Arhive
La magazinul Bega, la teatru
Am văzut şi eu în program: diseară, la ora 19.00, la magazinul Bega, se joacă Hold-UP Akbar sau Toţi în America.
N-aş vrea să sune a reclamă. În mintea mea piesa a rămas undeva în spate. E o treabă pe care am încheiat-o, e undeva în urmă, iar de-acum se ocupă alţii de ea. Adică Ion-Ardeal Ieremia, regizorul (că, de altfel, tot el mi-a şi cerut să o scriu). Şi actorii, desigur. Şi se ocupă bine.
Oricum, nu mai e treaba mea. Mi-am amintit însă de piesă din cauza unei întîmplări interesante. Am trăit şi eu surpriza suprapunerii planului ficţional peste realitate. Dar e mult de povestit şi eu sînt obosit ca un cîine de curse. Poate mîine-poimîine…
Arhive
Cel mai tare link
…la site-ul meu pe care l-am găsit pînă acum e cel de aici, de la capătul postării.
Trebuie totuşi să-l explic un pic. Pleacă de la o discuţie de pe un forum croat – forum.hr – cu care eu n-am de fapt nici o legătură. Băieţii polemizau despre interpretele de muzică în general. Iar cel de mai jos, Marko356, după ce zice că pentru el cea mai tare rămîne Ljiljana Nikolovska, foloseşte ca argument o poză postată pe fostul meu blog de la Suplimentul de cultură. 
Acum mă întreb şi eu de ce? Mai sînt destul site-uri croate cu Ljiljana Nikolovska. De unde pînă unde? Chiar atîta trafic n-am avut eu, cît să dea buzna croaţii la cultura noastră…
13.05.2008., 20:53
bacan lignje na gradela
Lokacija: kanalizacija Baska Voda
cisto sumnjan da ove znaju govorit a kamoli pivat, al ono, posto smo na MK mogu rec da bi okrenio doti jednu bez pitanja kolko je ploca prodala
ako se mene pita, jedna i jedina, Ljilje Nikolovska: (druga s desna
)
http://www.supliment.polirom.ro/gheo…_Nikoloska.jpgodlazis, dolazis, koda ne vidis
sara4: Susjedi iznad mene cijepaju drva na balkonu.
Arhive
Declinul scriitorului
Vineri am făcut o lectură la Colegiul Bănăţean din Timişoara (numit odinioară Liceul de Filologie-Istorie). Partea cu lectura a fost ea cum a fost – plăcută -, dar cele mai interesante au fost tot discuţiile cu liceenii.
Sigur că au fost interesante! 
Discuţiile cu liceenii sînt întotdeauna interesante, fiindcă ei, spre deosebire de oamenii maturi, încă mai ştiu să spună lucruri surprinzătoare. Am încercat să le fac şi eu faţă. M-am ambalat. Îmi plăcea.
Numai că, spre ruşinea mea, la un moment dat am scăpat un clişeu de om mare şi important. Da, scrisul e o artă importantă, schimbă, modelează, emoţionează, poate chiar educă, dar… Ei, nu mai au scriitorii importanţa pe care o aveau odinioară! Aşa am zis. Sau ceva pe-acolo. Abia după aceea am încercat să dreg busuiocul.
Văd că din cînd în cînd îmi umblă şi mie prin cap prostia asta. Sigur, scriitorilor nu li se mai acordă importanţa care li se acorda odinioară. 
Lumea nu se mai bate să le cumpere cărţile. Nu mai sînt citiţi de zeci de mii de oameni. 
Nu mai sînt sub înalta supraveghere a autorităţilor statului. 
Nu îi mai lecturează redactori specializaţi, atenţi la orice aluzie subversivă, care ar putea pericilita stabilitatea statului.
Nu mai sînt importanţi, asta e. I-au înlocuit analiştii politici şi crainicele de ştiri. Of-of!
În Rusia, acolo da ţară! Acolo da cultură! Acolo scriitorul e încă la mare preţ. Încă se mai ard cărţi în pieţe, iar autorii incomozi sînt anatemizaţi.
În ţările islamiste radicale… da, şi acolo scriitorii sînt foarte importanţi. O carte te poate transforma în erou. Sau te poate ucide. Mă rog, nu cartea te ucide, ci faptul că ai scris-o, dar ideea e că scrisul e important, nu? E o problemă de viaţă şi moarte.
De unde a plecat toată povestea? Tocmai citesc cartea Nadejdei Mandelştam, Fără speranţă. Soţul ei, poetul Osip M., a murit din pricina unei poezii critice la adresa lui Stalin. Ei, unde sînt vremurile alea, cînd o poezie punea în mişcare ditamai mecanismul Uniunii Sovietice? Pe atunci poezia aia era învăţată pe de rost de comisarii NKVD şi o ştia pînă şi Stalin! Ei, da, atunci scriitorul era foarte-foarte important.
Da’ ştiţi ceva? Mai bine nu. Nu atunci cînd “important” înseamnă “suspect”. Şi în Estul primitiv şi slab alfabetizat nici nu poate să însemne altceva.
Arhive
Dacă vrea cineva să ştie…
ce mai făcea Goran Bregovic în tinereţe, adică el şi formaţia lui, Bijelo Dugme, pe vremea cînd încă mai făceau şi muzică rock, nu doar balcanisme…
[playlist id=music width=320 height=450]
Arhive
De ce mi-e dragă Timişoara
Printre altele, şi fiindcă poţi să vezi o asemenea scenă pe 20 ianuarie, adică – teoretic – în miezul iernii.
Păcat că n-avem şi o ieşire la un litoral: al Mediteranei.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]