Arhive
La tirg de carte – Gaudeamus, gaudeatis
La tirg de carte – Gaudeamus, gaudeatis
(Sper ca n-am gafat cu latineasca – parca asa era conjunctivul prezent la persoanele I
si a II-a plural. Tot in paranteza fie spus - dupa cum se vede -, mi-amintesc
acum cum meseriasii de la TVR1, la “Actualitati”, incepusera recent un serial despre
cit de incarcata e programa scolara. Si inca de la inceput le casunase tocmai pe latina,
care are in programa o ora pe saptamina. O ora! Sintem
popor mongoloid, nu? Eu recunosc ca din toata matematica de clasele X-XII, algebra,
geometrie, trigonometrie si ce-o mai fi fost, n-am ramas cu absolut nimic si nici
nu mi-a folosit vreodata. De cunostintele de latina insa am nevoie cind nici nu ma
astept – nu ca filolog, ci ca biet cetatean al unei civilizatii modelate de romani
si de greci.)
OK, deci am fost la tirgul de carte Gaudeamus. Joi si vineri – doua zile in care am
alergat ca nebunul si m-am intilnit cu atitia prieteni si cunoscuti, ca nici n-are
rost sa povestesc. Nici despre tirg n-are rost sa povestesc. Misto, aglomeratie, lume
care alearga sa cumpere carti. E bine, e bine! De altfel, eu am fost cu treburi, altfel
nu stiu daca as fi facut atita drum, care a insemnat doua zile si o noapte in Bucuresti
si doua nopti dormite pe tren, in pat ingust, de cuseta.
Treburile ar fi urmatoarele:
,
despre care am mai scris. Impreuna cu
.
Pe asta a tradus-o Ionut Chiva. Buna treaba: scriitorii care ii traduc pe alti scriitori.
Aia mici pe umerii alora mari, cum ziceau, modesti, unii prin Renastere.
Cele mai rivnite carti ale tirgului, zic unii. Zau ca m-am simtit magulit, de parca
eu as fi scris “Batrinul si marea”. Dar ma scutur si zic: “N-am scris-o eu”. Bravo,
nea Ernest! Imi pare rau ca ti-au placut asa de tare comunistii (desi, concomitent,
murea dupa traiul bun si rasfaturile de macho! – safari, pescuit etc.), dar scriitorul
mare e scriitor mare.
Mi-ar fi placut sa scot si eu o carte. Dar, ca si in bancul cu cistigul la Loto, trebuia
s-o si scriu. Asa, in compensatie, ca sa nu sufar prea tare, m-am asociat cu altii.
Si, recunosc, antologiile astea sint cele mai sincere modele de prietenie:
textele nu se calca pe bataturi, ca oamenii.
Filosofie de doi bani. In fine, voiam sa spun cumva mai destept ca, in loc de-o carte
proprie, am intrat in trei carti de grup. Una e asta:
.
Stiti ce e cu ea? Volumul e un proiect masiv al lui Marius Chivu. 92 de autori scriu
despre bunici (bine, eu am scris despre un strabunic, am trisat putin…
. Multe nume
mari, “grele”, texte frumoase. Si mai e ceva important: nimeni nu cistiga nici un
ban de-aici. Cartea e un proiect umanitar. Toti banii strinsi din vinzarea
cartii vor fi donati unui orfelinat. Eu am cumparat doua. E bine?
Iata si cartea despre Baselu, in care “echipa de consilieri” a lui Base, aleasa de
Ion Barbu, scrie despre Sefu’. Mi-ar fi placut sa scriu si in cea cu “Adrian Nastase
- tratat de aroganta”, dar la Basescu sigur ca nu mi-a fost rusine sa ma bag.
Ultima mea participare de scriitor la Gaudeamus e cea de aici.
.
De data asta e proza: o povestire erotica din cele 17 aparute in antologia de la Editura
Trei. Daca o citeste careva, sa stiti ca nu se bazeaza pe nici o intimplare reala
din biografia mea. Toate personajele si evenimentele sint inventate, cum se zice in
filme. Si apoi la liceu eu am predat engleza, nu romana.
Asta nu mai e insemnare, e dare de seama!!! Gata. Imi pare rau doar ca nu am apucat
sa stau mai mult cu atitia si-atitia prieteni. Cu majoritatea am stat putin sau
aproape deloc. Pe Liviu Antonesei l-am vazut doar in fuga. Pe Alina Jantea abia ce
am salutat-o. Mike Haulica, Ona, Horia Ursu… Ionut Chiva a disparut repede (trebuie
sa mai traduca Hemingway, da…. Poate ca la anul o sa fie mai lejer si-o sa
avem mai mult timp. Da, sigur! 
Arhive
Muzika pentru Gastarbeiteri – Riblja Corba
Muzika pentru Gastarbeiteri – Riblja Corba
As scrie despre tirg, unde am fost doua zile (miercuri si joi), dar mai amin.
As scrie despre Alina Plugaru si PLD (mama, ce trafic o sa-mi faca numele de mai inainte!
Si daca mai adaug si magica litera Xx3, adica XXX… )
Mai amin si asta.
Mi-am dat seama ca n-am mai scapat de mult ceva muzica din spatiul ex-iugoslav. O
pun/urc/uploadez greu.
Piesa e misto. Formatia e misto. Probabil multi stiti destule despre ei. Daca nu,
e ceva pe wikipedia despre ei, Riblja Corba (adica “ciorba de peste”, desi in
slangul beogradean se pare ca insemna altceva), si legendarul lider Bora Dzordzevic,
compozitor, poet, alcoolic… “bard” (in sens actual, cit mai poate fi cineva bard
azi) si personaj pitoresc, contradictoriu si cam ticnit. Mai vine si pe la Timisoara,
dar eu nu l-am prins.
Melodia de mai jos e din 1996, de pe albumul “Ostalo je cutanje” (piesa 6, cred),
si e dedicata muncitorilor sirbi (ex-iugoslavi, na!) din Germania, adica Gastarbeiterii
lui. Eu o dedic Gastarbeiterilor nostri si o las pe blog 30 de zile.
(Later edit: Care au trecut.)
PS: In formatia Riblja Corba a cintat o vreme, la inceput, si Momcilo Bajagic, adica
Bajaga. Bora si cu Bajaga au mai cintat impreuna si dupa aia, inclusiv o piesa nationalista
sirbeasca foarte misto si miscatoare ca melodie, dar cu un text din ala gen “Noi sintem
romani”. Intre timp le-a mai trecut. Melodiei ii zicea Samo sloga srbjinjia
spasala, adica – aproximativ, dar corectati-ma, ca-s semididact! – “Numai unirea
sirbilor ne va salva”… 
Daca pot, zilele astea o pun si pe aia pe blog. Daca nu, desigur, nu.
Arhive
Jurnalism ca la noi
Jurnalism ca la noi
Mare tam-tam cu cazul Tinu: inhumat, deshumat, regrete, marele om de presa… Cu ocazia
asta am inceput iar sa ma intreb ce ma intrebam si odinioara: de unde mitul asta cu
Dumitru Tinu, marele model de jurnalism autohton? 
Dpdv politic ziarul Adevarul a suflat in trimbita comunistilor reciclati,
mai ales in perioada grea, a Pietei Universitatii si a mineriadelor. Pe partea economica,
vorba oierului, D. Tinu a fost asociat cu tot felul de nume dubioase, tot din familia
FSN/PCR, plus ceva arabi. Pe partea morala… ma rog, nu mai insist, sa-si rezolve
mostenitorii recunoscuti si nerecunoscuti problemele.
Jurnalistic… sa fiu al naibii daca-mi amintesc vreun text, vreo atitudine, vreun
gest semnificativ de-al jurnalistului! A lucrat mult si tare la Scinteia,
apoi a ajuns director la acea “Scinteia noua” din anii ’90 si director la Clubul
Roman (al Patronilor) de Presa. Ajunge. 
Probabil a contat faptul ca n-a intrat in conflict cu nimeni, a tacut, si-a pastrat
chipul calm si a dat impresia de siguranta inteleapta – adica si-a construit imaginea.
Ca in privinta substantei…
S-ar putea sa gresesc amarnic. Dar – cu scuzele de rigoare – mie figura lui Dumitru
Tinu jurnalistul imi aminteste de cea a lui Nicu Vacaroiu politicianul. Nici cel de-al
doilea n-a facut nimic semnificativ, are aceeasi bonomie etc. Si a ajuns chiar
si presedinte interimar de tara.
Atitudinea asta ar trebui predata in scoli, de vreme ce Dumitru Tinu e numit un model
in jurnalismul romanesc. Dar la asa jurnalism, asa model.
Later edit: Acum, daca ma gindesc mai bine si-l compar pe Dumitru
Tinu cu alti jurnalisti de prestigiu, cum ar fi C. Nistorescu sau Ion Cristoiu, imi
dau seama ca, poate, e mai bine asa. As good as it gets din presa comunista. Ca
sa nu mai vorbesc de next generation, Tuca & Diaconescu 
.
Despre ei a scris mai bine Caragiale.
Arhive
Roma, Romulus, Romania si rromii
Roma, Romulus, Romania si rromii
Ce ne-a mai inflamat cazul lui Romulus Mailat – uciderea unei italience (deocamdata
nedovedita, ca sa fim corecti)! Rromul Romulus, romanul de la Roma.
L-am vazut in seara asta pe Adrian Cioroianu la o emisiune TV de pe Realitatea
TV, dupa declaratia cu trimiterea infractorilor in deserturile Egiptului si intilnirea
cu reprezentantul romilor, Costica Argint. Il ascult si imi intaresc parerea initiala:
Basescu a avut dreptate, cel putin in privinta lui. Intelectual stralucit, Adrian
Cioroianu nu e un politician bun. Si nici un ministru de Externe bun – dar deloc!
Si totusi, daca ma gindesc la alte alegeri ale lui Tariceanu (Chiuariu, David, Adomnitei)
- ma rog, presupunind ca sint ale lui Tariceanu -, mi se pare cel mai decent dintre
noii liberali. 
(Uf, dar ce balarii spune domnul ministru Cioroianu!)
Dar nu despre Cioroianu voiam sa vorbesc. Ci despre tigani. Despre discriminare. Care
in Romania exista, slava Domnului! Avem mari probleme, noi, romanii. La fel de mari
sint insa si cele ale europenilor. Nici lor nu le plac tiganii, desi o ascund in toate
felurile posibile, una din ele fiind utilizarea termenului-umbrela de “roman”. Iar
romanii fug cit pot de asocierea asta. Acum cred ca ne-am vopsi toti parul blond
si ne-am albi pielea… Sau ne-am face asa 
.
Ar putea s-o faca si italienii.
Asociatiile de lupta contra discriminarii si cele ale rromilor au sarit deja in sus
si au acuzat guvernul, autoritatile locale, cetatenii majoritari… Am vazut asta
pina si in Timisoara, unde riscul discriminarii este mult mai mic (eu, personal, n-am
vazut cazuri). Poate mai mic decit pentru moldoveni (de Banatul retrograd vorbesc).
Cred ca au dreptate… partial. Cred ca trebuie sa sensibilizeze cetatenii majoritari.
Partial.
Dar problema e doar intr-o parte? Oare?
Cu riscul de a fi acuzat de discriminare, indraznesc sa spun ca una din marile probleme
ale tiganilor e o parte din traditia lor. O parte din ea. 
Nomadismul,
de exemplu, care nu se potriveste deloc cu stilul de viata european si ii ingrozeste
pe occidentali. Sau traditia clanurilor, care reprezinta un fel de state in stat,
cu legea lor, cu regulile lor, altele decit cele ale “gagiilor”. Clanurile favorizeaza
aparitia crimei organizate – legaturile de familie, legea tacerii samd ii apara pe
membrii clanului de autoritatea statului si ii separa de cetatenii de rind. Clanurile
de tigani sint echivalentul local al mafiei italiene.
Inca un lucru: ierarhia stricta din clanuri e un impediment in calea integrarii. Si
a dreptatii. De obicei tiganii amariti, cei care indura discriminarea zi de zi, nu
isi gasesc decit foarte greu dreptatea si sint ignorati chiar si de liderii propriei
lor etnii. Tiganii importanti, sefii de clanuri si cei imbogatiti in ultimii
ani beneficiaza in schimb de toate avantajele minoritatilor. Ei au acces si la avocati
puternici, ei se descurca prin meandrele concretului romanesc, ei au contacte cu ONG-urile
si au autoritate inaintea lor. Situatia seamana si cu cea a etnicilor maghiari, reprezentati
de niste lideri carora nu le pasa de ei. Ba si cu cea a majoritarilor romani, reprezentati
de niste clanuri politice.
De fapt, daca prelungesc discutia, o sa vedeti ca, romani, tigani, maghiari, sintem
toti la fel. Cu exceptia celor mai egali decit noi. Bulibasele noastre, ale tuturor.
Arhive
Batrinul si marea. Si eu
Batrinul si marea. Si eu
…adica (desi cred ca deja stiti) Editura Polirom a dat drumul pe piata inca unei
traduceri pe care am lucrat-o: Batrinul si marea. Multipremiatul text al
lui Hemingway. Mai mult decit o nuvela, mai putin decit un roman… ba, totusi roman.
Acum sa nu creada cineva ca traduc asa, chiar pe banda rulanta! Leaving Las Vegas o
fi aparut in toamna, dar eu am terminat-o prin mai.
In ceea ce-l priveste pe Hemingway, a fost cea mai grea traducere pe care am facut-o
vreodata. O pagina de Hemingway mi-a cerut la fel de mult timp ca 4-5 pagini de David
Lodge. Si totusi e scrisa simplu, foarte simplu. Daca o citesti in engleza, pare flower
at your ear. 
Dar
cind am vrut sa transpun simplitatea englezeasca intr-una romaneasca, s-a dus si floarea
si era sa se duca si urechea. Din perspectiva traducatorului, cred ca asa se vede
un autor mare.
Pe Alina o enerveaza insa de multa vreme felul in care batrinul tot repeta “Peste,
mai peste!” Va dati seama ca e de fapt ceva profund masculin, ceva ce doar noi, barbatii
adevarati, intelegem. Nu?
Ca exercitiu de sinceritate, o sa spun acum ca Alina e de fapt pasionata de pescuit.
Ar sta ore in sir cu undita in mina. In schimb, eu urasc pescuitul din tot sufletul
si nu vad nici o justificare a pasiunii stirnite de un bat cu o sfoara si un ac la
capat, pe deasupra aruncat si in apa, ca sa-l muste un animal cu solzi. Se gasesc
pesti si la magazine. Si acolo poti sa-i alegi, nu te aleg ei pe tine. 
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]