul, creştini! Sus păgînismul!
2) În al doilea rînd, ideea că Valentine’s Day, spre deosebire de Dragobete, e o sărbătoare kitschoasă, conformistă şi superficială e ea însăşi conformistă şi superficială. E o sărbătoare, deci implică şi conformism, şi o oarecare superficialitate, şi o doză de kitsch. Depinde de practicant, nu de sărbătoare. Înţeleg că, prin comparaţie, Dragobetele ar trebui să fie o sărbătoare profundă. Cum adică? Aş vrea să-mi spună cineva care-s profunzimile mistice ale Dragobetelui. Sau măcar să-mi explice ce e Dragobetele… Orice ritual implică o doză masivă de conformism, fiindcă ritualul în sine conţine ideea de conformare la nişte reguli care îl definesc. Cum e Dragobetele nonconformist? Poate după modelul inventatei Festivus, cu care un faimos personaj din sitcomul american Seinfeld voia să înlocuiască Crăciunul. Penibil, zău aşa!
3) În al treilea rînd, de unde pînă unde a apărut ideea că Dragobetele ar fi o sărbătoare românească autentică? Dragobetele e o sărbătoare cu circuşaţie restrînsă, strict locală – de prin zona Olteniei, dacă nu mă înşel. Pe teritoriul României mai există – la concurenţă, dacă vreţi – şi alte sărbători asemănătoare. Doar că nu sînt plasate chiar prin februarie, ca să poată fi contrapuse zilei Sfîntului Valentin. Orice antropolog vă poate confirma că Dragobetele nu are cum să fie o sărbătoare românească, fiindcă nu există urme ale ei pe întreg teritoriul României şi mai ales pentru că, pe vremea cînd se mai sărbătorea, nu exista România. Şi nici poporul român. Poporul român (orice ar însemna aia) e asociat cu creştinismul, nu cu cultul lui Isis, Zalmoxis sau Dragobete.
Dragobete’s Day e o inventare prin resuscitare a unui ritual local, de care nişte oameni de media ingenioşi şi uşor naţionalişti s-au folosit pentru a promova o variantă băştinaşă la Valentine’s Day. Desigur, dacă sărbătoarea se va impune, va deveni şi ea comercială, kitsch, conformistă şi superficială, ca orice sărbătoare popularizată mediatic. Căci, e drept, Valentine’s Day e şi o afacere. Dar nu numai atît. Iar dacă Dragobetele ar prinde, va deveni şi el în scurt timp o afacere. Se vor vinde (se şi vînd deja) cărţi poştale cu Dragobete, se vor face emisiuni sponsorizate cu Dragobete, concursuri Dragobete, tricouri cu Dragobete şi inimi îngemănate şi aşa mai departe.
(P.S.: Am preluat aici nişte fragmente dintr-un eseu mai vechi, de prin 2006. Din cîte văd, e încă valabil, fie şi parţial…
Arhive
Firmin
Întreabă-mă despre
FIRMIN
• telefon: 0722.609.478
• e-mail: firmin@polirom.ro
„Singurul gen de literatură pe care nu-l suport este literatura despre şobolani şi şoareci. Îl dispreţuiesc pe bătrînul Ratty, cel atît de cumsecade, din Vîntul prin sălcii. Fac ceva pe nasul lui Mickey Mouse şi al lui Stuart Little. Afabili, strecurîndu-se graţios prin viaţă, drăgălaşi, îmi rămîn în gît ca nişte oase de peşte.”
(Firmin – Personaj. Devorator de cărţi)
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]