Arhive
Un crez literar
Un crez literar
Scria I.L. Caragiale intr-o epistola din 1909, citindu-l pe Lessing: “adevaratul gust
este cel general, care nu asteapta de la nici un gen mai multa placere si farmec decit
ii poate da in felul sau”. Si adauga Caragiale: “Sa nu te miri ca se potrivesc cuvintele
inteleptului de acum o suta treizeci de ani cu starea de azi a artei de la noi…
Mira-te mai bine ca si peste alti o suta treizeci de ani vor fi multi, foarte multi epitropi
si ctitori ai intelectualitatii romane (subl. aut.) carora vor trebui spuse aceleasi
adevaruri – si… tot degeaba spuse”.
Si in 1910, catre Paul Zarifopol: “…drept sa-ti spun, stimate domnule Doktor, multe
lucruri bune mi-ar fi placut si mie, ca oricarui muritor, pe lumea asta, insa nici
unul mai mult ca vorba pe d-asupra limpede, dar adinca la inteles”.
A bon entendeur, salut!, vorba cuiva…
Arhive
Brand de Timisoara
Brand de Timisoara
Raspund, cum am promis, la o postare a lui whitenoise,
legata de un posibil brand al Timisoarei. Convingerea mea e ca specificul Timisoarei,
atit cit mai e, tine exact de multilingvismul si multietnicitatea ei, traite intr-o
armonie mai mult sau mai putin stabila, dar mereu dorita: comunitati etnice diverse,
religii diverse, casatorii interetnice (o banalitate). Povestea cu placutele bilingve,
care a iscat mai demult atita scandal in zona HarCov, aici ar putea nemultumi timisorenii
doar daca ar fi numai bilingve, caci limbile traditionale ale orasului sint
patru: romana, maghiara, sirba (sirbo-croata) si germana.
Asa ca o sa pun aici niste fotografii ce vorbesc de la sine despre latura asta a Timisoarei
central-europene. Ar mai fi insa multe de spus despre asta. De pilda, despre acel
fenomen ciudat de multilingvism simultan, remarcat de Alina, in care oamenii discuta
intre ei si trec pe parcursul unei fraze de la o limba la alta, ba chiar si la a treia,
nu fiindca nu le-ar cunoaste bine pe toate, ci tocmai fiindca li se par un intreg:
“I sada idem ca sa vad ce face Ioshka, znas…”
Iaca si pozele (putine, dar se mai pot gasi si altele – si mai bune):
Arhive
Manele, bancuri si tehnica literara
Manele, bancuri si tehnica literara
Intr-o postare
foarte misto (si incitanta la discutii), luciat scrie despre emisiunea dedicata
scriitorilor la Realitatea TV in cadrul faimoasei competitii (ma rog…
“Zece pentru
Romania”. Cu Tatulici, desigur. Care din cind in cind incerca sa-i reteze vorba lui
Stefan Agopian.
Tatulici apostrofindu-l pe Stefan Agopian! Asta spune deja totul despre calitatea
unei emisiuni despre scriitori si ierarhii literare. Agopian, unul dintre marii scriitori
romani (nu doar contemporani), abordat cu familiaritate aproape obraznica de un moderator
faimos atita timp cit apare la televizor. E drept, Tatulici i-ar fi spus si lui Slavici
ceva de genul “Hai, ba, Ionica, nu mai fi asa intepat!” Ma ingrozesc cind ma gindesc
ce-ar fi facut cu Mihail Sebastian sau cu Hortensia Papadat-Bengescu, minca-ti-as!
Ca tot veni vorba, m-a amuzat ideea aruncata in gluma acolo, pe blog: daca as cinta
manele, mi-as mari audienta? Ca scriitor.
Ce sa zic? Stiu ca am si eu, oricum, un public al meu si ma bucur. Cititori, cumparatori
de carti, comentatori, e OK. Ma simt bine. Daca as cinta manele, ma tem ca mai degraba
mi-ar scadea audienta – cint ingrozitor de fals orice, absolut orice. Alina poate
sa confirme: m-a auzit odata, acum vreo cincisprezece ani, lalaind (un pic beat, ce-i
drept) Phoenix si acoperind vocea autentica de pe banda. Cind isi aminteste, se strica
de ris si acum.
Dar mi-ar placea sa fiu in stare sa scriu versuri de manele. Sper ca nu strimba
nimeni din nas cu dispret. Un scriitor, un prozator trebuie sa fie in stare sa scrie
orice. Sa poata sa redea in cartile lui orice voce, orice stil. Versurile de manele
sint o proba de foc. Cel care e in stare sa scrie versuri de manele, versuri care
sa fie luate apoi drept “autentice” de un manelist, e un mare scriitor. E usor sa
scrii intelectualiceste despre asa ceva. E mai greu sa redai vocea unui personaj manelist.
Si asa o iau pe panta amintirilor… Tin minte, de exemplu, ca am discutat odinioara
cu Florin Lazarescu despre o alta proba de virtuozitate asemanatoare: sa scrii un
banc. Poate un scriitor sa scrie un banc? Sigur ca am incercat cu prima ocazie. In
povestirea publicata in antologia de “Povesti erotice romanesti” am inserat trei bancuri.
Unul dintre ele e al meu – compus de mine. Nu spun care. Spun doar ca Alina mi-a zis
ca merge: nu te strici de ris citindu-l, dar un zimbet tot iti smulge, iar in conditii
lecturale favorabile, poate chiar si un hohot, doua. Deocamdata ma multumesc cu atit.
Tot din bucataria scriitoriceasca: despre dialogurile din volumul de povestiri pe
care l-am scos acum la Polirom ( id est Numele mierlei) mi s-a tot spus (sau
s-a spus) ca reproduc dialogurile oamenilor obisnuiti. Cred ca la inceput m-a necajit
putin cuvintul “reproduc”. Exces de orgoliu. Dupa ce m-am gindit mai bine, mi-am dat
seama ca de fapt e de bine: daca dialogurile par atit de autentice, ca si cum ar fi
reproduse, inseamna ca am reusit ceva. Dialogurile mi s-au parut intotdeauna foarte
greu de realizat. Iar in Numele mierlei sint texte de patru-cinci pagini la
care am scris si taiat si rescris si taiat si rescris pina am consumat dublul spatiului
tiparit, pina ce mi s-a parut si mie ca suna autentic – adica “reprodus de pe strada”.
Dar astea sint doar detalii de tehnica literara. Mai e nevoie de constructii veridice,
de elaborare, de sudarea partilor si multe altele. Si de o tema. Si de personaje tari.
Si de, si de…
Numai ca fara instrumentele astea nu se poate lucra la nici o constructie literara.
Arhive
De ce sint frumosi tinerii
De ce sint frumosi tinerii
Uite, de-aia sint
frumosi. Pentru ca mai au idealuri, demnitate si un avint generos – lucruri pe care
dupa treizeci de ani cam incepi sa le pierzi. Nu recunosti, ti se pare sau vrei sa
ti se para ca esti la fel, dar nu esti, nu mai esti…
Arhive
Sintem culti, bai!
Sintem culti, bai!
O replica dintr-un serial american, Californication, legata de un potential
debut al unei potentiale romanciere de talent: “Numai fotografia de pe coperta a patra
o sa faca sa se vinda cinci milioane de exemplare”.
O traducere creativa – si realista – in limba romana ar fi: “Numai fotografia de pe
coperta o sa faca sa se vinda cinci mii de exemplare”.
Cinci milioane, cinci mii… Fiindca, spre deosebire de noi, rafinatzii, americanii
sint incultzi si apreciaza cartile dupa coperte. Asta voiam sa spun. N-as vrea sa
fiu inteles gresit…
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]