Arhive
Carte frumoasă, bine că te am
Ideea pleacă de la Luciat, de aici. Şi mi-a plăcut. Doar că atunci nu eram în Timişoara, ci în Iaşi, unde mi se tăiau gingiile 
.
Mi-ar plăcea să pun din cînd în cînd aici imagini cu cărţi care mi se par preţioase, fie din motive bibliofile, fie pur şi simplu de dragul lor. Sau din ambele. Şi mi-ar plăcea să văd şi pe alte bloguri aşa ceva. Nu vreau s-o transform într-o leapşă, dar ideea îmi place.
Eu o să pun deocamdată un Arghezi interbelic, Tablete din ţara de Kuty, ediţie despre care am găsit şi un articol on line.
Arhive
M-am amărît
M-am amărît din pricina unei polemici în care m-am trezit amestecat. O mostră de glumă pe care o înţeleg greu, în care jignirea trebuie înghiţită în numele “simţului umorului”.
Cineva (Vic – altfel un nick inteligent, competent în zona literară şi cu replică bună) îşi aminteşte brusc de un text de-al meu despre virgule şi propune să mă înveţe cineva gramatică. O propune aşa, direct. Adică nu direct, ci puţin mai furişat: pe blogul altcuiva. Cu alte cuvinte, hai să tragem o copită unui om care nu-i prin zonă. Pînă la urmă am văzut comentariul şi am făcut prostia să intru în polemică.
Care polemică? Ioc polemică! De vreme ce discuţia începuse pe blogul “Terorism de cititoare” şi nu unde era articolul meu, cel incriminat, trebuia să mă aştept la aşa ceva.
Argumentele erau că nu am cum să mă pricep la scrierea limbii române, fiindcă sînt bănăţean (aşa-i, bănăţenii nu ştiu limba română). Da, sînt bănăţean, absolvent de Litere, redactor, scriitor, traducător. Nici unul din astea nu-s argumente zdrobitoare: există unii ingineri bănăţeni care vorbesc şi scriu româneşte mai bine decît unii filologi munteni. Sau nu există – dar ăsta tot nu-i argument.
Argumentele lui Vic mai sunau aşa: “mă tem că n-am cu cine să discut”, fiindcă “jigneşti o grămadă de oameni”. Deşi în textele respective eu n-am dat nici un nume, fie el de persoană sau de revistă. Deşi am evitat orice cometariu ce putea fi considerat atac la persoană, fiindcă nu mă interesau persoanele, ci fenomenul.
Preferam un exemplu concret, cu variante: aşa da, aşa nu. Eventual cu trimiteri la lucrări ştiinţifice de profil. Sau măcar la reguli de ortografie şi punctuaţie – deşi recunosc că punctuaţia în limba română e destul de vag reglementată. Dar exact asta e problema!
Mă aşteptam să iasă măcar de-o discuţie. Să mi se scrie ceva de genul: “Stimate amice, ştiu că tu crezi că virgula se pune aşa şi-aşa, dar te înşeli, fiindcă în Gramatica limbii române…” Iar eu să zic: “Aşa-i, dar, după părerea mea, acolo nu e vorba de coordonare adversativă. Şi-apoi în Iordan (sau Graur) scrie că…” Să închei zicînd “Da, poate că acolo aşa e, dar dincolo…” Să mi se spună “Poate că în cazul ăsta ai dreptate, dar în cazul de mai înainte nu, fiindcă…” Bun, poate că n-am fi umblat prin zeci de tomuri ştiinţifice, dar tot era ceva.
N-a fost nimic.
Cel mai tare m-a uimit duritatea atacului. Nu e o glumă greu de priceput cînd scrii despre cineva că ar trebui să înveţe gramatică, fiindcă spune prostii – şi o spui oarecum pe furiş, nu direct. Adică nu i-o spui, ci o spui. Presimt că am greşit eu cu ceva pe altundeva şi am rănit sensibilitatea altcuiva. Dacă nu-i aşa, cu atît mai bine.
Oricum, pentru binele meu, de-acum înainte o să mă străduiesc să nu mai intru în polemici literare sau lingvistice. Nu au nici o finalitate, în afară de aceea de a învrăjbi amici sau oameni din aceeaşi tabără. Încă n-am văzut vreo polemică în care cineva să recunoască senin că a greşit.
Bine, de-acum o să scriu exclusiv despre politică, Occident şi mizeria veselă din Balcani. Aici e simplu: toată lumea ştie că politicienii sînt răi, fură sau sînt prost pregătiţi pentru funcţiile pe care le ocupă, Occidentul e oricum, că nu ne pasă, iar despre Balcani se poate scrie orice, pe orice ton. O să scriu despre toate astea, dar cu variaţiuni, o să evit să atac ceva sau pe cineva şi toată lumea o să fie de acord. Make love, not war!
Deşi, of, mi-am mai promis asta de vreo două ori!
Arhive
Cristo versus Cristos
Am vazut in Adevarul literar si artistic un fel de recenzie la romanul lui Cela Cristos versus Arizona. A scris-o Marius Chivu si, cu toata prietenia pe care i-o port, nu pot sa nu comentez, adica sa ricanez.
O fac din pricina incheierii recenziei:
José Cela n-a folosit niciodată cuvinte precum „sulă”, „sex” sau „a regula”, el scria „pulă”, „pizdă” şi „futut”, considerînd că puritatea limbii spaniole o dau numai cuvintele fruste…De aceea, o traducere mult mai fidelă şi literei, şi spiritului acestui roman a dat-o Ana Vădeanu în ediţia de la Editura Libra din 1997: „…nimeni nu ştie dacă Dumnezeu este mascul sau femelă, dar dacă ar fi femelă, Marele canion ar fi pizda lui Dumnezeu, înspăimîntătoarea Mare Pizdă a lui Dumnezeu de culoarea ramei, arama ruginită şi argint după cum e lumina şi vîntul…” Cu totul altceva, nu-i aşa!? Din cauza unei curioase pudibonderii, traducerea de faţă este ratată, iar romanul, compromis. Păcat!
Am fost redactorul cartii si am lucrat cu originalul si cu ambele traduceri in fata. Asa ca, va rog sa ma credeti, stiu mai bine. Si sint citeva lucruri care trebuie spuse – tocmai pentru ca trebuie sa existe o minima dreptate si in lumea traducerilor si a traducatorilor.
Cartea lui Cela e in primul rind un experiment de anvergura, ce are o cu totul alta miza decit numirea cu cuvinte fruste a “Marii Pizde”. O sintagma, fie ea si frusta, nu constituie esenta cartii. Esenta, sugerata si in titlu, e cu totul alta.
Nu asta e insa marea problema. Un critic poate sa-si dea cu parerea si sa greseasca. Se mai intimpla.
E insa nedrept, nedrept la culme sa compari traducerea Monei Tepeneag cu cea a Anei Vadeanu si sa spui ca prima e ratata (fie si din pricina asta). Dupa cum spuneam, am redactat cartea. Si asigur pe oricine – desi asta se poate verifica si prin comparatie – ca traducerea de la Libra e plina de pasaje ilizibile. Limba romana folosita acolo e greoaie si chiar pasajul citat de Marius Chivu e stingaci: arama ruginită şi argint după cum e lumina şi vîntul. Cit despre faptul ca Dumnezeu ar putea fi “mascul” sau “femela”… n-as zice ca sint cele mai potrivite substantive. Oricit ar fi fost de frust, nu cred ca Cela voia sa scrie “femela cu pizda”.
Mai mult, in editia de la Libra titlul era tradus Cristo versus Arizona. Cristo! Isuse Cristoaie.
Iertare, m-am infierbintat. Scuze, Marius! Dar raminem fara criterii de evaluare si in zona traducerilor. Caci e ditamai nedreptatea sa spui despre o traducere foarte buna ca e ratata, iar despre una incilcita si greoaie ca e buna numai pentru ca spune “Marea Pizda”. Iaca, marea brinza!
Arhive
Bilantzul de an nou
Bilantzul de an nou
Am ajuns in cele din urma acasa si la calculator – la calculatorul meu, cu ale mele,
oricare or fi. Si, ca la orice inceput de an, m-am gindit sa fac si eu, ca tot omul,
un bilant al lui 2008. Unul literar, ca restul problemelor sint treaba mea.
S-o iau sistematic:
1) Volume: au fost doua.
Unul nu-i al meu, nici al lui Dan Lungu, totusi noi l-am asamblat: Tovarase de
drum – experienta feminina in comunism. Volumul s-a epuizat deja, ceea ce inseamna
ca ideea a fost una buna. O multime de critici si reviste l-au trecut printre evenimentele
literare ale lui 2008, ceea ce e si mai bine. Dar si mai bune au fost textele (multumiri
tovaraselor noastre de volum!). Cu ocazia asta am cunoscut citeva scriitoare care
mi-au placut teribil… Cel mai tare: sigur, Alina Radu 
Al doilea e volumul meu de clipuri (nu povestiri, clipuri!) Numele mierlei – cincizeci
de clipuri vesele si triste. Mie mi-a placut. M-a chinuit mult cit l-am scris,
dar cred ca a meritat. Citeva din clipuri imi plac asa de tare, de parca le-ar fi
scris altcineva . Nu spun care.
2) Traduceri: as zice ca au fost doua. Fiesta lui Ernest Hemingway si Wilt
haihui al lui Tom Sharpe (cu care am terminat tetralogia lui Sharpe). Zic “doua”,
desi as trece aici si o carte pe care trebuie s-o predau zilele astea, fiindca grosul
muncii l-am facut tot in 2008: Indignare al lui Philip Roth.
3) Diverse: cincizeci si ceva de texte pentru Suplimentul de cultura, douasprezece
pentru Orizont, in Timisoara, douasprezece clipuri pentru Noua literatura,
plus inca vreo zece eseuri si texte literare in alte reviste. Interviurile nu se pun.
4) Teatru: N-am facut nimic nou. Nici n-am avut nevoie: Hold-UP Akbar sau
Toti in America a intrat in octombrie in al doilea an de reprezentare la Teatrul
National din Timisoara. Sau a doua stagiune?
5) Glorie, glorie…: premiul Andrei Bantas pentru traducere: Ernest Hemingway, Batrinul
si marea.
6) Mici bucurii literare: ca de obicei, cele venite de la prieteni, scriitori
si cititori. Un exemplu ce m-a inmuiat: spre sfirsitul lui decembrie am primit un
mail de la un sirb stabilit in Germania si care citise traducerea in sirba a unui
text mai vechi de-al meu, Bila jednom jedna zemlja. Pomenesc de asta fiindca
pentru mine are ceva inedit, cam ca momentul in care Alina si cu mine ne-am pomenit,
intr-un autobuz din Timisoara, ca stam fata in fata cu o adolescenta ce citea absorbita Adio,
adio, patria mea…
7) Evenimentul anului: deloc literar. Cele doua saptamini petrecute in
Croatia, la Volosko-Opatija.
Oricum, pe ansamblu se aduna destul de multe chestii literare. Foarte multe. In concluzie,
anul asta o sa ma las pe tinjala (metaforic vorbind) cu literatura. In afara de obligatiile
revuistice (si de traduceri, ca mai aduc un ban)…
Anul trecut a fost in mod clar unul literar (macar prin cele vreo mie si ceva de pagini
scrise ori traduse). Anul asta cred insa ca o sa pun stiloul in cui. 2009 o sa fie
un an stomatologic. Uite-asa! Nici nu vreau sa ma gindesc, daramite sa explic de ce
si cum.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]