Arhive
Ursii in Banat
Ursii in Banat
Citesc in “Academia Catavencu” o chestie interesanta: risii si ursii sint ocrotiti
in Timis, dar in Caras-Severin se pot vina legal – adica asa, mai la liber. Pare un
fleac, dar se aduna cu altele asemenea. Judetul Caras-Severin face parte din Banatul
istoric. Timisul la fel.
M-am intrebat intotdeauna de ce, oricit se lauda banatenii cu prosperitatea lor, cu
spiritul lor rational, cu spiritul alalalt, comunitar (!), si cu mentalitatea
lor democratica, moderna si alte bla-bla-uri, Timisul e permanent pe primele locuri
in topul judetelor romanesti, iar Caras-Severin, bucatica rupta din acelasi Banat
extraordinar, e mereu la coada clasamentelor, alaturi de Vaslui et alii:
dezvoltare slaba, venituri mici, economie in cadere… Mi se parea ilogic ca
din aceeasi educatie imperiala, central-europeana, sa iasa doua extreme atit de clare.
De fapt e evident ca educatia imperiala, central-europeana si moderna are foarte putina
importanta. Carasenii – banateni au ba – sint pur si simplu mai talimbi, mai lasa-ma
sa te las, mai retardati civilizational si asa mai departe. Spirit comunitar ioc,
inventivitate, dinamism si initiativa din parti, in schimb merg la mica ciupeala cit
cuprinde. A, si mai voteaza sistematic si cu PSD-ul sau cu PRM-ul!
(O spun cu amar, ca un carasan ce ma aflu.) %20-%202_files/crashburn_fou.gif)
Arhive
Steuerman-Rodion
Steuerman-Rodion
Citesc (cu un pic de intirziere) un text din Dilema veche de acum o luna,
un text al lui Radu Cosasu despre Jurnalul lui Mihail Sebastian. Si
la un moment dat Cosasu da un citat din ”obscurul Steuerman-Rodion de la 1900″:
“Tu nu ma vrei, o, tara/ Eu totusi sint al tau”.
Aflu (cu ajutorul omnipotentului Google) ca A. Steuerman-Rodion a fost un publicist
si poet iesean, absolvent al Colegiului National din Iasi si al Facultatii de Medicina.
A realizat doua antologii de literatura romana, a publicat citeva volume de versuri
si se pare ca s-a sinucis in 1918. A fost socialist. E pomenit – cu citeva rindulete
si oarecare condescendenta – si in Istoria literaturii romane… a lui George
Calinescu.
Am scotocit asa, dupa informatii vagi despre el, doar din pricina celor doua versulete.
Nu sint ele extraordinare ca valoare literara, dar m-au induiosat. M-au si infuriat.
Si m-au facut sa-mi fie rusine de toate romanismele, legionarismele si celelalte -isme
de care se folosesc toti majoritarii cu singe “pur” cind vor sa-si descarce frustrarile.
Arhive
Stiri din Gheoland
Stiri din Gheoland
Ieri, pe la prinz, o farfurie zburatoare micutza a aterizat in
Piata Unirii din Timisoara. Din ea au coborit doi extraterestri umanoizi, cu capul
un pic cam mare fata de restul trupului. Din lumea strinsa ciurda pe linga ei, cineva
a indraznit sa intrebe: “Cine sinteti? De unde veniti? Ce vreti de la noi?” Unul din
cei doi extraterestri a raspuns intr-o romana acceptabila: “Am trecut pe-aici sa vedem
ce mai faceti”. S-au dus apoi la o cafenea din piata, si-au
cumparat cite o Coca-Cola la jumatate de litru, au platit cu lei noi, au baut linistiti,
dupa care s-au urcat in farfuria lor zburatoare si au urcat rapid spre cer. Inainte
sa dispara, din farfurie au cazut in piata doua sticle goale de Coca-Cola.
In urma lor un tinar a murmurat: “Dom’le, unde-a ajuns si globalizarea
asta!”
Arhive
Traim tot mai bine
Traim tot mai bine
Daca stau sa ma gindesc, imi dau seama ca as putea sa confirm cu date concrete, strict
personale, ideea ca incepem s-o ducem din ce in ce mai bine. Uite cum:
In 2002, cind ne-am cumparat apartamentul in care stam acum in Timisoara (ceea
ce era deja un mare pas spre binele comun – al Alinei si al meu), deasupra noastra
statea un batrin destul de capos. Initial nu ne-am dat seama cit de capos, desi semne
au fost: la o sedinta de bloc, singura la care am participat, se pusese problema schimbarii
unor conducte de apa care se spargeau mereu. Batrinul a fost singurul care s-a opus
vehement la ideea de a da citeva zeci de mii de lei de apartament pentru lucrare,
sustinind mai intii ca e de datoria primariei sa faca reparatiile in toate blocurile
din oras. A fost convins cu greu ca, din moment ce e vorba de un bloc de
proprietari si nu de chiriasi, trebuie sa platim singuri orice reparatie. Atunci
si-a amintit ca o asemenea lucrare costa citeva sute de lei, fiindca atit costase
si in urma cu vreo 15 ani (prin 198… si ceva), asadar instalatorii abia asteptau
sa ne jecmaneasca. Poate stia el ceva.
A venit insa si momentul ciocnirii dure: instalatia de incalzire centrala a blocului
era la fel de veche si de prapadita ca si restul tevilor. Tevile erau infundate complet
si prin ele nu circula nici un fel de apa – nici rece, nici calda. Prin urmare, majoritatea
vecinilor isi schimbasera tevile. Cei care nu si le schimbasera sufereau iarna de
frig. Alina si cu mine, in necunostinta de cauza, am suferit un an de frig,
iar dupa aceea am vrut sa schimbam si noi tevile. Stiti cum e: cind stai la bloc,
trebuie ca toti vecinii de pe o coloana (de la ultimul etaj pina la parter) trebuie
sa-si schimbe coloanele de incalzire. Ei bine, vecinul nostru de deasupra n-a vrut
in ruptul capului. Adica intii n-a vrut, apoi a inceput sa se ascunda de noi si in
cele din urma am mai facut frig in apartament inca doi ani.
(Aici trebuie sa mentionez ca una din marile mele spaime – pe linga cea de inec -
e frigul. De la +10 grade in jos mi-e un frig ingrozitor. Un +35 ma multumeste pe
deplin, iar un -10 ma ucide.)
Intre timp Romania se pregatea sa intre in UE, iar batrinul si-a vindut apartamentul.
Noul proprietar l-a renovat complet. M-am grabit sa ma duc la el si sa-i comunic problema
cu tevile si frigul, iar omul a acceptat cu incintare sa rezolvam problema. Am facut-o
si totul a fost OK. Adica ar fi fost OK daca noul proprietar nu ar fi inceput sa ne
inunde sistematic in timpul reparatiilor. Noroc ca era vara. M-am dus, m-am plins,
l-am chemat si i-am arata cum stau lucrurile, dar n-am avut mult succes. Initial mi-a
sugerat ca umezeala de pe perete e mai veche si mi-am pus in gind sa-l fraieresc.
Apoi a acceptat ca e apa proaspata (era si greu sa observi!) si a promis ca nu se
mai intimpla. S-a mai intimplat, dar n-a contat. Pentru noul nostru vecin de deasupra tot
ce iesea din sfera apartamentului lui nu conta. Dar macar omul intelesese ca in problema
frigului nu puteam reusi decit impreuna. Un pas mic.
Ba chiar doi. Fiindca nu ne-a mai inundat. Mai mult, cum omul cumparase de fapt apartamentul
doar ca sa-l inchirieze, cam dupa Anul Nou, cind eram deja cetateni europeni, am
inceput sa auzim noul locatar de deasupra. Chiriasul. Sau chiriasa. Nu stim exact,
dar nu asta e important. Important e ca in fiecare dupa-amiaza si seara (uneori si
dimineata) exerseaza la pian. Asa se face ca, in loc de manelele care se intindeau
de la apartamentele invecinate, ascultam acum muzica clasica intr-o interpretare care
mie, om nu prea dus la Filarmonica, imi suna incintator.
Dupa cum se vede, dincolo de statistici oficiale, in coltul nostru de bloc de Romanie
lucrurile s-au imbunatatit.
Desigur, asa cum zice si guvernul, mai avem multe de facut. Vecinul de dedesubt nu
si-a schimbat tevile de incalzire, asa ca e inca destul de frig. Dar muzica de pian
e al naibii de placuta!
Arhive
Politete
Politete
Cica prin secolul al XVI-lea in Anglia ar fi existat o conventie sociala: barbatii
aveau voie sa atinga sinii femeilor nemaritate in semn de salut. O scrie Peter Collett
in “Cartea gesturilor europene”.
Ce mai salut pentru sobrii englezi! Oare exista si vreun gest reciproc pe care puteau
sa-l faca femeile? Si, daca da, care sa fi fost ala?
Cautare
Bio
Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]