un Server bănăţean

De-atîta patriotism local, mă descurc tot mai greu cu străzile din Timişoara. Şi nu-s singurul.

Acum cîţiva ani s-a declanşat o acţiune febrilă de modificare a numelor de străzi într-o direcţie “bănăţeană”: să avem cît mai multe nume de personalităţi de-ale locului, mici, mari, cum or fi, numai să fie bănăţene. În sine, acţiunea n-ar fi tocmai rea, dar, ca orice lucru bun, păcătuieşte prin exagerare. Şi, nu o dată, prin ineficienţă.

Ce faci, de exemplu, cînd ai trei-patru străzi Ungureanu (Emanoil, Pavel Vasici, Ecaterina)? Cînd umpli nomenclatorul străzilor cu personalităţi pe care nu le ştiu decît 10-20 de oameni, fără măcar să pui pe tăbliţa cu numele străzii o explicaţie minimală? Sau cînd inventezi nume de personalităţi, cum ar fi Corina Irineu? Care, sărmana, era de fapt Cora Irineu – de fapt Elena Friedman, dar nu poţi să-i ceri unui funcţionar de primărie să ştie istoria culturală a oraşului. El doar impune şi dispune.

Aşa a dispărut strada Turgheniev, de exemplu, fiind înlocuită cu strada Protopop George Dragomir. (Who? Să caut pe net.) Dar las’ că Turgheniev era rus, ăştia nu ne plac. Mă mir că deocamdată Tolstoi şi Cehov au scăpat. Şi Mendeleev. Probabil că am rămas fără protopopi iluştri. Mai căutăm, mai schimbăm.

Şi fiecare pricepe ce vrea. Ca să vedeţi. Aţi auzit de Sever Bocu? Drept e că el merită să fie cunoscut. Jurnalist şi politician bănăţean de anvergură, unionist, fruntaş ţărănist şi, desigur, mort în închisoarea de la Sighet. Şters din istoria României de cretinii epocii comuniste. O personalitate autentică. Nume de stradă în Timişoara.

Dar de ce ar fi auzit despre Sever Bocu cineva din afara Banatului dacă nici jurnaliştii timişoreni nu s-au lămurit ce-i cu el şi cu strada ce-i poartă numele? Păi, ce nume e ăsta, Sever? N-are cum să fie. Poate Server, am auzit eu cuvîntul ăsta pe undeva, cînd mi-a căzut internetul. Server, da. Bocu.

server bocu

Reactii: 3 comentarii

Deşteaptă-te, române!

Cică intonarea imnului de stat ar putea deveni obligatorie la şcoală, ca în România comunistă. E un proiect de lege propus de nişte pesedişti şi adoptat tacit în Senat. Mai e un pas…

Unii zic că e rău. Alţii zic că e bine.

Poate că e bine. Mă gîndesc, de exemplu, că n-ar fi rău ca tinerii furioşi de mîine să ştie să urle “acum ori niciodată”. Îmi pot închipui aşa, peste vreo cinci-şase ani, vreo cîteva zeci de mii de oameni care aleargă pe coridoarele Palatului Parlamentului, cu braţele armate şi cu focul în vine (nişte topoare, leviere şi arme neletale), căutîndu-i pe barbarii de tirani şi pe slugoii lor.

Atunci nefericiţii care au propus legea azi or să audă cum îi înjură colegii lor, parlamentarii, în timp ce fug să-şi scape pielea: “V-a mîncat în cur să-i învăţaţi cum e aia cu viaţă-n libertate!”

Ştiu că sună aşa, a film de Hollywood, cu oameni furioşi, dezlănţuiţi şi justiţiari. Dar pun pariu că nici Ceauşescu nu credea că l-ar putea beli cineva. Iar ura e mai mare, tot mai mare…

Reactii: 5 comentarii

Cum nu se dă dus cîinele de la măcelărie

Aşa o ilustrare de proverb rareori mi-a fost dat să văd.

Ciinele la macelarie

Reactii: 9 comentarii

Despre scris

Acum cîteva zile am fost invitat de Veronica D. Niculescu, scriitoare, traducătoare, dar în primul rînd prietenă de ceva vreme, să răspund la un chestionar despre scris. Cu întîrziere justificată, ca trenurile româneşti, o fac acum:

1) La ce lucrez?

Mă crede cineva dacă spun că la nimic? Am zis deja de nenumărate ori că nu-mi place să vorbesc despre textele la care scriu decît după ce – şi dacă – le termin. Asta în primul rînd fiindcă mi-e teamă să nu mă laud degeaba, cu blana ursului care mormăie prin pădure, transformată deja în pergament. Şi nici nu cred că foarte multă lume arde de nerăbdare să afle la ce lucrează scriitorul, ci, eventual, ce are deja de oferit: un text finalizat, un roman, o povestire, o schiţă, un dialog de două rînduri. Că de promisiuni e plină literatura.

Şi eu n-am, chiar n-am nimic. Nici măcar planuri literare. Din motive destul de bune, despre care o să povestesc eu cîndva. După ce trece zăporul.

2) În ce fel diferă ceea ce scriu eu de alte cărţi din cadrul aceluiaşi gen literar?

Păi, sînt ale mele, nu? Cum să nu se deosebească de altele? Ca să răspund foarte exact, se deosebesc de cărţile altora aşa cum mă deosebesc şi eu de ceilalţi. Nu mai mult, nu mai puţin.

 3) De ce scriu ceea ce scriu?

Pentru că nu pot altfel. Pentru că simt nevoia să spun/scriu anumite lucruri. Pentru că îmi place să povestesc. Scriu pentru cititori şi gîndindu-mă la cititori, chiar dacă mă includ şi pe mine printre ei. Şi, în felul meu, o fac cu convingerea că scriu literatură „cu tendinţă”, în măsura în care, să zicem, Cehov sau Steinbeck sau Caragiale scriau literatură „cu tendinţă”. Scriu cu convingerea că literatura (cel puţin cea pe care o scriu eu) trebuie să ofere ceva în plus, pe lîngă plăcerea lecturii – care e o precondiţie esenţială.

Nu spun că scriu „literatură cu mesaj”, pentru că toată literatura are mesaj. Fie el şi pur estetic: frumuseţea e un mesaj în sine. Dar încerc mereu să obţin mai mult decît o frază, o structură, o construcţie narativă frumoasă, cu conştiinţa (uşor temătoare) că frumuseţea e în ochiul cititorului. Şi că, deşi poate mîntui lumea, nu o poate face singură.

 4) Cum funcţionează mecanismul scrisului?

Asta am mai scris-o, aşa că, din lene sau nevoie de precizie, o să dau nişte linkuri, nişte autocitări la o mînă de texte mai lungi, dar mai jucăuşe decît cel de aici:

http://www.gheoland.ro/tabieturi-de-scriitor-uneltele-scrisului/

http://www.gheoland.ro/tabieturi-de-scriitor-locul-scrisului/

http://www.gheoland.ro/tabieturi-de-scriitori-timpul-scrisului/

Deocamdată mă opresc aici. Şi, dacă e să transmit mai departe chestionarul, care-i interesant dacă intri în jocul sincerităţii, l-aş transmite la trei scriitori şi amici mai tineri din Timişoara:  Tudor Creţu, Bogdan Munteanu, Alex Potcoavă.

Problema e că nu cred ca ei să aibă blog, ci doar cont pe Facebook, aşa cum eu nu am acces pe Facebook, ci doar blog. Cum zice vorba aia românească: cînd fu Tică, nu fu Tache, cînd fu Tache, nu fu Tică.

Dar aşa, ca experiment, hai să vedem cum umblă vorba virtuală…

 

 

Reactii: 4 comentarii

Lecturi pe pîine la Triade

Joi, 24 aprilie, la ora 18.00, o să citesc la Fundaţia Interart Triade din Timişoara.

E vorba de un proiect proaspăt şi bun, pe care, iată, am plăcerea să-l inaugurez: “Lecturi pe pîine”. Lecturi relaxate, cu oameni plăcuţi, în grădina aceea frumoasă de la Triade, care acum, în primăvara ce sare înspre vară, trebuie că arată superb. Mai rămîne să-mi aleg textele.

Bănuiesc că o să revăd o mulţime de prieteni. După atîta recluziune, parcă am şi eu nevoie din cînd în cînd de un asemenea moment.

Reactii: 6 comentarii

Gura păcătosului

Rareori izbuteşte premierul V.V. Ponta să se intersecteze cu adevărul, dar, accidental, tot scapă şi el cîte o declaraţie onestă, chiar dacă nu foarte bine cumpănită.

Aşa a fost, de exemplu, cea de acum cîteva zile. Cînd s-a pornit să-şi apere liderii locali de partid şi a trîntit-o: “Nici în ’89 n-au putut să ne împuşte pe toţi”. Unii s-au revoltat, fiindcă e într-adevăr revoltător să-i amesteci pe entuziaştii şi idealiştii împuşcaţi în decembrie 1989 cu nişte politruci guşaţi. Dar eu cred că altceva fierbea neclar în mintea premierului român.

Gura păcătosului adevăr grăieşte. Şi e adevărat, nu i-au (i-am) putut împuşca pe toţi în 1989. Doar pe doi dintre ei: pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Dacă am fi ştiut atunci ce ştim azi…

Reactii: 9 comentarii

De după plasă

De cînd nu mai apuc să scriu aici, pe blog s-a strîns praful şi s-a întins ditamai plasa de păianjen.

Dar la cît timp am acum, nu pot decît să constat că aşa stau lucrurile. Deocamdată. Mă plîng de după plasă, dar n-apuc s-o rup.

Reactii: 3 comentarii

E despre Rusia

şi am rezonat cu aproape fiecare cuvînt scris aici:

http://laurailica.wordpress.com/2014/03/16/amenintarea-rusa/

http://laurailica.wordpress.com/2014/03/17/amenintarea-rusa-ii/

Bănuiesc că se vor găsi destui care să cîrtească, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Sau Rusia.

(Mulţumesc, DanCanada, pentru semnalare.)

Reactii: 5 comentarii

Citim în Timişoara

Bogdan Munteanu şi cu mine citim mîine-seară în Timişoara. Citim ce nu e încă în cărţi.

La club-pub-bar Rost, pe Lucian Blaga, nr. 3, adică prin centru. Unde tocmai s-a dezgropat oraşul vechi.

Rost

 

Dan Perjovschi dixit

PRIMARILOR (oraşelor* care vor să fie Capitală Culturală Europeană)

În 25 de ani nu ați construit nici un muzeu, bibliotecă, teatru sau centru de cultură. Instituțiile existente au bugete ridicole, tencuiala căzută, repertoriul blocat în proiect și mai toți directorii numiți politic.

Maximumul de „contemporan“ pe care-l înțelegeți sunt fîntînile cu lumini și muzică. Nu aveți buget dedicat artelor contemporane, nu aveți politici transparente, burse individuale sau ateliere de creație. Pentru dvs., creatorii sunt fie simpli executanți, fie cerșetori de neprimit în audiență. Pînă acum ați băgat banii în fotbal, asfalt și jardiniere. Cu ce-a mai rămas ați făcut festivaluri cîmpenești de weekend.

N-ar fi mai bine să candidați pentru campionatul de fotbal în sală? Aveți deja sala dvs. de consiliu.

* București, Timișoara, Craiova, Iași, Cluj, Galați etc.

(Text sec, resemnat şi foarte adevărat, preluat cu amărăciune din revista 22, http://www.revista22.ro/articol.php?id=38807)

 

Reactii: 5 comentarii

Articole mai vechi »



Cautare

Pagină oficială facebook

facebook.com/gheopavelradu

Bio

Radu Pavel Gheo (Gheorghiță). Scriitor. Român din România, bănățean din Banat și, în esență, ticvăneanț(-mic) și cetățean universal. [Continuare]