Arhive
Profetie pentru Chiuariu
Profetie pentru Chiuariu
M-am intrebat de ce l-o fi numit Tariceanu pe Chiuariu consilier personal pe probleme
de justitie. Intre timp am auzit cum se discuta despre viitorul sef al DNA si am facut
o conexiune 
- poate
fantezista, dar hai s-o zic.
Ce-ar fi daca lui Piuariu i se pregateste un CV mai consistent, ca sa poata fi numit el pe
postul de la DNA? O sa iasa cu paruiala, cu scandal, cu blocaje… dar ce altceva
vor capitalisto-liberalii de cod penal? Pace si prietenie pe toata planeta, nu? 
< body>
Arhive
O povestire pentru Norica Nicolai
O povestire pentru Norica Nicolai
Cu ocazia micului scandal cu numirea la Justitie a Noricai Nicolai (in care, din cite
stiu eu, problemele mari n-au fost si nu pot fi anuntate in public), republic aici
un text de fictiune (atentie – de fictiune!) aparut
in Noua literatura, nr. 3 din 2006.
< ?xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />Puterea
poporului
Marcelica
intra cu sfiala in sala imensa a senatului Romaniei. Se aseza stingaci, pe jumatate
de scaun, si plasa cartela pe postavul verde. Cineva de la prezidiu deschise sedinta,
anunta ordinea de zi, apoi se trecu la vot. Marcelica strecura cartela in fanta cu
grija, de parca s-ar fi temut sa n-o rupa, si vota. A doua oara a fost mai usor.
La
un moment dat simti ca il bate cineva pe cot.
–
Esti nou aici, asa-i?
Marcelica
icni si se intoarse spre vecin:
–
Ha? Nou?
–
A, da, conchise blind vecinul, un lungan cu parul usor incaruntit si fata trasa. Nu
te speria! relua el cind vazu gura pungita a teama si ochii cascati ai novicelui.
Esti dublura lu’ asta, Pavelescu?
– Dublura
lu’ Pavelescu?
– Da,
adica te-a trimis in locul lui. Asa zicem noi: dublura. Astia, senatorii, ne zic mai
urit: momii ori, citeodata, catei. stii, fiindca facem aport cu cartela lor. Doar
nu crezi ca te-a luat cineva drept senator! incheie slabanogul.
– Pai,
nu… incepu slab Marcelica.
Il
treceau toate apele.
– Sigur
ca nu! intari lunganul. Pe mine ma cheama Daniel. Zi-mi Dani.
– Marcel.
Marcelica… ingaima Marcelica.
– Incintat
de cunostinta. O sa mai apari pe-aici sau esti numai umplutura de-o tura?
Marcelica
tacu incurcat.
– Hai,
nu te mai fandosi! il impunse vesel Daniel. Uite, il vezi pe grasanul ala de-acolo?
Ii zicem Veteranul. E omul unuia de la social-democrati, unu’ Ilie din Dolj. Vine
aici de vreo sase ani in locul lui. Veteranul cunoaste pe toata lumea. Iar la legi…
pai, la legi nu-l intrece nimeni. Pina si cei de la prezidiu ii mai trec cu vederea
cind chiuleste. Eu, dac-as fi in locul lui, as gasi un partid si as candida pe bune.
– Si…
si-s multi… multe dubluri din astea? indrazni Marcelica.
– Ohoho!
rise Daniel. Trei sferturi din senat. De ce crezi tu ca-i sala atit de plina? Uite,
fetiscana aia din fata, aia simpatica. E nepoata Noricai Mikoian, de la liberali.
Tipa, adica senatoarea, invirte niste afaceri mari cu armament. N-are timp.
– Si
ala? arata discret Marcelica spre un grasan care citea un ziar, cu foile intinse peste
fata.
– A,
nu! Ala-i senator de drept. Nu vezi ce linistit citeste? Il doare-n cur. Da’ grupul
de colo, care sta cuminte si asculta atent… aia sint de-ai nostri. Ei, dar daca
o sa vii mai des pe-aici, sa vezi ce repede inveti sa-i recunosti!
Cei
doi mai votara o data ceva.
– Ei,
si cit ziceai ca-ti da pe zi seful tau? intreba Dani.
– Pai…
sovai Marcelica. Treizeci de lei.
Dani
facu un calcul rapid:
– < ?xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />Treizeci
de lei la douazeci de zile… asta inseamna sase sute.
putin, omule, cam putin! Da’ diurna-ti plateste?
– Nu,
recunoscu tinarul, cumva rusinat.
– Pai,
vezi? Eu iau o mie pe luna, plus cheltuielile zilnice. Stii cum se face? Treci tot
ce consumi la bufet in contul sefului, iar el plateste cind ia salariul. Dar sase
sute pe luna… zau ca-i jaf curat!
Marcelica
pleca putin capul.
– Dar
ziaristii… indrazni el, ros de curiozitate, ziaristii nu fac scandal? Daca zici
ca-s atitia asa… dubluri in locul senatorilor.
– Ei,
au facut ei ceva scandal la inceput, acum vreo sapte ani, dar nu s-a intimplat nimic.
Asa ca au lasat-o mai moale. Mai fac din cind in cind cite-o ancheta, asa, ca sa se
distreze, dar nu intereseaza pe nimeni. Asa ca asculta-ma ce-ti zic: negociaza-ti
inca o data plata. Ca, dupa cite imi dau eu seama, o sa ne vedem destul de des pe-aici.
Nu ca ar fi un loc rau, continua Dani dupa o pauza. Ai papica ieftina, nu te ploua,
nu te ninge… sigur, se poate si mai bine. Io am un amic la tinerii democrati. Cine
stie, poate peste vreo doi-trei ani o sa am cartela mea personala!
Si
Dani se lasa pe spate in scaunul capitonat, intinzindu-si relaxat picioarele.
– Se
poate asa ceva? intreba Marcelica.
– Sint
convins! Am auzit un zvon cum ca anul trecut la deputati au intrat pe liste trei dintre
fostele dubluri din Camera.
– Dar,
uite, pot sa te mai intreb ceva? indrazni Marcelica dupa o perioada in care votara
vreo doua articole de lege. Tie cum ti se pare ca noi alegem mereu senatori si deputati
si dup-aia ei nici nu dau pe-aici? Parca e prea de tot!
– Marcelica!
incepu Dani pe un ton ironic. Doar n-ai vrea sa reformezi tu acum societatea?
Marcelica
tacu.
– Ei,
hai c-am glumit! il linisti Dani. Ce-ai vrea sa faci? Asa sta treaba. Dar las’ ca-ti
arat eu ceva.
Lunganul
se ridica si se duse pina la individul gras pe care-l numise Veteranul. Susoti o vreme
cu el, dupa care se intoarse.
– Uite
ca trecem iar la vot. Ia fii atent! ii zise el lui Marcelica.
Veteranul
isi roti privirea prin sala si ridica pe jumatate o mina, cu degetul aratator in jos,
ca un imparat roman care condamna la moarte un gladiator invins.
– Hai,
voteaza! il indemna Dani pe tinar.
Se
anunta rezultatul votului: 24 de voturi pentru, 61 impotriva, 3 abtineri. Presedintele
de sedinta se uita mirat prin sala, dar nu spuse nimic. Dupa un timp se trecu la votarea
unui nou articol dintr-o lege pe care Marcelica n-o retinuse. Veteranul ridica iar
mina, de data asta cu degetul mare ridicat in sus. Votara cu totii si se anunta iar
rezultatul: 84 de voturi pentru, 2 impotriva si 2 abtineri.
– Ai
vazut? intreba mindru Dani.
– Ce
sa vad? spuse nedumerit Marcelica.
– Asta
a fost votul nostru. Daca avem chef, votam pentru, daca nu, nu.
– Dar
mie mi-a spus sefu’…
– La
toti ne-au spus sefii cite ceva. Dar noi, astia, trebuie sa fim uniti. Nu conteaza
de la care partid e tipul care te-a trimis. Aici sintem noi si nu ei. De obicei nu
ne batem capul, dar uneori le mai amintim ca facem ce vrem cu voturile noastre. Doar
asta inseamna puterea poporului, nu-i asa?
Arhive
Nici o treaba bine facuta nu ramine nepedepsita
Nici o treaba bine facuta nu ramine nepedepsita
Tocmai citeam ieri in “Cotidianul” un articol despre
o initiativa extrem de misto a Institutului Cultural Roman din Varsovia: pe autobuzele
din Varsovia vor fi puse panouri mari cu citeva citate din spusele unor personalitati
poloneze – si care elogiaza Romania. Printre ele, desigur, si papa Ioan Paul al II-lea.
Toata povestea pare sa fi costat sub 2000 de euro. Pare incredibil, nu?
Si, ca orice lucru bun facut de cineva, ideea a fost deja aspru criticata. E
drept, in ziarul Curentul, despre care am aflat si eu cu aceasta ocazie ca
mai exista. O jurnalista numeste proiectul ”Campanie
de aruncat banii pe ferestrele autobuzelor din Varsovia“. Un articol mai rau-intentionat
si mai prost argumentat rareori am intilnit.
Sa vedem. Doamna jurnalista scrie, de exemplu, ca “nu intelegem care este totusi scopul
real al actiunii, atita vreme cit nu putem spune ca in Polonia exista o comunitate
consistenta de romani”. Se pare ca pentru jurnalista de la Curentul scopul
ICR-ului este de a organiza chermeze pentru romanii din strainatate (mici, bere, veselie
- si Eminescu, ca sa fie si cultura). Gresit: scopul ICR este de promovare a culturii
si civilizatiei romanesti printre polonezi, respectiv maghiari, austrieci
sau… ma rog, in tara unde e plasat institutul.
Doamna mai scrie ca aceasta campanie “este chiar frivola”. N-am priceput. Apoi: “Campania
a costat aproximativ 2.000 de euro, bani care ar fi putut fi folositi intr-un scop
mult mai util si eficient”. Trec peste calitatea exprimarii (“scop util”, “scop eficient”)
si ma intreb cit de multe se pot face cu 2.000 de euro. Incercati sa vedeti cit
ar costa la RATB numai plata afisarii pe autobuze. Adaugati cheltuielile de productie
pentru panouri, munca fizica (plasarea panourilor)…
Incerc o comparatie. Oare cit o fi costat campania “Fabulospirit”? Conform Jurnalului
national, doar proiectul de consultanta a fost… cit? 300 de euro? 400? Nu chiar
- 110.000 de euro. Doar consultanta. Si pentru un concept (zic eu) stupid!
E simplu: a facut cineva ceva bun? Minunat! E de-al nostru? Cum, nu e? Bun, sa-i dam
in cap! Intr-adevar, fabulospirit.
Arhive
Consecvent
Consecvent
Numai luna trecuta ce am discutat la Bucuresti cu Bogdan Stanescu, cu Costea
Vica, cu Dan Sociu. Si toti mi-au spus cam acelasi lucru: “Bai, da’ ce consecvent
esti cu blogul! Scrii regulat!”
Adevarul e ca, dupa criteriile mele, nu scriu foarte regulat si nici macar atita
n-as scrie daca nu mi-as fi facut blog (ce m-o fi apucat?). Acuma, daca-l am, sint
ca ardeleanul care se pune cu curu’ pe o pioneza. Daca-i musai, musai!
Iar insemnarea asta nici nu vrea sa spuna altceva. Nimic. E doar o insemnare in plus,
care imi reconfirma consecventa. 
PS: N-are nici o legatura, dar imi poate spune cineva de ce ar cauta
un om pe blogul meu “razatoare Woerner”?
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]