Arhive
Si bune, si rele
Si bune, si rele
Avem un nou patriarh. Avem un nou presedinte al TVR. A venit toamna. E frumos. E frig.
Am dat (gratie luciei-t) peste blogul lui Emil Brumaru – e pe blogroll. M-a prins
o migrena. Am construit o schita de personaj cu care vreau sa fac ceva si nu stiu
ce (probabil n-o sa fac nimic). Am auzit ca antologia despre bunici pe care o pregateste
Marius Chivu e pe cale sa apara. Am un junghi intercostal. Am un junghi intercostal.
Mi-e frig. Ma duc sa beau o cafea calda.
Miine e vineri.
Arhive
Mi se spunea “Ascultatorul”
Mi se spunea “Ascultatorul”
Asa am aflat luna trecuta, surprins, amuzat, revoltat… nici eu nu mai stiu cum.
Mi se spunea “Ascultatorul”.
Mai exact: Securitatea imi spunea “Ascultatorul”. Asta era numele
sub care mi-au deschis in 1988 dosar de urmarire informativa.
Am promis de vreo saptamina ca scriu despre asta si am cautat sa-mi gasesc un strop
de timp liber. Povestea e lunga si o s-o insir odata in detaliu intr-un text. Sper
ca pina atunci sa obtin si mostrele concrete ale prostiei unor oameni platiti
sa fie destepti. Fiindca asta am vazut in dosarul meu. Prin contactul asta direct
cu inteligenta acelui organ de informatii si contrainformatii (sigur! 
),
am vazut clar citeva lucruri:
- ofiterii de Securitate erau ingrozitor de talimbi, cam ca activistii de partid.
Cel putin cei care s-au ocupat de mine. Nu cunosteau limbi straine, foloseau o limba
de lemn ingrozitoare si nu erau in stare sa faca nici cele mai clare conexiuni logice.
Daca Romania ar fi fost intr-adevar amenintata, astia n-ar fi fost in stare sa-si
apere nici izmenele de pe ei. 
- ofiterii de Securitate erau ingrozitor de suspiciosi. O paralela cu romanul lui
Orwell 1984 e surprinzator de potrivita. Orice om era suspect ca vrea sa
distruga orinduirea socialista: si romanii, fiindca erau aici, si strainii care veneau
aici, din simplul motiv ca altfel n-ar avea ce sa caute in Romania. Interesant e ca
securistii isi dispretuiau inconstient tara mai mult decit suspectii de tradare.
In mintea lor un strain venit in Romania era imediat suspect: a venit sa rastoarne
orinduirea. Altfel ce ar cauta un strain intr-o tara de cacat cum e asta? 
- prostia, obsesia conspiratiei tuturor impotriva regimului si, in mare masura, carierismul
erau singurele lucruri care le animau inteligenta. Rezultatul era acela ca faceau
rau aleatoriu. Oricine devenea suspect. Oricine era vinovat. Orwell curat.
- Securitatea era ingrozitor de ineficienta. Dosarul meu a fost inchis pe 14 noiembrie
1989, pe motiv ca am terminat armata. O terminasem in ianuarie. Au avut nevoie de
opt luni ca sa trimita dosarul in judetul meu (Caras-Severin), unde eu deja nu mai
locuiam de trei-patru luni – devenisem student la Timisoara.
Nu vreau sa dau acum prea multe detalii. Dar citeva lucruri merita spuse: mi s-a deschis
dosar in 1988, cind aveam 18 ani si citeva luni. Eram militar in termen. Dosarul a
fost deschis din urmatoarele motive:
- imi scriam cu prietenii ramasi acasa si amestecam in scrisori pasaje in limba
engleza. In engleza! 
Asta
m-a facut automat potential infractor.
- inainte de armata, prin 1986-1987 corespondam cu o pustoaica din fosta Iugoslavie,
azi Slovenia. O chema Polona Ramsak. Ii luasem numele dintr-o revista Bravo germana
si ne scriam prostioare adolescentine. In general despre muzica. Nimic despre
regimul politic sau altele asemenea. Nu ne interesa. Dar corespondenta cu o straina,
o posibila Mata Hari de 16 ani, era si mai suspecta.
- locuiam intr-o zona de granita. Cu Iugoslavia, stat socialist, dar excesiv de deschis
spre capitalism.
Deja erau trei capete de acuzare. Stiam limba engleza, aveam un contact suspect cu
strainatatea (o fetiscana la fel de naiva ca si mine) si locuiam unde locuiam. Motive
suficiente pentru deschiderea unui dosar.
Si mi l-au deschis. Mi s-a spus “Ascultatorul”, 
fiindca
din scrisorile mele (primite si expediate) reiesea ca inainte de armata ascultam muzica
straina (muzica straina!!! Grav! Semi-infractiune!) la posturi de radio iugoslave.
S-a presupus automat ca as asculta si Radio Europa Libera. Oficial, nici asta nu
era interzis si, oricum, in cazul meu nu reiesea de nicaieri ca as face-o. Dar
era o presupozitie reflexa a Securitatii: orice roman asculta Europa Libera si uraste
regimul (nu ca n-ar fi fost adevarat!). Prezumtia de vinovatie.
Am pomenit de scrisori. Da, de-acolo au aflat multe. Scrisorile mi-au fost confiscate
dupa un control la valizele tuturor militarilor, despre care am aflat apoi ca a fost
ordonat exact pentru a ajunge la corespondenta mea. Am fost anchetat de ofiterul de
contrainformatii si am dat declaratii peste declaratii. Am fost amenintat cu inchisoarea,
cu batalionul disciplinar, cu anchete “mai dure” din partea celor de la “Centru”.
A fost pusa in actiune reteaua lor de informatori din rindul celorlalti soldati -
si, Doamne, cit de multi erau! Nu au gasit nimic. Nimic suspect (nici macar din perspectiva
lor), nimic compromitator. Prin urmare, m-au pastrat pe lista potentialilor tradatori
de patrie.
Am inteles acum si mai bine. Era normal sa te temi de Securitate: erau atit de idioti
si atit de porniti sa gaseasca vinovati, incit pur si simplu nu puteai sa le scapi.
Creierul lor era prea mic ca sa te poti apara de ei: din momentul in care le intrai
in atentie, deveneai automat vinovat.
Cu ocazia asta am aflat ca si mama are dosar de urmarire informativa. Ca sa vezi si
cit de activi erau! Prosti, dar activi. Familia mea locuia, e drept, linga granita
cu Iugoslavia, dar intr-un sat destul de sarac. Si eram o familie destul de modesta.
Bunicul era taran. A fost la un moment dat, prin anii ’50, trimis cu domiciliu
fortat in Lugoj. Sau la munca silnica – nu mi-a spus-o niciodata, saracu’! Tata era
tractorist si, ce-i drept, el n-a patit nimic. Mama era cantoniera CFR (cea mai marunta
functie la Siguranta Circulatiei pe caile ferate) si a avut si ea DUI. Si eu. Sora
mea era prea mica (avea 15 ani la Revolutie), altfel cine stie… Nici unul dintre
noi nu avea cine stie ce studii (maximum liceul), nu aveam dosar penal sau de alt
gen, nu iesiseram cu nimic in evidenta. Si totusi dintr-o familie obisnuita, mica,
dintr-un sat oarecare, trei persoane au fost urmarite de Securitate. Sau
mai rau.
Asadar, am trait s-o vad si pe asta: la 18 ani aveam deja dosar de Securitate. Si
nume de cod. Si pe atunci nici macar nu scriam proza sau alte prostii, care in ochii
astora m-ar fi facut si mai suspect. Tocmai intrasem la facultate si simteam ca lumea
mi-e deschisa. Ce stiam eu? Aveam deja o tinichea agatata de coada asa, pur si simplu. Pentru
ca eram roman, stiam engleza si ascultam muzica la posturi de radio straine.
Apoi, in facultate (cind dosarul imi era deja inchis!), eu m-am apucat cu citiva prieteni
sa facem o gazeta de perete “neautorizata”: Tzintzaroiu’. O scriam de mina,
in trei exemplare. A ajuns la numarul 3, dupa care niste sefuleti din Asociatia Studentilor
Comunisti au venit si-au inceput sa ne ameninte ca o s-o incurcam, ca scriem chestii
subversive si asa mai departe. (Apropo, tipii astia au devenit dupa Revolutie sefii
organizatiilor studentesti libere, apoi la tot felul de organizatii de tineret si
apoi oameni de afaceri sau ONG-isti cu CV greu).
Cum ar fi sunat in urechile securistilor? Sa zicem ca se sesizau, voiau sa-mi deschida
dosar pentru gazeta aia si descopereau ca… hopa, asta are deja dosar! “Ascultatorul”!
Deci e banuit de mult. A mai facut ceva! Si, probabil, s-ar fi felicitat pentru
vigilenta lor: acum chiar ca l-am prins!
Tot in 1989, in primul semestru al facultatii, adica exact inainte de Revolutie,
m-am imprietenit cu lectorul german venit din Germania Democrata si socialista. Si
nu pot sa nu ma gindesc ce factor agravant ar mai fi putut deveni si asta! 
Eu cam asta am avut de spus. Pe mine Revolutia m-a salvat de multe. Mi-a dat libertatea.
N-as vrea sa ricaneze cineva, fiindca e adevarat. Mi-a dat libertatea. Pina acum nici
nu stiam cit de multa…
Arhive
Da’ da ce sa citeste lumea?
Da’ da ce sa citeste lumea?
Am aflat, de la luciat si
din Cotidianul,
ca emisiunile “Lumea citeste” si “Nocturne” de la TVR1 ies din grila de toamna, fiindca
vor fi inlocuite cu talk-show-uri politice. Adica o sa se inlocuieste cultura cu incultura
si intelectualii cu analistii facuti la apelul bocancilor, ca sa maninca si gura lor
ceva. Ba mai vrea sa se vada pe sticla si oamenii aia de la partide, ca vine alegerile
europarlamentare, minca-ti-as, si daca nu e pe sticla, ramine fara coledzi.
Serios, acum, nu vad alta explicatie. Dincolo de faptul ca de-acum seful TVR e un
PSD-ist (adus gratie liberalilor – slava impotentei politice a lui Moliceanu), vad
ca la TVR nu s-a depasit stadiul cultural goebbelsian: aud de cultura si pun mina
pe pistol. Sau pe piston. Nu cultura vrea sa vada prostul care ii plateste, ci hahaiala
si latraturi. Sau TVR-ul s-a pus iar pe imitat alte posturi, sau slugarnicia a renascut.
Nu-mi fac mari sperante. Poate ca, la presiunea unui public insistent, or sa reintroduca
emisiunile in grila, dar toamna asta oricum NU: e bataia pe ciolan, cum ziceam, si
trebuie sa-i vedem pe Cioc-Boc, pe Varujan Komissarian European, pe Mircea Joanna
si pe Vanghele Carturaru.
Numai ca nici nu trebuie cedat fara lupta. Asa ca retransmit si eu apelul facut de
Luciat (v. link): cititori, scriitori, platitori de TVR din Bucuresti (si
din alte parti, daca aveti ocazia), mergeti marti, la ora 19.00, in fata la poarta
Pangratti. Imi pare rau ca nu pot sa merg si eu.
PS: Promiteam ca scriu ceva. Scriu. Adica povestesc. Miine. Cu scuze… aici era ceva
urgent si, zic eu, mai important. Chestiile personale pot sa astepte.
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]