Arhive
Tara de balada
Tara de balada
Doamne, am ajuns s-o vad si pe asta: PSD-istii ii apara cu dintii pe liberali, iar
liberalii ii apara la fel de indirjiti pe PSD-isti! 
De ce Dumnezeu ma mai intereseaza politica? 
Arhive
Romanul Librescu
Romanul Librescu
In atacul dementului de la Virginia Tech din aprilie 2006, printre morti s-a numarat
si un profesor de origine romana, Liviu Librescu. Din cite s-a spus, se pare ca profesorul
Librescu a murit aparindu-si studentii de puscasul idiot.
Aflu de pe diverse canale media ca Liviu Librescu a facut Facultatea de Aeronautica
in Bucuresti. A emigrat in Israel in 1978 si a devenit profesor asociat
la Virginia Tech in 1985. Acum, dupa moarte, statul roman, prin presedintele lui,
l-a decorat cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Mare Cruce.
Nu pot sa nu fac legatura cu ce am scris mai demult despre Steuerman-Rodion,
pentru ca sint convins ca se vor gasi destui care, elogiindu-l pe profesorul Librescu,
vor mentiona cu obstinatie si originea lui romana. Nasc si in Romania oameni! Eroi,
ce mai!
Mie mi-ar fi rusine sa-l folosesc ca stimulent al orgoliului national, cum facem de
obicei cind vreun personaj de origine romana reuseste ceva in alta parte a lumii.
Nu pot sa uit ca acest om, evreu la origine, a fost – se pare – deportat in Transnistria,
tot de statul roman. Ordinul National “Steaua Romaniei” e doar o reparatie prea tirzie
si nesemnificativa.
Arhive
De ce blog?
De ce blog?
A trecut o saptamina de la Sfintele Pasti. Au fost citeva zile in care am fost mai
liber, am plecat la sat, la parintii mei (adica la sate, ca mama si tata stau in sate
diferite), la sora-mea si mai ales departe de calculator si de carti. Am stat si-am
meditat mai mult decit de obicei.
(Ca sa fie mai clar: “de obicei” inseamna ca acum, cind e 3 noaptea, tocmai am terminat
un textulet de proza, dupa care am mai tradus citeva pagini si acum, fiindca mintea
nu-mi mai percuteaza la traducere, incerc sa scriu pe blog. Dupa care ma culc, fiindca
miine-i luni. 
Si
noi muncim, nu gindim. Gindim al’data.)
Printre altele, m-am gindit si la blog. La blogul de fata. Nu pot sa-l vad in nici
un fel ca pe un jurnal. Nu pot sa-mi insir evenimentele cotidiene linear (nici cu
farmec, nici fara farmec). Gindul ca tot ce scriu va fi citit de altcineva ma
face sa-l transform intr-un mijloc de comunicare, nu de dezvaluire. Banuiesc ca e
deformatie profesionala, de scriitor: controlezi tot ceea ce comunici, fiindca exista
o intentionalitate aditionala textului propriu-zis. Asadar, nu vorbi despre tine decit
daca vrei sa spui ceva de la tine. Intr-un fel, e nasol. Dar stiam ca nu-mi
place sa tin jurnal, deci era de presupus ca blogul n-o sa fie jurnal.
M-am uitat acum, spre verificare, pe insemnarile trecute. Rareori vorbesc despre mine
(acum, de exemplu, o fac. Tot e bine.). De obicei vorbesc despre subiectele care ma
intereseaza, subiecte care nu tin totusi de viata personala. Politica. Traduceri.
Chestii sociale.
La asta ma gindeam. Mai bine i-as zice “tribuna”, nu “blog”. Dar, pe de alta parte,
ce sa povestesc? Ca saptamina trecuta am fost la o lansare a volumului Adei Mila,
“Quijote”. Ca am vorbit despre ea si despre ea si despre ea (Ada si cartea si piesa).
Ca azi-noapte am fost la botezul fetitei lui Robert Serban, cu Alina si Ion Barbu.
Da, OK… pe cine intereseaza? Si de ce s-o scriu? Ideea ar fi sa scriu ceva interesant
sau inteligent, nu? 
As putea sa povestesc traseul devenirii mele literare, cu copilaria la sat… Si-aici
ce usor as putea cadea in niste clisee samanatoriste. Eventual sa povestesc cum ma
duceam cu gistele la pascut pe deal… De fapt chiar am fost trimis de citeva ori
cu gistele la pascut pe deal. Imi amintesc ca odata am plecat cu pasaroaiele in fata
mea si cu un vraf de carti sub brat, dupa care, odata ajuns la locul potrivit, m-am
asezat pe iarba si am inceput sa citesc. Cind am ridicat capul, dupa vreo citeva ore,
gistele noastre nu mai erau nicaieri. Se dusesera cine stie pe unde. Le-au gasit parintii
mei mai pe seara, cind au venit singure acasa. 
S-ar putea sa fi fost ultima oara cind m-au mai trimis sa fac pe paznicul de
giste. Nu eram serios. Pe de alta parte, s-ar putea sa nu fi fot asa, dar sa-mi amintesc
eu lucrurile in felul asta, fiindca intra mai bine in forma unei naratiuni inchegate,
cu introducere, cuprins si incheiere.
Cam la astea m-am gindit: ca blogul – cel putin al meu – e mai degraba o tribuna.
Iar pentru un tip care scrie oricum prin tot felul de reviste si-si da cu parerea
despre una si alta, ca tot romanul (alt cliseu), e doar o forma mai dezordonata de
manifestare. Daca nu renunt la el, o fac doar pentru ca m-am apucat de-o treaba si
- vorba ardeleanului – daca traba, traba.
Ba mai am totusi un motiv: din cind in cind imi place sa pun emoticoane.
- adica ma
duc la o cafea.
Arhive
Test de Mama Omida
Test de Mama Omida
Hai sa vedem cit de buni profeti sintem in tara noastra. Avem guvern nou, sa ne traiasca.
Doar ca sint ispitit iar de un test – de verificare a previzibilitatii politicienilor.
Asadar, in cit timp or sa fie demisi Daniel Morar de la DNA si Laura Codruta Kovesi
din functia de procuror general? Eu zic ca nu le ia mai mult de 30 de zile dupa Pasti,
ca de sarbatori nici frunza nu pica. Alina e mai generoasa si le da pina in 3 luni.
Alte pareri?
Cistigatorul primeste titlul de Mama Omida a guvernului Tariceanu II. 
Arhive
En gros, en detail si en retail
En gros, en detail si en retail
Am dat azi pentru a nu stiu cita oara peste un nou substantiv in limba romana: “retaliere”
(desigur, din engleza: retaliation – aprox. “razbunare”, “represalii”, in
functie de context). E bine ca s-a stabilizat la forma asta. Acum citiva ani am intilnit
si o calchiere mai directa: “retaliatie”.
Bineinteles, calcul apare din lene intelectuala. Ce sa mai traduci cu un echivalent
oarecare ceva ce poate fi facut rapid sa sune romaneste? “Retaliere”, ca si “remaniere”,
“recamiere” sau “remaiere”. Cred c-o sa apara in curind si verbul echivalent (prin
derivare regresiva, parca asa ii zice). “A retalia”. Sau “a se retalia”? Cum suna
mai bine: “eu retaliez, tu retaliezi…, voi retaliati, ei/ele retaliaza” sau “eu
ma retaliez, tu te retaliezi…” etc.?
Retalia-m-as si n-am pe cine!
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]